S-a dus și etapa de ”Boxing Day” din Premier League, reper obligatoriu pentru orice pasionat de fotbal de calitate, ne pregătim să trecem din 2022 în 2023 uitându-ne intens la fotbal, dar putem face o constatare. Sau două: Arsenal salvează mult din suspansul acestui sezon, iar apariția intempestivă a celor de la Newcastle în zona podiumului crează premisele unor dispute la care, să fim sinceri, nu ne gândeam la începutul campionatului.

Să ne imaginăm un pic ce ar fi însemnat Premier League azi fără cele două echipe amintite. Probabil un soi de monolog al lui Manchester City, întrerupt când și când de unele surprize oferite de ”cetățeni” (vezi eșecul cu Brentford de pe ”Etihad” de dinainte de Mondial), în condițiile în care Liverpool nu are parcursul de regularitate cu care ne obișnuise, Chelsea încă travesează o zonă de turbulențe după schimbările la nivelul acționariatului, Manchester United e abia la începutul noului proiect, iar Tottenham încă nu convinge.

Nimeni nu știe cum se va termina lupta pentru titlu și dacă City, în mod clar cea mai puternică dintre toate, va confirma calculele hârtiei. Cert e că dacă Newcastle are atuurile ei pentru a se regăsi în aceste calcule, Arsenal nu mai are cum să joace acum un alt rol decât cel principal.

”THIS GUY IS A FREAK”

Astă-vară, când s-a lansat pe piață versiunea despre Arsenal a documentarului ”All or nothing”, puțini s-au hazardat în predicții pentru ceea ce avea să-i aștepte pe ”tunari” în noul sezon de Premier League. Pe măsură ce se derulau însă episoadele se putea observa o ușoară tentă de optimism, căci tot scenariul, plecat de la ideea statistică incontestabilă că Arsenal a fost cea mai tânără echipă a campionatului 2021-22, îl scotea în evidență, subliminal, pe Mikel Arteta. 

Evident că un documentar de genul ăsta (produs de Amazon Prime, care ieșise anterior pe piață versiuni despre City, Tottenham și Juventus), dincolo de incursiunea extrem de interesantă într-o lume greu de penetrat, lasă să se întrevadă cam ceea ce-și doresc cei în cauză. Iar replica lui Granit Xhaka apropo de Arteta, ”this guy is a freak” (”tipul ăsta e un ciudat”) putea fi lesne tăiată la montaj, dar a fost lăsată tocmai pentru conotațiile pozitive ale unei afirmații, cu care dacă o scoți din context, poți genera un mic scandal.

Arsenal a câștigat de ”Boxing Day” cu West Ham United un meci pe care, altădată, poate l-ar fi pierdut. Primul după o pauză destul de lungă, venită într-un context nepotrivit pentru ”tunari”, căci e clar că seria bună se cerea continuată, pe ideea că victoriile aduc victorii, în niciun caz întreruptă. Dar și primul după accidentarea lui Gabriel Jesus, pentru care, deocamdată, nu există un înlocuitor. În plus, s-a întâmplat ca West Ham să aibă din nimic 1-0, ceea ce deschidea larg ușa unei situații nedorite. N-a fost însă cazul, căci Arsenal a oferit, fix în ziua în care Arsene Wenger revenea pe ”Emirates”, unde nu mai călcase din 2018, și o concretă probă de caracter

Ceea ce, într-o competiție precum cea din Anglia, nu-i deloc puțin lucru. Și din nou s-a observat, ceea ce se văzuse inclusiv în unicul eșec din acest sezon (cel cu United, tocmai din septembrie), că Arteta a reușit să-i facă pe jucătorii săi să se bucure de fotbal indiferent de situație. Sună a clișeu, dar nu e neapărat, iar aici poate fi cheia acestui sezon pentru ”tunari”: cât pot prelungi ei această stare de spirit. Până una alta, Arteta a făcut din Arsenal un periculos (pentru adversari) amestec de forță tehnică, tactică și mentală, fiindcă jucătorii par să se fi dezbărat de metehnele trecutului, cred acum mai mult în posibilitățile lor și nu mai resimt, probabil, acea presiune care-i ducea spre o păguboasă inconstanță. Inconstanță care, spunea și Roy Keane la un moment dat, a făcut ca Arsenal să rateze prezența în Champions League.

E de văzut cum va fi rezolvată problema Gabriel Jesus. Care a fost un plus, iar acum devine un semnificativ minus. Cu siguranță că Arteta a știut exact ce aduce, doar colaborase cu el destul timp la City, însă amestecul de exuberanță, știință a jocului fără minge (atâția ani cu Guardiola se observă repede) și, mai nou, cinismul la momentele de finalizare au ajutat enorm. Pe lângă titlurile pe care au tot avut ocazia să le producă ziarele britanice. Dacă ”tunarii” vor acționa cu calm și nu se vor pripi în încercarea de a-l înlocui pe brazilian, care lipsește totuși doar până în martie, situația va putea fi gestionată. S-a văzut asta un pic și cu West Ham. Apropo de pripă, sumele ce se vehiculează pentru transferul ucraineanului Mudryk sunt cam fanteziste, căci una e să-i ajutăm cu toții pe ucraineenii greu încercați de scrânteala unui dement ajuns la andropauză și alta e să arunci cu zecile de milioane într-o promisiune.

Revenind la titluri, dar la cele palpabile, nu din presă, nu cred că mai e la fel de hazardat ca în octombrie să credem acum într-o implicare a lui Arsenal în lupta pentru titlu. E deja o realitate, iar exemplul Leicester încă nu ni s-a șters din memorie. Obiectivul rămâne mai degrabă cel amintit mai sus, revenirea în Champions League, dar un lucru e sigur: nimeni nu știe acum de ce e capabilă această echipă. Chiar dacă toată lumea știe de ce sunt capabile City și Liverpool.

NEWCASTLE, UN PERICOL ÎN CREȘTERE

Cât despre Newcastle, povestea e ceva mai simplă. E clar cea mai neașteptată urcare din fotbalul european, căci nimeni nu se gândea anul trecut pe vremea asta la o astfel de posibilitate. Mai ales că saudiții proprietari ai ”coțofenelor” încă nu și-au încordat mușchii. Marele merit e al lui Eddie Howe, un antrenor pus mai degrabă pentru că nu s-a găsit niciun nume sonor să preia un club devenit putred de bogat peste noapte, dar în mare pericol de retrogradare la momentul respectiv. Abia de-acum încolo devin periculoși cei din Newcastle, fiindcă, pe lângă bani, capacitatea lor de persuasiune a mai primit un argument, proiectul sportiv ce are și prezent, nu doar viitor.

Newcastle seamănă azi mai mult cu Leicester, fotbalistic vorbind, decât Arsenal, unde influența Guardiola e limpede. Cea mai bună apărare din Premier League, iată o dovadă că nu grație hazardului a ajuns echipa pe podium. Eddie Howe zice că-și lasă jucătorii să viseze la titlu și nu greșește, căci a visa e încă gratis, iar faptul că foarte puțini le dau opțiuni în acestă luptă e un avantaj.

P.S.

Despre transferul lui Gakpo la Liverpool, cu altă ocazie. Poate după ce intrăm în noul an. Subiectul e ofertant, însă aștept meciul lui de debut pentru a vedea ce și cum.