Astă vară, atunci când Barcelona și-a prezentat lotul într-un ”amical” contra lui Dani Alves și a colegilor săi de atunci, că astăzi brazilianul are alți colegi și nu-s convins că-s la fel de simpatici, astă vară așadar Xavi țintea publicul de pe ”Camp Nou” cu o frază ce-i umplea de mândrie pe fani: ”aici nu merge doar să câștigi, trebuie s-o faci cu stil, aici trebuie să cauți excelența”. Au urmat, evident, aplauzele. 

Poate că dacă ar putea să dea timpul înapoi, Xavi n-ar mai zice asta. Căci de fiecare dată când Barcelona câștigă precum a făcut-o sâmbătă la Girona i se se aruncă-n față acele cuvinte. N-aș zice că a fost arogant Xavi astă-vară, aș zice doar că-i era mult prea proaspătă în minte amintirea Barcelonei de când era el jucător, cea cu Guardiola în primul rând. Și aș mai zice că i-a lipsit acea doză de experiență în materie de antrenorat, aș numi-o chiar șmecherie, căci sunt sigur că nici măcar Pep n-ar fi spus așa ceva știind că se află la cârma unei echipe în plin proces de reconstrucție, una extrem de dificilă în contextul financiar existent, o echipă pentru care cel mai important lucru e să câștige, abia apoi contează și cum o face.

Deocamdată Barcelona câștigă. La limită, suferind, având noroc, dar câștigă. Și câștigă acele meciuri care, dacă sunt pierdute, te pot îndrepta spre ratarea obiectivului. Care obiectiv, în paranteză fie spus, nu poate fi altul decât câștigarea campionatului, mai exact readucerea Catalunyei în fruntea unui fotbal dominat de Madrid (Real + Atletico) în ultimii ani. Între excelență și exigență diferența nu-i întotdeauna atât de mare, iar discursul lui Xavi poate că trebuia să sune cam așa: ”aici exigența e atât de mare încât trebuie să cauți excelența, dar întâi de toate trebuie să cauți victoriile”. Iar aplauzele nu cred că ar fi fost mai puțin zgomotoase.

Sâmbătă, Barcelona a jucat la Girona. La 100 de kilometri de ”Camp Nou” pe autostrada spre Franța, într-un oraș profund catalan, care evident că ar dori ca FC Barcelona să devină campioană a Spaniei în fața Madridului. Asta în doilea rând, căci în primul rând ar fi dorit ca FC Barcelona să plece învisă de pe ”Montilivi”. Așa-s catalani, cu mândria lor de care ei sunt foarte mândri (apropo și de discursul lui Xavi de mai sus) și așa e normal să se întâmple în sport. A câștigat Barcelona, iar cu 1-0, cu o prestație departe de excelența de care vorbea Xavi, dar aproape de exigența de care vorbesc alții. Din cele 15 victorii obținute în 18 meciuri, aproape jumătate, 7 mai exact, au fost obținute la limită, cu un fotbal mai aproape de detestatul (în Barcelona) Simeone, decât mult lăudatul (peste tot) Guardiola. În cele 18 meciuri, Barcelona a luat doar 6 goluri, trei fiind de la Real Madrid într-un ”Clasico” disputat, vă amintiți contextul, cam fără apărătorii care formează azi cea mai bună defensivă a Europei și centrul de greutate al echipei. Atacanții câștigă meciurile, dar fundașii (plus portarul aș adăuga) aduc trofeele, parcă așa se zicea, nu? Și se mai zice că o echipă care vrea să se bucure trebuie să știe și să sufere.

Și apropo de excelență. Și e comparații, de această dată. Pedri a ajuns la 100 de meciuri în tricoul Barcelonei (ocazie cu care catalanii trebuie să trimită 5 milioane de euro spre Las Palmas, dar cred că e plata făcută cu cea mai mare bucurie din ultimul timp), bornă pe care a sărbătorit-o cu un gol decisiv. Pedri e comparat mereu cu Iniesta, dar cu Iniesta la 26, 27, 28 de ani și astfel iese mai mereu în pierdere, uitându-se că el abia are 20, vârstă la care Andres cam încălzea banca de rezerve. Golul de sâmbătă e al 15-lea pentru Pedri. În 100 de meciuri, Iniesta abia adunase 5.

CITY-ARSENAL: PRELUDIUL

Vineri seară s-a jucat primul meci dintre City și Arsenal în acest sezon și a fost un supermeci. S-a întâmplat să fie în Cupă și s-a întâmplat să câștige City, ce și-a valorificat din plin avantajul terenului propriu, dar și avantajul unui lot mult mai bine garnisit, valoric și numeric. Duelul ăsta era scos mereu în fața celor de la Arsenal atunci când venea vorba despre parcursul din acest sezon și despre șansele la titlu. ”Să vă vedem cu City!”, li se amintea băieților lui Arteta.

Vineri a fost doar preludiul. Logic ar fi ca orgasmul să apară la cele două meciuri de campionat ce urmează. Va influența acest eșec parcursul ”tunarilor” în Premier League? Logic ar fi să nu influențeze, dar trebuie să așteptăm și să vedem. Arteta, ale cărui gesturi pe margine sunt o copie extrem de fidelă cu ale lui Guardiola, iar asta se vede perfect atunci când cei doi sunt unul lângă altul, ca adversari, Arteta deci a ales să facă unele rotații, motiv pentru care a și fost destul de criticat în Insulă, Roy Keane fiind chiar foarte vehement. Însă Arteta a dat un mesaj destul de clar: Premier League e obiectivul, nici măcar tradiția lui Arsenal în Cupa Angliei nefiind atât de importantă. Și mai dă Arteta un mesaj, prin transferurile făcute și prin cele pe care le dorește (Caicedo, de la Brighton, pentru care e dispus să dea foarte mulți bani): vrea concurență pe posturi, vrea un vestiar mobilizat la maximum.

Pare a fi un ”now or never” destul de riscant, căci și City are armele sale. Pe 15 februarie (englezii merg în continuare pe linia lor și au pus meciul de pe ”Emirates” la concurență cu Champions League) ar trebui să fie un meci pe cinste. Care să ne indice într-un fel așteptările pentru restul sezonului.

P.S.

Bayern e la a treia remiză consecutivă în acest an. Cu același scor, 1-1, cu aceleași probleme în defensivă, cu aceeași acalmie în ofensivă, unde Choupo-Moting și-a cam pierdut efectul de surpriză. Coincidență (sau nu?) ”RMC”, o instituție media cu destule informații pe zona asta, vorbea despre Zidane și despre Bayern drept club la care i-ar plăcea lui Zizou să revină.