Nu, nu e nicio eroare în titlu. Chiar așa e. Real Madrid are o problemă cu Vincius. Și nu una mică. Ciudat, a devenit o problemă tocmai cel chemat să rezolve mare parte din ele. Și care, prin prestațiile, golurile, pasele sale, chiar o face. Cu toate acestea, revin la afirmația din titlu. Din fotbalistul exponențial, ce și-a triplat practic valoarea în ultimii 3 ani, din atacantul decisiv care, cu golul său, aducea iar Liga Campionilor în vitrina Madridului, Vinicius a devenit în același timp o mică povară.

Poți fi, în același timp, soluție și complicație? Uite că da. Duminică, imediat după eșecul de la Palma de Mallorca, Nacho, unul dintre căpitanii echipei totuși, zicea cam așa la flash interviu: ”S-a creat în jurul lui Vinicius un context care nu e favorabil nimănui. Nici lui, nici echipei, nici fotbalului în general”. Cum s-a ajuns totuși într-o asemenea situație? Cum a devenit internaționalul brazilian un soi de inamic public numărul unu? Există unele explicații, iar ele țin de felul de a fi al celui în cauză, de modul în care e privit clubul Real Madrid în restul Spaniei, dar și de stilul în care presa madrilenă (și în antiteză cea catalană) pune problema atunci când vine vorba de acest subiect.

Din capul locului trebuie spus un lucru. Manifestările rasiste la adresa lui Vinicius n-au nicio scuză. Fiindcă nici el nu are nicio vină atunci când e vorba de culoarea pielii sale. Aceste manifestări sunt rodul unor minți bolnave și trebuie condamnate. E clar și că trebuie luate măsuri în consecință. Ceea ce, de fapt, se și întâmplă.

Problema însă nu-i așa de simplă. E facil să pui eticheta de rasism, dar atunci când în echipa Madridului există un Rudiger, un Militao, un Alaba, un Rodrygo, ce nu au parte de un ”tratament” asemănător , e clar că e ceva în neregulă. Și-atunci, de ce Vinicius?

VINOVATUL FĂRĂ VINĂ SAU ”SINDROMUL STOCKHOLM”?

Aici revenim la unele elemente de mai sus. Caracterul în primul rând. Fiecare om e diferit, așa că fiecare om are caracterul lui. Iar brazilienii parcă mai abitir. Vinicius se apropie, din multe puncte de vedere, cu Neymar. Poate nu are tehnica sclipitoare ori inventivitatea lui Ney, dar nici departe nu e, plus că are alte atuuri. Stilul lui fotbalistic, departe de Madrid, poate fi privit ca provocator, pare că mereu încearcă să-și ridiculizeze adversarul, deși nu cred că el asta intenționează. Până la urmă Ronaldinho își bătea joc de-a dreptul de rivali, dar pe el nu-l huiudia nimeni mai tare decât normal, nu-l făcea nimeni maimuță prin tribună și parcă nici nu se făcea un concurs printre adversari cine-l faultează mai întâi și mai des. Așa cum se cam întâmplă cu Vinicius. Inclusiv la Real Madrid poate fi găsit un contra-exemplu, celălalt brazilian, Rodrygo, ce nu pare o țintă așa cum pare Vinicius.

E posibil ca totul să plece de la felul lui de a se comporta atunci când nu mai are mingea. Felul în care reacționează la deciziile arbitrilor, felul în care protestează, felul în care se ceartă. Aici a greșit el încă de la început, iar aici pesemne că au greșit și cei care ar fi trebit să-i atragă atenția. La momentul respectiv, acum mă tem că e cam târziu. Acel Vinicius către care Kroos gesticula, enervat de-a dreptul că nu pricepe, în ”Clasico” de dinainte de pandemie e altul astăzi. Și e privit altfel astăzi. În primul rând pentru că a devenit decisiv, pentru că s-a transformat fantastic în fața porții și e, cumva logic să fie luat în colimator.

”Marca” a făcut o analiză și a descoperit că Vinicius e, de departe, cel mai faultat din campionatele importante ale Europei. La Palma de Mallorca, a fost faultat de 10 ori. El singur! Sunt meciuri în care o echipă nu face 10 faulturi în 90 de minute. O mică strategie aici sunt convins că a existat, căci, așa cum spunam mai sus, parcă stăteau la coadă să-l faulteze cei de la Mallorca. Încălzit pesemne și de scorul de pe tabelă, Vinicius s-a angrenat în mici războaie de uzură, care i-au tocat energia și i-au contaminat inspirația ce ar fi trebuit pusă-n sprijinul echipei. Cu toate astea, chiar în aceste condiții, tot a fost ce mai bun om al lui Ancelotti, iar întrebarea logică e cum ar fi fost dacă rămânea calm și-și vedea doar de joc. Dar poți face asta atunci când ești astfel tăvălit? Răspunsul ține de latura mentală, de caracter.

Pe la Madrid se vorbește de diferențele existente între Vinicius și Rodrygo. Cel din urmă încă stă cu părinții și face parte din categoria brazilienilor religioși, pe care mama lui, Denise, l-a învățat de mic că trebuie să mulțumească zilnic divinității pentru ceea ce a primit și pe care tatăl, Eric Batista, fost fotbalist, îl supraveghează de aproape. Despre Vinicius s-a aflat dintr-un reportaj făcut mai demult de ”New York Times” că locuiește într-o vilă uriașă, plină de jocuri video și tot felul de alte lucruri, alături de prieteni din copilărie și de o mătușă, care ține loc de menajeră-bucătăreasă. Nu știu dacă între timp s-a schimbat ceva, dar unele idei se pot extrage de aici.

Departe de mine ideea de a-l transforma pe Vinicius în vinovat pentru toată această situație. Însă ultima reacție a lui Ancelotti, care induce ideea că de vină e fotbalul spaniol, Spania cum ar veni, în niciun caz Vinicius nu e chiar cel mai potrivit mod de a stinge un incendiu pe care nici nu mai contează acum cine l-a provocat. Pentru că în acest fotbal spaniol va trebui să joace în continuare Vinicius, dar și Real Madrid, pe stadioane precum cel de la Palma de Mallorca, ostile, vor trebui să evolueze madrilenii. Păstrând proporțiile, e un fel de ”sindrom Stockholm”, cu agresorii deveniți brusc simpatizați, pe ideea că și victima abuzată are o vină pentru respectiva situație. Există o masă uriașă de fani ai Madridului în Spania, dar există și una care nu-i suportă pe cei de la Real, iar masa asta, cea de-a doua, e cea care merge pe stadioane, mai puțin pe ”Bernabeu”, dar și cea care induce un comportament agresiv al jucătorilor ori o reacție rezervată a arbitrilor. Sunt oameni care citesc ziarele, dar mai mult citesc ce se scrie pe rețelele sociale, unde un simplu hashtag poate conduce la o reacție în lanț.

Ceea ce a fost doar o scânteie e pe cale să se transforme într-un incendiu. Și cu ceva ajutor din partea presei madrilene, ce a încurajat acele reacții ale lui Vincius, considerându-le normale, și cu ceva sprijin din partea presei catalane, ce pune o doza de gaz pe foc amintind cum acei jurnaliști care azi sar în apărarea lui Vincius îl numeau mai demult ”provocator” pe Neymar (chit că nu-i pe deplin adevărat, dar cine mai stă acum să verifice). E o situație ce nu pare să ofere o rezolvare imediată, ci doar o speranță că timpul le va rezolva pe toate. Dar care oferă și-o mică temere: că Vinicius, sătul de toate, își va lua lumea-n cap, își va încărca jucăriile și va pleca.

P.S.

Două vorbe doar despre situația la zi a campioanei Spaniei și a Europei, pentru care acest Mondial al Cluburilor a devenit un obiectiv foarte important în actualul context. Se vorbește despre criză și despre o scădere dramatică față de sezonul trecut. Statistic vorbind, realitatea arată un pic altceva: pe același tronson al competiției, anul trecut, Real Madrid avea cu un singur punct mai mult decât are acum, primise tot 17 goluri ca și-acum, marcase cu doar 3 mai mult decât a făcut-o până acum.

Diferența vine din prestația rivalilor din Barcelona: 53 de puncte acum, față de 32 anul trecut. Dar, apropo de subiectul de mai sus, care e situația lui Vinicius? Ei bine, iată: 7 goluri și 3 pase decisive, la jumătatea acestui sezon. Iar în tot sezonul precedent a avut 17 goluri și 13 pase decisive. Ceva legături or fi, nu-i așa?