Se zice că nu ar exista un loc mai potrivit pentru a petrece ”Valentine`s Day” decât Parisul. Chestie de ”feeling” și de marketing, căci ce altceva este această ”sărbătoare” ce ar trebui, în mod normal, se se întâmple zilnic între doi oameni ce împărtășesc aceleași sentimente. Nu-s totuși foarte sigur că în anumite zone ale Parisului (și nu numai), cele îndrăgostite de fotbal și populate cu fani ai PSG-ului, ”Valentine`s Day” e așteptat altfel decât cu inima cât un purice. Și asta pentru că, de regulă, revenirea Champions League în actualitate, coincide într-un fel sau altul cu această dată. Iar statisticile ne comunică date foarte seci, dar și relevante: PSG a părăsit competiția încă din faza ”optimilor” de 4 ori în ultimii 6 ani.

Ceva mă face să cred că nici la Munchen n-a fost prea multă tragere de inimă în a sărbători după această zi. Tot la zonele fotbalistice mă refer, cele populate de fani ai lui Bayern de data asta. Senzația după acestă primă manșă dintre PSG și Bayern este că bavarezii au ratat o mare oportunitate. I-au avut în mână pe parizieni, i-au prins într-un moment cât se poate de prost, plini de probleme, cu o stare de spirit precară și o atmosferă inflamată. Puteau rezolva calificarea încă din tur, dar n-au făcut-o, poate și pentru că, totuși, băiat bun așa cum e, Choupo-Moting tot o rezervă a lui Lewandowski a fost mereu. Da, au câștigat cu 1-0 în deplasare, ceea ce e excelent, doar că la felul în care s-a jucat prima oră și, mai apoi, la modul în care s-a derulat ultimul sfert de ceas, senzația e mai degrabă că în retur se poate întâmpla orice.

Totul se leagă de Kyloan Mbappe. Și de intrarea lui în acest joc. Și de ceea ce reprezintă el pentru PSG. Ne-a demonstrat o dată-n plus că, azi, Parisul înseamnă Kylian plus ceilalți. Chit că printre ceilalți se află proaspătul campion mondial și, probabil, viitorul Balon de Aur, Messi, se mai află un Neymar, un Verratti, un Donnarumma, un Ramos și lista poate continua. Parisul s-a luminat vizibil marți seară după intrarea lui Mbappe, iar eu mă întreb câte semnale mai trebuie să primească acest Al Khelaifi pentru a-și da seama că în jurul lui Kylian trebuie construit totul și că în niciun caz el nu trebui plasat într-un anturaj care să nu-i fie pe plac. E cumva ce a făcut Barcelona cu Messi, după ideile lui Guardiola desigur, renunțând pe rând la niște superjucători pentru a-i oferi lui Lionel contextul de care avea nevoie. A-l compara însă pe Guardiola cu Al Khelaifi în materie de știință a fotbalului mă tem că e ca și cum ai compara un cal pur sânge cu un asin. Care asin mai e și încăpățâmat pe deasupra.

Am văzut marți seară pe ”Parc des Princes” un Bayern cu destule probleme, lesne observabile în tot restul sezonului (apărarea e boemă de-a dreptul), dar care avea o idee clară de joc. Și un PSG care, o dată-n plus, dă senzația că n-are nicio idee. Bayern e o echipă, cu bune și rele, PSG e un grup împărțit în două, cu 3 superstaruri, gașcă spre care încearcă să migreze și alții, mai pe prietenie, mai pe valoare, mai pe CV, și o adunătură de jucători buni, ce încă au dificultăți să devină foarte buni, dar nu vor fi niciodată superstaruri. În fotbalul modern a existat o singură încercare de a crea o întreagă echipă de ”stele”, Madridul ”galactic” al lui Florentino Perez de la începutul anilor 2000, care a fost, una peste alta, un eșec.

Paranteză. La meci, se zice, ar fi fost și Emirul Qatar-ului, șeful ”ăl mare” cum s-ar spune, însă e greu de descifrat cât de mult timp are el la dispoziție pentru a se dedica și acestei probleme. Se mai zice că a venit în Europa, dincolo de discuții pe temele ce-i frământă pe francezi ca și pe noi, căci le simt și ei atunci când au de achitat facturile, se mai zice deci că dacă tot a venit va căuta să finalizeze discuțiile pentru cumpărarea lui Manchester United (ar fi primit, scrie ”Daily Mail” acceptul UEFA în acest senz, care UEFA nu vede niciun conflict de interese aici, dar de la UEFA ne așteptăm chiar la orice). Dacă aș fi fan al lui United aș fi un pic îngrijorat de această posibiltate, văzând ce se întâmplă pe la PSG. Paranteză închisă.

Să revenim! Christoph Galtier, marele pariu al lui Luis Campos, dar pe care Al Khelaifi îl va arunca de pe corabie fără scrupule de va fi cazul, procedând ca fundașii care fac fault în careu și apoi ridică mâinile strigând ”n-am fost eu, n-am fost eu”, pare intrat și el într-o zonă depresivă ce-i limitează gândirea. Prin toamnă dădea senzația că a găsit un modul cât de cât funcțional, parcă i s-au șers toate datele din memorie acum. E mult hazard în ceea ce joacă Parisul și, sincer, ar trebui luat și Eden Hazard de la Madrid, s-ar mula perfect pe scenariu absurd pus în scenă atât de des. Echipa creionată de Galtier marți seară n-a avut nici cap nici coadă, a avut un singur obiectiv: să ducă meciul cât de cât bine până la intratea lui Mbappe.

Și iată cum revenim, vrând-nevrând, tot la Kylian. Poate PSG să întoarcă, la Munchen, calificarea? Evident că da, mai ales că regula golului în deplasare nu mai există. Mai sunt totuși 3 săptămâni până atunci, timp în care Mbappe se va pune complet pe picioare, iar asta îl va ajuta și pe Messi să se exprime mai bine. A scăpat și de Pavard, iar Nagelsmann cred că are o mare problemă acum, căci Cancelo nu e genul de fundaș care să susțină defensiv toată banda. N-ar fi rău să i se promită lui Neymar că dacă va juca bine va fi lăsat să se ducă să-și sărbătorească sora (pe 11 martie e ziua ei și știm deja istoricul brazilianului în jurul acestei date, iar returul de pe ”Allianz Arena” e pe 8 martie), n-ar fi rău dacă ar fi menajat până atunci Ramos, care a fost foarte bun marți și pare elementul de siguranță (la 36 de ani!).

Normal ar fi însă ca PSG să piardă și să iasă, din nou, din competiție. Normalul ultimilor ani. În sezonul trecut, Real Madrid a dat însă un exemplu (de fapt mai multe exemple) că normalul din fotbal nu e neapărat același cu ce scrie la final pe tabela de marcaj. Mai rămâne doar ca PSG să și poată să fie Real Madrid.