„Thank God, I have done my duty”, zice-se că ar fi spus, pe patul de moarte aflat deja, amiralul Horatio Nelson, la capătul bătăliei de la Trafalgar, terminată cu o istorică victorie a englezilor în fața lui Napoleon și a rivalilor de dincolo de Canal. Păstrând proporțiile și fără să intru în exagerări patetice, pesemne că asta ar putea să zică și Reiss Nelson, cel care, cu golul marcat în prelungirile partidei cu Bournemouth, a adus 3 puncte de aur în această pasionantă goană a ”tunarilor” de a câștiga un titlu de nimeni anticipat acum 8 luni: ”Mi-am făcut doar datoria”.

Pentru Arsenal, bătălia asta pentru Anglia e un fel de Trafalgar, iar Manchester City poate fi o foarte puternică armată franco-spaniolă, cu Guardiola pe post de Napoleon. Asta dacă vrem să mergem mai departe pe firul de mai sus. Amiralul ”tunarilor” nu e însă Nelson, amiralul e tot un spaniol, de origine bască, ajuns printr-o conjunctură astrală în fruntea unei grupări cu nume, renume și istorie, dar care părea intrată într-o păguboasă  spirală a mediocrității.

”În ranița oricărui soldat stă bastonul de mareșal”, zicea Napoleon. Despre Arteta, fostul său asistent, Pep a vorbit mereu cu multă căldură și simpatie. Poate că pe undeva, în sufletul său, există o mulțumire, dacă tot e să piardă campionatul măcar să-l piardă în fața unui discipol. Despre ceea ce a reușit Mikel (cred că încet încet își va câștiga dreptul ăsta, să-i spunem Mikel, așa cum spunem Pep, Zizou, Mou etc) la Arsenal s-a tot scris și se va mai scrie. Avea Klopp (uite că lui, din motive ce țin probabil de conotațiile lingvistice, cu greu îi putem zice doar Jurgen) o vorbă: ”Mentality monsters”. Cam asta a reușit să facă amiralul Arteta din tinerii săi soldați, a transformat un Arsenal depresiv într-o echipă ce nu depune armele indiferent de situație. Acum 3 ani, meciul ăsta cu Bournemouth început practic de la 0-1, cu gol luat după 9 secunde, ar fi fost aproape sigur pierdut.

Man.United, Aston Villa, Bournemuth, iată 3 partide câștigate de Arsenal în prelungiri doar în ultima lună. Cu întoarceri de rezultat incluse. Putem vorbi de o aliniere a planetelor, de o conjunctură astrală, de un noroc al campionilor, de faptul că totul pare scris pentru Arsenal, vezi și felul în care City a pierdut puncte cu United, Nottingham Forrest, Aston Villa etc. Putem vorbi, evident, dar cred că ar fi un sacrilegiu să nu admitem că toate astea n-ar fi posibile fără o mentalitate adecvată. ”Mentality monsters”. Sir Alex Ferguson reușise asta la Manchester, țineți minte câte victorii obținea United în finaluri dramatice, dar a avut nevoie de mai mult timp, ca să nu mai amintesc de ce jucători avea la dispoziție. Lui Arteta îi iese cu nume mult mai puțin sonore, dar pe care antrenorul le-a ”dopat” cu o ambiție ieșită din comun. Inclusiv în partide, precum cea de sâmbătă, când jocul n-a funcționat pe deplin, căci, la nivel tactic, Arteta a cam căzut în capcana întinsă de Gary O`Neil, omologul său de pe cealaltă bancă, la fel de tânăr și el, fost ”secund” și el, promițător și el.

Să-l luăm ca exemplu pe Reiss Nelson. Intrat pe poarta academiei lui Arsenal la 9 ani, ”debutat” de Arsene Wenger la 17 ani, a fost fie rezervă neutilizată, fie neconvocat în 90 la sută din meciurile acestui sezon. A intrat sâmbătă printr-o conjunctură, un fel de rezerva rezervei, dar a dat o pasă de gol și un gol decisiv. La gol a avut o mică ezitare, de genul să trag sau să nu trag?, dar mai apoi încrederea a câștigat duelul cu dubiile. Încrederea lui pornită din încrederea antrenorului în el (și în toți ceilalți, fără excepție) căci altfel nu se explică. Termină contractul în iunie, dar cine știe dacă nu cumva acest gol îi va aduce prelungirea dorită. Amiralul Arteta n-are cum să uite un asemenea serviciu.