La aproape 33 de ani, Joselu debutează în echipa națională a Spaniei și dă o ”dublă”  în 100 și un pic de secunde. La 35 de ani, Julian Naglelsmann e deja la a treia experiență ca ”principal” la nivel mare și încasează în plin prima lovitură a carierei. Nu e absolut nicio legătură între cei doi, cred că nici nu se cunosc, dar o idee putem extrage: niciodată nu e prea târziu sau prea devreme, nimeni nu e prea tânăr ori prea bătrân pentru a începe sau a termina ceva. E vorba de destin, de drumul fiecăruia, de felul în care înțelege fiecare să se îngrijească de acest drum.

Apropo de destin. Antrenorul Julian Nagelsmann n-ar fi existat probabil astăzi dacă destinul nu-i scotea în cale pe un anume Thomas Tuchel. Avea 20 de ani Nagelsmann când o accidentare gravă la genunchi i-a pus capăt unei cariere, zice-se promițătoare. Evident deprimat s-a gândit să se lase de fotbal, ba chiar primise și o ofertă de a lucra pentru BMW. Tuchel, la Augsburg atunci, l-a convins să rămână în fotbal și s-o vireze spre antrenorat, explicându-i că meseria asta e mult mai dinamică decât cea de fotbalist. Și-așa a început o carieră ce l-a făcut pe Nagelsmann un mic fenomen când devenea, la 28 de ani, ”principal” în Bundesliga. Ce a urmat se știe.

Ce nu se știe (încă) este adevăratul motiv al acestei demiteri de la Bayern. Într-o joi, în pauză competițională, noaptea, nu neapărat ca hoții, dar nici ca niște adevărați domni, Oliver Kahn și Salihamidzic l-au dat afară pe Nagelsmann, care era la schi, în Austria cu prietena jurnalistă la ”Bild”, și l-au instalat pe Tuchel, care întâmplător era la Munchen, cu noua lui parteneră, un fotomodel brazilian ce l-a făcut să divorțeze de soția jurnalistă la ”Süddeutsche Zeitung”.

Motivele divorțului, mă refer la cel al lui Nagelsmann de Bayern, sunt neclare. Bayern s-a lăudat mereu cu seriozitatea sa în privința numirilor sau schimbărilor de antrenor. În ultimii 40 de ani, doar Soren Lerby (în martie `92), Rehaggel (în aprilie `96), Magath (în ianuarie 2007), Klinsmann (în aprilie 2009) și Van Gaal (în aprilie 2011) au fost demiși în acest tronson decisiv al sezonului. Explicațiile lui Kahn, cum că echipa avea fluctuații, nu-s prea coerente câtă vreme Bayern era în grafic în toate competițiile, cu șanse de a le câștiga. Să dai afară preventiv un antrenor, iată ceva ce se vede mai rar. Nici ideea că nu voiau să-l scape din mână pe Tuchel nu ține, totuși cât e de greu să faci un precontract cu clauze clare? Dar dacă Nagelsmann câștiga tot? Ups!

Luni, în ”Kicker”, președintele lui Bayern, Herbert Heiner, zicea așa: ”Se descurcă foarte bine și se văd clar progresele făcute. E un antrenor de top și planificăm cu el pe termen lung”. Despre Nagelsmann, ați ghicit. Că rolul lui Heiner e pur decorativ, cam știam, dar parcă nici chiar așa. Probabil că explicația demiterii vine din conflictele pe care Nagelsmann le-a avut cu Kahn și Salihamidzic, în special cu ultimul, pe care, acum ceva vreme, l-a îndepărtat de pe bancă și l-a trimis în tribuna oficială, pe motiv că-l deranja cu gălăgia pe care o făcea. De fapt, zice-se, că-l cam deranjau informațiile ”pe surse” oferite presei de bosniac, despre care a aflat, pe alte surse, de la logodnica-jurnalist. Disputa asta ”pe surse” l-a avut, printre alții, ca personaj principal și pe Lewandowski, căci, depinzând de surse, era arătat cu degetul vinovatul pentru plecarea polonezului la Barcelona.

Poate că-n viitor o să spună chiar Lewandowski ce și cum. Tot viitorul o să ne arate dacă decizia celor de la Bayern a fost cea corectă. Ultima dată când bavarezii au schimbat antrenorul în plin sezon au luat Champions League. Ultima dată când Tuchel a fost demis în plin sezon și instalat apoi la altă echipă a luat Champions League. Nu cred că Bayern se bazează pe superstiții, cred însă că imaginea de ”club senior” pe care s-a tot chinuit Bayern s-o perpetueze a suferit daune majore. Iată deci că și Bayern e un club ca toate celelalte, cu intrigi, bisericuțe, interese și conflicte.

Cât despre Nagelsmann, nu-mi fac griji, își va găsi repede echipă. Are doar 35 de ani, nu uitați!