Zic jurnaliștii nemți că, înainte să-l pună antrenor pe Tuchel, Bayern ar fi încercat și pista Jurgen Klopp. Evident, treaba asta s-a întâmplat cu zile bune înainte de demiterea lui Nagelsmann, că doar n-o să credem varianta că discuțiile cu actualul antrenor au început abia după despărțirea de precedentul. Revenind la Klopp, pe undeva e logic ca Bayern să se fi gândit la el, căci dacă stăm și analizăm tot parcursul din acest sezon o demitere sau o demisie de la Liverpool n-ar fi două variante complet fanteziste într-o lume a fotbalului precum cea de azi.

Doar că între Klopp și Liverpool s-a cimentat, și am convenit asta mai demult, o relație ce nu lasă loc de decizii de genul ăsta. Nici dintr-o parte, nici din alta. Bayern l-a dat afară pe Naglesmann pe când echipa era într-o situație infinit mai bună, Klopp însuși a plecat de la Borussia Dortmund într-un moment mai în regulă decât cel pe care-l trăiește azi la Liverpool. Iar confruntarea cu City de sâmbătă a stabilit suficient de clar reperele, iar felul în care Klopp, la interviul din final, a răspuns unei întrebări ce punea problema unei posibile eliminări a lui Rodri, la scorul de 1-1, e edificator: ”Nu-s sigur că puteam câștiga azi nici dacă ei rămâneau în 10 oameni”. Altădată virulent în fața unei asemenea situații, Klopp a părut acum mai degrabă resemnat. Iar la final a adăugat: ”Am avut noroc că ei n-au fost în cea mai bună dispoziție”.

În fapt, eșecul de pe ”Etihad” n-a fost altceva decât o repetare a unor situații de care fanii cormaronilor au ajuns să se teamă. Departe de confortul psihic de pe ”Anfield”, Liverpool devine o trupă banală, ce a adus de pe terenuri străine mai puține victorii decât codașa Southampton, o echipă la care nevoia de schimbare, de o mică revoluție chiar, se simte extrem de clar. Ceea ce se întâmplă la Liverpool e doar o confirmare că o echipă nu poate fi competitivă mulți ani având același nucleu de jucători. Marile echipe ale lui Sir Alex Ferguson și Arsene Wenger, ca să rămânem doar în peisajul Premier League, au avut parte de multe transformări de-a lungul anilor, ceeea ce a făcut ca vestiarul să nu devină blazat și mai ales comod, căci nimic nu e mai rău în fotbal decât lipsa concurenței. Inclusiv Guardiola, ce n-a vrut să se implice în așa ceva la Barcelona, pare conștient acum că asta trebuie să facă la City.

Liverpool are o masă de suporteri mai degrabă sectară decât normală. Oamenii cred că totul se aliniază împotriva echipei lor, că orice spui de rău despre un jucător sau altul e un afront nejustificat, o atingere de-a dreptul personală. Iar Klopp pare să se fi molipsit, vezi reacția vehementă și ușor ilogică la criticile ce i-au fost aduse lui Alexander Arnold la un moment dat ori atunci când se zice ceva rău despre Van Dijk, Nunez, chiar Salah. Una e să-ți aperi jucătorii, alta e să-i învelești într-un cocon ca pe niște fluturași (a se citi contracte) și să le oferi senzația unei primăveri veșnice. Revoluțiile se fac greu, necesită un consum emoțional din partea liderului, dilema tuturor e dacă va fi Jurgen Klopp capabil de un asemenea consum. Căci, asta cred că e clar, o revoluție trebuie să apară.

Orice revoluție are însă nevoie de bani. În fotbal cu atât mai mult. Clasamentul din Premier League ne spune că Liverpool e mai aproape de retrogradare decât de City, rivala din ultimii ani, care nici măcar nu e lider astăzi. Pe care, paradoxal, Liverpool o poate ajuta zdravăn duminica viitoare, când pe ”Anfield” sosește Arsenal. Însă același clasament ne arată că Liverpool nu-i așa departe de locul de Champions League, fără de care totul va fi mult mai greu. Un minus de 100 de milioane (cam atât se estimează pierderile în cazul ratării unicului obiectiv de azi) ar produce multe migrene prin America, iar o revoluție cu migrene e mai greu de pus în aplicare.

NO HOOLAND? NO PROBLEM

City a jucat în acest meci fără Haaland, pe care Guardiola a vrut să-l protejeze pentru ceea ce urmează (Bayern în principal), dar și pentru că, pesemne, intuia că nivelul actual al lui Liverpool nu-i poate pune probleme. Nu s-a simțit absența norvegianului, iar City a jucat în multe situații acel fotbal ”made in Pep” de care s-a vorbit în atâtea ocazii. Cred însă că dezbaterea ”cu sau fără Haaland” pornită inclusiv sâmbătă e una falsă. City e la fel de bună cu Haaland ca și fără Haaland, are aceleași deficiențe cu Haaland ca și fără Haaland. Echipa pare să fi ajuns la nivelul în care să știe să interpreteze foarte bine cele două versiuni, în funcție de prezența ori absența norvegianului. Mai degrabă e dezbaterea ar fi ”cu sau fără De Bruyne”, căci prezența belgianului în teren pare a fi acum elementul care face diferența. De fapt, cred că aici nu există nicio dezbatere.

Dar mai există un jucător al cărui nivel impresionează în această perioadă: Grealish. Dacă el ar fi costat 50 de milioane și nu 100 am fi vorbit de un transfer colosal. Versiunea de azi a lui Grealish e clar cea pe care Guardiola și-o dorește, energic, productiv cu mingea, pe care o pierde extrem de rar, dar și fără, generând acele pauze atât de necesare, apărând acum și la finalizare. În prima repriză, la 0-1, Grealish a alergat 40 de metri înapoi pentru a opri un contraatac ce putea aduce golul de 0-2, apoi i-a pasat decisiv lui Alvarez pentru 1-1. Iar în final a stabilit și scorul final.

CE DEBUT PENTRU TUCHEL!

Așteptat de toată lumea, debutul lui Tuchel la Bayern s-a produs într-un ”Clasic” al Germaniei ce n-a ieșit din tiparul ultimilor ani. Care ne spune așa: ultimele două victorii ale Borussiei Dortmund pe ”Alianz Arena” s-au produs cu Klopp (în campionat) și Tuchel (în Cupă), demult, foarte demult. De-atunci, media golurilor încasate de Borussia la Munchen a fost 4. Scorul de sâmbătă seară e cumva mincinos în două sensuri. Acel 3-0 de la pauză, mai întâi, căci Bayern n-a arătat o superioritate care să genereze o diferență atât de mare, apoi acel 4-2 din final, căci în repriza a doua bavarezii au ratat destul ocazii (plus goluri anulate de VAR) ce nu justifică o diferență atât de mică. Tuchel s-a arătat însă un pic supărat, căci faptul că Bayern continuă să ia goluri pe bandă rulantă nu e de natură să-l liniștească în perspectiva duelului cu City,

Două vorbe și despre Bellingham. Cred că i-a fost clar și lui (încă o dată, după episodul Chelsea) și tuturor, etapa la Dortmund s-a încheiat. Mai sus de atât, la Borusssia nu poate ajunge. A fost locul ideal pentru a crește, chiar pentru a arde etapele, căci nu e neapărat normal să ajungă la un asemenea nivel la nici 20 de ani. Dortmund, de fapt, asta a devenit, o echipă specializată în arde etape, un fel de cuptor magic. Pentru Jude a venit momentul plecării, acum rămâne de văzut ce va alege.

P.S.

Despre Nagelsmann s-a tot vorbit în zilele de după plecarea de la Bayern că ar putea ajunge la Tottenham. Aș zice că e un pic cam forțat. Ar putea ajunge la Londra, ce-i drept, dar mare atenție la Chelsea! Lotul pe care-l are Chelsea acum e fix de ce are nevoie un antrenor cu energia și ideile lui Nagelsmann, căci Graham Potter pare depășit de situație. Din punctul meu de vedere, concurentul lui Nagelsmann pentru o eventuală aterizare pe ”Stamford Bridge” poate fi unul singur: Luis Enrique.