SAMU, INVITATUL NEPOFTIT

SAMU, INVITATUL NEPOFTIT

Cunoașteți poate senzația aceea de după o petrecere memorabilă, când te-ai simțit excelent și totul ți-a ieșit conform planului. Dar după care simți nevoia să te odihnești un pic, să te refaci, fiindcă știi că urmează alta, în câteva zile, și-ți propui să fie la fel de reușită. Și-n plină odihnă te trezești acasă cu un invitat de care ai uitat, deși poate nu trebuia, care dă buzna peste tine, pus pe distracție și pe toate cele. Cu care parcă ai sta, dar gândul îți fuge la ce-a fost și la ce va fi și nici nu mai ești la vârsta la care să nu conteze nopțile pierdute. Iar acel invitat, care doar caută și el să se simtă bine, iar între noi fie vorba, n-are nicio vină pentru că tu ești mahmur, îți bea toată băutura, mai sparge un pahar pe ici, pe colo, face mizerie-n baie și-apoi pleacă lăsându-te cu o teribilă durere de cap și cu o învălmășeală ciudată în gânduri. 

Cam așa a fost Villarreal sâmbătă seară pentru Real Madrid. Între Barcelona și Chelsea, jucătorii lui Ancelotti numai de Chukwueze n-aveau dispoziție. Real Madrid de azi e o echipă construită pentru marile partide, pentru finale, dar care nu găsește o modalitate eficientă de a se motiva în confruntări, să le zicem, normale, iar asta, fie că-i place, fie că nu, e o problemă pentru tehnicianul italian. Fiindcă lui Florentino Perez sigur nu-i place să vină pe locul doi în campionatul intern, căci Madridul nu se poate mulțumi să fie în spatele Barcelonei ori al lui Atletico, echipe cu care-și dispută piața fotbalistică din Spania. Florentino e mult prea hârșâit în fotbal și-n afaceri ca să nu știe că a te baza pe Champions League an după an e în regulă, dar e și un risc uriaș, fiindcă nu există competiție în lume la care detaliile să conteze atât de mult. Iar detaliile, așa cum de multe ori ți-au fost alături, pot fi și potrivnice.

Nu există moment potrivit pentru un eșec, dar ăsta a fost de-a dreptul prost pentru Real Madrid. O victorie ar fi redus distanța față de o Barcelona încărcată de dubii după eșecul de pe ”Camp Nou” și ar fi pus un pic de presiune, fiindcă starea de spirit acolo e alta, catalanii nu-s azi genul de echipă care să se redreseze așa ușor după un 0-4 acasă în ”Clasico”. Însă realitatea Madridului e cea de care vorbeam mai sus.

Poate că Samu Chukwueze a fost un invitat nepoftit pe un ”Bernabeu” ce nu era pregătit pentru el, dar ceva îmi spune că la vară numele lui va fi pe agenda multor cluburi. Puțini își mai aduc aminte de o prestație la fel de bună într-un meci cu Barcelona din 2019, destul de repede s-a uitat și golul care a eliminat Bayern-ul lui Lewandowski în Ligă, probabil însă că demonstrația de sâmbătă va atrage atenția. Astă-vară, Manchester United l-ar fi vrut, dar n-a acceptat să dea mai mult de 40 de milioane (a dat, în schimb, dublu pe Antony), dar în vară intră în ultimul an de contract și Villarreal va trebui fie să-l convingă să accepte o prelungire, fie să-l vândă. Statisticile lui în acest sezon, 13 goluri și 11 pase decisive (fără să fie un ”nouar” clasic) spun că nu e doar o întâmplare și că e la cel mai bun moment al carierei. Face 24 de ani în mai, iar ”Submarinul galben” a devenit deja cam mic pentru ambițiile sale.

Și încă ceva. O posibilă anecdotă a acestui sezon din Primera. 6 din cele 12 puncte ce separă azi pe Real Madrid de Barcelona au fost luate de Quique Setien. Căruia Barcelona îi datorează și-acum bani, după ce l-a dat afară în 2020. Setien e genul de tehnician ce nu pare construit pentru o echipă mare, dar care nici nu merită ștampila ce i s-a pus pe spate după acel 2-8 cu Bayern.

CE-I MAI IMPORTANT: UN HAALAND SAU UN DE BRUYNE?

Pe 19 martie, reluam aici ceea ce scrisesem în 17 septembrie anul trecut despre Haaland: ”Just another day at the office”. Ar fi trebuit să scriu iar, dar ar fi redundant și chiar nu e cazul. Haaland face cam ce făceau Messi și Cristiano acum vreo 10 ani, duce metaforele în derizoriu și ucide adjectivele. E un asasin în serie, bate toate recordurile posibile și imposibile din Premier League, însă toată lumea așteaptă să-l vadă în adevăratele bătălii ale ”cetățenilor”, în primul rând cele cu Bayern.

Dar nu despre Haaland aș vrea să amintesc acum. Ci despre De Bruyne. Sâmbătă, în timp ce comentam meciul lui City la Southampton, mi-a venit în minte o întrebare, urmărind recitalul de pase și de momente speciale oferit de belgian: oare ce-i mai important într-o echipă precum City, un Haaland sau un De Bruyne? Faptul că Guardiola îi are la dispoziție pe amândoi nu schimbă prea tare datele problemei.

MESSI + BARCELONA = LOVE?

Fix în ziua în care Messi dădea un gol și-o pasă decisivă pentru PSG (are 19 goluri și 18 pase decisive în acest sezon, în toate competițiile), ajutându-i pe parizieni să câștige deplasarea de la Nice, presa din Catalunya pedala insistent pe subiectul revenirii argentinianului la Barcelona. Ceva ce părea greu de crezut la începutul anului devine brusc o posibilitate suficient de viabilă. Subiectul e amplu și ar merita dezbătut ca atare, ce vreau să spun acum e doar că șefii Barcelonei au acționat, de data asta, suficient de inteligent, dându-i lui Messi un soi de pasă decisivă. Mingea e acum la el, căci lumea știe exact ce a vrut Barcelona să se știe, că se fac mari eforturi pentru a fi readus, că Xavi îl vrea neapărat, dar că, știindu-se situația financiară precară a clubului, va trebui să accepte un salariu semnificativ mai mic. Dacă va accepta, va fi perfect, iar Barcelona chiar ar avea nevoie de Messi și fotbalistic, dar și ca imagine în contextul anticipatei mutări pe ”Montjuic”, pe care fanii n-o privesc chiar cu ochi buni. Dacă nu va accepta, se va spune că banii sunt cei care-i dictează pașii, nu sentimentele, caz în care imaginea lui va fi șifonată, nu a clubului care i-a făcut vânt acum doi ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă