Fotbalul ăsta atât de frumos și care ne place atât de mult ne oferă uneori și momente teribil de crude. Cum să caracterizăm altfel toate acele imagini de sâmbătă, de la Dortmund, după cel mai dramatic final de sezon din ultimii 20 de ani din Germania?

O întreagă tribună nemișcată, cu oameni împietriți, ce nici să plângă nu mai aveau putere, negăsind energie pentru a putea pleca de-acolo și încercând să priceapă cum cel mai frumos vis pe care și-l imaginau s-a transformat într-un coșmar aproape fără precedent. Și un grup de jucători, cu antrenorul lor în frunte, ce priveau în gol, căutând la rândul lor să înțeleagă cum au ratat o oportunitate pe care nu se știe când o vor mai regăsi. Lacrimile curgeau, iar gândurile probabil se învălmăseau în niște creiere golite brusc, în care nu mai era loc de altceva decât tristețe. Un ritual de-a dreptul funerar, aproape religios, avea loc într-o peluză ce nu în van cântă din toți rărunchii, la fiecare partidă, ”You ll never walk alone”. Nu erau singuri nici cei din tribună, nici cei din teren, erau mulți acolo și erau împreună, dar singurătatea fiecăruia în acele momente era copleșitoare.

La nici 70 de kilometri distanță, un alt grup de oameni petrecea. Că așa e în sport, așa e uneori și-n viață. După 10 ani de câștigat campionate cu o ușurință uneori vulgară, Bayern l-a luat și pe al 11-lea, pe care mulți spun acum că nu-l merita. Și că, de fapt, nu l-a câștigat Bayern, ci l-a pierdut Borussia. Mă întreb totuși, dacă ar fi câștigat cei din Dortmund, n-am fi spus același lucru? Că, de fapt, au pierdut bavarezii, prin toate acele decizii bizare de-acum câteva săptămâni? Probabil că da. Probabil însă că ambele versiuni sunt corecte.

Eșecul Borussiei ne oferă din nou o perspectivă pe care de multe ori uităm s-o luăm în calcul. Cât de mult contează, de fapt, creierul în tot ceea ce facem. Mușchii sunt importanți, gleznele sunt importante, talentul e important, dar dacă mintea nu e limpede, nimic nu mai contează. Fotbaliștii Borussiei, de a căror valoare nu ne putem îndoi, au căzut psihic în cel mai important moment, pentru unii, din carieră. Pare ceva inexplicabil aici, cum pot totuși niște oameni ca timp de 90 de minute să ia doar decizii proaste și să pară niște imitații nereușite?, însă țin să vă reamintesc că mintea omului e încă o noțiune foarte abstractă, pe care mari specialiști se chinuie s-o deslușească.

De fapt, Borussia își pierduse, sâmbătă dimineață, reperele. Nu mai era o urmăritoare, devenise lider. Preluase puterea, o simțea, o palpa, dar asta uneori te poate frige, dacă nu ești obișnuit cu astfel de situații. Iar Borussia nu e, căci în ultimii 10 ani a produs doar jucători pentru alții, nu pentru sine. De multe ori idealurile revoluțiilor s-au frânt fiindcă revoluționarii, altfel bine intenționați, s-au trezit că nu știu cum să procedeze mai departe.

De fapt, Borussia și-a regăsit duminică vocația din ultimii 10 ani. Plus încă unul. Partea proastă e că acum nu mai pot da vina pe Bayern.

BAYERN ȘI DECIZIILE
Trebuie să vorbim puțin și despre campioni. Despre Bayern adică. La final de martie, când Nagelsmann a fost demis, din motive încă bizare, scriam, tot aici, așa: ”Să dai afară preventiv un antrenor, iată ceva ce se vede mai rar. Cred însă că imaginea de club senior pe care s-a tot chinuit Bayern s-o perpetueze a suferit daune majore. Iată deci că și Bayern e un club ca toate celelalte, cu intrigi, bisericuțe, interese și conflicte”.

Thomas Tuchel s-a trezit implicat într-un context pe care nu-l luase în calcul. Tot ce s-a întâmplat ulterior a fost doar o consecință. La finalul meciului de la Koln nici nu știa cum să se bucure. Simțea și el că situația era ușor stranie și a fost nevoie de Thomas Muller ca să poată fi desprins din gândurile sale. Adevărata lui muncă abia de-acum începe. Nu cumva să înceapă chiar cu Thomas Muller.

Iar faptul că Bayern și-a dat afară cei doi oficiali implicați în povestea de mai sus, încă înainte ca soarta titlului să fie pecetluită, e un semn cât se poate de clar. Poate că nici ei nu mai credeau în miracole, dar sigur credeau că o măsură trebuie luată.

P.S. 1

Ar putea da vina Borussia pe acel penalty pe care nu l-a primit, la Bochum, în etapa a 30-a? Sau pe unul neprimit sâmbătă? Ar putea, dar ceva-mi spune că n-o va face, fiindcă oamenii de-acolo știu că au fost și erori în favoarea lor. Și mai știu că nu poți da vina pe arbitraje pentru a-ți masca propria incompetență. Ce s-ar întâmpla pe la noi într-o situație similară? Sincer, știu. Știm cu toții.