Pep Guardiola este, în sfârșit, un om mulțumit. Acea ultimă redută în tentativa lui de a cuceri recunoașterea tuturor, acea ultimă pietricică din pantoful cu care alerga spre glorie, rămasă din perioada Barcelona și care-l jena câteodată, acel trofeu ce-l obseda atât se află acum în mâinile sale. UEFA Champions League e pentru toată lumea o recunoaștere, pentru Guardiola e mai mult decât atât, e o confirmare.

Dacă și Julia Roberts i-a dat, pe twitter, un mesaj de felicitare, înseamnă că, gata, chiar toate frustrările sale au dispărut. Mai rămâne doar ca atunci când s-o mai afla în trecere prin Manchester, Julia Roberts să facă o vizită pe ”Etihad” pentru un selfie, nu pe ”Old Trafford”, dar asta cine știe când s-o întâmpla. Nici măcar nu mai e așa important, câtă vreme cupa mult râvnită e acolo, la loc de cinste.

E limpede că povestea cu Julia Roberts a fost una, hai să-i spunem, inspirațională. Pep a devenit un bun specialist și-n așa ceva, stăpânește bine cuvintele, știe când și cum să le folosească. E de ajuns doar să aruncați o privire peste seria ”All or nothing” dedicată de Amazon Prime celor de la Manchester City (povestea sezonului 2021-2022, un nou sezon, dedicat parcursului proaspăt încheiat urmează să apară în curând) și vă veți convinge că Guardiola nu vorbește niciodată ca să se afle în treabă. De altfel, nici acea glumă de după finala de la Istanbul, într-un ”flash” interviu pentru o televiziune spaniolă, ”să se pregătească Real Madrid, venim după ei, mai avem 13 trofee și-i ajungem!”, ce a stârnit multe zâmbete, nu e chiar zisă degeaba.

Într-una din multele cărți scrise despre Pep, jurnalistul catalan Marti Perarnau îl zugrăvește ca pe un om care nu poate sta nicio clipă liniștit, care nu poate trăi fără o motivație. Ce motivație ar mai putea avea acum Guardiola?, s-ar putea întreba mulți. Sunt sigur că amenințarea pe ton de glumă adresată Madridului are ceva sâmbure de adevăr. La 13 trofee încă nu se gândește Pep, dar la cele 3 luate la rând de Zidane sunt convins că da. Și la cele 8 cucerite de madrileni de când Liga Campionilor s-a transformat în Champions League, căci, una peste alta și oricât ne-ar păsa de istorie, astea sunt cele care contează. Ar mai fi și recordurile lui Sir Alex Ferguson, pe care, iar sunt convins, Pep ar vrea să le doboare. Ceva îmi spune că Guardiola și-ar dori pentru sezonul viitor să ia toate cele 4 trofee pentru care va concura. Așadar, tehnicianul catalan nu duce lipsă de motivație.

Apropo de Sir Alex. A fost singurul, din câte se pare, ce i-a transmis un mesaj lui Guardiola și înainte de finală și după. De încurajare și de felicitare. Cluburile din Premier League n-au reacționat la performanța ”cetățenilor”, iar din asta putem extrage, dincolo de multă frustrare legată de posibilitățile financiare ale grupării de pe ”Etihad”, suficientă teamă. Senzația e că City e abia la început,, iar acum că a scăpat de obsesia numită Champions League se poate transforma într-o bestie.

O mică paranteză. S-a văzut și la Istanbul ceea ce s-a văzut și-n acel ultim meci, cu cântec, al celor de la Borussia Dortmund. Cât de important e creierul omului și cât de greu e de antrenat. Jucătorii lui Guardiola au părut alții în multe momente, luau decizii bizare, sărea mingea din ei ca din niște anonimi, nu le ieșeau pase simple, centrări banale. Presiunea a fost imensă și, culmea, cei de la Inter au fost mult mai liniștiți, căci ei nu aveau nimic de pierdut, de vreme ce adversarii erau considerați mari favoriți și aveau totul de pierdut.

În fine, revin. Presiunea asta s-a dus, de-acum înainte și jucătorii lui Guardiola și Guardiola însuși pot aborda orice provocare cu mult mai multă liniște. Acel ”relax, relax” pe care-l striga Guardiola către Ederson și nu numai e acum o realitate. Și poate fi baza unui alt sezon de excepție. În care City va avea de luptat cu adversari mult mai puternici în Premier League, căci United, Liverpool, Arsenal, Chelsea s-au întărit ori se vor întări, iar în Champions League amenințările Real Madrid, Bayern, poate PSG, de ce nu Barcelona, vor exista.

Când a plecat de la Barcelona, Guardiola spunea că 4 ani în fruntea unui club de acest gen e suficient. Mergea pe ideea că relația antrenor-vestiar ajunge la o limită și ceva trebuie schimbat. Și cum vestiarul e mai greu de schimbat, mult mai lesne e antrenorul. La Bayern a redus perioada la 3 ani. La City e din 2016, tocmai și-a prelungit contractul până în 2025, deci a ieșit din acele tipare autopropuse. Care să fie explicația? Pai probabil că liniștea. Unde în altă parte ar mai avea Guardiola liniștea de a face ce vrea și cum vrea? Liniștea financiară, în primul rând, dar și liniștea dată de faptul că deciziile sunt doar la el. E exact liniștea pe care a avut-o Sir Alex la United și care l-a ajutat să obțină performanțe, dar să și facă, la o adică, revoluții în vestiar, atunci când a simțit că e cazul.

Poate că ar fi cazul și la City de așa ceva. Deja se vehiculează multe plecări, eu cred că vor fi și altele. Sincer, foarte tare nu m-aș mira dacă ar pleca și De Bruyne, în afară de Gundogan, Bernardo Silva ori Mahrez. Foarte interesantă devine acum campania de achiziții, căci vestiarul are nevoie de suflu nou, de sânge proaspăt, de jucători care să vină cu alte motivații, cu alte dorințe. Mă așteptam ca City să se arunce cu forță pe pista Bellingham, care ar fi fost exact piesa de care ar fi avut nevoie Guardiola, dar că, se vede treaba, tentația numită Real Madrid a fost mult prea mare. City are în Guardiola un element important în tentativa de a convinge fotbaliștii doriți, dar Guardiola trebuie să fie convins că e ce trebuie.

P.S. 1

După succesul celor de la Istanbul, nu puțini au fost cei care au scos la înaintare sumele uriașe cheltuite de City de când s-a deschis spre ei conducta de petro-dolari din Abu Dhabi. Senzația pe care o poți avea e că doar City a făcut astfel de cheltuieli, alții nu. Ei bine, am descoprit ceva, iar mai jos aveți toate cifrele. În ultimii 5 ani, peste City la cheltuieli cu transferurile au fost, în ordine, Chelsea, Manchester United și FC Barcelona, în vreme ce PSG și Real Madrid sunt doar cu câteva zeci de milioane mai jos. Și tot în ultimii ani, balanța vânzări / cumpărări este pe minus pentru City (-259 milioane euro), dar, dacă pot să mă exprim așa, cu și mai mult minus sunt: Chelsea, Manchester United, PSG, iar FC Barcelona e, cu -220 de milioane, destul de aproape.

P.S. 2

Rămâne însă marea problemă a neregulilor financiare pe care le investighează Premier League. Acele peste 100 de capete de acuzare de care se leagă mulți, majoritatea neavând habar despre ce e vorba. Acele nereguli reprezintă însă un mare avantaj pentru City în raport cu celelalte cluburi din Anglia și-s date de posibilitatea ca City să plătească unele cheltuieli din alte conturi. Din Abu Dhabi, mai exact, pe diverse căi. De exemplu un comision pentru un impresar (știe cineva cum a fost convins tatăl lui Haaland și cu cât?), o primă de instalare, o primă de obiectiv. Chiar și, cazul lui Mancini și al altora, o ”ajustare” a salariului. Pe care alții, gen Liverpool ori United, n-o pot face. O face în schimb din plin PSG, dar pentru UEFA pare-se că nu e o problemă.

P.S. 3

Sunt curios ce vor spune fanii lui Man United, extrem de deranjați de aceste nereguli, dacă se va finaliza preluarea clubului de către qatarezi. Că pe cei de la Newcastle nu-i mai aude nimeni acum să fie nemulțumiți.