În caz că ne pândea pericolul plictiselii sau că perioada aste fără meciuri ni se părea cam ”boring”, a avut grijă Kylian Mbappe să ne ofere subiect de conversație pe timp de vară. Atacantul lui PSG (încă) tocmai a lansat noul sezon al serialului pe care-l produce, regizează și interpretează. ”Vara lui Kylian” s-ar putea numi. Iar pe afișul de prezentare, că musai trebuie să aibă așa ceva dacă se vrea o producție de succes, ar putea fi scris, eventual cu litere ceva mai mici: ”Cum reușeșt un băiat de 24 de ani să țină într-un șah permanent două cluburi importante!”.
Chiar, cum reușește? O să-mi servească mulți argumentul: prin valoare. Ceea ce e corect. Mbappe este astăzi ceea ce acum 10-15 ani erau Messi și Cristiano. E însă normal, mă întreb eu, ca tevatura de fiecare vară să-l aibă doar pe el câștigător? Sincer, aș zice că nu.
MBAPPE CONJUGĂ DOAR VREBUL ”A VREA”
Că Mbappe se crede mai sus decât PSG am sesizat, că PSG a început să dea semne de iritare observăm abia acum. Dinspre Paris s-a lansat, ”pe surse”, informația că Mbappe e de vânzare pentru un preț corect încă din această vară. Reacția lui Kylian, într-un interviu din ”Gazzetta dello Sport”, a fost ceva de genul: ”Aaa, stați domne puțin, cine a zis că vreau să plec în vara asta minte, eu vreau să stau până în vara viitoare”. Și să plec gratis, aș adăuga eu, după ce PSG îi va fi vărsat alte sume indecente în conturi. Pentru cine nu știe ori a uitat, Mbappe are un salariu (brut) de 72 de milioane de euro. Când a parafat prelungirea înțelegerii, în vara trecută, a primit 180 de milioane ca primă de instalare, deși el era instalat de 5 ani. Plus de asta, la capătul fiecărui sezon bifat în tricoul Parisului mai încasează o primă de fidelitate, 70 de milioane (pe asta a luat-o), 80 de millioane (pe asta ar vrea s-o ia în vara viitoare), 90 de milioane (la asta renunță, căci asta va fi prima de instalare la clubul unde va merge). Prost nu e cine cere, prost e cine dă, spune o vorbă de pe la noi. În paranteză fie spus, aș fi curios dacă nu cumva primele astea (nu salariul) sunt vărsate direct din Qatar, cam cum procedau și ”verișorii” de la Manchester City cu diverse plăți de genul ăsta. În fine, detalii.
Acum e mai ușor de înțeles ce dorește Mbappe. Și ce nu dorește PSG. Întrebarea acum e ce rol va juca Real Madrid în toată această peliculă. Despre Florentino Perez se știa că nu uită și nu iartă, dar pesemne că a mai îmbătrânit și orgoliul s-a mai tocit. Deși în vara trecută Mbappe i-a pus pe cei de la Real Madrid într-o situație destul de jenantă, lui Florentino pare-se că i-a trecut supărarea și l-ar aștepta în vara viitoare. Această nouă situație îl prinde însă într-o ușoară poziție de ofsaid. Întărită și de plecarea lui Benzema, pe care Florentino n-a anticipat-o, ce obligă Madridul să investească într-un ”nouar”, căci Joselu nu poate fi mai mult decât o variantă de rezervă. Mbappe vrea la Madrid, dar nu vrea să renunțe la bani, Madridul îl vrea pe Mbappe, dar dacă e să plătească sumă de transfer nu mai plătește și prima de instalare, ceea ce Mbappe nu prea vrea. Pentru Kylian nu există decât ”a vrea”, cluburile mai conjugă, de voie de nevoie, și verbul ”a putea”.
ȘI TOTUȘI EXISTĂ VINICIUS
Și mai e ceva. Sau cineva. Vinicius, pe numele lui. Care astăzi nu e deloc departe de Mbappe ca valoare, iar pentru Real Madrid a fost decisiv în sezonul trecut. Coincidența face ca Mbappe să se exprime cel mai bine fix pe poziția în care joacă Vinicius și să-și fi exprimat de mai multe ori dorința de a nu fi utilizat pe post de vârf, ceea ce, se pare, ar trebui să joace la Madrid.
Întrebarea este: chiar are nevoie Real Madrid acum de Mbappe? Care, la pachet cu valoarea incontestabilă, vine și cu un mare depozit de fițe și cu senzația că totul i se cuvine și că nimeni nu mai e ca el. Chiar e normală obsesia asta pentru un fotbalist? Va primi din nou Real Madrid același rol ca-n vara trecută în pelicula lui Mbappe?
Lasă un răspuns