Zice Xavi, imediat după ce Barcelona câștiga cu Milan ultimul meci al turneului american de vară, că e decepționat de Ousmane Dembele. ”Un poco”, a specificat antrenorul catalan, care ar fi trebuit totuși să știe, fiindcă nu a trecut atât de mult timp de când s-a lăsat de fotbal, că a pune în balanță caracterul și beneficiile materiale nu-i întotdeauna un demers care să merite. Mai ales în acest sport, din ce în ce mai subjugat intereselor financiare, iar ceea ce se întâmplă în Arabia Saudită e doar un ultim exemplu. Mă tem însă, apropo de subiectul saudit, că e abia începutul.

Revin la decepția lui Xavi. Și la caracterul lui Dembele. Pe la noi e o vorbă, să mă scuze cei mai pudibonzi, ”educația e ca erecția, când o ai se vede”. Aș zice că la fel e și cu caracterul, se vede dacă-l ai. Iar Ousmane Dembele, din ce se pare, nu prea dispune de așa ceva. La caracter mă refer, partea cealaltă nu mă interesează. Nu demult, scriam aici despre o problemă asemănătare a lui Romelu Lukaku și pomeneam despre dezamăgirea fanilor lui Inter, care credeau, ca și Xavi cu Dembele, că au o altfel de relația cu fotbalistul belgian.

Imi permit să reiau ce am scris atunci: ”Credeau. Așa cum cred mulți că în fotbalul zilelor noastre mai e loc de sentimente. Greșit. E loc doar de bani și în funcție de ei se cristalizează și acele sentimente. Sigur, există acea categorie de fotbaliști crescuți de o echipă, al cărei suporter se întâmplă să fie din copilărie, formați, modelați, aruncați în luptă de acea grupare. Exemple sunt destule, dar e un pic altceva. Mai sunt și alții care au un vis, probabil tot din copilărie, și sunt dispuși la unele sacrificii pentru a-l atinge. Din ce în ce mai puțini, ce-i drept. Lukaku nu face parte din cele două categorii, el nu e născut la Milano, nici produs al Inter-ului ne e, nici mare fan în copilărie nu știm să fi fost. El face parte din mare masă a fotbaliștilor de azi ce se închină unui singur zeu, al banului. ”Cine dă mai mult” și, eventual, ”să fie primit”, cam astea sunt motto-urile după care se guvernează ei. Ei și agenții lor. Sau anturajul lor, tot aia, căci am mai spus-o, în spatele fiecărui fotbalist de genul ăsta există o cohortă de impresari, avocați, mame, tați, frați, surori, unchi, prieteni, toți dornici să-și tragă o felie din tortul câștigului. Legăturile dintre fotbaliști și impresari sunt uneori atât de dubioase încât ar merita studiate mai în amănunt, dar ele n-au în esența lor nimic paranormal, sunt mai degrabă încrengături bazate pe interes reciproc. De genul ”te-am ajutat să ajungi cineva când erai doar o promisiune, acum e rândul tău să întorci serviciul și să faci cum zic eu”. 

Am încheiat citatul. Înlocuiți Lukaku cu Dembele și Inter cu Barcelona și cred că se potrivește. Ce e în mintea lui Dembele, e greu de descifrat, iar asta ar fi trebuit Xavi să constate de mai multă vreme. Din acest punct de vedere, e un mic eșec, nu fotbalistic, mai degrabă personal, pentru încă tânărul antrenor al Barcelonei. Care a dat cu pumnul în masă atunci când a venit vorba de fotbalistul francez și i-a pus astfel într-o situație delicată pe președintele Laporta, dar mai ales pe Mateu Alemany, directorul de fotbal, un om despre care se vorbește puțin, dar al cărui rol în munca de readucere a Barcelonei pe linia de plutire din punct de vedere economic a fost esențial. Mateu Alemany a avut conflictele sale de-a lungul timpului cu impresarul lui Dembele, Moussa Sissoko, un personaj controversat, preocupat mai mult de interesele sale, care l-a reprezentat și pe Camavinga, până ce actualul jucător al lui Real Madrid s-a convins și a rupt înțelegerea. Alemany nu a mai dorit o colaborare cu perechea Dembele/Sissoko, a adus și un înlocuitor pentru francez, pe Raphinha, însă Xavi s-a comportat aproape ca un copil, care dă din picior și strigă ”eu îl vreau, îl vreau acum!” atunci când își dorește ceva. Alemany a fost obligat să cedeze și să facă un compromis, vezi contractul destul de ciudat încheiat cu internaționalul francez, cu acea clauză de eliberare de 50 de milioane de euro, din care 25 de milioane mergeau la fotbalist și la agent. Xavi știa și el că noul contract e cât se poate de păgubos pentru catalani, dar s-a bazat pe puterea lui de convingere și, poate, pe faptul că l-a tratat cu multă afecțiune (prea multă chiar) pe Dembele și ar trebui să vină și recunoștința.

ATUNCI CÂND RECUNOȘTINȚA NU VINE

N-a venit, dimpotrivă, iar noua realitate pesemne că-l lovește din plin pe Xavi. Fotbalistic vorbind, e justificată afecțiunea asta a lui față de Dembele? Mulți cred că nu, fiindcă Ousmane, în ciuda unui talent imens, e unul dintre puținii fotbaliști de azi capabili să livreze, pe parcursul unui meci, aproape în mod egal reușite cu nereușite, acțiuni bune și acțiuni proaste, decizii bune și decizii proaste. Dacă privim statisticile lui în cei 6 ani petrecuți la FC Barcelona nu găsim prea multe motive de supărare: 185 de meciuri jucate, 108 pierdute din pricina accidentărilor, 40 de goluri și 42 de pase decisive. La 105 milioane de euro (plus 30 în variabile) sumă de transfer. Vă amintiți în toți acești ani o prestație memorabilă a lui Dembele? Un meci important câștigat de el, prin reușitele sale? Un meci mai puțin important câștigat de el, prin reușitele sale? Eu unul nu, dar pesemne că Xavi avea altă percepție. Ce-i drept, Dembele era (cred că pot folosi deja trecutul) cel mai dezechilibrant jucător din lotul Barcelonei, dar în niciun caz nu avea greutatea pe care o avea Neymar atunci când a lăsat Barcelona pentru Paris. Culmea, tot după un ”Clasico” disputat în America, câștigat ca și acum și, culmea din nou, tot după un gol marcat Madridului. Dacă se vor repeta coincidențele și pe viitor, vom vedea.

Despre ”parizianul” Dembele vom mai avea ocazia să vorbim. În principiu mutarea e în regulă, dar ar fi fost ideală într-o echipă cu Mbappe, nu fără. Luis Enrique nu are un jucător de profilul lui Dembele în lot (cu excepția lui Mbappe, desigur), dar acum trebuie să așteptăm să vedem cum se va readapta el într-un campionat pe care l-a părăsit în 2016 și-n care jucase oricum foarte puțin, unde aspectul fizic e foarte important. Mai ales pentru cineva predispus la accidentări. ”Ousmane Dembele est toujours blesse”, e o glumă a francezilor, care acum au ocazia să vadă dacă e într-adevăr așa.

Cât despre Xavi și dezamăgirea lui, rămâne valabilă. Vinerea trecută, înainte de meciul cu Real Madrid de la Dallas, Dembele zicea într-un interviu că se simte excelent la Barcelona, că are o relație fabuloasă cu Xavi și că marele său vis e să câștige Champions League cu gruparea catalană. Și după trei zile îl anunță pe Xavi că pleacă la Paris, fiindcă e sedus de proiectul sportiv parizian. În niciun caz de cele 20 de milioane de euro net pe care le va încasa în următorii 5 ani, ca salariu (Barcelona îi dădea banii ăștia, cu tot cu bonusuri, brut). Xavi ar trebui să fie mai degrabă supărat pe el însuși, nu pe Dembele. Dezamăgit de cât a fost de credul.

P.S. 1

Dacă vă întrebați de ce nu se oficializează totuși mutarea, de vreme ce vorbim de o clauză de reziliere, răspunsul ține, într-o oarecare măsură, tot de caracter. Dacă vor primi, conform contractului despre care s-a tot scris ( despre care se zice că n-ar fi chiar așa și că e foarte posibil să se ajungă la tribunal, fiindcă acolo sunt niște clauze ce n-au fost respectate) fotbalistul și impresarul vor trebui să plătească impozite, fiind vorba de o plată pe teritoriu spaniol. Cam de 50 la sută. Și nu prea vor, de aici încercările de a negocia o plecare pe bază de transfer, având ca bază cele 50 de milioane pe care PSG oricum le va plăti.

P.S. 2

În vreme ce discuta cu un jucător sub contract, PSG vrea să facă plângere la FIFA pentru că Real Madrid discută cu un jucător al său sub contract.