”Hei Jude” e cântecul la modă în aceste zile pe ”Santiago Bernabeu” și sunt convins că și lui Carlo Ancelotti îi place. Melodia în sine, compusă de Sir Paul Mc Cartney a avut ca sursă de inspirație o despărțire, cea a lui John Lennon de prima sa soție, Cynthia, și implicit, de fiul lor, Julian, însă refrenul ce s-a auzit insistent sâmbătă, sub noul acoperiș al modernizatului ”Bernabeu”, are la bază un mariaj. Cel al lui Jude Bellingham cu Real Madrid. Până una alta, unul cu beneficii.

Nu știu cât s-a așteptat Ancelotti ca tânărul internațional englez (abia a împlinit 20 de ani, dar, sincer, dacă n-ați fi aflat detaliul ăsta, nu cumva v-ați fi gândit că are măcar 24?!) să aibă un asemenea impact în startul de sezon al echipei sale, însă foarte normal nu e. La Dortmund, Bellingham nu era un marcator, iar la Madrid n-a fost adus să dea goluri, căci se presupunea că de asta are cine să se ocupe, ci mai mult pentru a fi elementul de legătură între mijloc și atac. Doar că cele 5 reușite ale sale în primele 4 meciuri jucate în tricoul ”blanco” schimbă un pic percepția și-l pun pe Jude pe aceeași scară cu Cristiano Ronaldo, căci doar el a mai reușit așa ceva la Real Madrid. Iar acum dubiile lui Ancelotti în legătura cu poziția lui Bellingham în desenul tactic pesemne că s-au risipit, la fel cum și unele posibile angoase legate de absența resurselor în parcela ofensivă poate s-au mai diminuat. Real Madrid a stat inexplicabil de mult în așteptarea unui gest de la Kylian Mbappe, iar acum atacul său stă în 3 oameni mari și lați, Vinicius, Joselu și Rodrygo, iar atunci când unul dintre ei are o problemă, vezi cazul lui Vinicius, depresia se conturează la orizont. Bellingham a funcționat perfect în rolul de calmant, dar situația, orice s-ar transmite dinspre tribuna oficială, nu e prea normală la un asemenea nivel.

BĂTRÂNII LUI DON CARLO

În timp ce aștepta să audă ”Hei Jude”, Ancelotti și-a adus aminte că ”Hallo Toni” e o formulă de salut ce l-a ajutat mereu la Madrid. Toni fiind, cred că v-ați prins, Toni Kross. Don Carlo e la mijloc într-o altă situație ce pare în regulă, dar e suficient de delicată. Pe de-o parte sunt presiunile venite dinspre conducere (Florentino nu sună pe nimeni la pauză, nu face schimbările, dar are și el anumite pretenții ce țin de amortizarea unor investiții) de a merge pe mâna tinerilor Camavinga și Tchouameni, pe care s-au dat destui bani, ce trebuie rentabilizați, pe de altă parte sunt presiunile trecutului, a se citi amintirile, la care antrenorul italian, despre al cărui caracter știm deja cum e, nu prea pare dornic să renunțe. Sâmbătă, cu Getafe, Modric a jucat de la început, cu repertoriul său de pase cu ”exteriorul”, iar Kroos a intrat la pauză, cu capacitatea sa de a fluidiza jocul, fotbalul Madridului arătând altfel (mult mai bine) cu cei doi ”bătrâni” în teren. Mulți vor spune, pe bună dreptate, că sezonul e lung și e loc pentru toată lumea, dar problema nu se pune așa, căci întrebarea e următoarea: în ”Clasico” ori la un meci decisiv din Champions League, plecând de la ideea că tot lotul e valid, pe mâna cui va merge Ancelotti? Deja Fede Valverde începe să simtă presiunea băncii de rezerve. Don Carlo are însă în mânecă un as, care nu știu cât de tare îl aranjează pe Florentino, viitorul deja antamat la ”naționala” Braziliei, unde poate merge oricând. Un as ce-i permite italianului să judece relaxat orice situație și să nu țină seama de posibile presiuni.

CHELSEA, ÎNTRE MONOPOLY ȘI REALITATE

La Chelsea s-a terminat perioada de mercato și cred că proprietarilor americani le pare tare rău, căci li s-a terminat și distracția. Din ce în ce mai puțini înțeleg strategia lor de a aduce de-a valma și cu orice preț fotbaliști, ca la un joc de Monopoly, jucat însă pe bani adevărați. Sincer, nu știu nici dacă Pochettino înțelege prea bine și mi-e teamă că nu a intuit contextul în care se bagă. Chelsea are un lot de 31 de jucători, iar gluma care circulă prin Anglia, apropo de faptul că Todd Boehly a confundat sporturile, crezând că la fotbalul european e nevoie de la fel de mulți jucători ca-n fotbalul american, începe devină un adevăr. Noroc că mai sunt accidentați, căci altfel i-ar fi fost greu lui Pochettino să facă antrenamente cu atâția oameni. De conturarea unui prim ”11” nici nu poate fi vorba. Ceva mă face să cred că deja Boehly și asociații și-au stabilit ținta pentru următoarea fereastră de mercato: irlandezul Evan Ferguson, de la Brighton. Are 19 ani, a dat 4 goluri în primele 4 meciuri, o țintă numai bună pentru londonezi, nu-i așa?

ALGORITMII SECREȚI DE LA BRIGHTON

Spre deosebire de Chelsea, Brighton are o altă strategie. Extrem de profitabilă, de altfel. Are însă și antrenor. Nu demult scriam aici că marele eșec al lui Juventus a fost faptul că n-a putut pune mâna pe Roberto De Zerbi atunci când s-a putut. Acum, fostul jucător de la CFR Cluj (sper că n-ați uitat amănuntul ăsta) are o cotă ce-l va propulsa cât de curând pe o bancă mai mare decât cea actuală. Strategia de achiziții a acestui club, ce nu are în spate miliarde de dolari de la fonduri de investiții, se bazează pe știința de a observa și pe niște algoritmi despre care, se zice, că sunt un secret foarte bine păstrat. Știind că propietarul și-a construit averea din poker, pariuri și jocuri de noroc, încep să cred că nimic nu e întâmplător. Aminteam mai sus despre Evan Ferguson, însă următorul pariu al lui De Zerbi pare a fi Ansu Fati, ce trebuia să fie înlocuitorul lui Messi (a și primit numărul 10 la Barcelona) dar pentru care etapele arse cam devreme, plus o problemă medicală tratată prost s-au dovedit un handicap imposibil de trecut.

P.S.

Apropo de Barcelona. Și de transferuri. Ultimele mișcări de trupe de la clubul catalan îl au ca actor principal pe Jorge Mendes, Ansu Fati, Cancelo și Joao Felix fiind jucătorii lui. Barcelona l-a vrut pe Cancelo, căci n-avea fundaș dreapta, iar Jorge Mendes a vrut să-l plaseze pe Joao Felix, care nu se mai putea privi în ochi cu Simeone. Ca să le facă loc, l-a trimis pe Ansu Fati la Brighton (inițial a fost vorba de Tottenham, dar De Zerbi l-a convins pe jucător să-și schimbe ideea), iar Joao Felix și-a prelungit contractul cu Atletico, ca să-și poată micșora salariul astfel încât să încapă în limitele impuse Barcelonei. Iar Manchester City a aceptat să-l lase împrumut pe Cancelo la Barcelona (fără obligație de cumpărare, căci catalanii nu aveau cum) doar după ce Barcelona l-a trimis, tot împrumut, pe Eric Garcia la Girona, club la care acționar majoritar e City Football Group, iar acționar minoritar și CEO e Pere Guardiola, fratele lui Pep.