”Un Barca muy <<Felix>>” a fost jocul de cuvinte preferat în presa spaniolă de duminică. Felix fiind, evident, înlocuitor pentru ”feliz”. O Barcelona fericită, cu alte cuvinte, practicând un fotbal vesel și optimist, ce nu s-a mai simțit de ceva vreme în jocul echipei lui Xavi. Iar asocierea cu Joao Felix nu e întâmplătoare, căci portughezul venit de la Atletico a oferit și el o prestație cumva apropiată de pretențiile existente față de el, pretenții născute mai degrabă din prețul imens plătit de Atletico pentru transfer decât de realitate. Obligatorie în acest context ar fi însă o altă asociere, cea cu Joao Cancelo, celălalt portughez venit în ultima zi de mercato, autor, la rându-i, al unui gol și al unei evoluții cum nu s-a mai văzut la Barcelona în banda dreaptă de la prima plecare a lui Dani Alves încoace.

Evident că e foarte devreme pentru a trage concluzii și, mai ales, pentru a anticipa cine știe ce performanțe mărețe, însă schimbarea din jocul catalanilor a fost evidentă. Cartea suferinței, a victoriilor scrâșnite, pe care a tras-o de foarte multe ori Xavi în sezonul trecut, dar și-n meciurile jucate în acesta, a rămas în mâneca antrenorului, cine știe, poate pentru alte ocazii. Cu Betis, sâmbătă seară, prin spectacolul oferit, Barcelona a făcut primul pas în direcția convingerii fanilor să vină totuși la meciurile echipei pe Montjuic, în ciuda disconfortului existent și al dificultăților logistice, mai ales la ore târzii. Betis fiind, trebuie reamintit asta, echipă europeană, de Europa League, ba călătorind în Catalunya și cu dorința de a-i face un cadou frumos inginerului Pellegrini, ce împlinea 70 de ani fix în ziua partidei. Nu i-au făcut, rămâne pe altă dată.

JOAO + JOAO, ÎNTRE CAPRICII ȘI VALOARE

Întrebarea e acum așa: se poate face o legătură între această schimbare la față a Barcelonei și venirea celor doi portughezi? Pesemne că da. Joao Felix pare, la acest moment, cea mai bună soluție în zona din stânga a pătratului pe care-l dispune la mijlocul terenului Xavi, având acea liniște de a primi între linii, de a scoate adversar din joc prin dribling, de a pasa vertical și, eventual, de a ține de minge, lucruri pe care la Atletico, din motive știute, nu prea putea să le facă. Faptul că un fotbalist e mulțumit se simte nu doar în ce joacă, ci și-n limbajul trupului, în gesturi, în mimică. Iar la Joao Felix asta s-a văzut în primul lui meci ca titular, în care a dat un gol, a mai avut un altul anulat și a reușit, într-un fel, o pasă decisivă fără să atingă mingea, la reușita de 2-0 a lui Lewandowski. Se zice că Xavi nu l-a vrut pe Joao Felix și că e mai mult un capriciu al lui Joan-șeful, Laporta adică, dar n-ar fi prima dată în fotbal când nasul unui conducător miroase mai bine oportunitățile pe care le poate oferi un fotbalist chiar decât antrenorul, mult prea preocupat uneori de încrengăturile tactice.

Cât despre celălalt Joao, Cancelo, nu se poate spune că-l descoperim acum. Îl știm de la Juve (chiar și de la Valencia), dar am văzut ce poate și ce știe la City, unde e un fel de academie a fotbalului de azi. Cu el a pus practic în scenă Guardiola acea găselniță pe care toți se reped acum s-o copieze, cu fundașul lateral interpretând rolul de inter pe faza ofensivă. Întrebarea tuturor e limpede și logică: de ce l-a făcut Pep să plece? Ceva s-a întâmplat între cei doi, se zice că ego-ul pronunțat al fundașului s-a ciocnit de dorința tehnicianului catalan de a stăpâni toate detaliile din vestiarul ”cetățenilor”. Cum va rezolva Xavi această problemă, vom vedea, deocamdată am văzut că Joao Cancelo îi rezolvă lui una mult mai mare: banda dreaptă, acolo unde a existat un vid uriaș după Dani Alves. Statisticile lui Cancelo de sâmbătă ni-l arată drept cel mai bun de pe teren, la ele adăugându-se și un gol, la capătul unei acțiuni de tip Dembele, pe care Dembele, vezi meciul PSG-ului de vineri, e de presupus că ar fi ratat-o.

Se tot spune că fotbalul trebuie să fie al fotbaliștilor, mai ales al celor de talent. Cei doi Joao exact cu asta au venit în bagaje, cu talent. Pe care l-au expus într-o partidă în care lui Xavi i-a lipsit un alt jucător cu caracteristici asemănătoare, Pedri, iar Gundogan, Raphinha și Lamine Yamal, și ei din aceeași categorie, au fost rezerve.

ÎNTRE LINIȘTE ȘI CRIZĂ PE ”OLD TRAFFORD”

Apopo de ce mai scrie presa. Să mergem un pic la cea de dincolo de Canalul Mânecii. ”Daily Mail” zice despre Manchester United că este doar un ”sad impostor” (cred că nu mai e nevoie de traducere) al gigantului care era odată. Nu cred că a șocat pe foarte multă lume victoria lui Brighton pe ”Old Trafford”. Trupa lui De Zerbi a devenit ceea ce englezii numesc ”the second team”, a doua echipă preferată, cum ar veni, evident după cea de suflet, noțiune care-n Anglia e mult mai profundă decât în alte locuri. Brighton e o mică atracție a Premier League, toată lumea vrea să-i vadă meciurile și să admire acel fotbal pe care De Zerbi l-a conceput. Contra lui United, sâmbătă, italianul a trimis în teren o echipă ce a costat mai puțin de un sfert din prețul lui Antony, în condițiile în care știm cu toții ce profit s-a făcut prin vânzările din ultimele luni.

Ten Hag nu e în cel mai liniștit moment al carierei, deși el liniște (și autoritate) a încercat să-și cumpere atunci când a decis să-l excludă din lot pe Jadon Sancho. Care se apucase să conteste criticile antrenorului fix pe rețelele sociale. Să spui tu, ca jucător, că antrenorul minte atunci când zice că nu te pregătești prea bine și de-aia nu ești în lot e o dovadă cât se poate de clară de lipsă a mobilierului din mansardă. Dacă-i rspundea astfel unui jurnalist, ar fi fost de înțeles, dar antrenorului? Cine e totuși cel mai în măsură să aprecieze gradul de implicare dacă nu antrenorul! Pe de altă parte, ulterior a venit scoaterea din lot a lui Antony, din motive cunoscute și care țin tot de mobilierul inexistent în mansardă, dar și de educație precară, o măsură luată totuși cam târziu, căci se știau la Manchester ieșirile în decor ale brazilianului. Fiind vorba despre unul din preferații lui Ten Hag s-a întins coarda cât s-a putut de mult, până s-au decis s-o rupă cei de la Federația braziliană, însă autoritatea antrenorului prezintă acum câteva fisuri.

Revenind la meciul cu Brighton, ca și cu Arsenal, United putea să termine la egalitate, ba chiar să și câștige, dacă se aliniau unele planete. Problema e că n-a făcut-o, iar diferența dintre liniște și criză ține foarte mult de rezultate.

CIUDATUL COMPLEX AL LUI PIOLI FAȚĂ DE INTER

Tot sâmbătă s-a jucat, un pic cam devreme, cred că sunteți de acord, primul episod al acestui sezon din ”Derby della Madoninna”. Ceea ce toată lumea consideră a fi duelul principalelor pretendente la ”scudetto” în acest campionat. A câștigat Inter și nu doar că a câștigat, ci a măturat pe jos cu un Milan de la care se așteaptă multe. Sunt deja 5 eșecuri la rând ale lui Pioli în fața lui Simone Inzaghi, serie în care Milan a dat un singur gol, cel de sâmbătă. Ambele echipe s-au mișcat mult și, aș zice, bine în perioada de mercato din vară, însă în acest meci Simone Inzaghi e mers pe cartea continuității, a celor vechi. A câștigat la nivelul omogenității, iar acum are un avantaj moral în lupta pentru titlu. O luptă din care n-ar trebui să excludem pe Juventus, ce pare a-și fi recăpătat stabilitatea și care are un mare avantaj izvorât dintr-un mic dezavantaj: nu joacă-n Europa, iar Allegri are timp să-și facă liniștit întreg ciclul săptămânal de antrenamente.

P.S. 1

Fostul nostru adversar, kosovarul Muriqi a dat golul cu care Mallorca a câștigat la Vigo, pe terenul Celtei. Iar la final, răspunzând unor întrebări, a zis cam așa: ”Oamenii uită că suntem muritori, că într-o zi o să plecăm cu toții de pe lumea asta. De ce nu putem trăi în pace? De ce se amestecă politica în fotbal?”. Sincer, dincolo de cele întâmplate la București, de motive și motivații, mai aurii sau mai străvezii, putem admite că ceva dreptate are.

P.S. 2

Un nume începe să-și facă loc cu putere în zona tehnicienilor: Xabi Alonso. Cota pentru ca el să devină antrenor la Real Madrid, mai devreme sau mai târziu, e din ce în ce mai mică. Iar duelul Xavi vs Xabi Alonso, din acest punct de vedere, promite enorm.