Încă de la început trebuie spus ceva: e greu să cauți și alte subiecte dintr-un meci precum Tottenham-Liverpool. În care VAR-ul, adică tocmai acea invenție menită să acopere greșelile, greșește, ba încă și recunoaște asta. Pe principiul, probabil, că o eroare recunoscută, e pe jumătate iertată. În fine, Klopp nu cred că e de aceeași părere, dar să admitem. Pe la noi cred că s-ar fi vorbit săptămâni în șir despre povestea asta, s-ar fi găsit alibiuri inclusiv la ulterioare eșecuri, la ei cred că mai degrabă se va da pagina și se va merge mai departe. Căci lamentările oricum nu țin loc de puncte.

O să încerc totuși să abordez o altă temă. Bunăoară ce părere aveți de Ange Postecoglou? Nu știu cât era de cunoscut antrenorul lui Tottenham până acum în afara Regatului, sincer nici numele greu de pronunțat nu-l ajuta prea tare, dar simt că începe să-și croiască o imagine. Și e una cât se poate de bună. Australianul născut în Grecia a preluat în vară o echipă dispusă ”by default” la crize de nervi și depresii. Ange e al 5-lea tehnician cu care Spurs pornește la drum din vara lui 2019 încoace! De 5 ani, mai exact. Poate nu e clar, în ultimele 5 sezoane Tottenham a început mereu cu un antrenor nou! Asta apropo de depresii și crize. Așteptările pe care le oferea tipul de 58 de ani, cu alură mai degrabă de medic cardiolog decât de antrenor, nu erau prea mari, căci la lipsa lui de experiență la acest nivel (totuși Celtic nu e vreun reper) se adăuga și plecarea celui care a fost un fel de lumină călăuzitoare în toată această perioadă pentru club. Mă refer la Harry Kane.

UN ANTRENOR PE PLACUL VESTIARULUI

Când s-a prezentat lumii, Postecoglou a spus un lucru: ”întotdeauna am vrut ca echipele mele să joace un fotbal care i-ar fi plăcut tatălui meu”. Bla, bla, bla, trebuie că s-au gândit destui, mulți zic asta și realitatea îi contrazice. Pe australian, deocamdată nu. Tottenham chiar joacă un fotbal pe care suporterii acestei echipe nu l-au văzut nici măcar pe vremea lui Pochettino, când s-au obținut cât de cât rezultate. E abia începutul, de acord, dar tendința e cât se poate de clară, iar starea de spirit a tribunei, probată inclusiv sâmbătă cu Liverpool, e complet alta față de trecut. În 7 etape, Spurs e fără eșec, a bătut pe Man United și Liverpool, a făcut egal pe ”Emirates” și are două meciuri acasă pe care le-a câștigat în prelungiri, semn că și la nivel mental există o schimbare.

Plecarea lui Harry Kane, înțeleasă cred de toată lumea, inclusiv de Postecoglou, care n-a făcut din asta o dramă, a deschis vestiarului noi orizonturi. Nu mai există un superstar, de la care să se aștepte rezolvări miraculoase, așa că toată lumea trebuie să participe. Filozofia antrenorului pare să-i fi cucerit pe jucători, iar jurnaliștii englezi au început deja să facă săpături și să afle că antrenamentele sunt foarte apreciate de vestiar. De aici pleacă totul în fotbal, de la încrederea pe care lotul trebuie s-o aibă în metodele celui pus în frunte, iar felul de a fi al australianului e un punct de sprijin. Nu se agită în exces, nu face crize de nervi și nici de entuziasm, dar știi că e acolo. Considerându-se prea bătrân (la 58 de ani!) și-a creat o echipă tehnică mai apropiată de vârsta jucătorilor, pentru a înlesni comunicarea. Deocamdată funcționează.

Deocamdată. Suntem abia la început și mai e mult până departe. Normal ar fi ca, în iarnă, clubul să-l ajute, completându-i lotul, căci, în cele din urmă, valoarea individuală e cea care face diferența într-un sezon atât de lung și complicat precum cel din Anglia. Un lucru e destul de limpede: în  3 luni , Postecoglou a schimbat fața lui Tottenham semnificativ mai mult decât a făcut-o Ten Hag în 16, la United, fără să cheltuiască, precum olandezul, jumătate de miliard. Ba pierzând și cel mai de seamă jucător. Nu se așteaptă nimeni ca Spurs să ia campionatul, ceea ce e un avantaj, la fel cum un avantaj poate fi și neparticiparea în competițiile europene. Dincolo de toat, fotbalul chiar are nevoie și de astfel povești ieșite cumva din tiparul vremurilor pe care le trăim.

LIVERPOOL ȘI BENEFICIILE UNUI EȘEC

Ceva și despre Liverpool. Poți găsi oare elemente pozitive la capătul unui meci pe care l-ai pierdut? Poți. Lăsând la o parte rezultatul și eroarea ”umană” (de comunicare!?) a VAR-ului, Liverpool chiar a arătat că e ”back in business”. Asta însemnând că e din nou în luptă pentru toate trofeele puse-n joc. Inclusiv (sau mai ales, de ce nu?) pentru Europa League, căci participarea în această competiție poate fi văzută ca o oportunitate, nu ca un purgatoriu. Nu puțini au fost cei sceptici că mica revoluție pusă la cale de Jurgen Klopp va avea un impact atât de rapid, însă pare-se că asta e situația. Liverpool a redevenit acea echipă competitivă, cu idei precise și arme letale, iar concurența pe posturi începe să se vadă. Poate prea tare, dacă ținem cont că în 7 etape Liverpool a încasat 4 cartonașe roșii, aproape cât în toți anii cu Klopp pe bacă la un loc. Aici trebuie să intervină puțin și antrenorul german și să tempereze determinarea unor jucători, cazurile lui Eliott și Jotta, de a demonstra că se poate conta pe ei oricând. Nu știe nimeni ce s-ar fi întâmplat ulterior (totuși Tottenham avea un om în plus), dar Liverpool trebuia să aibă 1-0, iar în final a fost aproape să reziste în 9 oameni în fața unei echipe pe care Postecoglou, am stabilit deja mai sus, a transformat-o într-una suficient de ofensivă. Dincolo de ghinionul lui Matip, Liverpool ridică o primă dezbatere a acestui început de sezon: mai e Arsenal principala contracandidată a lui City în lupta pentru titlu sau ”cormoranii” și-au recăpătat acest statut pe care l-au deținut în ultimii ani?

UN CITY CU FAȚĂ UMANĂ

Manchester City a pierdut primul meci în acest sezon de Premier League și al doilea în decurs de 3 zile. E devreme să scoatem la înaintare cuvântul ”criză”, însă un lucru e vizibil în această perioadă: ”cetățenii” au devenit umani. Echipa de neatins din finalul sezonului trecut suferă acum, iar absența lui Rodri, de care vorbește toată lumea, e doar o parte a problemei. Dacă stăm să ne uităm mai atent, lui Guardiola îi lipsește astăzi pentagonul în jurul căruia s-au aliniat succesele: Rodri-Gundgan-Stones-De Bruyne-Silva. În afara lui Gundogan, pe care Xavi-antrenorul e pe cale să-l transforme, la Barcelona, în Xavi-jucătorul, toți ceilalți se vor întoarce, mai devreme sau mai târziu. Un amănunt poate mai puțin știut: în ultimele trei campionate pe care le-a câștigat, City a trebuit, într-un anumit moment, să revină, să refacă un deficit de puncte. Pare că așa funcționează echipa asta, căci în singurul sezon cu Guardiola în care au fost 6 victorii în primele 6 meciuri titlul a fost pierdut.

P.S. 1

Antony a fost reprimit la antrenamentele lui Man United, dar cercetările în legătură cu incidentele de care e acuzat continuă. Jadon Sancho în schimb nu e primit nici măcar la masă, fiind nevoit să se antreneze și să mănânce cu echipa a doua. Pare-se ca la United e mai grav să-ți contrazici antrenorul decât să-ți iei la palme (am vrut să fiu gentil zicând palme) partenera (partenerele).

P.S. 2

Acum câteva săptămâni am scris tot aici că, în mod normal, Harry Kane va da cel puțin 30 de goluri la Bayern în acest sezon. Rămâne cum am stabilit.

P.S. 3

Tot aici am scris că, în mod normal, Xabi Alonso va fi viitorul antrenor al lui Real Madrid. Și aici rămâne cum am stabilit. Până una alta e lider în Bundesliga. Mai e mult până departe pentru Leverkusen, dar așa cum spuneam mai sus apropo de Tottenham, fotbalul are nevoie de astfel de povești frumoase.