”10-le perfect”, zice ”Marca” de duminică, referindu-se la Jude Bellingham. Care nu e un decar, însă are are statistici de nouar în acest prim tronson al sezonului. Acum un ceva mai mult de o lună, scriam tot aici că nu e deloc normală situația englezului la un club ca Real Madrid. În sensul impactului pe care l-a avut transferul lui, căci nimeni nu și-a imaginat că mijlocașul de la Dortmund poate bate recorduri de eficacitate. Iar senzația de anormalitate continuă, ba a devenit și mai pregnantă.

La acel moment de început de septembrie, Bellingham avea 5 goluri în patru meciuri jucate. Astăzi are 10 goluri în 10 meciuri (8 din 8 în campionat), plus 3 pase decisive. Iar statisticienii s-au pus pe treabă și pe căutat în arhive. Și au descoperit mai întâi că aceste 10 goluri provin din 19 de șuturi trase, ceea ce lasă loc de aprecieri legate de eficacitate. Iar mai apoi, cu un pic de sfială cred, aproape temându-se de o mică blasfemie, au descoperit că baiatul de 20 de ani stă mai bine la cifre decât, să ne așezăm bine pe scaun și să strângem centurile de siguranță, căci s-ar putea să întâlnim niște turbulențe, exact, ați ghicit, decât Cristiano Ronaldo. Care, după 10 meciuri, avea tot 10 goluri, însă bifa o singură pasă decisivă. Iar Cristiano e un monument al eficacității la Madrid, de soclul căruia nimeni n-a îndrăznit să se apropie.

COMPARAȚILE CU CRISTIANO

Sunt convins că Bellingham n-a avut în cap să doboare recordurile portughezului atunci când a ales Real Madrid, întorcând spatele unor oferte mult mai consistente financiar venite de la Manchester City și Liverpool. De la Guardiola și Jurgen Klopp, asta ca să înțelegem mai bine. Și sunt aproape convins că Bellingham nu va putea ajunge la realizările stratosferice ale lui Cristiano la Madrid în materie de goluri marcate. Totuși nu e treaba lui asta, iar mai devreme sau mai târziu va prelua cineva și tricoul cu numărul 9 la Real Madrid. Care acum e vacant. Mă întorc însă la ideea de mai sus, la faptul că Bellingham n-a vrut să ia în calcul o revenire în Anglia și un transfer în, totuși, cel mai puternic campionat al momentului. La Real Madrid câștigă 10 milioane de euro net, City și Liverpool puteau depăși lesne borna asta pentru a ajunge măcar la 15, cât despre suma de transfer, să fim serioși, suta de milioane pentru City e ceva banal, iar Liverpool a dat 70 de milioane pe Szoboszlai și 40 pe o rezervă de la Bayern. Cum i-ar fi stat lui Bellingham în formulele lui Klopp și Guardiola putem doar să ne imaginăm, la fel cum putem să înțelegem și de ce a ales Madridul.

În fața lui Bellingham se deschide acum un mic pericol. Pe care el însuși l-a creat. Atunci când va avea două sau trei meciuri fără gol marcat, când va fi să aibă două sau trei evoluții mai puțin bune, semnele de exclamare vor apărea imediat. În Anglia, în aceste situații normale în viața oricui i-ar fi fost mult mai greu decât în Spania, unde umbrela presei madrilene e suficient de generoasă, spre deosebire de mult prea zeloasele tabloide britanice. Comparațiile cu Cristiano nu-l ajută prea tare, căci portughezul era o bestie din punct de vedere competitiv. Însă Bellingham pare a avea ceva fără de care nu poți reuși în fotbalul de azi, oricât de mult talent ai avea: inteligența. Și, îndrăznesc să mai adaug ceva: anturajul, contextul familial. Când a plecat de la Birmingham la Dortmund, Jude avea 17 ani, iar părinții lui au fost nevoiți să aleagă. Și au făcut-o: mama, Denise, l-a urmat în Germania, în vreme ce tatăl, Mark, a rămas în Anglia cu fratele mai mic, Jobe, care acum e legitimat la Sunderland. Poate că unora, în special celor mai tineri, li se pare banal, dar chiar vorbim de un sacrificiu imens aici. Când în viață ai primit astfel de educație, când ai înțeles de mic ce înseamnă ideea de sacrificiu, problemele ulterioare se depășesc mai ușor, iar momentele de aparentă glorie nu induc pericolul unui derapaj periculos.

Se tot vorbește despre greutatea pe care tricoul unei echipe ca Real Madrid o poate avea pentru un tânăr de 20 de ani. Ei bine iată că nu întotdeauna e așa dacă ai bagajul corespunzător unui voiaj de genul ăsta.

TEN HAG ȘI VICTORIA ”A LA FERGUSON”

În minutul 90 al partidei cu Brentford de sâmbătă, Ten Hag începuse probabil să se gândească pe unde-i sunt lucrurile și cât ar dura să-și facă bagajele. Poate avea în minte inclusiv că Amsterdam poate fi o bună destinație, căci Ajax nu trece prin cel mai bun moment. Au venit prelungirile, ”Fergie time”, așa cum era pe vremea lui Sir Alex, și lucrurile s-au mai calmat, ba chiar a apărut senzația unui final glorios. Aparent, căci pe vremea lui Sir Alex acele goluri aduceau victorii vitale în lupta pentru titlu, în vreme ce azi nu se știe prea bine ce aduc. Ten Hag zice acum că acesta poate fi un moment de cotitură pentru echipă, doar că sunt destui care cred același lucru, dar în alt sens. Că ar fi un moment numai bun de schimbare. Fiindcă reușitele lui McTominay (pe care Ten Hag a insistat în vară să-l vândă la West United), una dintre ele din pasa lui Maguire, nu au cum să mascheze o realitate ce nu arată bine deloc și un vestiar ce pare să-și fi pierdut încrederea în antrenor.

P.S.

Cupa Mondială din 2030 e ultima trăznaie a FIFA ce ar merita mai mult comentată, căci forul conducător al fotbaluui pare să-și fi pierdut complet rațiunea. E însă tot mai evident că implicarea a trei continente a fost, de fapt, o lovitură cu mantă: nimeni nu mai stă acum în calea organizării Mondialului din 2034 în Arabia Saudită.