O să încerc să fiu scurt, pentru că n-aș vrea să mă lungesc prea tare pe o temă ce oricum s-a transformat într-o enormă scenă de discuții în contradictoriu, în care nimeni nu ia în seamă părerea celuilalt pentru că, nu-i așa, e libertate, trăiască social media! S-a dat luni seară Balonul de Aur, iar festivitatea a putut fi urmărit de la cap la coadă aici, pe Sport Extra. Și a luat Messi un nou Balon, al 8-lea. Probabil, ultimul.

Și fix la asta aș vrea să mă refer. Să mă apuc acum să spun că Messi a meritat premiul, ar fi o provocare pentru tabăra contestatarilor. Să mă apuc să spun, dimpotrivă, că Messi n-a meritat premiul ar fi o invitație pentru cealaltă tabără, cea fidelă argentinianului. Așa că n-o fac.

În noiembrie 2021, scriam tot aici și tot la o zi după decernarea Balonului din acel an (luat, coincidență, tot de Messi) așa: ”Totuși, am uitat esența acestui Balon de Aur. E vorba de un premiu individual, acordat cuiva care practică un sport de echipă. Niciunul dintre câștigătorii Balonului n-ar fi ajuns în respectiva situație dacă n-ar fi avut în spatele său o echipă, niște antrenori, plus sute de mii de fani. Dar pesemne că așa trebuie să fie, astea sunt vremurile, rețelele de socializare ne-au transformat în captivi ai propriilor argumente. Pe care ținem morțiș să le împărtășim și altora, fără să ținem morțiș, în principiu, să ascultăm argumentele altora. Credem că doar ale noastre sunt cele bune și punct”.

Mă îmtorc așadar la ceea ce spuneam mai sus. În mod normal, acest al 8-lea Balon, cu toate semnificațiile sale (cifra opt întoarsă duce spre simbolul infinitului) este ultimul din cariera argentinianului. Asasin de profesie, ucigaș prin excelență, Messi a făcut de-a lungul acestor ani numeroase victime în rândul adjectivelor, superlativelor și metaforelor. S-au bucurat de asta toți cei care i-au fost emoțional alături, dar și cei care nu l-au suportat. Am avut parte cu toții de cea mai frumoasă rivalitate pe care a dat-o sportul în toată istoria sa, cea dintre Messi și Cristiano Ronaldo. Așa am perceput-o eu, am argumente, dar nu pretind ca toată lumea să fie de acord cu mine. A fost frumoasă și pentru că a fost intens mediatizată, de acord, dar serviciul adus fotbalului, sportului în general, a fost imens. Atât de mult ne-a modelat această formidabilă cursă umăr la umăr încât astăzi, când ne uităm cu melancolie în urmă, încercăm s-o redefinim, s-o reașezăm, încercăm să inventăm alte rivalități dacă nu similare, măcar apropiate. Dar, sincer, nu prea reușim și, mă tem, nu vom mai reuși.

Acest ultim Balon e o reverență pe care fotbalul o face unuia dintre geniile sale. Unii spun că e cel mai mare, alții zic că nu e, dar pe mine nu mă preocupă dezbaterile astea. Cine e cel mai mare din istoria muzicii? Cine e cel mai mare din istoria picturii? Sau a artei, în general? Cine e cel mai mare din istoria medicinei? Chiar contează? Eu zic că nu, contează ce a rămas în urma fiecăruia și cât de mult ne-am bucurat noi, toți ceilalți, de realizările lor.

Epocile nu se pot compara, dar se pot savura. Pe cea a lui Pele, eu unul n-am prins-o. Pe cea a lui Maradona am prins-o, dar cu restricțiile și limitele din acele timpuri. Și despre unul și despre altul s-au zis destule, bune și rele. Epoca lui Messi a fost prima la care am luat parte cu toții. Epoca lui Messi și a lui Cristiano, insist la infinit pe tema asta, căci nici unul nici altul n-ar fi devenit ce sunt astăzi fără această concurență. Au ridicat atât de mult ștacheta excelenței încât de anul viitor ne va fi tare greu să ne decidem spre cine ar trebui să plece Balonul de Aur. Această epocă se termină azi.

Cupa Mondială din Qatar a fost elementul decisiv al felului în care s-a votat pentru Balonul de anul ăsta. Pentru că, da, a fost un vot, un exercițiu democratic ce a inclus însă și multe elemente mai puțin stricte. Opinia personală a fiecăruia dintre votanți a contat, dar ea trebuie respectată ca atare, fie că suntem ori nu suntem de acord cu ea. Mondialul din Qatar a fost ultimul dans al lui Messi, care i-a adus posibilitatea de a face luni, la Paris, o ultimă reverență.

Sau poate că reverența asta ar trebui s-o facem noi!