”For the good of the game”. Așa suna un slogan al celor de la FIFA, acum mai bine de 10 ani. Între timp l-au lăsat baltă, că oricum nu mai credea nimeni în el după ce s-a dovedit că binele fotbalului pe care-l tot scoteau la înaintarea s-a dovedit un mare fâs, binele căutat fiind, în realitate, al lor, al celor de la forul ce tutelează și, în teorie, ar trebui să împartă dreptatea peste sportul rege. Dar nu despre FIFA mi-am propus să scriu azi, ci despre Premier League, pornind de la sloganul de mai sus și după super-duelul dintre City și Liverpool de sâmbătă.

Care duel, ”pentru binele fotbalului”, nu s-a terminat cu victoria, poate meritată după cum s-a jucat, a celor de la City. ”Pentru binele Premier League” ar fi trebuit poate să spun, căci campionatul Angliei, devenit acum și cel mai puternic după ce ani de-a rândul fusese doar cel mai spectaculos, nu prea își poate permite ca o echipă, Manchester City în cazul nostru, să instaureze un soi de dictatură ce să ucidă incertitudinea față de competiția în sine. Oricum am privi lucrurile, ”cetățenii” lui Guardiola rămân favoriți, însă menținerea suspansului e o condiție mai mult decât necesară pentru binele campionatului. Faptul că Liverpool n-a pierdut pe ”Etihad”, chiar în condițiile în care n-a jucat prea bine (lucru recunoscut inclusiv de autorul golului egalizator, despre care voi vorbi un pic mai jos), oferă acestei echipe un limpede statut de contracandidată într-o luptă pentru titlu ce ar trebui să fie mult mai dinamică decât în sezonul trecut. Dacă va fi și principala contracandidată (totuși Arsenal e lider în momentul ăsta) vom vedea, un posibil răspuns ni-l poate oferi duelul direct dintre Liverpool și Arsenal, de pe ”Anfield”, din 23 decembrie. Ce frumos cadou de Crăciun ne oferă Premier League, nu?

Revenind la firul narațiunii, englezii priveau cu destulă îngrijorare cele petrecute în Bundesliga după venirea lui Guardiola. În sezonul 2015-2016, Bayern lua cel de-al patrulea titlu la rând, o premieră pentru campionatul german. Știm ce a urmat. Bayern nu s-a mai dat jos de pe prima poziție, a câștigat ulterior la diferențe abisale, ba a luat trofeul și când n-a făcut nimic în acest sens (la sezonul trecut mă refer), doar prin capacitatea colosală de intimidare pe care o exercită asupra celorlalte competitoare. O să-mi spuneți că-n Anglia nu-i posibil așa ceva, probabil că aveți dreptate, dar nici nemții nu credeau în acest scenariu la acel moment, așa că un pic de preocupare tot există. City e o echipă formidabilă, intimidează poate mai mult ca Bayern, dar faptul că există adversari ce i se pot opune e un mare câștig pentru fotbalul englez. Ba aș zice că și pentru City în sine, căci un pas de defilare prin competiția internă nu-i deloc productiv.

PEP VS JURGEN, RIVALITATEA MOMENTULUI

Exact acum 10 ani pe vremea asta (pe 23 noiembrie 2013, pentru cei foarte riguroși), Guardiola îl învingea pentru prima dată pe Jurgen Klopp, 3-0, chiar la Dortmund. Și dădea startul unei rivalități ce avea să continue și care astăzi s-a transformat în cea mai frumoasă din fotbalul european. Pep vs Jurgen a fost firul cu care s-a țesut avanpremiera partidei de sâmbătă, ce aducea totuși față-n față deținătoarea Champions League și o fostă câștigătoare (și finalistă) nu demult, plus o sumă de jucători de valoare incontestabilă. Guardiola și Klopp au ținut însă afișul, prilej pentru englezi să se întrebe dacă nu cumva asistăm la un remake la acel film, Sir Alex Ferguson vs Arsene Wenger, de mare succes acum două decenii. Probabil că da, iar senzația e că duelul va continua, căci nimic nu indică vreo posibilitate ca unul dintre cei doi să-și abandoneze poziția actuală. Ceea ce, ”for the good of the game”, e foarte bine.

Klopp e singurul antrenor care are, astăzi, statistici pozitive în fața lui Pep. Mai exact, are o victorie în plus față de catalan. Acel eșec din 2013 (cu câteva luni înainte, Borussia câștiga cu 4-2 în fața lui Bayern în Supercupa Germaniei) a schimbat, se zice, multe din felul în care tehnicianul german privește fotbalul. ”Îmi place să pregătesc un meci contra unui adversar care vrea neapărat mingea fiindcă asta îmi oferă foarte multe posibilități”, spunea Klopp după niște ani. Iar una dintre aceste posibilități e celebrul deja ”gegenpressing”, ce n-a fost inventat urmare a acelui eșec contra lui Guardiola, dar cu siguranță a fost mult perfecționat. ”Marea mea provocare e să-l bat pe Pep având 20 la sută posesie”, mai zicea Klopp, după alți ani. Sâmbătă nu l-a bătut, nici n-a avut doar 20 la sută posesie, dar remiza smulsă are un puternic iz de rezultat pozitiv. Căci ea a fost obținută cu multă șansă, într-o zi ciudat de străvezie pentru portarul Alisson, ale cărui gafe au fost de-a dreptul bizare, inclusiv cea de la faza când a fost salvat de VAR (același VAR ce valida un gol al lui Newcastle cu Arsenal după un duel infinit mai agresiv), într-un meci surprinzător de discret pentru Salah și lipsit de finețe pentru Darwin Nunez. Ai cărui nervi la final au fost mai degrabă patetici, ca să nu zic penibili, dacă stăm să ne gândim împotriva cui se îndreptau.

ALEXANDER-ARNOLD ȘI POZIȚILE SALE

Când s-au aflat formulele de start de sâmbătă, majoritatea analizelor se îndreptau spre duelul Jeremy Doku-Alex Arnold. Acolo părea că se va juca meciul, căci slăbiciunile defensive ale fundașului dreapta de la Liverpool se ciocneau violent de calitățile belgianului, numărul unu într-un clasament al driblingurilor reușite în Premier League. Doku ar trebui să fie un exemplu pentru toți, căci să te transferi de la Rennes, având doar 21 de ani, la cea mai puternică echipă din lume și să-i furi tricoul de titular lui Grealish nu-i deloc facil. Temerile ”cormoranilor” păreau justificate, căci în prima repriză Doku a făcut ce-a vrut pe acea parte, lăsând senzația că strategia lui Pep pentru meciul ăsta a fost clară: mingea la Doku și apoi vedem ce iese.

La pauză, Kopp a schimbat, i-a orientat în zona belgianului pe MacAlister și Matip și i-a dat libertate fundașului său dreapta, de care el a și profitat. Dar oare e corect să-i mai zicem fundaș? Mai degrabă nu, iar asta e o mare provocare pentru antrenorul german (și pentru Southgate), să-i găsească un scenariu porivit în care să se exprime fără ca integritatea echipei să fie pusă-n pericol.

CITY ȘI ADVERSITATEA

Cât despre Guardiola și ai săi cetățeni nu-s prea multe de zis. Rămân o echipă formidabilă, ce pare totuși să simtă nevoia unei profunde adversități. Precum cea născută, oarecum artificial aș zice, în ziua când se făceau cunoscute cele peste 100 de capete de acuzare existente împotriva lui City. Atunci Pep și-a adunat actorii și i-a aruncat într-o piesă nouă, cu replici de genul ”toți sunt împotriva noastră”, reușind să-i mobilizeze exemplar, cu rezultatele cunoscute. Azi, acea adversitate a fost înlocuită de un sentiment de admirație amestecat cu teamă, ce nu-s convins că-l mulțumește pe antrenorul catalan. De aceea mi se pare că acest egal e un rezultat bun și pentru el, chiar dacă-n aparență pare prost. ”For the good of the game”, nu-i așa?

P.S.

Apropo de capetele de acuzare formulate împotriva lui City. Procesul e de durată și cine așteaptă ceva în acest sezon se păcălește. Cred că nici măcar în următorul nu se poate întâmpla nimic, fiindcă sunt zeci de mii de pagini în acel dosar ce trebuie parcurse. Între timp însă au fost pedepsiți cei de la Everton, ceea ce mie îmi aduce aminte de un banc cunoscut înainte de 1989, pe care nu știu dacă cei tineri sau foarte tineri o să-l înțeleagă la dimensiunile de atunci. Pe scurt, într-o clasă oarecare, profesoara le cerea elevilor să dea exemple de păsări zburătoare. Multe răspunsuri bune, apreciate ca atare (”bravo, vedeți ce înseamnă o familie bună”), altele proaste, pedepsite exemplar. Ultimul pe listă, Bulă, care răspunde: ”Crocodilul, tovarășa învățătoare”. ”Elev Bulă, cum poți să spui prostia asta, ai nota doi”, s-a revoltat cadrul didactic. Care a continuat: ”Să vii cu tac-tu mâine la școală, nu e posibil așa ceva. Unde lucrează?”. ”La Securitate tovarășa învățătoare, e colonel”, a răspuns Bulă. ”Aaa, de ce n-ai zis așa măi Bulă? Ai dreptate și tu, mai zboară și crocodilul, dar mai pe lângă sol”.

Cam așa e și cu City, mai încalcă reguli, dar se acceptă dacă ”tata” e cine e.