Avem noi pe-aici, prin spațiul nostru atât de mioritic din atâtea puncte de vedere, o vorbă: omul sfințește locul. Habar n-am dacă o au și englezii, dar de n-o au o pot vedea cu ochii lor, dacă vor avea răgazul să-și arunce privirea spre Birmingham. Spre Aston Villa, mai exact, căci cealaltă echipă a orașului, Birmingham FC (antrenată, apropo, de Wayne Rooney) se zbate în mediocritatea de la mijlocul clasamentului din Championship. Aston Villa, în schimb, tocmai a terminat cele mai bune 4 zile din ultimii ani învingând pe același stadion și cu același scor campioana campioanelor, City, și liderul de dinaintea week-end-ului, Arsenal. Pe ”Villa Park” oamenii se uită la clasament, se freacă la ochi și se descoperă pe podium, la două puncte de noul lider, Liverpool. Și, cu gândul la cea mai frumoasă poveste din istoria Premier League oferită nu demult de Leicester, aceiași oameni încearcă, timid, rușinat, cu privirea mai degrabă în pământ, să se întrebe: ”Oare ar fi posibil?”

Aici intervine în narațiune proverbul de mai sus. Adică omul care sfințește locul. Unai Emery. Care a preluat Aston Villa (de la Steven Gerrard, apropo) din subsolul mlăștinos al campionatului și a dus-o acolo sus, unde se avântă vulturii, vorba lui Alistair MacLean. În anul calendaristic 2023, doar City și Arsenal, fix echipele pe care Unai le-a învins în decurs de 4 zile, au obținut mai multe puncte, iar în acest sezon, în afara celor două amintite, Aston Villa a mai învins pe Tottenham și Chelsea, plus un 6-1 cu Brighton și 4-1 cu West Ham United. Dincolo de rezultatele seci rămâne acest salt fantastic, căci dacă de la Newcastle ne așteptam oarecum, ținând cont de resursele financiare pe care le au proprietarii saudiți, chiar și la Tottenham ne puteam gândi, la Aston Villa, nu prea. Iar meritele antenorului spaniol sunt, cred, departe de orice dubiu.

COSTUMUL UNUI GENTLEMAN AL FOTBALULUI

Există o ciudată percepție atunci când vine vorba de Unai Emery. Și e clar legată de acel răsunător eșec cu Barcelona de pe vremea când antrena PSG-ul. Unai e văzut ca un gentleman al fotbalului, un tip corect, muncitor și extrem de dedicat meseriei, de la care, doar privindu-l, te aștepți să te impresioneze cu buna sa creștere și cu politețea, dar pe care, ca antrenor, nu-l vezi pregătit pentru o bancă tehnică de mare anvergură. E, cum s-ar spune, antrenor de echipe mici. De Europa League, să zicem, trofeul pe care l-a câștigat de 4 ori și pe care, poate, l-ar fi câștigat și cu Arsenal dacă în acea finală de la Baku, din 2019, nu exista un anume Eden Hazard.

Fanii lui Arsenal n-au astăzi prea multe regrete față de el. Mai ales că Arteta, cel ce a venit în locul lui, i-a readus pe ”tunari” într-o luptă pentru titlu ce părea interzisă pentru ei. N-ar trebui totuși să uite că Unai le-a furnizat ultimul trofeu important, Cupa Angliei (nu includ Supercupa Angliei pe această listă a trofeelor importante) și i-a ajutat să respire aerul unei finale europene, ceea ce nu se mai întâmplase de pe vremea lui Wenger. Ștampila pe care, după episodul Barcelona, i-a pus-o impresarul lui Thiago Silva, ”e un antrenor bun, dar numai de Europa League, Champions League e o haină cam mare pentru el”, s-a transformat într-un soi de tatuaj destul de vizibil, greu de scos.

MUNCA DE ȘTERGERE A UNUI TATUAJ

Pentru tatuaje există astăzi anumite tehnologii. Pentru a șterge o impresie precum cea existentă azi există o singură rețetă: munca. De care Unai Emery nu se ferește, dimpotrivă. ”Care e secretul dumneavoastră”, a fost întrebat după finala Europa League câștigată cu Manchester United, pe când era la Villarreal. ”17 meciuri cap-coadă ale lui United pe care le-am studiat de mai multe ori” a fost răspunsul. Puțini antrenori fac asta în ziua de azi, cred că nici Guardiola n-o mai face, deja există un staff care se ocupă exclusiv de astfel de lucruri. Pe Unai Emery, cel care după doi ani la Paris n-a apucat să ajungă la Louvre, fiindcă n-a avut timp, îl văd însă în stare să piardă nopți pentru a descoperi cu ochii lui detalii de care să se folosească ulterior.

Cum rămâne deci cu costumul de Champions League? Păi, deocamdată, cum am stabilit. Adică în continuare îi pare mare, dar există perspective că un croitor bun poate rezolva lucrurile. Aston Villa, de exemplu. În acest moment, clubul din Birmingham pare perfect pentru Unai Emery. S-a creat deja o legătură între cele două părți (musai trebuie introduși în ecuație și suporterii) ce aduce cu cea dintre Klopp și Liverpool ori Simeone și Atletico. Iar asta nu poate fi decât benefic. Și l-ar putea ajuta pe Unai să facă saltul spre elită, căci acum ar avea, dincolo de metode de lucru, anvergura și respectul atât de necesare într-un vestiar plin de ”grei”.

CE ȘI-AR PUTEA PROPUNE ASTON VILLA?

Ce-ar însemna totuși ideea de performanță pentru Aston Villa? Să o includem în lupta pentru titlu pare hazardat. Așa am făcut și cu Tottenham și a fost nevoie de 3 accidentări și o eliminare pentru ca întreg eșafodajul lui Postecoglu să se crape. Totuși îndrăznesc să spun că azi un pariu pe Aston Villa campioană e mai puțin nebunesc decât a fost cel pe Leicester campioană. Spre deosebire de Tottenham, Aston Villa are un lot suficient de echilibrat, iar Unai Emery ceva mai multă experiență decât Postecoglu într-o bătălie de uzură. Iar asta s-a văzut perfect în cele două meciuri câștigate în 4 zile. City a fost pur și simplu spulberată de uraganul Villa, în vreme ce cu Arsenal registrul s-a schimbat, cartea jucată a fost cea a suferinței, a rezistenței după golul de 1-0. Ceea ce ne arată un vestiar capabil să înțeleagă ce-i cere antrenorul și să se alinieze la cerințele lui.

Povestea Leicester rămâne una fabuloasă și toți cred că am vrea-o repetată. Pentru binele fotbalului, cum ar fi zis șefii de la FIFA, în timp ce-și îndesau plicurile cu atenții prin buzunare. Mult mai realist ar fi, cred, să vorbim de un loc în Champions League, un obiectiv ce pare mai palpabil. Și care oricum ar fi ceva formidabil pentru o echipă și un oraș ce n-au mai cunoscut astfel de senzații din 1982 când, poate unora n-o să le vină a crede, Aston Villa a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Și ar mai fi, de ce nu?, Conference League, doar vorbim de Unai Emery. Care pare să fi ajuns la o maturitate (da, da, se poate și la 52 de ani) ce se observă și-n exprimarea echipei și care-l poate ajuta să găsească acel costum cu care să nu aibă vreo angoasă printre ”snobii” din Champions League.

P.S. 1

Mai rămân un pic în Anglia. Știți care a fost antrenorul lunii trecute în Premier League? Dar jucătorul lunii trecute? Dacă nu știți nu vă mai apucați să căutați, vă spun eu: Ten Hag și Maguire. Da, da, nu-i nicio eroare. Plus de asta, Manchester United a avut și golul lunii trecute. Pornind de la aceste mărețe realizări ajungem la rezultatul de sâmbătă: 0-3 cu Boutnemouth pe ”Old Trafford”. Care putea fi 0-4, noroc cu VAR. United a ajuns la acel stadiu în care trece în doar o săptămână de la apatic la apoteotic și-n final la abject. E și asta o performanță, nu?

P.S. 2

Apropo de Man United. De parcă nu-i erau suficiente problemele interne, Ten Hag a deschis acum un nou front de luptă. Cu presa. Inteligent, n-am ce spune. Sir Alex își permitea asta, lui Ten Hag ar trebui să-i spună cineva că încă nu-i Sir Alex și că o presă care să pună luneta pe el nu-i deloc un avantaj.

P.S. 3

Din nou apropo de Man United. Dar și de presă. Ziariștii au scormonit și, ce să vezi, au găsit o postare pe contul oficial de twitter al clubului, din 9 decembrie 2013, la ora 16:1o. Era mesajul lui David Moyes, pe-atunci antrenor: ”mufc must improve in a number of areas, including passing, creating chances and defending”. Special l-am lăsat în engleză, că sună mai bine. Au trecut 10 ani, dar despre acel ”improve” n-avem nicio veste.