Spaniolii au o vorbă: ”Lo que faltaba”. O avem și noi. ”Asta-i mai lipsea”, am putea să zicem, preluând ideea spaniolă, despre Xavi. Asta-i lipsea, ce-i drept, o înfrângere de asemenea proporții în Supercupa Spaniei și, exact asta-i mai lipsea, să fie și împotriva lui Real Madrid. Cred că Xavi ar fi preferat, văzând cum s-a derulat finala de la Riyadh, să piardă mai degrabă semifinala cu Osasuna și să plece acasă decât să încaseze o asemenea corecție în fața eternului rival. Un eșec cu Osasuna nu schimba prea tare datele problemei, continua la o adică o criză ce exista și e vizibilă, un eșec de aceste proporții cu Real Madrid cântărește infinit mai greu.
Supercupa Spaniei în a sa variantă saudită e o invenție, zice-se a lui Gerard Pique și a minților luminate pe care le-a adus la firma sa, ”Kosmos”(a vrut el să reinventeze și Cupa Davis, dar nu i-a mers), o invenție ce aduce Federației spaniole, la fiecare ediție, 40 de milioane doar din nisipul și petrolul regiunii, fără a mai pune la socoteală câștigurile derivate din drepturi tv și alte surse. Contractul e până-n 2029, acoperind undeva spre 10 la sută din bugetul anual al forului de la Madrid, și i-a adus și lui Pique ceva bănuți drept comisioane, prilej și de un mic scandal la un moment dat, pe motiv de conflict de interese. Barcelona și Real Madrid și-au tăiat, că de fiecare dată, partea dolarului (încă la putere în regiune) luând fiecare 6 milioane doar pentru participare (Atletico a luat 3, iar Osasuna 1,5, însă doar după ce toate celelalte 3 participante au renunțat fiecare la câte 200.000, ca să nu iasă ceartă). E un model ce deja a fost copiat de italieni și cine știe cine mai urmează. E o competiție ce nu salvează un sezon, dacă e câștigată, dar îl poate condiționa zdravăn dacă e pierdută. Vezi ce-a pățit Real Madrid anul trecut, Ancelotti salvându-se doar prin câștigarea Cupei Spaniei, urmare a acelui 4-0 de pe ”Camp Nou”, căci altfel cine știe dacă nu-l vedeam acum pe banca ”Selecao”.
NOROCUL LUI XAVI
Xavi vorbea înaintea plecării spre Riyadh despre ”un punto de inflexion”, asta ca să rămân pe teritoriul limbii spaniole. Văzând cum s-au derulat lucrurile, are noroc, căci, de exemplu, pentru Ernesto Valverde a fost pur și simplu un ”punto” în 2020, după ce a pierdut semifinala cu Atletico. Barcelona era pe-atunci lider în La Liga, iar acel eșec a fost complet nemeritat ca aspect al jocului, dar asta nu l-a ajutat prea tare pe Valverde. Că nu i-a ajutat nici pe catalani decizia precipitată a conducerii din acele vremuri e altă poveste. Eram în plin demaraj al Covid-ului, dar nimeni nu anticipa atunci ce-avea să urmeze. Situația de azi a Barcelonei e în strânsă legătură cu anumite decizii din acea perioadă.
Xavi are noroc, da. Alții nu l-au avut. Are noroc, în primul rând, cu numele pe care-l are, cu tot ceea ce reprezintă el pentru Barcelona și Spania. E totuși un monument pentru iberici, iar cu monumentele te porți uneori și cu mănuși. Uneori. Al doilea noroc al lui Xavi e că situația financiară a Barcelonei de azi îl ține pe Laporta cu mâinile legate, fiindcă nu-și permite daunele financiare aduse de demiterea antrenorului și a staff-ului său plus aducerea altuia. În septembrie, în euforia vacanțelor și a primelor rezultate din sezon, Barcelona i-a prelungit contractul lui Xavi până în 2025, cu opțiuni (legate de performanțe) până în 2026, ceea ce probabil că ulterior, prin noiembrie, nu s-ar mai fi întâmplat. Deja în noiembrie semnele că lucrurile nu funcționează cum trebuie la echipă erau evidente.
ÎNTEBĂRILE LUI XAVI
După eșecul de la Riyadh, dar și înainte, foarte multă lume s-a întrebat și a încercat să analizeze ce se întâmplă totuși la Barcelona? O Barcelona care arată clar mai bine, ca lot, față de cel trecut, când a ieșit campioană. Catalanii s-au întărit, dintr-un foc și fără să cheltuie mai nimic, cu 4 jucători de nivel, cei doi Joao portughezi, căpitanul campioanei campioanelor, Gundogan, și Inigo Martinez, om de echipă națională. Plus cel mai important jucător al revelației Girona, Oriol Romeu, ostracizat acum pe motiv că nu joacă precum Busquets, de parcă înlocuirea unuia ce a arătat pe parcursul multor ani că e de neînlocuit era floare la ureche. Urmarea e bizară: Barcelona nu doar că arată mai rău din punct de vedere ofensiv față de campionatul trecut, dar și-a pierdut și argumentele defensive cu care a făcut diferența în drumul spre titlu.
Iar în astfel de cazuri se caută vinovații. O să întrebați probabil care e vina lui Xavi că Lewandowski a uitat să dea goluri și pare fratele geamăn al celui care bătea record după record. Sau că Araujo, Kounde, Christensen și ceilalți fundași au uitat cum să se apere. Sau că Gundogan a uitat cam tot ce făcea la City. Sau că cei doi Joao de care aminteam mai sus au uitat foarte repede tot ceea ce au arătat în primele lor meciuri. Întrebările sunt pertinente, răspunsurile ar trebui să fie la Xavi, căci la el vor fi și consecințele. Contextul e însă mult mai amplu și suficiente legături se pot face cu agitația din parcela instituțională, unde Xavi a rămas fără aliați după plecarea lui Jordi Cruyff și Mateu Alemany și unde Deco, deși e director sportiv, pare mai degrabă un apendice al lui Jorge Mendes și a intereselor acestuia. E o stare de neliniște ce nu se vede la televizor, dar care cu siguranță se simte în vestiar, unde imaginea antrenorului și autoritatea lui sunt puse zdravăn sub semnul întrebării.
”ÎN MÂINILE LUI XAVI”
”În mâinile lui Xavi”, scrie cotidianul catalan ”Sport” în ediția sa de marți, ca răspuns la unele dileme ce vizează o posibilă schimbare de antrenor. Confirmând că deciziile drastice nu vor veni acum. ”Optimea” cu Napoli, o eventuală ieșire din Cupă înainte de semifinale, un eventual nou dezastru în ”Clasico” ori o serie de rezultate proaste în campionat ar putea încălzi totuși spiritele, varianta Rafa Marquez (omul lui Mendes, apropo) ca interimar fiind la îndemână. Va putea însă Xavi să schimbe radical o o stare de spirit a vestiarului departe de cea optimă? Lucruri de genul ăsta s-au mai văzut în fotbal, Ancelotti e un exemplu, Arteta, poate, un altul, Klopp, de asemenea. Marea problemă a lui Xavi e că-i lipsește experiența lui Ancelotti sau Klopp ori anii petrecuți de Arteta lângă Guardiola. Se traduce asta prin capacitatea de a face vestiarul să vibreze, să joace pentru antrenorul său, să aibă acea atitudine ce se observă greu astăzi la mulți dintre fotbaliștii Barcelonei.
Deocamdată Xavi zice că are încredere că poate schimba această situație. Poate fi un punct de plecare. Acum vreo lună și ceva zicea însă că echipa e pe un ”buen camino”. Și s-a văzut că nu era chiar așa de ”bueno”. Fotbalul are legile lui, nu ține cont de memorie, iar amintirile nu înlocuiesc rezultatele. În astfel de situații, de obicei, nota de plată o achită antrenorul. Că e mai simplu.
P.S.
Pe scurt, în final, despre câteva evenimente petrecute în ultimele ore:
2. Jose Mourinho a fost dat afară de Roma. Decizia era așteptată de ceva vreme, doar relația extrem de strânsă (și atipică totuși ținând cont de lipsa rezultatelor și de antecedetele fanilor) pe care portughezul o avea cu ”tifoseria” romană a fost o mică frână. Mourinho pedala pe chestia asta și declara pe oriunde găsea prilej că un asemenea public ca la Roma n-a avut în toată cariera lui. Care carieră e într-un punct de cotitură. De ”inflexion”, vorba lui Xavi. Banca Romei a fost în mod clar un pas înapoi al tehnicianului ajuns la 60 de ani, după contractele anterioare. Ce-ar putea să urmeze acum e greu de presupus. Nu și-a pierdut total din farmec, dar pare că și-a pierdut capacitatea de a convinge oficialii unor cluburi cu greutate că încă e capabil de performanțe. Zice că nu vrea să stea prea mult pe tușă, că nu e obișnuit cu așa ceva, uitând de cele 337 de zile cât a stat degeaba după debarcarea de la Manchester United și numirea la Tottenham.
Lasă un răspuns