Poate că o să vă întrebați, atunci când vă veți da seama că acest text îl are ca personaj principal pe Xabi Alonso, de ce n-am amânat scrierea lui și n-am așteptat să se joace Bayer Leverkusen-Bayern Munchen. Meciul week-end-ului zic eu, cu tot respectul pentru Real Madrid-Girona și întreg contextul din La Liga. Răspunsul este: tocmai de aceea. Tocmai pentru că n-am vrut să aștept confruntarea de sâmbătă, n-am vrut ca rezultatul final al acelei dispute să influențeze în vreun fel opinia mea și a celor care vor dori s-o comenteze.

Un meci cu Bayern e cel mai exigent examen pe care o echipă și un antrenor din Bundesliga îl pot avea. Bayern e acel profesor exigent peste măsură care-ți găsește nod în papură chiar și-atunci când crezi că ești foarte bine pregătit, e acel profesorul care stăpânește, prin anvergură și experiență, toate detaliile, în special cele care ție, elev eminent, dar încă elev, nu ți s-au dezvăluit pe de-a-ntregul. Lăsând metaforele la o parte, Bayern e echipa care te poate bate chiar și-atunci când prinzi o zi de excepție, fiindcă are tot ce-i trebuie pentru asta. Vă mai aduceți aminte ce meci bun a făcut Barcelona lui Xavi pe ”Allianz Arena” în sezonul trecut de Champions League? Nu i-a folosit la nimic, vorba acelui banc celebru de la noi, cu milițieni, fiindcă Bayern e fix ceea ce am scris mai sus.

Spuneam însă că textul îl are ca personaj central pe Xabi Alonso. Nu cred că e cineva care să conteste faptul că (încă) tânărul antrenor spaniol (42 de ani) este marea revelație a acestui sezon în fotbalul european. Ceea ce a izbutit el în sezonul trecut la Leverkusen a fost doar un preambul, adevărata măsură este cel în curs. În Bundesliga, echipa lui e lider, fără eșec, după 20 de etape, cu 16 victorii și 4 remize (cu Bayern, Dortmund, Leipzig și Monchengladbach), în Europa League a strâns 6 victorii din 6 (cu 19-3 golaveraj), iar în Cupa Germaniei tocmai s-a calificat în semifinale (după alte 4 victorii) și e la 2 meciuri de un trofeu pe care ”farmaciștii” îl așteaptă de 20 ani și care azi pare mai aproape ca oricând, căci în semifinale, deocamdată, s-au calificat două echipe din liga secundă. Bayer Leverkusen e, într-un fel, echipa momentului, căci dincolo de statisticile seci, impresionează prin fotbalul prestat. E greu de găsit azi în Europa o altă grupare care să bucure ochiul unui privitor neutru așa cum o face Bayer azi, devenită brusc speranța Germaniei de a opri o dictatură bavareză ce pare imposibil de doborât, mai ales dacă ținem cont și de ceea ce s-a întâmplat cu Borussia Dortmund în campionatul trecut.

DEFINIȚIA ELEGANȚEI

Despre Xabi Alonso putem spune că e aproape de definiția eleganței. Cei care au ajuns prin Spania acum vreo 10-15 ani poate și-l amintesc din reclamele pentru ”Hugo Boss” ori din cele pentru diferitele colecții ”Emidio Tucci”, ce împânzeau aeroporturile și erau la tot pasul în ”Corte Ingles”. Arăta bine acolo, în poze, dar parcă și mai bine arăta pe gazon, la mijlocul terenului, dirijând totul, transformându-se într-un reper pentru colegi, apărând acolo unde era nevoie, ca un far ce se ivește într-o seară cețoasă marinarilor dezorientați. Avea caracter și de cele mai multe ori nu se temea în a pune piciorul, ”a băga material” cum se zice pe la noi, ceea ce i-a completat imaginea cu o contondență absolut necesară în acea poziție. Fie singur, ca unic ”număr 5”, fie alături de altcineva, ca dublu pivot (Busquets în ”naționala” Spaniei campioană mondială și europeană), Xabi Alonso a fost capabil să interpreteze toate rolurile ce i-au fost cerute de antrenorii pe care i-a avut. N-a avut mulți, însă toți sunt unul și unul, fac parte din elita acestei meserii: John Toshack (l-a făcut, la 20 de ani, căpitan la Real Sociedad), Rafa Benitez, Luis Aragones, Vicente del Bosque, Manuel Pellegrini, Jose Mourinho, Carlo Ancelotti și, mai ales, Pep Guardiola, ce l-a influențat, pare-se, cel mai mult, dacă privim cu atenția filozofia lui de azi. Insistența cu care Pep l-a vrut la Bayern-ul său, în 2014, după ce tocmai câștigase Champions League cu Real Madrid (în acea finală cu Atletico n-a jucat, fiind suspendat) e explicabilă, căci îl știa prea bine din bătăliile duse în Spania și-l vedea drept piesa fundamentală în jocul bavarezilor. Având asemenea antrenori de-a lungul unei cariere formidabile, fiecare cu stilul și metodele lui, nu cred că trebuie să ne mire traseul pe care-l are acum, când a îmbrățișat și el meseria asta. Un traseu ce pare, dincolo de toate, abia la început.

La Leverkusen nu se vorbește despre titlu. Explicabil, căci acel ”Neverkusen” din 2000 (cu Christopf Daum antrenor, apropo) și, mai ales, din 2002, încă persistă în mintea fanilor și a oficialilor echipei. Senzația de ”dacă nu acum atunci când?” există însă și aduce cumva cu ceea ce s-a întâmplat cu Arsenal în trecutul sezon de Premier League. Meciul cu Bayern de sâmbătă este extrem de important așadar, căci ar putea oferi o direcție pentru următoarele luni. Nu va fi decisiv, însă o victorie a ”farmaciștilor” ar cântări enorm, la fel cum un succes al bavarezilor ar zdruncina zdravăn o stare de spirit de manual pe care Xabi Alonso a izbutit s-o deseneze în vestiarul său.

CE-I VA ADUCE VIITORUL?

Dar cum ar putea fi influențat viitorul tehnicianului basc? Cred că în niciun fel. Va rămâne un nume la modă, un obiectiv pentru multe cluburi. Mai cred că le va fi greu celor de la Leverkusen să oprească o plecare a lui, căci urcușul spre glorie odată început nu mai poate fi stopat. Indiferent de deznodământ, un sezon precum acesta va fi greu de repetat la Leverkusen. Sigur că exemplul Xavi, cu tot ceea ce i se întâmplă la Barcelona, e de luat în seamă, dar mă tem că, omenește, nu ai cum să întorci spatele unor provocări ce vin din toate părțile și să nu răspunzi la telefoanele ce sună din atâtea locuri importante. Liverpool mi se pare locul ideal, prin tot ceea ce înseamnă acest club, cu a sa legătură aproape mistică dintre suporteri și echipă, iar tentația numită ”Anfield” presupun că e foarte mare pentru cineva care a fost acolo și care, se zice, n-ar fi vrut să plece, atunci în 2009, dar a fost mai degrabă împins.

Da, azi Xabi Alonso e antrenorul la modă. Și nu pentru eleganța lui, pentru acest stil smart-casual, bine studiat probabil, cu care se prezintă la fiecare partidă. Ci pentru felul în care a reușit să găsească acel medicament magic, pe care Bayer l-a căutat ani de zile, cu care încearcă să scoată pacientul din Leverkusen dintr-o depresie ce părea perpetuă. Deocamdată încearcă, tratamentul încă nu s-a terminat.