Am un foarte bun prieten care, deși trăiește la Londra de aproape 30 de ani, e foarte mare fan al lui Manchester United. Atât de mare încât nu scapă niciun meci al favoriților săi pe ”Old Trafford” și, atunci când poate, în deplasare. Însemnând asta, ca să înțelegeți mai bine contextul, nu doar jocuri oficiale ori din cupele europene, ci și turneele de pregătire din vară. Duminică seară, în timpul partidei cu Liverpool, la momentul ratării lui Rashford din ultimele secunde, i-am dat un mesaj: ”Ești bine?”. Faza aia chiar se putea transforma în ceva rău pentru cineva pasionat. Mi-a răspuns abia la final, după ce extazul înlocuise acea agonie: ”Acum, da. Uitasem sentimentele astea”.

Ce-i drept, a fost un meci epic acest ”sfert” din Cupa Angliei dintre Manchester United și Liverpool. Clasicul ”pe vechi” al fotbalului englez, căci ”pe nou” Liverpool a rămas, însă locul din Manchester e acum ocupat de City. Atât de epic încât jurnaliștii englezi l-au inclus în top 10 din această competiție, și au trebuit să scormonească ceva în istoria de un secol și mai bine a trofeului respectiv. A fost genul ăla de meci la care un telespectator neutru sau un foarte norocos spectator neutru s-ar uita cu mare plăcere oricând, căci reprezintă într-un fel esența acestui sport și ne reamintește de ce-l iubim atât.

S-a calificat Man United, prilej pentru prietenul meu și ceilalți fani ai grupării de pe ”Old Trafford” să-și reamintească senzațiile. Și, eventual, să viseze, dacă tot suntem cu scenariul pe ”Theatre of dreams”. După atâtea frustrări, extazul captat de camerele televiziunilor pe stadion era explicabil. Și e foarte posibil ca acest extaz, într-o formă un pic mai studiată, să fi ajuns inclusiv în zona tribunei oficiale, acolo unde se afla noul acționar al clubului, Sir Jim Rattclife, care, înainte de toate, chiar și înainte de a fi miliardar, e foarte mare suporter al echipei. Întrebarea pe care și-o pun acum jurnaliștii englezi și, sunt convins, și mulți dintre simpatizanții lui United se îndreaptă spre zona băncii tehnice, mai exact spre antrenorul Ten Hag. Căruia, dacă-l tot facem răspunzător pentru eșecuri, de ce să nu-i acordăm meritele corespunzătoare pentru acest succes? Iar ea, întrebarea, e limpede: poate salva acest meci viitorul tehnicianului olandez pe banca lui United?

AMINTIRI DIN VREMEA LUI SIR ALEX

Într-un fel, în fotbalul e ca-n dragoste. E totuși vorba de pasiune la mijloc, nu? Un simplu gest, un buchet de flori, o declarație romantică venită de nicăieri pot reaprinde brusc pasiunea în momente de ”îngheț”. Victoria asta se transformă oarecum într-o ultimă impresie. Doar că, în alt fel vorbind acum, în fotbal nu e ca-n dragoste, căci memoria nu există. Sau durează foarte puțin.

Înainte de meci se vorbea chiar că un eșec cu Liverpool ar grăbi despărțirea de Ten Hag posibil inclusiv înainte de finalul sezonului. Acum, după meci, a apărut această dilemă pe care eu cred c-o au Rattclife, dar și omul său de încredere, Dave Brailsford, a cărui teorie ”de 1 la sută”, expusă publicului și devenită celebră pe când era implicat în ciclism, este că micile îmbunătățiri, chiar și de unu la sută, conduc spre remarcabile succese. Ce-i drept, ceva îmbunătățiri în jocul lui United se văd în ultima vreme și se văd inclusiv în rezultate. Nu pun la socoteală derby-ul cu City, în care United, deși scorul final nu te-ar duce cu gândul la asta, a arătat rău ca mentalitate, dar poate că aici a fost vorba de un soi de intimidare. Ten Hag a scăpat în ultima vreme de unele obsesii, parcă e mai maleabil în ceea ce înseamnă relația cu jucătorii, iar curajul cu care a început să arunce în luptă tineri jucători chiar merită remarcat. Pot fi însă aceste lucruri suficiente pentru olandez?

Există chiar la United un precedent asemănător, iar presa din Anglia s-a grăbit să-l readucă în centrul atenției. Îl are ca protagonist pe Sir Alex Ferguson care, ce să vezi, n-a fost toată în cariera lui stăpân pe situație ca-n ultimii ani. Se întâmpla în ianuarie 1990, înaintea unui meci, tot din Cupa Angliei, cu Nottingham Forest, când se sugera în presa vremii, că altceva nu exista pe-atunci, că Sir Alex va fi demis dacă va pierde și, implicit, echipa va fi eliminată. Aici trebuie făcută neapărat o precizare, în special pentru cei tineri și foarte tineri: instalat la United în noiembrie 1986, Sir Alex ajunsese la momentul ianuarie 1990 fără să fi câștigat absolut nimic, terminând sezonul de dinainte pe locul 11, astfel că respectivele zvonuri aveau o bază cât de cât solidă. Ei bine United a învins în acel meci cu 1-0, Sir Alex s-a salvat, ulterior a cucerit în acea ediție Cupa Angliei (terminând totuși în campionat pe locul 13). Iar mai departe totul e deja istorie.

UN ALT MECI CU LIVERPOOL LA ORIZONT

Care se poate scrie și-așa. Dar se poate scrie și altfel, căci Louis van Gaal, de exemplu, a fost demis de United în 2016, a doua zi după ce câștigase Cupa Angliei. Atunci însă lucrurile erau clare cu săptămâni bune înainte, căci deja fusese antamat Jose Mourinho. Asta poate fi o cheie a situației de azi. Au cei din conducerea lui Man United, Rattclife și staff-ul său, pe cineva deja antamat sau în negocieri avansate? Informațiile ziariștilor spun că nu, dar nu e bine să băgăm mâna-n foc pentru asta, că și-atunci cu Mourinho a fost la fel. Putem totuși să aruncăm o privire și să vedem ce variante există pe piața antrenorilor în acest moment, nume capabile să preia un club de anvergura lui Manchester United, cu pretențiile sale, dar și cu haosul său. Și să ne amintim, în același timp, că mai sunt cluburi la fel de mari care caută antrenor, sigur Barcelona, Bayern, Liverpool, posibil Chelsea, posibil Juventus, posibil Milan, iar soluții nu-s așa multe.

În momentul ăsta, cu toate ”bubele” sale, Ten Hag e cea mai viabilă variantă pentru viitor. Asta dacă nu cumva, repet ce-am spus mai sus, nu există deja un nume antamat, așa cum a fost Mourinho în 2016. Mai are contract până-n 2025, felul în care lucrează cu tinerii e un mare plus pentru olandez, în plus, informațiile dinspre vestiar spun că atmosfera s-a schimbat destul de mult. United are șansa de a prinde iar finala Cupei Angliei, căci rivalul din semifinale, Coventry, nu e de speriat (locul 8 în Championship), doar că acolo, în mod normal, va da din nou peste City, iar asta știm ce înseamnă. Până la semifinala de Cupă și posibila finală, există însă un alt meci care s-ar putea dovedi decisiv: cel cu Liverpool, din 7 aprilie. Va fi în Premier League, o competiție la care Man United încă nu se poate gândi, dar o competiție pe care fanii săi tare s-ar bucura să n-o câștige marele rival din Liverpool. Iar dacă United, Ten Hag implicit, ar da o mână de ajutor în sensul ăsta, cu atât mai bine.

Astăzi, timpul pare să nu mai aibă răbdare cu Ten Hag, iar victoria cu Liverpool, epică așa cum a fost ea, pare să fi venit ”a little to late”, cum titrează ”Daily Mail” pentru tehnicianul olandez. În fotbal însă timpul, ca și vremurile, poate fi extrem de schimbător.