Nu, nu va fi vorba în cele ce urmează despre ce se întâmplă, la nivel militar, în Ucraina. E plin de specialiști în acest domeniu care-și oferă păreri în general neavizate oricui este dornic să asculte bătăi de câmpi. Da, va fi vorba de Ucraina și de războaiele sale, dar în context fotbalistic, fiindcă, știm deja, Ucraina ne va fi adversar la Euro și încă primul cu care vom da piept, pe 17 iunie la Munchen, la turneul final.

Bine sau rău, nu mai contează. Mai degrabă rău, dacă e să ne uităm la ce alte variante existau înaintea celor două baraje. Să fim sinceri, Bosnia, Israel ori Islanda sunau ceva mai prietenos, dar situația asta e, nu mai avem ce să facem în afară să ne pregătim pentru acest duel. Ucraina era clar favorită și înaintea semifinalei cu Bosnia și înaintea finalei cu Islanda, iar calificarea selecționatei lui Rebrov și Șevcenko, un cuplu de atac ce producea furori pe vremea când amândoi erau la Dinamo Kiev și care s-a regăsit acum după ce Șevcenko a devenit președintele federației de la Kiev, calificarea așadar nu face decât să confirme acel calcul al hârtiei. Obținută, calificarea, ce-i drept la capătul a două partide în care Ucraina a fost de fiecare dată condusă și a găsit resurse de a întoarce rezultatul potrivnic.

Mulți văd în faptul că viitoarea noastră adversară a luat gol și a trăit periculos în ambele partide un semn de slăbiciune. Probabil că și este, însă ar trebui privită cu la fel de multă atenție și cealaltă jumătate a paharului, faptul că de fiecare dată Ucraina a egalat și mai apoi a câștigat partida în 90 de minute, fără să aibă nevoie de prelungiri ori lovituri de departajare. Dacă nici asta nu mai e o dovadă de forță mentală, de caracter și, nu în cele din urmă, de valoare, nu văd care ar mai fi.

PARADOXUL BENEFICIILOR

Iar aici referirea la războiul purtat între granițele sale e inevitabilă. Deși sportul este adesea văzut ca un teren neutru, realitatea e că nu-i niciodată complet izolat de evenimentele din lumea reală, iar fotbalul ucrainean a trebuit să facă față unor provocări uriașe. De la infrastructură deteriorată și comunități dezorganizate la grijile legate de securitatea jucătorilor până la impactul psihologic al războiului asupra concentrării lor, fiecare aspect al pregătirii pentru meciurile de calificare a fost complicat.

Paradoxal însă, au existat și unele beneficii, pe care le descoperim lesne atunci când parcurgem lotul Ucrainei și cluburile de la care provin fotbaliștii selecționați. Din campionate importante, cu nume ori cu parcurs bun în acest sezon. Evident n-a lipsit contingentul dat de Dinamo Kiev și Șahtior, dar și pentru majoritatea acestora lupta pentru calificare se traduce într-o luptă pentru expunere, în tentativa de a prinde un contract în străinătate. Până nu demult, cu greu găseam fotbaliști ucraineni care să plece în occident și, cel mai important, să aibă succes acolo. Barierele lingvistice erau evidente, iar adaptarea în competiții unde nu prea există răbdare se făcea foarte greu. În plus exista și o suficientă doză de comoditate, căci în Ucraina se câștiga bine spre foarte bine, banii veneau la timp, mai albi, mai negri, dar veneau, în plus cluburile de acolo erau abonate la Champions League sau Europa League, ceea ce reprezenta o provocare în sine. Când războiul a izbucnit și mulți au pornit care-ncotro, comoditatea s-a transformat în preocupare și-n dorința, instinctivă, de a părăsi o zonă în care siguranța devenise principala grijă. Așa se explică situația de azi a ”naționalei”, transformarea ei într-una, să-i zicem, cosmopolită.

CE PERSPECTIVE AVEM NOI

Revenind la ceea ce ne interesează pe noi, meciul de la Munchen din 17 iunie, perspectivele nu-s neapărat încurajatoare, iar ”amicalele” noastre din aceste zile reprezintă doar un mic indiciu. Și asta fiindcă exact asta au fost, niște ”amicale”, partide de pregătire, gândite special pentru a scoate pe tapet unele întrebări. Întrebări care au apărut, problema e cum vom izbuti noi să găsim răspunsuri, căci situația multor ”tricolori”, spre deosebire de momentul toamnei, care ne-a adus calificarea, s-a înrăutățit.

Ucraina, în schimb, căci despre ea e vorba în acest text, e pe val. Și dacă e să ne uităm mai atent la ce propune, obiectivul său ar trebui să fie ceva mai mult decât calificarea din grupă. Are portarul titular de la Real Madrid, cu șanse mari de a lua Champions League la capătul sezonului, are doi din patru fundași titulari în Premier League, ceilalți doi așteptându-și momentul transferului, are un mijlocaș de 21 de ani, pe Sudakov, acum la Dinamo Kiev, ce va face în mod sigur pasul spre vest, un superstar de la Arsenal, un altul de la Chelsea, doi reprezentanți ai revelației din Spania, Girona, un altul de la Valencia, un altul, cu multă experiență de altfel, de la Genoa. Dacă e să ne uităm la ai noștri din acest punct de vedere… mai bine nu ne mai uităm și încercăm să găsim alte motive de optimism. În plus, selecționerul Rebrov va avea și timp la dispoziție înaintea turneului final, numai bun pentru a creiona și mai mult unele relații de joc ce încă suferă.

Să nu lăsm, zic, pesimismul să ne întunece primăvara. Mai e mult până la Euro și cine știe ce se mai poate întâmpla. Totuși la turneele finale, nu ne-am făcut de râs, amintiți-vă grupa din 2008 ori meciul de debut cu Franța din 2016, pentru noi a fost mult mai greu să ajungem la ele. Iar Ucraina, de ce nu, poate fi un exemplu. Succesul e posibil și-n cele mai dificile circumstanțe, iar speranța trebuie să fie mereu prezentă.