Acum două săptămâni, după Liverpool-City, lumea fotbalului din Anglia și nu numai căzuse într-o admirație nedisimulată față de spectacolul oferit de cele două echipe. Care a fost, ce-i drept, unul excelent, însă linia pe care se mergea în analiza luptei pentru titlu părea una singură: vom avea din nou un duel Guardiola vs Klopp, un soi de ”last dance”, știută fiind decizia germanului de a abandona fotbalul englez în câteva luni. Wow, bucurie mare în tribune, aplauze, etc.

Pesemne că, pe unde se găseau ei în acele momente când citeau, ascultau ori vedeau astfel de opinii, fanii lui Arsenal se simțeau ușor stânjeniți. ”Alooo, cioc, cioc, suntem și noi pe-aici!”, ar fi vrut ei probabil să spună tuturor, doar că vocea lor nu era atât de energică precum ar fi trebuit să fie din partea, totuși, liderului la acel moment din Premier League. Poate că unii au încercat, timid, să ridice două degete și să argumenteze, însă au primit destul de repede și replica: ”Pe voi întâi să vă vedem cu City și-apoi mai stăm de vorbă”.

Ei bine, i-am văzut. Pe cei de la Arsenal mă refer. Pe jucători și pe Mikel Arteta, că ei sunt, de fapt, subiectul, dialogurile astea dintre fani sunt doar un pretext, un punct de plecare. Ce-ar fi, în paranteză fie spus, lumea fotbalului fără sufletul pe care fanii îl pun, căci ei sunt de fapt baza pe care se susține, financiar și moral, acest sport, iată o întrebare la care se caută din ce în ce mai rar răspuns. Revin la subiect. I-am văzut așadar pe cei de la Arsenal plecând neînvinși de pe ”Etihad”, stadion pe care anul trecut, în final de aprilie, erau pulverizați de-a dreptul de o echipă a lui Guardiola ce demarase deja spre cucerirea tuturor trofeelor puse-n joc.

Amintirea acelui eșec nu poate fi scoasă din context. La acel moment, Arsenal era lider în Premier League, dar a fost clar pentru toată lumea că ”tunarii” lui Arteta vor fi în cele din urmă devorați de ”cetățenii” lui Pep, mai ales că nici nu trecuse prea mult de la victoria lui City de pe ”Emirates”. Amintirea acelor înfrângeri trebuie că-i face și azi pe suporterii lui Arsenal să se mențină într-o stare de așteptare amestecată cu pesimismul și să nu ridice tonul, cerându-și dreptul de a fi considerată o competitoare zdravănă în lupta pentru titlu.

ARTETA ȘI SCOPUL CARE SCUZĂ MIJLOACELE

Apropo de asta. Egalul ăsta de pe ”Etihad” de duminică a făcut ca, pentru prima dată de la începutul sezonului, City să nu mai fie considerată principala favorită. Acum e Liverpool, cu 47 la sută șanse oferite de supercomputerul Opta (săptămâna trecută avea 35 la sută), City are 33 la sută (înainte avea 47 la sută), în vreme ce Arsenal se menține a treia, cu același procent de 18 la sută șanse, neschimbat față de acum două săptămâni. În principiu calculul e corect, căci Liverpool e singura dintre cele trei ce depinde doar de ea, în sensul că pentru City și Arsenal nu mai e de ajuns să câștige meciurile, trebuie să aștepte și un pas greșit al ”cormoranilor”.

Și totuși, mă întreb, de ce e Arsenal atât de departe de cele două contracandidate? Accept ideea că ar fi a treia, deși în clasament e pe doi și ar avea nevoie, teoretic, doar de un egal al lui Liverpool ca să treacă în față, spre deosebire de City, pe care, din motive de golaveraj, n-o ajută azi în demersul ăsta nici măcar un eșec al trupei lui Klopp. Totuși, în bătăliile directe, Arsenal a învins și City și Liverpool pe ”Emirates”, remizând pe terenul ambelor. Măcar din acest motiv ar merita Arsenal să fie mai bine plasată în calcule.

Acest 0-0 de pe ”Etihad”, felul în care Arsenal a obținut această remiză de fapt, e astăzi ținta criticilor venite dinspre unii care au uitat că apărarea e cea care câștigă trofeele. ”Ești cumva Jose deghizat?”, se întreba un editorialist în ”Mirror”, ținta fiind evident Arteta, cel ce a pus în scenă la Manchester un scenariu demn de vremurile bune ale portughezului. Da, ce-i drept Arteta și-a denaturalizat echipa în acest meci, transformând-o într-un soi de Atletico Madrid de acum ceva vreme, însă obiectivul ăsta a fost, să nu piardă, iar în fotbal dintotdeauna scopul a scuzat mijloacele. În campionatul trecut, Arsenal a mers cam țâfnos pe ”Etihad” și s-a curentat groaznic, acum Arteta, prin tactica aleasă, și-a ținut jucătorii departe de orice sursă de curent periculos.

PREGĂTIȚI SĂ REZISTE

”The Athletic” scrie despre un dialog purtat de Arteta și jucătorii lui la ultimul antrenament de dinaintea partidei de duminică. ”Sunteți pregătiți să rezistați la 30 de pase ale adversarului? Apoi, după ce o să câștigați mingea și o s-o pierdeți, sunteți pregătiți să rezistați la alte 30 de pase?”, i-ar fi întrebat spaniolul pe jucători. ”Yes!”, au răspuns ei. ”Ok, atunci sunteți pregătiți să jucați cu City. Dar dacă nu puteți rezista, nu veți avea nicio șansă”, le-a mai zis Arteta. Iar băieții lui, din acest punct de vedere, nu l-au dezamăgit. Au rezistat și au dat senzația că ar mai fi putut rezista ale 90 de minute fără prea mare stres.

Haina asta a lui Mourinho pe care Arteta a îmbrăcat-o ne-a arătat că Arsenal s-a maturizat și e gata pentru orice bătălie. Da, a suferit, dar oare City n-a suferit în atâtea meciuri din sezonul trecut, inclusiv în finala cu Inter. Nu asta a fost ceea ce toți au observat și aplaudat la echipa lui Guardiola, faptul că a deprins și lecția asta? Stilul lui Arteta nu e departe de cel al lui Guardiola, iar apelativul de ”micul Pep” nu cred că-l deranjează nici pe el, dar nici pe Pep. Klopp, de exemplu, nu poate juca așa, dar își asumă riscuri mai mari, ce s-au văzut inclusiv cu Brighton, duminică. Haina asta a lui Mourinho pe care Arteta a îmbrăcat-o pe ”Etihad” l-a ajutat pe el și, implicit, pe ai săi jucători, să scape de complexul Guardiola, să arunce din demonii ce trăgeau în jos, vizibil, o echipă cu suficientă calitate.

Da, probabil că emoția din jurul plecării lui Klopp e un factor important, probabil că aura din jurul lui Guardiola și capacitatea de intimidare a campioanei Angliei și a Europei, de asemenea. Da, știu, Arsenal n-a mai câștigat titlul de 20 de ani, da, știu, Arsenal n-a mai câștigat titlul de când a plecat de pe bătrânul ”Highbury” pe luxosul ”Emirates”, da, știu, Arsenal n-a prea mai contat de când Arsene Wenger a părăsit (sau a fost dat jos) corabia. Da, știu că Arsenal e a treia echipă în calcule. Dar mai știu că proverbul cu cei doi care se ceartă pentru a câștiga un al treilea a fost de multe ori probat în realitate. Și cred că Arsenal va lupta, de data asta, până la capăt.

P.S.

Știrea săptămânii trecute ne-a fost dată de Xabi Alonso, care a anunțat că nu va pleca în vară de la Bayer Leverkusen. Sigur că decizia pe care a luat-o vine după multă gândire și multe calcule. Își asumă un risc, căci va fi greu pentru Bayer să repete sezonul magistral pe care-l face, iar memoria în fotbal nu există. Exemplele Leonardo Jardim și Claudio Ranieri, dați afară la câteva luni după ce au luat titlul cu Monaco și Leicester, sunt încă proaspete. Dar aceleași riscuri și le-ar fi asumat și dacă ar fi plecat.

Îndrăznesc să spun însă că, în urma acestei decizii, se deschide pentru Xabi Alonso o posibilitate la care, probabil, s-a gândit foarte bine: Real Madrid. Vara lui 2025 ar fi un moment numai bun pentru Ancelotti să facă un pas în spate pentru a-i face loc fostului său jucător. E doar o supoziție, dar timpul ne va lămuri.