De câte ori ați auzit sau ați citit teoria conform căreia Champions League e o competiție a detaliilor? Probabil că de foarte multe ori. Idea că detaliile fac diferența în Liga Campionilor a tot fost rostogolită încât a devenit o teoremă, mai ales că ea a fost rostită de antrenori sau jucători cu greutate și experiență, a se citi performanțe. Prin detalii putem înțelege și decizii, căci într-un fel e același lucru, o decizie proastă înseamnă de foarte multe ori, mai ales în faza asta eliminatorie, unde valorile sunt suficient de egalizate, o decizie proastă deci poate însemna eliminarea. Iar cine n-a crezut până acum în această teorie a avut ocazia să se convingă marți seară, la acest Barcelona-PSG dominat de decizii proaste. 

Și nu, atunci când vorbesc de decizii nu mă refer la cele ale arbitrului Istvan Kovacs. A cărui prestație, cu regulamentul în mână, nu prea poate fi atacată. Un regulament aplicat la literă, cu o rigurozitate ce a atras puțin atenția celor care se pricep la fotbal și la nuanțe. Una dintre aceste nuanțe fiind și mesajul rostit la urechea lui Al-Khelaifi de Joan Laporta, după strângerea de mână protocolară de la final. Un mesaj al cărui conținut n-o să-l aflăm probabil niciodată, dar pe care-l putem deduce văzând reacția boss-ului de la Paris. Sau de la Doha, că tot aia e.

DECIZIILE CARE DINAMITEAZĂ O CALIFICARE

Nu mă refer așadar, atunci când vine vorba de decizii, la cele ale arbitrului. Ci fix la deciziile jucătorilor Barcelonei și ale lui Xavi, încă antrenor al grupării catalane. N-o să știm niciodată nici ce s-ar fi întâmplat dacă nu apărea eliminarea lui Araujo. Putem eventual să speculăm, bazându-ne pe haosul din jocul PSG-ului în acest sezon, dar și pe ce am văzut în finalul partidei de marți, când Barcelona, în inferioritate numerică fiind, a avut ocazii mari de a marca. Ce știm cu siguranță e că acest cartonaș roșu a dinamitat de-a dreptul orice se jucase până atunci, inclusiv în meciul de la Paris. Araujo a luat o decizie proastă, s-a repezit să facă un fault în calitate de ultim apărător, deși varianta cea mai clară era să-l lase pe Barcola față-n față cu Ter Stegen, inclusiv sub amenințarea golului, în niciun caz cea de a-și expune echipa unei situații de inferioritate numerică. ”Nu-i da opțiuni arbitrului să te judece”, e o idee a lui Jose Mourinho (spusă după o eliminare controversată în turul semifinalei Porto-Deportivo din 2004), de care catalanii s-au agățat de mai multe ori în ultimii ani. Probabil că Araujo n-o știa sau a uitat pur și simplu de ea în tensiunea momentului și din dorința de a rezolva respectiva fază, căci nu-l putem bănui pe uruguayan de altceva. A greșit, inclusiv Gundogan a spus-o ulterior (pesemne că i-a spus-o și lui direct, în vestiar), deși un potențial gol egalizator nu schimba decât foarte puțin datele problemei.

Următorul detaliu, a se citi decizie, e al lui Xavi. Pus în fața nedoritei situații și fiind obligat să mute pentru a-și redesena defensiva, Xavi a ales să-l scoată pe cel mai dezechilibrant om al său, pe Lamine Yamal. Cel care practic crease faza golului de 1-0. Sigur că e ușor de comentat și de criticat o decizie din fața unui monitor sau după câteva ore de la petrecerea ei, însă e o idee pe care n-a înțeles-o nimeni. A fost cea mai facilă, ierarhic vorbind, căci e mai simplu să scoți un copil de 16 ani, care va plânge la final, dar îi va trece, că așa e când ești tânăr, decât să scoți un veteran ca Lewandowski ori un jucător ca Pedri, a cărui revenire ai așteptat-o intens, sau ca Raphinha, de la care ai așteptări ținând cont de forma arătată. Și apropo de Lewandowski, dar și de decizii, la 3-1 pentru PSG, pe final, polonezul irosește un contraatac în superioritate numerică alegând, egoist, să finalizeze, în locul unei pase decisive.

Trec peste golul lui Vitinha și peste lipsa oricărei idei de marcaj sau de acoperire a spațiilor la o fază fixă și ajung direct la penalty-ul comis de Cancelo. Un jucător cu experiență totuși, care se repede în Dembele, deși francezul n-avea cine știe ce variante în poziția în care se afla. Un penalty scos de Dembele, care a avut intuiția de a pune piciorul pe direcția intervenției lui Cancelo, ce nu-și avea rostul. Și iată cum două decizii proaste au întors practic soarta unei calificări și, cine știe ce rol vor avea în cariera viitoare de antrenor a lui Xavi.

BUSOLA PIERDUTĂ LA PARIS

De fapt, Barcelona a început un pic să-și piardă busola după victoria din tur. Pe care a sărbătorit-o ca pe un uriaș succes, inclusiv cu realizarea unui mini-film documentar, deși calificarea era încă în joc. Culmea, catalanii n-au învățat nimic din ceea ce au pățit parizienii chiar cu ei, în 2017, astfel că poate fi aruncată la coș acum prestația excelentă de pe ”Parc des Princes”, după unii cea mai bună din perioada Xavi. Un Xavi care, apropo, mai are mult de lucrat la capitolul comportament, căci ultimul lucru de care avea nevoie echipa în acele momente erau ieșirile sale nervoase. În fotbal și-n viață roata se-ntoarce întotdeauna, pentru catalani roata celei ”remontada” din 2017 s-a întors acum. Este însă o eliminare un pic diferită față de cele din 2015 încoace. E o eliminare pe care Barcelona o poate privi în ochi, chiar așa, cu deciziile greșite luate, și care poate fi un punct de plecare pentru viitor.

MOMENTUL FAVORABIL AL LUI LUIS ENRIQUE

Cât despre PSG-ul lui Luis Enrique, se află într-un moment extrem de bun. Paradoxal, în așteptarea anunțului despărțirii de Mbappe, despre care, în paranteză fie spus, pe la Madrid se știe inclusiv unde va locui, eventuala depresie e acum înlocuită de speranță. PSG e pe un culoar bun pentru finala de pe ”Wembley”, chiar dacă Borussia Dortmund nu va fi deloc un adversar comod. Nu e însă nici City, nici Real Madrid, Bayern sau Arsenal, nu e nici măcar Barcelona în 11 jucători. Jocul parizienilor încă nu convinge pe de-a-ntregul, iar ideile lui Luis Enrique au doza lor de nebunie, însă perspectivele din Champions League și liniștea din Ligue 1 îl pot determina pe antrenorul spaniol să-și stabilizeze gândurile.

Legenda spune că alte echipe precum PSG, ”dopate” financiar din surse obscure, Chelsea și Manchester City adică, au avut nevoie mai întâi de o finală pierdută pentru a o putea câștiga pe următoarea. PSG a bifat eșecul, în 2020, rămâne să probeze cât adevăr există în respectiva afirmație. Detaliile sunt, până acum, de partea parizienilor: felul în care s-a calificat din grupă, adversarul primit în ”optimi”, partea de tablou în drumul spre ”Wembley” și dubla manșă cu Barcelona. Mai e însă nevoie și de un pic de fotbal.