La ora când scriu, transferul lui Julian Alvarez de la Manchester City la Atletico Madrid încă nu este oficial. Dar toate datele și toate sursele credibile dau ca sigură tranzacția ce ar trebui să devină cea mai importantă din istoria ”cetățenilor”. Mă refer, evident, la vânzări. 75 de milioane plus încă 20 de milioane în bonusuri aparent facile va încasa campioana Angliei pentru un jucător pe care a dat, acum doi ani, în jur de 20 de millioane. Cam ăsta se cheamă ”business” în fotbal. Dacă, repet, se va face, căci sunt obligat, cunoscând de atâta amar de vreme cum funcționează lucrurile în sportul ăsta și cum albul devine într-o clipă negru, sunt obligat așadar să mențin această marjă de eroare.

Trebuie să recunoaștem că mutarea e surprinzătoare. De la City, în principiu, nu pleci dacă nu ești azvârlit, City e deja un deziderat pentru mulți fotbaliști, fiindcă nivelul la care Guardiola a dus acest club, financiar și fotbalistic, e uluitor. Prima dată posibilitatea a apărut, printre rânduri mai degrabă, acum câteva săptămâni, când s-a scris că Julian Alvarez a refuzat propunerea de prelungire a contractului pe care i-o înaintase City. Dar nu s-a rostogolit prea tare, căci se știe cum sunt negocierile. Iar City nu părea să aibă vreo dorință să se despartă de argentinian, altfel nu i-ar fi făcut această propunere acum, cu 4 ani înainte de expirare. Guardiola n-avea niciun motiv de nemulțumire față de argentinian, un adevărat om de vestiar, un fotbalist pe care s-a bazat oricând și oricum, fie pentru 90 de minute ori pentru doar 5, fie ca înlocuitor al lui Haaland, fie al lui De Bruyne, fie al lui Bernardo Silva sau Grealish. De ce să lași să plece un astfel de jucător?

Iar acum ajugem la cel în cauză. Aflat la Paris, la Jocurile Olimpice, cu Argentina, Avarez a dat un interviu prin care și-a expus, voalat sau direct, unele nemulțumiri. Nu de ordin financiar, ci de ordin strict fotbalistic, în strictă legătură cu rolul pe care l-a avut în echipă. A dat de înțeles că și-ar dori să scape de titulatura de ”back-up” și să devină un ”indiscutabil”. Dacă stăm să ne uităm din nou la prestațiile sale, un pic de dreptate are, dacă stăm să ne uităm la CV-ul său, are dreptate sută la sută. La 24 de ani, Julian Alvarez a câștigat deja tot ce-și poate dori un fotbalist sud-american, e campion mondial, e dublu campion continental (Copa America, mai exact), e câștigător de Champions League și Copa Libertadores, plus campionate și cupe în Anglia și Argentina. E de condamnat oare că-și dorește un rol mai important? Eu cred că nu. Îl poate obține la City? Din nou cred că nu.

EXEMPLUL COLE PALMER ȘI MOTIVELE DE FAMILIE

Fac o scurtă paranteză. Exemplul Cole Palmer e sugestiv deja pentru oricine. Când a plecat de la City, unde tocmai dăduse goluri în două supercupe, la Chelsea, toată lumea a zis că e o mișcare proastă. S-a dovedit a fi însă una excelentă, căci Cole Palmer a ajuns în mai puțin de un an starul incontestabil al londonezilor, a prins lotul Angliei pentru Euro, ceea ce de la City e de presupus că n-ar fi reușit, ba cu un pic de șansă putea deveni erou după golul egalizator din finala cu Spania. Și asta doar pentru că a renunțat la confortul pe care i-l oferea City (și Guardiola) pentru o provocare, căci o trecere la Chelsea în aceste zile cam așa sună, a provocare.

De ce nu și-ar dori și Julian Alvarez așa ceva? E momentul aici să introducem în ecuație și un alt aspect foarte important, cel al familiei. Părinții săi au plecat deja din Anglia, unde au trăit în ultimii doi ani și unde le-a expirat permisul de rezidență, pe care nu și-au dorit să-l reînnoiască, pentru a se muta la Madrid. Acolo unde, se spune, vor veni și cei doi frați ai lui Julian, Agustin și Rafel, și ei fotbaliști, pentru a-și găsi ceva contracte prin fotbalul spaniol. Logodnica lui Julian, Emilia Ferrero, pare că și-a dorit și ea foarte mult să abandoneze frigurosul Manchester pentru o destinație cu mult mai mult soare și ”glamour” așa cum e Madridul. Unii poate că vor strâmba din nas și vor zice că la salariile pe care le încasează fotbaliștii, familiile lor sunt datoare să accepte și anumite compromisuri, alții, cei care au familii în special, vor înțelege mai ușor aceste detalii ce nu-s deloc minore. Messi poate spune cel mai bine cum e să dai ochii zilnic cu o soție și trei copii nefericiți de viața, mega-luxoasă totuși, pe care o aveau la Paris.

DE CE-L VREA SIMEONE, DE CE-L LASĂ GUARDIOLA?

De ce-l vrea Simeone pe Julian Alvarez cred că nu mai trebuie să comentăm. Evident că a contat foarte mult faptul că Cholo e argentinian și foarte bun prieten cu agentul fotbalistului, Fernando Hidalgo. Asta la ora primelor discuții, căci ulterior pesemne că a contat mai mult ceea ce i-a transmis în legătură cu rolul pe care-l va avea în echipă. Va împărți poziția de lider (sau mega-star) cu Griezmann, care l-a și ”întâmpinat” pe Instagram, dar va rămâne singur cu acest statut din vara viitoare, când e de presupus că francezul va pleca spre Statele Unite. Iar în joc, cu a sa versatilitate și capacitate de asociere deprinsă în doi ani cu Guardiola, va deveni referința lui Atletico. Ba chiar ar trebui să se transforme într-un jucător aproape complet după ce va adăuga și deprinderile defensive obligatorii cu Simeone. Faptul că din punct de vedere financiar nu există mari diferențe între ceea ce va primi la Atletico, undeva în jur de 10 milioane de euro pe sezon, și ceea ce-i oferea City pentru prelungirea contractului ne arată că nu banii au fost motivul plecării. Există un mic asterisc aici, ca-n reclame, faptul că argentinianul va lua 100 % din drepturile sale de imagine, în vreme ce la City avea 75 % (25 % lua clubul), dar nu esențial.

Mai există o dilemă. De ce l-a lăsat City să plece așa ușor? Practic ”cetățenii” n-au făcut nimic pentru a-l convinge să rămână. Guardiola a tot zis că cine nu-și mai dorește să stea e liber să plece, evident în condițiile în care și clubul e mulțumit. Asta e o filozofie, încă una, pe care Pep a luat-o de la idolul și mentorul său, Johan Cruyff. Iar acum, cu aceste sume vehiculate (75 de millioane + 20 bonusuri) nu există vreun motiv de nemulțumire pe ”Etihad”, financiar vorbind. Pare-se că Pep a și fost deranjat foarte tare că Alvarez a vorbit mai întâi în presă și nu cu el și de aceea a dat imediat undă verde tranzacției, căci cred că e limpede că la City nu se face absolut nimic fără ca tehnicianul catalan să știe și să aprobe. Cu cine-l va înlocui? Asta rămâne de văzut, deja se vorbește de Eze, de la Crystal Palace, dar eu cred că e foarte posibilă și o mutare surprinzătoare, totuși City nu prea obișnuiește să fie atât de ”cuminte” în mercato.

Cât despre Atletico, o mică revoluție se poate spune că s-a realizat. În afară de Julian Alvarez au venit deja Sorloth, al doilea marcator din La Liga în sezonul trecut, după Dovbyk, dar și Le Normand, titular cu Spania la Euro. Se pregătește Gallagher, de la Chelsea, o altă mutare extrem de interesantă. Simeone are acum la dispoziție un lot mult mai bun decât până acum, dar are și ceva mai multe obligații. Atletico e de urmărit în acest sezon.