Cu mult interes a fost așteptat acest prim meci în campionat al lui Real Madrid. Și, evident, debutul în La Liga al lui Mbappe. După Supercupa câștigată miercuri cu Atalanta, un duel cu Mallorca părea numai bun pentru a-ți prezenta impresionanta colecție de valori ce se regăsește azi în lotul campioanei Spaniei și a Europei. Doar că n-a ieșit așa cum se aștepta toată lumea și, brusc, au început să apară întrebările.

Să fie oare probleme în paradisul madrilen? Cine se repede să spună ca da, greșește. Să fim serioși, e totuși prima etapă, s-au pierdut două puncte, dar mai rămân 111 în joc, în plus, nimic nu se decide în august. ”E un maraton, nu un sprint”, zicea Bellingham imediat după remiza din Baleare, ceea ce e foarte corect. Pe de altă parte, și cine se repede să spună că nu există absolut nicio problemă greșește. Poate chiar mai tare, căci e mult mai păguboasă, periculoasă chiar, atitudinea triumfalistă decât cea panicardă. Totuși, la Palma de Mallorca s-a întâmplat ceea ce unii, puțini, foarte puțini ce-i drept, se aventurau să avertizeze în zilele de vară pline de orgasm colectiv printre fanii lui Real Madrid.

VENIREA LUI MBAPPE VS PLECAREA LUI KROOS

Un orgasm explicabil aș zice. Peste câștigarea Champions League și a campionatului s-a suprapus aproape imediat oficializarea venirii lui Mbappe, punctul de final al unei telenovele ce durează, pentru suporterul ”blanco”, de vreo 7 ani. Mai apoi a venit triumful Spaniei la European, ulterior la Jocurile Olimpice, cu care madrilenii și-au prelungit starea de beatitudine. Era totuși și triumful lor, alături de al întregii națiuni, chit că participarea în sine a clubului Real Madrid la aceste performanțe a fost destul de mică. Cine să mai stea să asculte opiniile celor care spuneau că aducerea lui Mbappe e o lovitură colosală, însă pierderea lui Kroos e una foarte importantă și ar putea genera probleme, plecarea lui Nacho lasă defensiva destul de descoperită, iar cea a lui Joselu lasă ofensiva fără o armă ce s-a dovedit esențială în multe dueluri din sezonul trecut.

Cu siguranță că Ancelotti nu e dintre cei care să nu fi sesizat posibilele mici probleme ce ar putea apărea. La cât fotbal știe și a văzut don Carlo ar fi și greu. Însă italianul nu e genul de antrenor care să dea cu pumnul în masă în fața președintelui cu diverse solicitări. Sincer, cu Florentino ar fi și delicat să facă asta, n-a făcut-o nimeni până acum. Ancelotti e tipul de antrenor ce se mulează pe ceea ce are și pe strategia clubului. El e cel chemat acum să corecteze acele neajunsuri pe care toți cei care au avut ochi să le vadă le-au sesizat duminică seară.

Unul dintre ei e Jagoba Arrasate. Un foarte bun antrenor, s-a văzut asta la Osasuna. La pauza de hidratare din prima repriză, camerele (și microfoanele) televiziunii care a produs meciul (în Spania, Liga profesionistă face asta, iar televiziunile preiau semnalul și aduc, dacă simt nevoia, anumite îmbunătățiri) au captat indicațiile pe care le dădea jucătorilor săi. Dincolo de clasicele îndemnuri mobilizatoare, a spus două chestii ce au sărit în ochi tuturor. ”Se retrag greu și-i putem surprinde cu pase lungi pe spațiile rămase descoperite și-n spatele lor”, zicea cu referire la oamenii de atac ai Madridului. Și, mai apoi, ”trebuie să ajungem cu opțiuni la pauză”, un mesaj care viza nivelul de pregătire fizică al madrilenilor și care, în repriza a doua s-a dovedit corect, căci finalul de partidă a aparținut insularilor, ce puteau lua chiar toate cele 3 puncte cu un plus de finețe.

Dacă Arrasate a văzut asta imediat, o vor face și alți antrenori cu care se va confrunta Real Madrid în acest sezon. În principal antrenori ai echipelor de tip Mallorca, fiindcă e de presupus că în ”Clasico”, cu Atletico ori în partidele grele din Champions League mobilizarea celor de la Real Madrid va fi maximă. Capacană vor fi genul ăsta de meciuri, în care adversarul e clar mai puțin dotat. Real Madrid are atât de multă calitate pe parcela ofensivă încât autosuficiența e un pericol evident. La Mallorca, prin minutul 35, a fost o fază ce a stârnit ole-uri admirative, cu Vinicius, Mbappe, Rodrygo și Bellingham combinând dintr-o atingere în careul advers. Ole-uri justificate și nu prea, căci faza în sine, pe cât de spectaculoasă a fost, nu a fost concretizată, ba chiar putea conduce la un contraatac advers. În fotbalul de azi, antrenorii le cer imperativ jucătorilor să termine acțiunile, fie și cu șut departe de poarta rivalilor, doar să le termine, astfel ca tranziția, cum se cheamă acum, replierea cum o știam noi mai demult, să se poată face. Problema Madridului astăzi stă fix în această repliere.

Și s-a mai notat una, din nou, pentru cei care au avut ochi să vadă. Ordinea pe care Toni Kroos o aducea la mijlocul terenului a dispărut. Orchestra atât de plină de talente nu mai are, deocamdată, un dirijor. Zic deocamdată, fiindcă Ancelotti a arătat de-a lungul timpului că știe să și inventeze roluri, deci o poate face și-acum. Cu Kroos în teren totul era simplu, fără el a dispărut și o bună parte din inventivitatea atât de necesară în linia de mijloc. Degeaba ai dinamită în atac, dacă nu e cineva care să aprindă fitilul. Amintiți-vă doar de pasa pe care Kroos i-a dat-o lui Vincius la Munchen, cu Bayern, cu tot cu gesturile ce-i arătau brazilianul exact drumul, și veți înțelege ce vreau să zic. Bellingham, care pare un tip suficient de inteligent, a sesizat asta și a încercat s-o acopere coborând mai mult lângă mijlocași, problema a fost că în felul ăsta s-a îndepărtat de careul advers, în care practic n-a intrat.

VARIANTE ȘI EGO-URI

Variante, Ancelotti are destule. Probabil și idei. Însă atât de ușor nu-i va fi la ora posibilelor modificări. Italianului îi e foarte simplu să trimită alți jucători pe teren, de la început ori pe parcursul partidelor, îi este însă extrem de greu să scoată din teren așa numiții senatori de drept. Cu ego-urile acestor super-vedete e greu de lucrat. După meciul de la Mallorca, luni de dimineață, Rodrygo a publicat pe canalul său de Whats-app un mesaj în care spunea că ar fi bine ca R-ul de la Rodrygo să fie adăugat la acronimul ”BMV” (cred că e clar cine-s cei trei), fiindcă ”toți au importanța lor în echipă și au arătat asta în diferitele competiții în care au evoluat”. Ulterior, mesajul a fost șters, după impactul mediatic brutal, dar cei care-i administrează contul și se ocupă de imaginea brazilianului ar fi trebuit să știe deja că nimic nu se iese definitiv din internetul ăsta imens. E limpede că nu el a scris, dar la fel de limpede e că el așa gândește, iar asta nu vine decât să confirme anumite speculații și schisme ce ar putea să apară. Între noi fie vorba, Rodrygo chiar are dreptate, prestațiile sale, inclusiv la Mallorca unde a fost cel mai bun madrilen, fiind de multe ori peste acoperirea mediatică de care a avut parte. Și tot între noi fie vorba, vă mai amintiți că, dincolo de bani, un argument pe care au pedalat cei de la PSG atunci când l-au convins pe Neymar să plece de la Barcelona a fost că după celebra ”remontada” din 2017, în care a fost formidabil, pe coperta ziarelor catalane a apărut tot Messi?

Apropo de povestea asta. Și de Ancelotti. La Mallorca, Bellingham, Vincius și Mbappe au fost schimbați, Rodrygo, nu. Acum, se vorbește de necesitatea trecerii de la 4-3-3 la un 4-3-1-2, cu ceva mai multă consistență la mijlocul terenului. Cineva însă trebui să iasă din schemă. Dar cine?

Mai crede cineva că e așa de simplu să antrenezi echipe mari? Și că, în fond, oricine poate s-o facă? Mai crede cineva că simpla prezență a unor megastaruri în atac rezolvă orice meci și orice competiție? Fotbalul nu e matematică, iar astăzi fără transpirație și fără un efort colectiv se ajunge greu la destinația dorită.

La Real Madrid, deocamdată, nu-s mari probleme, dar ar putea fi o problemă să spui că nu există nicio problemă.