Jucătorul sezonului trecut în Premier League a fost desemnat Phil Fodden. Pe merit, după prestații excelente și după încă un campionat câștigat de Manchester City. Acum, la început de octombrie, dacă prin absurd competiția s-ar opri, acest titlu i-ar reveni lui Cole Palmer. Și nu cred că există cineva care să considere că, la acest moment, există un alt fotbalist în Anglia într-o formă mai bună decât el.

De altfel, în august, el a primit trofeul pentru cel mai bun tânăr jucător din Premier League. Abia împlinise 22 de ani și pare deja cam ”bătrân” pentru o asemenea distincție, dacă e să ne raportăm la alți ”copii teribili”, gen Lamine Yamal sau Endrich, realmente copii când e să ne uităm la vârsta lor. Asta nu schimbă însă cu nimic percepția asupra lui Cole Jermaine Palmer, omul momentul în fotbalul englez.

Un om care, ca să ne lămurim cum au stat lucrurile și pe la ”naționala” Angliei, n-a prins niciun tricou de titular de la Gareth Southgate la Europeanul din Germania. Unde, ca un mare paradox sau bobârnac al soartei către nasul fostului selecționer, era pe cale să devină eroul al națiunii, după golul egalizator din finala cu Spania. N-a fost să fie, karma a avut ce-a avut cu Southgate, apropo de bobârnac. Ca să mergem și mai departe cu paradoxurile, Palmer și-a făcut loc printre cei selecționați doar după ce presa, urmare a prestațiilor lui evident, a pus ceva presiune și știm bine cum e cu presiunea asta venită de la mass-media din Regat.

ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS

Să-l lăsăm deoparte pe Southgate și metehnele sale și să revenim la eroul acestor zile. Primul fotbalist din istoria Premier League care marchează 4 goluri într-o singură repriză a unui meci. Ca a dat de două ori câte 4 goluri în 2024 e deja o altă discuție, plus că abia am pătruns în octombrie, mai avem 3 luni bune din acest an. Ma întorc totuși un pic la Euro și la ”naționala” Angliei cu o întrebare: credeți că prindea Cole Palmer lotul dacă rămânea la City? Mai adaug una: credeți că ajungea la acest nivel dacă rămânea la City?

Evident că întrebările sunt retorice și fără un răspuns clar. N-avem de unde să știm ce-ar fi fost dacă… Ce știm e că Palmer, spre surprinderea tuturor, a ales să sară din confortul oferit de Manchester City direct în haosul instituțional (și fotbalistic la acea oră, dar la subiectul ăsta revin puțin mai jos) de la Chelsea. O precizare trebuie făcută, căci e foarte importantă: Cole Palmer e din Manchester, iar în academia lui City a pătruns pe când avea 8 ani, rămânând așadar ”cetățean”, la toate nivelurile de vârstă, până la momentul plecării. Putea Cole Palmer să stea la City? Evident, ba chiar perspectivele i se schimbaseră după cele două goluri date în cele două Supercupe în care jucase (a Europei și a Angliei) și după mișcările din lotul lui Guardiola. Plecase Mahrez astfel că se eliberase un loc în acea zonă, căci Doku a fost adus, ne-am lămurit ulterior, mai degrabă pentru partea lui Grealish. În plus, problemele fizice ale lui De Bruyne de-abia apăruseră, așa că oportunități cu siguranță urmau să fie destule.

Cu toate astea a ales să plece. Pesemne că a gândit și a cântărit lucrurile. Probabil că și familia a avut un cuvânt de spus, poate și impresarii săi. Care impresari (”CAA Base” se cheamă agenția), că se mai leagă lucrurile-n fotbal și-așa, și-au făcut astfel intrare la Chelsea, de unde până atunci erau mai mult legați de Tottenham. Evident că și partea financiară a contat, Palmer dublându-și la acel moment câștigurile. Acum, după doar un prim sezon, e și mai mare, el parafând de curând o prelungire până în 2033 (inițial semnase până în 2030) și o mărire de salariu, ajungând să încaseze în jur de 600.000 de euro pe lună (130.000 de lire pe săptămână). Unii mai malițioși, veniți din zona ”Old Trafford”, ar fi zis că băiatul oricum n-a avut niciodată cine știe ce sentimente față de City, el recunoscând că a ținut cu Manchester United când era copil, ca și tatăl lui de altfel.

A RISCAT ȘI ACUM CULEGE ROADELE

A riscat mult Palmer în vara lui 2023. N-a debarcat într-o insulă de stabilitate, era unul din mulții jucători cumpărați ca la supermarket de Chelsea, nu se poate spune că era dorința expresă a antrenorului, care să-i fi garantat rolul de azi. A riscat și pentru că era oarecum pe val după cele două goluri marcate și a câștigat. Iar eu cred că e un exemplu pentru mulți. A ieșit dintr-o oarecare zonă de confort, plonjând într-un necunoscut ce-i oferea doar perspective. A ales să lupte pentru a fi cel mai bun dintr-o echipă, ce-i drept importantă, căci Chelsea nu e totuși un nume oarecare, în loc să lupte pentru a fi doar unul de pluton la cea mai bună echipă din lume la acel moment, poate chiar și-acum. Ce perspective avea la City înconjurat de nume precum De Bruyne, Haaland, Silva, Rodri, Fodden și tot așa?

Poate că n-a avut sentimentele lui Fodden față de club, căci Fodden a fost oarecum în situația lui. Poate că n-a avut nici răbdarea lui Fodden. Deja nu mai contează. Chelsea l-a luat la pachet cu alții, plătind o sumă mare pentru cea ce reprezenta el atunci, dar acum culege roadele. Cole Palmer e deja ”Gold” Palmer, ”Goal” Palmer, chiar și ”Cold” Palmer, asta apropo de felul în care sărbătorește golurile marcate. Dacă a existat vreo viziune în ceea ce-l privește pe Palmer n-o să știm niciodată, londonezii vor spune evident că da, alții că nu, cert e că le-a ieșit de minune.

Dar Guardiola? Are motive să regrete că a scăpat printre degete o asemenea bijuterie? Cu siguranță. Dacă și regretă asta nu mai știu, până la urmă Pep a spus întotdeauna ceea ce a învățat de la Cruyff, că nu ține niciodată cu forța un jucător, a se vedea și exemplul Julian Alvarez. Palmer avusese, înainte, alte două tentative de a pleca, inclusiv la Burnley, dar de fiecare dată a fost oprit. Suma mare venită de la Chelsea, 50 de millioane de euro, i-a convins pe ”cetățeni” care însă acum, cu siguranță, se gândesc că le-ar fi prins bine un asemenea fotbalist în lotul lor.

Cole Palmer e omul momentului pentru că a știut să-și aleagă momentul potrivit. A știut să riște, n-a luat în calcul eventuale consecințe, a gândit rece și cu simț, iar acum culege roadele. O mai spun odată, mi se pare un exemplu.

P.S.

Mai sus m-am referit la haosul fotbalistic de la Chelsea din momentul achiziționării lui Cole Palmer. Special am spus ”de la acea oră”, fiindcă în momentul de față acest haos fotbalistic pare stabilizat. Și iată cum, din astfel de situații, înțelegem ce important e rolul antrenorului. Pochettino, un nume totuși în branșă, n-a putut să aducă această stabilitate pe care, iată, Enzo Maresca, debutant la un asemenea nivel, o reușește. Chelsea chiar arată bine din punct de vedere fotbalistic, iar asta mai fardează puțin din haosul instituțional ce e în continuare prezent. Și Maresca e un exemplu, pentru cine are ochi să-l vadă, câteodată nu e nevoie de un nume, e nevoie de metode.