Că la Madrid nu s-a auzit proverbul nostru cu ulciorul care nu merge de multe ori la apă mi se pare destul de clar. Că la Madrid se trăiește fotbalul într-o altă dimensiune, de asemenea. Că suntem nevoiți cu toții să încercăm să explicăm inexplicabilul, iarăși mi se pare evident. Sau că suntem puși să ne uităm la niște filme pe care le-am mai văzut deja. Probabil că tot ceea ce s-a întâmplat la Real Madrid în acești ani va trebui studiat temeinic în viitor, eventual de niște cercetători britanici, că ei sunt cei mai dornici de astfel de povești.

Explicațiile acestui nou episod din serialul ”Remontada” de pe ”Bernabeu”, nici nu se mai știe al câtelea, provin, bineînțeles, din acea mentalitate de care am tot vorbit. Tricoul acela ”blanco”, stema aceea, vitrina de trofee, mai nou și acest stadion intimidant, chiar dacă reclamat de vecinii din cartier și închis pentru concerte pe motive de zgomot prea mare, se strâng toate într-o forță colosală ce se adaugă la valoarea individuală formidabilă a lotului pe care-l are la dispoziție Carlo Ancelotti. Ar fi redundant s-o iau de la capăt și să pedalez la nesfârșit pe tema asta.

IMPOFTANȚA PREGĂTIRII FIZICE

Aș adăuga totuși un aspect. De care nu vorbește aproape nimeni. Cel al pregătirii fizice. Real Madrid are astăzi, probabil, cel mai bun preparator fizic din lume. Antonio Pintus pe numele lui, e un tip mai degrabă șters, care nu iese în evidență și pe care, pariez, l-ar recunoaște pe stradă foarte puțini din suporterii înfocați ai Madridului. E poreclit ”Sergentul de fier” și are un salariu, din ce se aude, la nivelul unui antrenor de la o echipă mai modestă, să zicem, cu tot respectul, Rayo Vallecano. Un contract pe care-l negociază direct cu Florentino Perez, el nefiind inclus în așa numitul staff tehnic, care de regulă pleacă odată cu antrenorul principal. El, cu metodele sale, e răspunzător de faptul că Vinicius, de exemplu, face în minutul 86 un sprint de 60 de metri fără să ofere cea mai mică senzație de oboseală, dimpotrivă, lăsând impresia că ar mai fi putut alerga încă vreun kilometru pe ”Paseo de la Castellana”, până la ”De Maria”, unul dintre restaurantele preferate de vedetele Madridului, ca să aprindă grătarul pentru picanha. Că mai apoi Vini ne-a arătat și ”pătrățelele” de pe abdomen e doar un bonus la munca acestui Pintus. Care trebuie înțeleasă ca atare, căci o echipă depinde enorm de condiția sa fizică pe finalul partidelor. Mușchii și gleznele execută, însă creierul comandă, iar un creier lipsit de oxigenul necesar ia decizii proaste și netezește drumul spre eșec.

Pe măsură ce se stinge euforia, rămâne totuși aprinsă o întrebare: care e adevăratul Real Madrid? Cel sublim, din a doua repriză ori cel ridicol din prima, fluierat copios de mult prea exigentul public de pe ”Bernabeu”, la pauză? Răspunsul e greu de dat, căci e influențat de rezultatul final, însă Ancelotti e cu siguranță mai îngrijorat pentru ceea ce a văzut în prima parte decât mulțumit pentru realizările din ultima jumătate de oră. E prea vechi în meseria asta don Carlo ca să nu-și dea seama că lipsa de atitudine, de inspirație și fețele aproape plictisite din prima repriză pot fi extrem de periculoase, iar asta s-a văzut, spre exemplu, la Lille. Totuși, chestia aia cu ulciorul nu merge la infinit.

PANICA LUI NURI ȘAHIN

O discuție ce se mai poate face ține de adversari. De felul în care se poziționează ei atunci când au în față pe Real Madrid. De gradul de intimidare al jucătorilor, dar și al antrenorilor. Nuri Șahin, antrenorul Borussiei, e tânăr în meseria asta. Practic e la început, căci perioada petrecută la Antalyaspor și un ”glorios” loc 7 în campionatul Turciei nu pot fi privite prea în serios. Felul în care a pregătit el meciul ăsta de pe ”Bernabeu” e remarcabil. Felul în care a gândit strategia în repriza a doua, aproape penibil. La 0-2 a scos extrema care-l terorizase pe Lucas Vasquez (apropo, poate duce Real Madrid un întreg sezon cu el fundaș dreapta?) și a băgat un al 3-lea fundaș central, deși era abia minutul 55, iar la 2-2, când deja valul se transformase în tsunami, a scos și cealaltă extremă ca să bage un al 3-lea ”închizător”. Comanda ”a por ellos!”, obișnuită în Spania, n-a venit de la Ancelotti ci, culmea, de la Nuri Șahin.

O scurtă paranteză aici. Panica lui Nuri Șahin mi-a amintit de cea a lui Cosmin Olăroiu (și el pe-atunci la început de drum) la acea semifinală de la Middlesbrough. Cu amendamentul că atunci era meciul spre final și nu la jumătatea lui, cum a fost marți seară. Nuri Șahin va învăța din eroarea asta, însă Borussiei, astăzi, nu-i folosește la nimic. Dimpotrivă, accentuează acea imagine lăsată de-a lungul ultimilor ani, de echipă care are ca principal adversar pe ea însăși.

Apropo, vedeți pe Real Madrid în stare să piardă un campionat, în ultima etapă, pe teren propriu, jucând cu un adversar ce nu avea nicio miză? Eu nu. Și nici nu văd pe Real Madrid pierzând la Dortmund un meci pe care la pauză îl avea aproape câștigat. Chiar avându-l pe Nuri Șahin antrenor.