Acum vreo 25-30 de ani, aflam cine a luat Balonul de Aur în luna decembrie, într-o zi de marți, atunci când se putea cumpăra de la chioșcurile de ziare prima ediție ”France Football” a respectivei săptămâni. Care-l avea pe coperta sa pe premiant alături de trofeu, într-o poză realizată cu zile multe înainte. În general se știa cine a câștigat, dar nu exista acea goană pentru exclusivitatea știrii. Pentru că nu exista nici acea dorință a oamenilor de a afla mai devreme un deznodământ. Poate și pentru că pe-atunci existau în primul rând ziarele în formatul lor tipărit, site-urile nu aveau amploarea de azi, iar social media era un concept de-a dreptul necunoscut. Iar Balonul de Aur nu era altceva decât un premiu individual, apreciat ca atare, în niciun caz un instrument atât de mediatizat. Și-atât de vânat.

Ce e astăzi, știm. Balonul ăsta s-a transformat și a devenit aproape o comoară. Pare chiar mai important decât un Oscar, ce să mai vorbim de un Nobel. Pentru ”France Football” și ”L Equipe” e cât se poate de în regulă, s-au aliniat tendinței, iar zgomotul ăsta mediatic ajută la vânzări. Sau la click-uri, că s-au adaptat și aici. Pentru noi ceilalți nu știu cât de în regulă mai e, am transformat acest Balon într-un nou motiv de dezbateri, de controverse, de ceartă chiar.

Balonul de Aur 2024 este, așadar Rodri. Paradoxal, în acest an se vorbește mai puțin despre cine e și mult mai mult despre cine nu e. Vinicius e cel care nu e. ”Marca” a ieșit cu o imagine destul de șifonată din toată povestea asta, căci l-a dat de mai multe ori pe brazilian ca sigur câștigător, inclusiv luni, în ziua decernării. Aici firul narațiunii devine ușor bizar. ”Marca” e o publicație mult prea serioasă, la același nivel cu ”L Equipe” totuși, ca să încaseze o asemenea lovitură, o țeapă de-a dreptul. Pe niște informații s-au bazat oamenii de la Madrid, eu unul refuz să cred că a fost ceva inventat sau un amatorism grosolan. Senzația care plutește e că ceva s-a întâmplat.

E însă doar o senzație. Iar în acest moment simt nevoia să le reamintesc celor care caută conspirații peste tot că FIFA și UEFA n-au nicio legătură cu acest premiu. NU MAI AU, căci într-adevăr, nu demult aveau. Acest premiu este exclusiv al celor de la ”France Football” și ”L Equipe” și se decernează în urma unui vot al corespondenților pe care cele două publicații îi au în întreaga lume. Corespondentul din România (pe care eu îl cunosc și știu care are capacitatea necesară pentru a da un vot corect) are aceleeași drepturi precum cel din Ciad, că tot ne seamănă steagurile, cel din Spania e pe picior de egalitate cu cel din Gabon, iar cel din Italia cu cel din Vietnam. Și tot așa. Este așadar un exercițiu democratic, bazat evident pe niște norme oferite de ”France Football”. Norme care, spun cei de la Real Madrid, au fost grosolan încălcate.

Voi reveni însă la ele. Acum cred că e momentul să vorbim de premiant. Rodri, campion european cu Spania, învingător în Premier League cu Manchester City. Un câștigător atipic și nu pentru că a venit în cârje să-și primească trofeul. Ci pentru că în vremurile de azi, pe care le aminteam mai sus, e de-a dreptul atipic ca un fotbalist de o asemenea magnitudine să fie atât de discret pe rețelele sociale. Practic să fie inexistent, să nu apară nici măcar în zona așa zis comercială. E însă genul de fotbalist pe care trebuie să-l apreciem ca atare, care dă sens jocului și e nevoie doar să observăm dificultățile pe care le are City azi în lipsa lui. E genul de anti-star, extraordinar jucător, dar deloc extravagant. E premiată consistența, munca, seriozitatea, sunt elemente indispensabile în succesele echipei, poate la fel de importante ca golurile. Și nu în ultimul rând poate că e și o reparație morală față fotbalul spaniol pentru anii în care Iniesta sau Xavi meritau din plin acest Balon, care n-a mai ajuns la ei pentru că Messi și Cristiano acaparau toate privirile și toate voturile.

Hai să ne întoarcem la controverse, că astea se vând cel mai bine. În ediția trecută a Balonului, Rodri era câștigător de Champions League, Premier League, FA Cup și fusese desemnat jucătorul sezonului în Anglia. N-a prins podiumul. A câștigat atunci Messi, nimic de reproșat totuși, căci fusese acea Cupă Mondială care e peste orice.

Hai să ne întoarcem și la Real Madrid! Care a boicotat ceremonia într-un gest pe care mulți îl aplaudă, dar foarte mulți îl condamnă. Real Madrid are mulți fani pe întinsul globului, dar și la fel de mulți, poate mai mulți, contestatatari. Numărul celor din urmă sporește acum, urmare a acestei decizii pe care destui o caracterizează drept arogantă, nedemnă de prestigiul acestui club imens. Real Madrid acuză că nu s-au respectat acele norme de votare, căci în acest caz, dacă n-a luat Vinicius, logic era să câștige Carvajal. Care le avea pe toate, peste Rodri, Vinicius și Bellingham, contracandidații săi. Bifase Champions League și La Liga, dar și Euro cu Spania. Ba dăduse și gol în finala Ligii de pe ”Wembley”, plus unul la turneu final din Germania.

Un editorialist de la ”As”, cunoscut mai degrabă ca suporter al Madridului, a scris că votul a fost mai mult anti-Vinicius decât pro-Rodri. Pe brazilian îl trage mult în jos comportamentul din teren atunci când nu are mingea. Aici pierde toate duelurile posibile. Când are mingea însă face diferența, iar din acest punct de vedere Vinicius a fost, ca importanță, peste toți ceilalți, căci nu se pot concepe succesele Madridului din sezonul trecut fără el. Se spune că era atât de sigur de trofeu încât organizase și o petrecere cu mare fast la Paris. Și se mai spune că, de fapt, gestul Madridului ca și club e mai degrabă de susținere a lui Vinicius decât de supărare pentru Carvajal.

A făcut bine Real Madrid boicotând ceremonia? La fel cum cred că Vinicius merita Balonul de Aur, cred că a greșit și încă flagrant. ”Era o seară de întins mâna, nu de întors spatele”, scria un alt editorialist spaniol, în ”Marca”. Excelentă constatare. Real Madrid a întors spatele unui act democratic totuși, unui vot, esența democrației în fond. Anul trecut, City a reclamat Balonul pentru Haaland sau Rodri, dar a mers la Paris deși a câștigat Messi. La fel Bayern în 2021, când cu Lewandowski. Chiar Real Madrid, atunci când Cristiano pierdea în fața aceluiași Messi, avea o delegație suficientă. Și viceversa, Barcelona atunci când Messi pierdea în fața lui Cristiano. Real Madrid fusese desemnată echipa anului, Carlo Ancelotti antrenorul anului, iar Mbappe împărțea cu Harry Kane trofeul pentru marcatorul anului. Distincții pe care nu a avut cine să le ia.

Dani Carvajal și-a sunat colegul de ”națională” și l-a felicitat. Un gest de o normalitate exemplară, într-o lume care dă senzația că nu poate alege o cale de mijloc.