De când a încetat să mai fie un simplu joc și a devenit un fenomen social, fotbalul s-a bazat pe anumite teorii. Una dintre ele spune (spunea?) că tinerii trebuie tratatați cu foarte multă precauție, cu delicatețe chiar, iar integrarea lor într-un sport devenit din ce în ce mai mult al bărbaților, în care zona fizică și cea mentală se întrepătrund, trebuie să se facă progresiv, lent, fără a pune prea multă presiune pe niște umeri destul de fragili. Avem noi o vorbă pe-aici, tipică pentru spațiu nostru mioritic, ”teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. Nu e neapărat așa și pe la Barcelona, căci viața ne arată că teoria de care aminteam mai sus nu se prea potrivește cu realitatea imediată.

Probabil că ați ghicit, e vorba de Lamine Yamal. A făcut 17 ani în iulie. O zi mai târziu devenea campion european cu Spania, cu 4 zile înainte marcase un gol stelar în semifinala cu Franța. Iar astăzi, la 17 ani și câteva luni, e omul pe umerii căruia se sprijină un colos al fotbalului mondial precum FC Barcelona. În mod normal, în lumea noastră, la 17 ani încă ești considerat copil și nu doar pentru că nu poți conduce o mașină ori bea o bere într-un bar. La 17 ani, corpul nu e încă definitivat (Lamine Yamal a crescut 10 centimetri față de momentul debutului la Barcelona), musculatura lor încă nu e conturată, psihicul lor de asemenea. În mod normal, la 17 ani ar trebui să stai cu părinții, iar temele de la școală ar trebui să fie preocuparea de căpătâi.

Ei bine, Lamine Yamal (dar și alții ca el) ne arată că vârsta nu e întotdeauna o problemă. La fel cum n-ar trebui să fie nici o virtute, deși de multe ori se constituie într-un criteriu. Trăim vremuri în care acești copii sunt mult mai pregătiți decât eram noi la anii lor și, de cele mai multe ori, decât credem noi că sunt. Obișnuim să-i privim cu ochii celor care au trecut prin asta, care știu cum e, dar uităm că timpurile s-au schimbat, iar viteza e azi elementul caracteristic.

DEZAMĂGIREA LUI LAMINE ȘI PLANURILE LUI FLICK

Acei umeri rămân însă o discuție. La 17 ani, Messi era doar o promisiune, Cristiano Ronaldo la fel. Și de aici apare o întrebare: e normal ca un club ca FC Barcelona să se urce pe umerii unui copil de 17 ani? Barcelona cu Lamine e una, fără Lamine e cu totul altceva, mult mai gri. Probabil că răspunsul la întrebare e un contondent nu, realitatea însă e un contondent da, iar asta e încă o dovadă că lucrurile n-au fost făcute cum trebuie la clubul catalan. La 17 ani ai o inimă mare, metaforic vorbind, joci din suflet și pui mult suflet, dar ești și predispus unor erori majore, fiindcă n-ai comis destule în carieră și, în consecință, n-ai avut cum să înveți din ele. Și mai ești predispus la dezamăgiri majore, fiindcă nici de-astea n-ai trăit prea mult. Și exact asta se putea citi pe fața lui Lamine Yamal la finalul meciului pe care Barcelona l-a remizat, la Sevilla, cu Betis, după ce a condus cu 1-0 și 2-1, golul egalizator al andaluzilor fiind marcat în prelungiri. Dezamăgire, frustrare, chiar un pic de furie, fiindcă evoluția lui n-a putut conduce spre un rezultat pozitiv. Iar dezamăgirile astea, la 17 ani, pot fi la fel de periculoase ca accidentările. Pentru că fotbalul n-are sentimente, e însă plin de resentimente.

Răspunsul la întrebarea ”ce se întâmplă în ultimul timp cu Barcelona?” poate fi căutat și-n realitatea de mai sus. Echipa lui Hansi Flick e încă una în creștere, în formare, ca și liderul său. Ca și antrenorul său, eventual, ce pare că încă nu s-a dumirit care e treaba cu campionatul în care a aterizat. Și cu obiectivele pe care și le-a propus. La Sevilla, Flick i-a scos pe Dani Olmo, Raphinha, Pedri și Lewandoswski, probabil cu gândul la meciul cu Dortmund de miercuri, lăsând umerii lui Lamine singuri în fața atacurilor lui Betis. Cât poate fi Champions League un obiectiv pentru această echipă a Barcelonei e o întrebare la care vom avea răspuns mai târziu, ce se știe astăzi e că, privind calendarul, Real Madrid poate redeveni lider dacă-și câștigă meciul restanță cu Valencia. Și asta în condițiile în care Barcelona a câștigat cu 4-0 pe ”Bernabeu” și, mai ales, în condițiile în care Real Madrid traversează cea mai lipsită de substanță perioadă din ultimii ani. A știi să-ți alegi obiectivul just e câteodată o mare problemă.

RUBEN AMORIM ȘI LUNA SA DE MIERE

S-a terminat luna de miere a lui Ruben Amorim la Manchester. Două eșecuri la rând au readus pe United în dinamica din perioada Ten Hag. Amorim zice că pentru el nu e o noutate, că o situație ca asta a trăit și la Sporting Lisabona atunci când a fost instalat. Ba chiar că atunci a fost ceva mai rău. Probabil că are dreptate, însă ar trebui să știe că valurile de la Manchester sunt mult mai mari decât cele de la Lisabona. La fel și așteptările. La fel și presiunea. Sporting nu mai câștigase un campionat de pe vremea lui Loți Boloni și Marius Niculae și se cam învățase cu situația, United n-a mai câștigat de pe vremea lui Sir Alex și există marele pericol ca ambiția să se dilueze, iar mediocritatea să devină o obișnuință. Faptul că eșecul cu Nottingham Forrest vine ca urmare a erorilor comise de doi dintre favoriții lui Ten Hag, Onana și Lisandro Martinez, e doar o anecdotă

Un detaliu: lui Ruben Amorim i s-a oferit un contract până în 2027, deși Sir Jim Ratcliffe spunea că se vizează câștigarea titlului în 2028. E un mic semn de neîncredere aici sau e pur și simplu o măsură de siguranță a unui club ce a trebuit să plătească despăgubiri substanțiale de-a lungul acestor ani pentru antrenorii îndepărtați? Să admitem că ar fi a doua variantă.

ȘI TOTUȘI, DE CE NU ATALANTA?

Ceva mai sus scriam de Real Madrid și de posibilitatea de a trece pe primul loc în clasamentul din La Liga. Până una alta, în fața madrilenilor stă o deplasare la Bergamo, în Champions League. Iar Atalanta chiar poate fi un subiect de dezbatere. La ora la care scriu e lider în Serie A, are 9 victorii la rând și propune, cred, o întrebare pentru toată lumea: de ce n-ar putea Atalanta sî câștige campionatul în Italia? Senzația e că nimeni nu prea ia în calcul echipa lui Gasperini, ceea ce cred că-i convine, într-un fel, tehnicianului. Pe de altă parte, Atalanta nu mai e echipa de acum 10 ani, azi e deținătoare de trofeu european, de ce nu și-ar putea propune un obiectiv mai îndrăzneț decât cuvintele frumoase primite din partea tuturor? Meciul cu Real Madrid e un prilej numai bun de a vedea cum stau lucrurile, fiindcă situația e mult diferită față de cea din august, când cele două s-au întâlnit în Supercupa Europei. Pentru madrileni, dată fiind realitatea delicată din clasamentul Champions League, e o finală și știm deja cum abordează ei finalele. Pentru Gasperini poate fi mai mult decât un răspuns.

P.S.

S-a tras la sorți Mondialul cluburilor din vara viitoare, varianta extinsă. Știm deja ce și cum, se conturează un posibil traseu spre finală al favoritelor, ceea ce nu știm e cum vor aborda echipele europene această competiție. În condițiile în care finala e la mijloc de iulie, e nevoie și de vacanță pentru jucători, iar campionatele se vor relua la mijloc de august. Un lucru a trecut oarecum neobservat: FIFA a rezolvat marea problemă a drepturilor tv. I-a sărit în ajutor DAZN, zice-se cu o ofertă ce se apropie de un miliard de dolari. Fix suma ce urmează a fi plătită de celebrul fond suveran al Arabiei Saudite (PIF) pentru preluarea a 10 procente din societatea de streaming. Săptămâna viitoare, Arabia Saudită ar trebui să fie desemnată gazda Mondialului din 2034.