Pentru Real Madrid, acest meci cu Atalanta era ca o finală. Din motive pe care nu cred că mai are rost să le expun aici foarte pe larg. Locul 24 pe care stătea campioana en-titre a Europei înaintea acestei etape cu numărul 6, fix la granița dintre play-off și dezastru, nu îndemna absolut deloc la relaxare, chit că pe calendar ultimele două meciuri figurează ca accesibile, cu Salzburg și Brest. Însă e cât se poate de limpede că n-aveau niciun chef madrilenii să meargă cu cuțitul la os în ultima etapă la Brest (de fapt la Guingamp, dar asta nu schimbă cu nimic retorica), o echipă incomodă ca o pietricică-n pantof mai ales atunci când e gazdă. Dincolo, evident, de toate glumele ce s-ar fi născut cu întrebarea ”how do you like Brest?” (pornind de la ”breast”, firește, dacă nu știți ce înseamnă google-it).

În fine, am convenit deci că era o finală. Și deja știm din istorie cum joacă Real Madrid finalele. Mai exact cum le câștigă. Așa câștigat-o și pe aceasta, un film pe care l-am mai văzut și-n finalele tradiționale, vezi Munchen sau Paris, ca să mă refer doar la ultimele două, dar și în partide-cheie de genul ăsta, considerate ca niște finale. Atalanta nu era genul de adversar pe care să-ți dorești să-l întâlnești în situații grele. Diferențele față de Supercupa din august erau clare, atunci echipa lui Gasperini era în plin proces de formare, după accidentări, dezertarea cu ceva scandal a lui Koopmeiners și discuțiile în contradictoriu cu Lookman, ce dorea și el să plece, oriunde, doar să plece. Acum, Atalanta e lider în Serie A, era fără eșec în Champions League și avea calificarea mult mai antamată decât adversarii din Madrid.

Spre deosebire de statisticile altor partide, vezi cele cu Milan sau Liverpool, de exemplu, cea de la Bergamo ne-a arătat că jucătorii lui Ancelotti au alergat mai mult decât adversarii lor. Asta și pentru că Atalanta a pasat mult, a presat, a dominat în anumite tronsoane a partidei, într-un cuvânt a stors ca pe un burete energia madrilenilor, ce păreau, la final, o echipă de old-boys prin felul în care se deplasau pe teren. Acest efort însă arată un nivel de implicare peste media celor oferite în acest sezon, în fața unui adversar ce se putea chiar smulge, in extremis, un rezultat de egalitate la ultima fază. Știu, e posibil să fi fost ofsaid la Retegui, dar pentru că n-am avut reluări speciale de la computer, n-avem de unde să știm sigur.

Ancelotti spunea ulterior că punctele câștigate înseamnă, de fapt, timp câștigat. Vorbea el de Crăciun și așa e, practic don Carlo și-a asigurat sărbători liniștite cu acest succes, căci deja pe la colțuri, prin birourile de pe Concha Espina nr 1, deși pare o nebunie spre blasfemie, se vorbea despre posibilitatea înlăturării tehnicianului italian, cu Santiago Solari ca variantă de back-up până la vară când obiectivul ar fi trebuit să fie Xabi Alonso. Ceva mă face să cred că Xabi Alonso rămâne un obiectiv, dar asta e o altă poveste. Ancelotti e de prea mulți ani în fotbal și știe cu ce se mănâncă, știe că memoria nu e există în acest sport, recunoștința e limitată, iar pe banca lui Real Madrid te țin doar trofeele majore câștigate.

De Crăciun, probabil că Real Madrid va fi mai bun, căci va mai avea un trofeu în muzeu, de regulă ”Intercontinentala” e adjudectă de câștigătoarea Champions League. Vor fi deja emise și biletele pentru Supercupa saudită a Spaniei, eventual și pentru deplasarea pe ”Mestalla” din 3 ianuarie, ce ar putea urca Madridul pe primul loc în La Liga (părea o nebunie să te gândești la asta imediat după ”Clasico”, dar asta e realitatea) dar, mai ales, vor exista planuri pentru perioada de mercato ce urmează să se deschidă. Și-n care Real Madrid ar trebui să caute un fundaș dreapta, căci a supraviețui cu Lucas Vasquez tot restul sezonului pe această poziție pare o nebunie. Și, nu în ultimul rând, după vacanța de Crăciun ar trebui ca multe din problemele medicale să fie rezolvate.

E foarte posibil ca Real Madrid să fi câștigat și altceva în afara celor 3 puncte și a liniștii de care vorbeam. Să fi recâștigat, mai bine zis, un jucător, pe Dani Ceballos. Preferat lui Modric în această deplasare extrem de grea, Ceballos și-a făcut bine treaba și ar putea prelua unele replici din rolul pe care-l juca Toni Kroos. Nu în întregime rolul, căci asta e imposibi, dar fie și câteva replici și tot ar fi o eliberare pentru un compartiment în care lipsa de inventivitate e evidentă, iar asta are urmări inclusiv la prestația jucătorilor de atac.

Concluzionând, ca de obicei atunci când norii apar pe cerul Madridului în zona ”Santiago Bernabeu”, de undeva apare o umbrela. Inscripționată cu însemnele Champions League, ce plac atât de mult în regiune.

P.S. 1

Doar două vorbe despre Atalanta. Duminică, tot aici, mă întrebam de ce n-ar fi și Atalanta o echipă de luat în seamă mai serios atunci când vorbim de Serie A și de ”scudetto”. Întrebarea rămâne, chit că răspunsul pe care-l căutau unii în această partidă cu Real Madrid n-a venit. Sau dacă a venit a fost unul negativ. Campionatul italian e o competiție de anduranță, unde Atalanta se simte mai bine decât în dueluri de genul celui de marți, unde diferența de valoare individuală s-a văzut cu ochiul liber.

Dincolo de asta, bugetul Atalantei are un mare potențial de creștere în vară, chiar și-acum, în pauza de iarnă. Sunt sigur că Guardiola a văzut meciul și l-a remarcat (din nou, fiindcă de mult se vorbește de varianta asta) pe Ederson. Astăzi, brazilianul lui Gasperini pare, alături de Bruno Guimaraes de la Newcastle, cea mai bună variantă de înlocuire a lui Rodri, căci Zubimendi e greu de convins să abandoneze San Sebastian.

P.S. 2

Începem să ne lămurim că schimbarea de format a Champions League, pe care mulți am criticat-o fiindcă ne scotea din obișnuința ultimilor ani, e un succes din punctul de vedere al spectatorilor și telespectatorilor.