Astă vară, pe când era cald și bine, Carlo Ancelotti era cel mai bun antrenor din lume. Câștigase Champions League, câștigase campionatul în Spania într-un stil aproape dictatorial. Posibil era și cel mai fericit, căci lotul ce obținuse performanțele de mai sus devenea și mai puternic odată cu venirea lui Kylian Mbappe, marele vis al madrilenilor, cu Florentino Perez în frunte. N-am folosit însă întâmplător cuvântul ”posibil” în construcția frazei de mai sus, căci don Carlo are o viață petrecută în fotbal și știe el prea bine cum stă treba prin vestiarele astea populate doar de supervedete. Și, în plus, îl pierduse pe Toni Kroos.

Astăzi nu mai e atât de cald și, sincer, dacă mă uit la ce se întâmplă-n jur, nici atât de bine. Carlo Ancelotti nu mai e cel mai bun antrenor din lume, iar treaba cu fericirea e cât se poate de relativă. Învins de două ori la rând în manieră de-a dreptul umilitoare de Hansi Flick și de Barcelona (am putea spune de trei ori la rând, căci s-a jucat și-n vară un ”amical”, în America), italianul redescoperă ceea ce mulți antrenori știu și ceea ce el însuși a trăit pe propria-i piele. Că memoria în fotbal nu există, iar termenul de recunoștință e de-a dreptul vandalizat.

”Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”, zicea Mircea Lucescu prin 1986, o idee de care nu cred că selecționerul nostru își mai aduce aminte, dar care mie, copil fiind la vremea aia, mi-a rămas întipărită în minte, de vreme ce am tot folosit-o în situații precum cea de azi, prin care trece Ancelotti. Astă vară i se scoteau în față trofeele cucerite de-a lungul timpului, astăzi se scotocește prin statistici pentru a se pune în prim plan un detaliu, cunoscut și astă vară evident, cum că italianul a pierdut, ca antrenor la Real Madrid (inclusiv primul mandat) cam jumătate din meciurile jucate cu Barcelona și Atletico.

E azi Ancelotti un antrenor mai slab ca acum 6 luni? Evident că nu. E același tip volubil, apropiat de jucători, prea puțin aplecat spre aspectele tactice, motiv pentru care-și ține aproape băiatul, pe Davide, extrem de dornic să mulțumească pe toată lumea și deloc adeptul unor măsuri foarte stricte. Fotbalul e însă dominat de conjuncturi, de detalii, iar atunci când mingea nu intră-n poarta adversă ci în a ta ele ies în evidență. Real Madrid astăzi e o campioană continentală ce n-a învins pe parcursul sezonului niciun adversar puternic, în Spania sau în Europa, poate cu excepția Atalantei (nu în Supercupă, ci în meciul de Champions League).

Real Madrid arată azi ca o echipă fără o idee clară de joc, fără un concept tactic pus la punct și cu unele idei fixe ce guvernează alcătuirea primului ”11”. Începând cu trimiterea laolaltă, de manieră aproape obligatorie, a celor trei atacanți, plus a lui Bellingham, cu consecințele de rigoare. Ai zice că arată ca o echipă neantrenată, fiindcă așa se poate deduce atunci când în joc lipsesc automatisme clare, în special de tip defensiv. Ancelotti spunea după finala cu Barcelona că în niciun caz nu s-a jucat ceea ce s-a pregătit inițial. Făcea el referire la acele mingi lungi de care madrilenii au abuzat de-a dreptul. Doar că scuza sună mai degrabă a autoacuzație, căci a cui e vina în situații de genul ăsta? Iar ideile fixe numite Tchouameni și Lucas Vasquez pornesc tot din stilul lui don Carlo, bine cunoscut și astă vară, de a nu se uita spre tinerii din academie, ci de a merge pe mâna vedetelor aduse pe bani mulți, chiar dacă asta înseamnă sacrificarea lor. Tchouameni și Lucas Vasquez sunt vinovații de serviciu azi, dar ce vină au ei că-s puși să joace pe posturi care nu-s ale lor?

E ANCELOTTI ÎN PERICOL?

E oare Carlo Ancelotti în pericol în acest moment? Întrebarea e bună, iar răspunsul, deși la prima vedere ar trebui să fie un nu hotărât, trebuie căutat în privirea lui Florentino Perez din finalul partidei, chiar și-n tentativa de a face o ”glumiță” cu Modric, la festivitatea de premiere. ”Trebuia să pierdem și noi o finală într-o zi”, i-a zis ”presidente” croatului, știind bine că e filmat. Uitând însă că o finală de genul ăsta a pierdut și-acum doi ani, în același decor saudit. Cei ce-l cunosc pe Florentino știu însă că, dintre toate, detestă să piardă meciurile astea, la care se uită toată lumea. Și, mai ales, să ofere o imagine precum cea de duminică, fiindcă, paradoxal, în ”Clasico” din campionat Real Madrid n-a arătat nici pe departe atât de rău ca-n Arabia Saudită. Iar unul dintre ei, Josep Pedrerol, un influent om de televiziune din Spania, i-a transmis italianului, în deschiderea emisiunii sale, un mesaj, ”Ancelotti, cuidado!” (”atenție!”) pe care mulți l-au interpretat ca unul venit dinspre Florentino.

La Real Madrid e obligatoriu să livrezi trofee, nu rezultate. Iar dacă Ancelotti nu le va livra, la sfârșitul sezonului va pleca. Chiar dacă mai are contract până-n 2026. Ce coincidență, în 2026 expiră și înțelegerea lui Xabi Alonso cu Leverkusen! Doar că Xabi Alonso poate fi o soluție, la o adică, și-n vară.

HANSI FLICK ȘI SCHIMBAREA BARCELONEI

Două vorbe și despre Hansi Flick, deși nu el e personajul principal în acest text. La Hansi Flick, teoria ultimului rezultat funcționează și nu prea. El într-o altă postură la Barcelona, căci în acest prim sezon nimeni nu i-a cerut mai mult decât crearea unui stil de joc stabil și a unei mentalități sănătoase, ca bază pentru intrarea în toate luptele posibile în sezonul viitor, odată cu revenirea pe ”Camp Nou” și reașezarea situației economice. Că Barcelona e o echipă bine antrenată în acest moment, cred că e destul de evident. Că încă una în formare, de asemenea. Că tinerețea unor jucători poate juca uneori împotrivă, de asemenea. Până la acest ”Clasico” de la Jeddah, cel mai bun meci al catalanilor din sezon n-a fost nici victoria de pe ”Bernabeu”, nici acel 4-1 cu Bayern, ci, culmea, eșecul cu Atletico din ultima etapă a anului trecut. Iar ăsta e un reper.

De ce poate fi considerat acest ”Clasico” saudit cel mai bun meci din acest sezon? Mulți ar crede că datorită rezultatului, ce, fie vorba între noi, putea fi mult mai drastic la cum se juca dacă Barcelona nu rămânea în 10 oameni. Ei bine, fix acest moment e cel ce scoate-n evidență progresele echipei sub comanda lui Flick. Vă amintiți cum s-a dezintegrat Barcelona cu PSG după eliminarea lui Araujo? Duminică, în 40 de minute jucate-n superioritate numerică, Real Madrid și-a creat o singură ocazie, acea bară a lui Rodrygo. Felul în care a reacționat Barcelona după eliminare, dar și felul în care a reacționat după golul timpuriu primit de la Mbappe (apropo, Mbappe, iar paradoxal, a făcut cel mai bun meci în tricoul ”blanco”) arată că drumul pe care a pornit gruparea catalană e cel corect. E foarte posibil, chiar probabil, ca această Supercupă să fie singurul trofeu din acest sezon, însă el certifică revenirea Barcelonei în zona echipelor ce trebuie luate-n calcul de-acum înainte inclusiv pentru câștigarea Champions League. Iar numirea lui Hansi Flick, până acum, e o reușită.