Barcelona a acaparat toate laudele posibile în acest început de 2025. Reprezentația dată în finala Supercupei cu Real Madrid a fost punctul culminant al elogiilor. Reveniți în Spania, după un show cu Betis în Cupă, catalanii s-au izbit din plin de dura realitate din La Liga. Unde pare mai greu de câștigat cu Las Palmas, Leganes ori Celta decât cu Real Madrid. Sâmbătă seară, Barcelona a jucat la Getafe, de unde a plecat victorioasă ultima dată în septembrie 2019. Și s-a împiedicat din nou, pierzând două puncte tocmai când putea să se apropie de liderul Atletico, ce tocmai mâncase bătaie, la câțiva kilometri distanță, pe terenul lui Leganes.

O vizită la Getafe e ca una la dentist, mai ales dacă ți-e frică. Iar Barcelonei i-a fost frică, fiindcă știa ce-a pățit în ultimii ani. Au fost meciuri fără anestezie, la fel ca și cel de sâmbătă, presărate cu tot felul de ”tratamente”. Ca și cel de sâmbătă. Să ne înțelegem, o vizită la stomatolog n-ar trebui să aibă vreo conotație negativă, dimpotrivă, dar cineva care are fobie de acel scaun privește altfel lucrurile. Iar Barcelona pare să aibă această fobie, căci între echipa pe care am văzut-o sâmbătă lângă Madrid și cea pe care am văzut-o cu Real Madrid (sau cu Bayern, Dortmund, chiar și cu Atletico) e o diferență atât de mare încât unele întrebări trebuie puse. Care să fie totuși explicația?

Nu e chiar atât de greu. Barcelona de azi e încă o echipă în formare. Cu consecințele ce derivă de aici. Dar, cel mai mult, e o echipă nu tânără, ci foarte tânără. Iar echipelor tinere le lipsește fix această constanță de care e nevoie într-un parcurs de regularitate, cum e La Liga. Când a plecat prima dată de la Real Madrid, după ce luase 3 Champions League, Zidane a spus că cel mai important trofeu al său e unicul titlu de campion al Spaniei luat în acea perioadă, fiindcă a câștiga campionatul implică o concentrare ce nu trebuie să se diminueze timp de 10 luni. Iar asta atunci când sunt atât de mulți jucători tineri e mai greu de realizat.

E mai greu, de exemplu, să-l faci pe Lamine Yamal să înțeleagă, la cei 18 ani ai săi, că la Getafe nu-i de joacă, nu e loc de ”rabona” atunci când scorul e 1-1 și adversarul te atacă din toate direcțiile, inclusiv sau mai ales cu mijloace foarte aproape de limita regulamentului. Privirea pe care i-a aruncat-o Lewandowski după faza respectivă e plină de înțeles, căci ”bătrânul” polonez știe bine de tot cum stă treaba cu astfel de momente de relaxare. E mai greu să-i faci pe Cubarsi, Balde, Casado și ceilalți să priceapă ce greu e să joci cu adversari ce interpretează la perfecție și celălalt aspect al jocului, mai puțin estetic, dar profitabil din punctul lor de vedere. Că fiecare are armele lui și fiecare le folosește așa cum dorește și cum i se permite. La 17, 18 sau 20 de ani e încă un pas în procesul de învățare, e ca o carie pe care o tratezi, cu fobia de rigoare, pentru că-n viitor zâmbetul să fie perfect.

Paradoxal, Barcelona de azi e mai aproape de reușită în Champions League decât în La Liga. Fiindcă, în general, în Champions League dentiștii au alte ustensile.

FLORENTINO PEREZ S-A REALES PREȘEDINTE LA REAL MADRID

Nu, nu e nicio greșeală în ceea ce ați citit mai sus. Florentino Perez e noul președinte al clubului madrilen, în urma unui proces electoral de care mulți nici n-au avut habar că se desfășoară. Și asta pentru că Florentino n-a avut contracandidat în această cursă. A alergat singur și, pentru că nu e vorba de un banc prost, n-avea cum să termine pe doi. Iar motivele pentru care vechiul și, de azi, noul președinte al Realului a fost unicul candidat la această funcție nu țin de un eventual dezinteres al altora, ci de altceva.

Dezinteres n-avea cum să fie. În Spania se spune că funcția de președinte la Real Madrid e mai prețioasă decât cea de premier al Spaniei. Poate că e o exagerare, dar în mod cert nu e o exagerare grosolană. E de ajuns să-l privim chiar pe Florentino, a cărui avere e azi de 20 ori mai mare decât în vara lui 2000, când a preluat, pentru prima dată, acest scaun grație, vă amintiți cu siguranță, transferului lui Figo de la FC Barcelona.

Ca să n-o mai lungesc, iată motivele pentru care, azi, e foarte greu să ajungi președinte la Real Madrid. În 2012, Florentino Perez a forțat schimbarea statului, astfel că azi, pentru a candida la acest scaun e mult mai greu decât era, de exemplu, în 2000. În primul rând, cetățenia spaniolă e obligatorie, astfel că un nume precum Cristiano Ronaldo, să zicem, n-ar avea șanse. Mai apoi e nevoie de 20 de ani neîntrerupți ca ”socio”, ceea ce, să admitem, n-ar fi cine știe ce. Marea problemă vine abia acum: la startul procesului electoral, candidatul trebuie să blocheze, într-o bancă din Spania (din nou un aspect foarte important) 15 la sută din bugetul clubului, ca un fond ce ar putea fi folosit în caz de urgență. Bugetul Madridului e în jur de un miliard, așa că faceți singuri calculele.

În 2012, când statutul de care vorbeam a fost schimbat, fostul premier al Spaniei, Jose Maria Aznar, fan cunoscut și ”socio” de ani buni, și-a manifestat disponibilitatea de a candida. Amintiți-vă care era situația în 2012 și unde se poziționa Real Madrid în luptele cu Barcelona. Pe-atunci bugetul era mai mic, dar ce fost om politic, mai ales premier, punea la bătaie atâtea milioane? Pe care poate că le avea, dar n-avea niciun interes ca lumea să știe că le are. Din 2013 încoace, Florentino Perez n-a avut contracandidat la funcția de președinte. Ce-i drept, astăzi ar câștiga și-n condițiile în care s-ar reveni la statutul din 2000. Pentru că rezultatel, cum ar zice cineva, cântă pentru el.

HAALAND ȘI MESAJUL DE LA MANCHESTER CITY

Nu sunt cele mai liniștite și însorite vremuri la Manchester City. Bine, treaba cu lipsa soarelui e ceva obișnuit în viața de zi cu zi a orașului, dar așa vine vorba. Al 5-lea titlu de campioană a Angliei consecutiv, obiectiv stabilit astă-vară, e mai degrabă o fantomă, câștigarea Champions League e mai degrabă o fantezie la cum joacă echipa, iar ieșirea fără pată din celebrul proces în care e implicată gruparea de pe ”Etihad”, cu cele peste 100 de capete de acuzare stabilite de Premier League, e mai degrabă o fantasmă. Însă fix în această perioadă tulbure apare știrea care a agitat suficient de tare lumea fotbalului: Erling Haaland a semnat prelungirea contractului cu City! Pe un salariu uriaș – ”Sky” zice 400.000 de lire pe săptămână, ”Guardian” și ”Times” vorbesc de 500.000 – și pe o perioadă mai rar întâlnită: până în 2034.

Sunt practic 10 ani. 9 și jumătate, poftim, ca să fim extrem de preciși, că-s oameni care țin mult la această precizie. Extrem de mult, foarte rar se văd astfel de contracte în fotbalul de azi. Chelsea a tot făcut asta, pe modelul american impus de noii săi acționari. La City nu acest model a contat foarte mult, ci mesajul pe care clubul a căutat să-l transmită. ”Suntem puternici, suntem mai puternici decât credeți! Nu ne mișcăm de-aici în toată această perioadă!”. ”De aici” însemnând fotbalul de elită.

Oricine are în față perspectiva unor sancțiuni drastice, indiferent de domeniu, nu doar în fotbal, are anumite rezerve atunci când ia decizii pe termen lung. Care să condiționeze într-un fel viitorul. Poate asta să însemne că la Manchester City există certitudinea că respectivul proces nu va avea urmări atât de dureroase? Posibil, totuși vorbim de un alt nivel aici, poate chiar de niște negocieri ce se poartă în spatele ușilor închise, ferecate de-a dreptul. Logic vorbind, City n-are cum să scape de pedeapsă, căci acuzațiile sunt grave, iar probele palpabile, numai că pedeapsa pe care o vedeau (poate chiar visau) unii, retrogradarea în al treilea sau al patrulea eșalon, e cam departe de realitatea vremurilor în care trăim. Mult mai aproape de această realitate e o depunctare suficient de drastică, dar nu atât de drastică, dacă înțelegeți nuanțele, plus o amendă consistentă.

Premier League s-a aliniat regulilor UEFA, astfel că City va trebui să rentabilizeze acest nou contract în 5 ani, nu în 9, astfel încât fair-play-ul financiar să nu fie afectat. Cum o va face rămâne un mister. La fel de misterioase sunt și posibilele (eu aș zice probabilele) clauze care să-i permită jucătorului să plece în caz că, în cele din urmă, sancțiunile vor fi exemplare. Nu cred că-și imaginează cineva că-l vom vedea pe Haaland jucând prin liga a 3-a sau a 4-a, dând din coate, la propriu, cu Fletwood Town, Morecambe sau Bromley. Câștigând 3000 de lire pe oră.

De ce a acceptat Haaland o astfel de înțelegere? Cred că e o întrebare pe care și-o pun destui. Păi de ce să n-o accepte?, aș răspunde eu. În fotbalul de azi, atunci când un jucător vrea să schimbe echipa, găsește o modalitate s-o facă, într-un fel sau altul. Și, revin la ce-am spus mai sus, nu cred că nu existe clauze de eliberare în situații limite. Ce nu există, iar cei de la City au avut grijă să ofere, ”pe surse”, informația asta, sunt clauze ce țin de potențiale oferte venite dinspre alte cluburi. City a vrut să pună punct cu asta zvonurilor care spuneau că norvegianul va ajunge alături de Mbappe la Real Madrid sau împotriva lui Mbappe la Barcelona.

Haaland devine astfel punctul central al operațiunilor de reconstrucție pornite de Guardiola. În jurul lui se va construi noul Manchester City, iar primii pași se fac deja, cei importanți urmând a se produce la vară. Totul pornind de la mesajul de forță și încredere ascuns în spatele unei semnături.