Vine Manchester United la București și plutește în aer o agitație cum nu s-a mai simțit de multă vreme. Biletele s-au dat repede, iar acum, la revânzare (am vrut să fiu elegant și să evit cuvântul bișniță) prețurile sunt ieșite de-a dreptul din contextul actual. Contextul vieții de zi cu zi, dar și contextul situației prin care trece, din punct de vedere sportiv și instituțional, gruparea de pe ”Old Trafford”.

Campioana noastră va întâlni joi ocupanta locului 12 din Premier League. La 12 puncte de zona Champions League, obiectivul său strategic, și la 13 puncte de retrogradare, coșmarul prin care trece orice club intrat într-o asemenea spirală păguboasă. Fie el și unul uriaș, așa cum rămâne United. Însă la București va veni și una dintre cele trei echipe neînvinse în acest sezon de Europa League, detaliu ce mai echilibrează balanța așteptărilor. Văzând cum stau lucrurile în campionat și perpectivele deloc luminoase, Europa League ar trebui să fie pentru United o oportunitate de a prinde totuși un bilet pentru sezonul viitor de Champions League.

Manchester United rămâne un mare paradox, iar cu asta mă întorc la contextul actual al echipei. Stârnește în continuare un interes uriaș, deși rezultatele din ultimii ani nu prea reprezintă o invitație la așa ceva. Spre deosebire de ultimele sale vizite pe pământ românesc, United și-a pierdut din capacitatea de intimidare, dar și-a păstrat aproape intactă aura de echipă pe care ai vrea s-o vezi pe viu, pe stadion. Iar marele merit, din acest punct de vedere, nu e sub nicio formă al celor care sunt astăzi angajați acolo, ci, evident, al celor din trecut, în frunte, aș zice, cu Sir Alex, deși poate că fac o mare nedreptate altora de dinainte. Manchester United continuă să trăiască azi din gloria trecutului și simplul fapt că-și menține extrem de ridicată cota de interes ne arată dimensiunile acestei glorii.

De curând ”Deloitte” a publicat tradiționalul său clasament financiar, auditul său dacă vreți, așa numitul ”The Money League”. Manchester United e pe locul 4, după Real Madrid, City și PSG, dar înaintea lui Bayern, Barcelona, Liverpool ori Chelsea. Ceea ce este cu adevărat remarcabil, de vreme ce, de la ultimul campionat luat de Sir Alex în 2013, singurul succes important (excluzând Cupa Angliei și Cupa Ligii) a fost Europa League, adusă de Mourinho în 2017. În această perioadă toate grupările ce înconjoară, în sus și-n jos, pe United în această ierarhie au tot câștigat trofee, sporind într-un fel frustrarea fanilor de pe ”Old Trafford”.

Există o certă senzație că mulți dintre jucătorii ce îmbrăcă azi tricoul lui United nu-și dau seama la ce club au ajuns. Încasează salarii babane, n-au niciun gând să renunțe la acest confort financiar, dar nici semne că ar fi dornici să facă mai mult nu prea lasă. Mișcările de pe banca tehnică nu ajută, iar antrenorii veniți în toată această perioadă s-au molipsit și ei cu acest virus al mediocrității, fiindcă, dacă stăm să ne uităm la numele și performanțele lor, toți aveau câte ceva în bagajele cu care au călătorit spre Manchester. Deciziile bizare au venit una după alta din partea acestor tehnicieni, de parcă nici ei nu realizau dimensiunile scaunului pe care l-au preluat. Într-un fel, Solskjaer a fost singurul care a dat semne că înțelege, pesemne și datorită trecutului său ca jucător, și a acționat în consecință, doar că rezultatele, lipsa lor mai bine zis, l-au tras în jos și pe norvegian.

AMORIM ȘI PAȘII LUI TEN HAG

Ruben Amorim nu se abate nici el de la această linie păguboasă. Pare departe aura acelui tehnician senin și inspirat, pe care, pe banca lui Sporting fiind, îl voia toată lumea. A împlinit luni 40 de ani, dar zice că se simte de parcă ar avea 50, urmare a stresului din ultimele două luni. Asta e o altă declarație ciudată, lipsită oarecum de sens, căci știa totuși unde a aterizat, venită după cea de acum vreo două săptămâni, când spunea despre echipă că e cea mai slabă din istoria clubului. Apoi și-a cerut scuze, căci a realizat că nu-i în regulă să arunce, cu asemenea cuvinte, vestiarul în aer. Ulterior s-a luat de Rashford, zicând că mai repede îl pune pe banca de rezerve pe antrenorul său de portari decât pe el, ceea ce iar nu-i în regulă, totuși Rashford reprezintă ceva și-n mintea suporterilor și ca greutate în lot. Apropo, antrenorul său de portari are 63 de ani. Confruntări de genul ăsta a avut și Ten Hag, cu Cristiano sau Jadon Sancho, dar de folosit nu i-au folosit la absolut nimic.

Iar la starea de tensiune contribuie din plin și noul acționar, Sir Jim Ratcliffe, ce a preluat și zona executivă a clubului. Văzut ca o rază de speranță, căci înainte de toate e un mare fan al lui United, Sir Jim și-a bătut singur cuie-n cap scoțându-l pe Sir Alex de pe ștatele de plată, economia făcută fiind minimă în comparație cu daunele de imagine. Iar acum e amenințat cu revolta de fani pentru că a anunțat creșterea prețului la bilete la meciurile de pe teren propriu (66 de lire cel mai ieftin) și renunțarea la unele facilități pentru copii sau pensionari. Dacă e ceva ce-a rămas în picioare în toată această perioadă a fost atașamentul suporterilor, căci atmosfera pe stadioanele altor cluburi n-ar fi rămas la fel de calmă în situații precum cele petrecute pe ”Old Trafford”. Și-au fost detule.

Cam acesta e Manchester United ce vine la București. Un colos cu un trecut remarcabil, un prezent revocabil și-un viitor incert. Iar pentru FCSB un adversar ce oferă perspectivele unui rezultat aproape istoric. Sună bine pentru noi, nu prea cred însă că cună la fel de bine și pentru United.