De 33 de ani nu s-a mai întâmplat ca Real Madrid și Atletico să joace un derby, adevăratul derby dacă e să privim lucrurile în contextul de dicționar, plasate fiind pe primele două locuri în clasament, în această ordine. În sezonul acela, 1991-92, campionatul l-a câștigat Barcelona. Într-un fel, și acest duel de sâmbătă de pe ”Bernabeu” l-a câștigat tot Barcelona. La ora când scriu nu știu ce s-a întâmplat în meciul catalanilor de la Sevilla, dar oricum am privi lucrurile această remiză tot e cel mai bun rezultat pentru ei. Și destul de prost atât pentru Real Madrid cât și pentru Atletico.

Factorul X s-ar putea să fie relevant în ecuația lupte la titlu. Senzația e că Atletico Madrid a ratat o mare oportunitate de a da un pumn în masa rivalului și de-ai arunca argumentele cât colo. Mai ales dacă e să privim la prima repriză. Pe de altă parte, același factor X intervine și dacă ne uităm la repriza a doua, când argumentele lui Ancelotti au ieșit în evidență, iar din acest punct de vedere e rândul celor de la Real Madrid să se plângă de același lucru, că n-au dat un pumn în masa lui Cholo. Iar atunci când mă refer la argumentele lui Ancelotti mă gândesc la valoarea individuală uriașă a celor din parcela ofensivă (cu Bellingham inclus) care, atunci când înțeleg că fotbalul e totuși un sport de echipă și nu individual, fac ca absențele din compartimentul defensiv să nu iasă atât de mult în evidență.

SIMEONE ȘI PIERDERILE DINTR-UN PUNCT CÂȘTIGAT

În mare parte, discuția cam aici se face. Luați la întâmplare orice echipă de pe continent și încercați să vă gândiți cum ar arăta ea în prestații dacă linia de apărare ar fi complet ruptă. Liverpool, Barcelona, Bayern, Inter, Atletico, PSG sau cine mai doriți. Iată ce se întâmplă la City după accidentarea lui Rodri! Marele avantaj al Madridului este că cei patru de care vorbeam (bănuiesc că nu e nevoie să-i reamintesc aici) sunt atât de buni încât pot decide doar ei soarta unui meci. Marele handicap al Madridului este că cei patru de care vorbeam sunt atât de buni încât de foarte multe ori se lasă dominați de ego și caută prea mult să iasă doar ei în evidență, la nivel personal și nu colectiv. Un sprint precum al lui Mbappe în ultimele secunde ale partidei de sâmbătă, înapoi, spre propria poartă, pentru a ajuta la recuperarea posesiei se vede destul de rar, iar asta ridică mari probleme unei echipe ce nu mai are siguranța defensivă din sezonul trecut.

Atletico n-a pierdut, dar nu cred că a câștigat mare lucru din această remiză. Deși Simeone are un vestiar formidabil (6 campioni mondiali totuși), acum e în situația de a nu fi la mâna sa în lupta pentru titlu, căci și dacă Atleti va câștiga toate meciurile până la final mai trebuie și rivalii să se împiedice. Mai e mult însă de jucat, discuția e pur teoretică, fiindcă acest sezon ne-a arătat că pașii greșiți pot apărea oricând și, mai ales, oriunde. Vezi eșecul cu Espanol al celor de la Real Madrid.

Apropo de asta. În zilele ce au urmat înfrângerii de pe ”Cornella”, dinspre Real Madrid s-au lansat atâtea acuzații și s-au auzit atâtea plângeri încât fondul problemei a fost lăsat deoparte. Anume că prestația din acel meci n-a fost nici pe departe una strălucitoare în fața unui adversar ce totuși era, la ora acelui joc, pe loc retrogradabil. Cam pe linia asta s-a mers și după prima repriză a derby-ului de sâmbătă, fiindcă la pauză s-a vorbit doar despre acel penalty, dar și nu despre faptul că ai lui Ancelotti n-au tras niciun șut pe spațiul porții unui Oblak ce nici n-a transpirat în 45 de minute. Menos mal, cum ar zice spaniolii, că don Carlo și-a dat seama la pauză cam care-s problemele și a intervenit, astfel că am văzut în repriza a doua un altfel de Real Madrid, mai aproape de normalitate, cu Vinicius și Rodrygo în benzi, căutând mereu să profite de valoarea lor în dueluri unu contra unu în loc să se înghiontească prin zona centrală cu Mbappe și Bellinghm. Iar golul egalizator așa a apărut, în urma unui astfel de duel câștigat de Rodrygo, la fel au apărut și bara lui Bellingham și celelalte ocazii.

ANCELOTTI ȘI CÂȘTIGURILE DINTR-UN PUNCT PIERDUT

Real Madrid n-a câștigat meciul, dar e posibil să fi câștigat ceva, dincolo de punctul ce-i permite să rămână lider. Să fi câștigat o idee de joc, o strategie, mai puține lamentări și mai mult efort, mai mult fotbal și mai puțină ceartă. Factorul X s-ar putea să devină important și pentru Ancelotti, care în continuare nu izbutește să iasă din amorțeala unor decizii. A lipsei unor decizii mai bine zis, căci indiferent de cât de bine joacă Brahim Diaz locul de titular e ocupat, indiferent de cât de bine joacă Rodrygo tot el e primul schimbat.

Statisticile din acest sezon ne arată că Real Madrid n-a corespuns în meciurile contra unor rivali importanți decât, parțial, cu Borussia Dortmund și Atalanta. Eșecurile fără drept de apel cu Barcelona (în două rânduri), cu Liverpool, cu Milan sau Bilbao, egalurile (în două rânduri) cu Atletico, au fost completate de pași greșiți făcuți în fața unor adversari de calibru mai mic, dar extrem de competitivi, Lille, Rayo, Mallorca. Întrebarea este în ce categorie putem plasa azi pe Manchester City? Marți vom avea un prim răspuns.