Că Brazilia e una dintre cele mai importante selecționate naționale din istoria fotbalului, cred că suntem de acord. Că Brazilia a avut, de-a lungul timpului, în componența sa valori formidabile, iar cred că suntem de acord. Că Brazilia are, astăzi, în componența sa valori certe ale momentului, nu văd de ce n-am fi de acord. Ca să închidem cercul, trebuie să fim de acord că nu există nicio garanție în fotbalul de azi că o echipă plină de valori e automat și una câștigătoare. Iar Brazilia este în acest moment confirmarea perfectă. 

S-a jucat marți noapte, la Buenos Aires, un clasic al sportului mondial la nivel de prime reprezentative, Argentina-Brazilia. S-a terminat 4-1 pentru argentinieni, ocazie cu care calificarea la turneul final din America a devenit o certitudine. Nu e că existau foarte multe emoții în acest sens, dar o performanță ca asta obținută în fața propriilor fani și corelată și cu numele adversarului oferă un evident plus la capitolul imagine, dar, cel mai important, crește semnificativ starea de bine a grupului, a vestiarului. Starea de spirit cum îi spun eu mereu.

Nici Brazilia n-are cine știe ce emoții în ceea ce înseamnă ecuația calificării. Grație extinderii numărului de participante la World Cup 2026, America de Sud duce 6 selecționate (din 10) direct, iar a 7-ea merge la un baraj inter-continental. Brazilia ar fi cochetat cu dezastrul dacă locurile alocate erau doar 4, ca până acum, fiindcă în acest moment ”selecao” e pe locul 4, dar la egalitate cu Paraguay și doar cu un punct peste Columbia (locul 7, Venezuela, e la 6 puncte distanță), însă în condițiile date calificarea nu pare o problemă. Nu e însă ceea ce Brazilia își dorește, nici pe departe, Brazilia are în minte câștigarea titlului mondial în 2026, ceea ce, să recunoaștem, chiar pare foarte departe.

Brazilia i-a avut în atac, la Buenos Aires, pe Raphinha, Vinicius și Rodrygo. Primul ar putea lua Balonul de Aur în acest an dacă lucrurile vor merge bine pentru Barcelona, al doilea îl putea lua anul trecut, iar despre al treilea se vorbește numai la superlativ, chiar dacă șansele lui de a lua Balonul de Aur sunt micuțe. Niciunul nu s-a văzut în joc prea mult, chiar dacă Raphinha a avut o bară. Argentina a fost fără Messi, dar nici asta nu s-a văzut prea tare, căci Argentina de azi înseamnă dincolo de toate o echipă în adevăratul sens al cuvântului, ceea ce Brazilia nu e. Și aici ajungem la fondul problemei. Brazilia e astăzi un haos, începând cu zona instituțională, căci vor fi alegeri la nivelul federației, terminând cu banca tehnică, unde selecționerii s-au tot schimbat, fiecare venind cu ideile lui și plecând fără a reuși să le impună. În plus, și numirile au fost cel puțin bizare, cel din acest moment, Dorival Junior (care nu mai e chiar așa junior, are totuși 62 de ani) având de-a lungul carierei sale peste 20 de echipe antrenate, însă doar de două ori a izbutit să bifeze mai mult de un sezon în funcție. La fix, aș zice, pentru o echipă naționale unde stabilitatea ar trebui să fie cuvântul de ordine.

Samba selecționerilor din ultimii ani

Dorival Junior e al 11-lea selecționer al Braziliei din 2002 încoace, anul ultimului titlu mondial, cu Zagallo pe bancă. Dintre aceștia, doar Tite a zăbovit mai mult timp, el fiind și cel cu care s-a câștigat Copa America, în 2019. A fost singurul care a încercat să creioneze un stil acestei selecționate, căutând să creeze un amestec între samba și disciplină. A reușit parțial, a avut un pic de ghinion și-n 2018 și-n 2022, a plecat cam pe ușa din dos, lăsând această ușă deschisă pentru haosul de care vorbeam. Un haos perfect desenat încă înainte de Buenos Aires, cu declarații războinice ale jucătorilor și tot felul de amenințări. Pe care argentinienii nu le-au digerat prea bine, dar care s-au transformat pentru ei într-un supliment de motivație. Scaloni a înțeles perfect contextul și, pentru a contracara elanul unei Brazilii pline de atacanți a trimis în teren un prim ”11” plin de mijlocași extrem de contondenți (Enzo Fernandez, De Paul, Paredes, MacAlister, Almada) care au făcut legea pe gazon. Brazilienii spun acum că acest 4-1 este un eșec la nivelului acel 1-7 cu Germania, din 2014.

Pare din ce în ce mai clar că fotbalul de azi e al grupului și nu al individualităților. Sau, cazul perfect, al individualităților pe care un antrenor e capabil să le pună să interpreteze aceeași melodie, să se supună interesului colectiv, nu personal. Brazilia e o țară unde se investește foarte mult în fotbal la nivelul cluburilor, dar asta vine și cu presiune îndreptată către selecționer de a chema la echipa națională diverse nume. În general, fiecare fotbalist brazilian ce scoate cât de cât capul în lume e înconjurat de o cohortă de impresari, rude și prieteni, care fac presiuni și agită spiritele. Astfel că ideea unui selecționer străin, departe de tot acest zgomot al intereselor, n-ar mai trebui privită cu atâta răceală. Brazilienii au orgoliul lor, însă de multe ori orgoliul nu e productiv.

Cine să fie însă acest selecționer străin? Eh, la întrebarea asta o să ne gândim cu altă ocazie.