E un soi de legendă urbană la Madrid faptul că, atunci când nu-i convine ce vede în jocul echipei sale, Carlo Ancelotti își ridică o sprânceană. Și că, urmare a acestui gest reflex, fotbaliștii lui Real Madrid se debarasează de orice urmă de suficiență ori superficialitate și purced a juca așa cum își dorește antrenorul lor să vadă. Ca orice legendă, un sâmbure de adevăr poate că există, însă cu Real Socidedad, miercuri seară, în returul semifinalei din Cupa Spaniei, am descoperit un alt element în mimica tehnicianului italian: bucuria iritată.

Cei care au avut ocazia să vadă această nebunie de meci, cu o derulare cel puțin absurdă din punct de vedere al madrilenilor care, să nu uităm, câștigaseră în prima manșă la San Sebastian, cei care au rezistat așadar până la finalul confruntării au sesizat poate că pe chipul lui Ancelotti bucuria calificării nu era chiar la fel de concretă precum era pe chipul jucătorilor ori al lui Davide, băiatul său, care-i este secund și principal sfătuitor în ale tacticii. Supărat evident că n-avea cum să fie, totuși fusese obținută calificarea în finala competiției și continuarea parcursului pe trei fronturi la Madrid, însă experiența acumulată în atâtea și-atâtea bătălii câștigate ori pierdute îl cam îndemna pe don Carlo spre tipul ăsta de bucurie.

Și asta pentru că Real Madrid n-a făcut un meci grozav miercuri. Grozav a fost meciul, asta da, pentru un spectator ori telespectator neutru, inclusiv pentru mulți dintre suporterii ”blanco”, căci epicul vinde bine și e de preferat unui scenariu anost, mai ales la cât costă un bilet pe ”Bernabeu”, însă un om de meserie sau un fan mai avizat înțelege că, dincolo de calificare, au fost multe lucruri în neregulă. O realitate recurentă oarecum, căci Real Sociedad a dat 4 goluri miercuri, în condițiile în care în campionat dăduse 27 în 29 de etape, iar Leganes, cu 3 zile mai devreme, marcase la rându-i de două ori, în condițiile în care Leganes e pe loc de retrogradare. Sistemul defensiv al Madridului suferă meci de meci, măcinat ce-i drept și de multiplele accidentări apărute, balanța fiind pozitivă doar datorită calității colosale a oamenilor din parcela ofensivă. La fel de adevărat e că și alegerile lui Ancelotti au fost de multe ori bizare, italianul fiind de multe ori prizonier al unor idei preconcepute, care se tot dovedesc a fi proaste, vezi Lucas Vasquez în dreapta și Camavinga în stânga. Doi fotbaliști buni, asupra cărora e îndreptată, mai degrabă nemeritat, o lumină proastă, căci nu e neapărat vina lor că se exprimă în felul ăsta pe poziții care nu le sunt familiare. În paranteză fie spus, venirea lui Alexander-Arnold din vară nu risipește prea tare acest nor al îndoielilor, căci actualul fundaș al lui Liverpool fix în termeni defensivi a acumulat cele mai multe critici.

Cea mai bună caracterizare a făcut-o Alex Remiro, portarul lui Real Sociedad. S-a referit la eliminarea echipei sale, însă ideea se potrivește perfect contextului în care se află Real Madrid în multe situații. ”Ei sunt capabili să joace mai prost ca noi sau să fie obosiți, însă calitatea pe care o au e determinantă”, zice Remiro, vinovat totuși la golul lui Tchouameni, și are perfectă dreptate. E ceea ce s-a spus de multe ori în acești ani plini de succese cu Ancelotti, în care echilibristica pe o sârmă destul de subțire a fost cuvântul de ordine, iar aici mă refer la partidele care contează cu adevărat, nu la acele victorii ”de serviciu” ale unui vestiar ce valorează peste un miliard. Madridul intimidează prin valoarea formidabilă a celor din atac, iar adversarii se simt copleșiți de ceea ce au în față, astfel că invitația la erori e logică.

Poate că o echipă mai bună sau mai în formă ar fi știut să speculeze mai bine aceste carențe. Să nu uităm totuși că Real Sociedad e pe locul 10 în ”La Liga”. Poate. Vom vedea ce va reuși Arsenal săptămâna viitoare. Va fi însă Champions League, competiția fetiș a madrilenilor, ceea ce schimbă mult datele problemei.

P.S. 1

Vincius a fost omul meciului miercuri seară. A existat însă un moment, ce nu s-a văzut în transmisiunea televizată, menționat chiar de Ancelotti la conferința de presă. Italianul a vrut să-l schimbe pe Vinicius cu Mbappe, mai degrabă l-a amenințat cu asta, iar brazilianul a avut o ieșire destul de nervoasă, refuzând practic ideea. Au existat, pentru câteva secunde, inclusiv câteva fluierături din tribuna apropiată acelei zone și un murmur în restul stadionului. A fost înlocuit Endrick, care e prea mic ca să aibă opinii într-un vestiar atât de mare, însă prestația lui Vini până la final a fost plină de adrenalină și s-a transformat într-un motor al echipei.

P.S. 2

Spania și-a asigurat cu această ocazie 8 locuri în cupele europene pentru sezonul viitor. Se știe deja că La Liga va avea 5 echipe în Champions League, la fel ca Premier League. Cele 8 locuri pot fi chiar 9, într-un scenariu, cam fantezist, în care Bilbao câștigă Europa League, dar termină mai jos de locul 5 în campionat, ori chiar 10, dacă, la situația de mai sus adăugăm posibilitatea ca Betis să ia Conference League, dar să termine sub locul 8.

Pe de altă parte, Arabia Saudită și-a asigurat spectacolul pentru luna ianuarie, căci la cum merg lucrurile, Supercupa Spaniei în formatul său ”final four” le va avea ca protagoniste pe Barcelona, Real Madrid și Atletico, plus Bilbao, dacă rămâne pe locul 4. Șampania (fără alcool) poate fi pusă deja la rece la Riyadh.

P.S. 3

În sfârșit, dar nu în cele din urmă, ca să nu se înțeleagă că textul de mai sus ar fi unul împotriva lui Ancelotti. Ultima dată când Real Madrid a fost, în aprilie, pe toate cele trei fronturi, cu șanse considerabile așadar de a face ”tripla” s-a întâmplat în 2014. Cu Ancelotti antrenor. Atunci s-a câștigat Cupa și Champions League.