Duminică, a doua zi după eșecul celor de la Real Madrid cu Valencia, ”Marca” ieșea pe prima pagină cu titlul: ”Este fiasco se veia venir”. Cu alte cuvinte, acel eșec era previzibil pentru jurnaliștii spanioli, care acum cred că regretă puțin că s-au grăbit, căci nu cred că exista un titlu mai potrivit pentru astăzi decât cel dat duminică. Fiindcă, da, într-un fel acest fiasco de la Londra era anunțat de cele trei partide la rând din competițiile interne în care madrilenii au arătat suficient de multe probleme.

Un arsenal de probleme, practic, în tolba tehnică a lui Carlo Ancelotti. Despre care sunt convins că știa, fiindcă le știe toată lumea. Fix acum o săptămână și fix aici scriam despre ele după Real Madrid-Real Sociedad din Cupa Spaniei. Și încheiam așa: ”Poate că o echipă mai bună sau mai în formă ar fi știut să speculeze mai bine aceste carențe. Poate. Vom vedea ce va reuși Arsenal săptămâna viitoare”. Și am văzut.

Ancelotti zice că dacă nu dădea Rice cele două goluri din lovituri libere s-ar fi terminat, probabil, 0-0. Declarația asta e într-un fel în aceeași tendință cu una de pe la noi, ”dacă nu ne dădeau 6 goluri se termina 0-0, că alte ocazii n-au avut”, știți cred despre ce vorbesc. Și nu e neapărat o fidelă radiografie a realității, fiindcă Arsenal a mai avut ocazii, pe care le-a rezolvat în stilu-i propriu Courtois (ce-ar fi fost Real Madrid în ultimii ani fără acest colosal portar?). Pe de altă parte, cuvintele lui don Carlo recunosc oarecum că-n atac nu se putea reuși mare lucru.

Iar asta e o mare problemă. Mare cât un tun. Fiindcă în acest sezon, madrilenii s-au obișnuit ca toate carențele din jocul lor defensiv, lipsa de inventivitate de la mijloc și absența îngrijorătoare de coeziune, de solidaritate pe tot parcursul terenului, toate astea să fie ascunse sub preșul valorii celor din parcela ofensivă. Care sunt atât de buni încât pot rezolva majoritatea meciurilor, dar care, deși sunt atât de buni, au și zile-n care nu le iese nimic. Și-atunci iese-n evidență noțiunea de fiasco. Întărită și de deciziile de ordin tactic luate de Ancelotti, creionarea echipei de start, schimbările de pe parcurs, eventual și strategia (sau lipsa ei) din timpului jocului.

Există un filmuleț care circulă pe rețele, făcut din tribună. Cu Ancelotti dându-i ceva indicații lui Camavinga și cu Bellingham ascutând și, mai apoi, scoțând la înaintare o grimasă din care reieșea că nu prea e de acord cu ceea ce propunea italianul. La finalul meciului, Bellingham spunea că el și ai lui ar trebui să se simtă de-a dreptul norocoși, findcă scorul putea fi mai mare pentru Arsenal, o declarație ce vine într-o evidentă contradicție cu cea a lui Ancelotti de mai sus. Și tot la final, celălalt actor al scenetei, Camavinga, avea o ieșire nervoasă, de evidentă frustrare, ce i-a adus eliminarea. Nu-s puțini cei care văd în asta o distanțare a vestiarului de antrenor, o pierdere a încrederii în ideile sale ce nu poate aduce nimic bun. Dacă va ieși rău și sezonul nu se va ridica la înălțimea unor așteptări (sau salarii și știți cred destul de bine care-s aceste așteptări), tehnicianul italian va fi cel ce va plăti factura.

”Rice, Rice, baby!”

Și-acum despre învingători. Și despre eroul lor. Câteodată un jucător are nevoie de o noapte ca asta ca să devină un superstar la nivel global. Declan Rice nu era tocmai un necunoscut, dar odată cu cele două goluri de marți se va vorbi mai puțin despre cele 100 și ceva de milioane plătite de Arsenal pentru el și mai mult despre loviturile libere din care a marcat. Și care l-au transformat, brusc, într-un soi de guru al acestor faze fixe. Deși până să joace cu Real Madrid, Rice bifase alte 338 de meciuri fără vreo reușită asemănătoare măcar. De când e Arteta antrenor la Arsenal, Declan Rice a bătut 6 lovituri libere mari și late, două fiind cele de marți seară. În tot acest timp, Odegaard a avut 32 de șuturi, Xhaka (acum la Leverkusen) a avut 23, în vreme ce alți jucători de mult plecați din tabăra ”tunarilor”, gen Aubameyang, Nicolas Pepe, David Luiz sau Lacazette au și ei mai multe decât internaționalul englez. Și culmea e că la prima, după cum a recunoscut, a avut în cap la început ideea să centreze.

”Rice, Rice, baby!”, e titlul dat de ”Mirror”. La ei noțiunea de ”pilaf”, asociată orezului (rice), care a circulat pe la noi, n-are aceeași semnificație. E normal ca eroul meciului să fie cel ce primește toate elogiile. Cred însă că și Arteta le merită, pentru felul în care a construit narațiunea acestei partide. ”Cea mai tare din cariera mea”, zicea el înainte de meci. Ceea ce înseamnă, automat, că succesul e cel mai important din cariera lui. Totuși Arsenal nu e neapărat o surpriză, totuși e echipa care a încercat și de multe ori a reușit să stea umăr la umăr cu cea mai tare versiune a lui Manchester City din epoca Guardiola.

”Echipa Netflix”, spunea Patrice Evra despre Arsenal. În sensul că așteaptă mereu sezonul următor. Ceva dreptate are Patrice, al cărui simț al umorului nu era prea vizibil pe când era jucător, căci cam așa a fost în ultimii ani. Meciul ăsta de marți, care a fost mai degrabă un ”Showtime”, ne oferă și o altă perspectivă. Acum se așteaptă episodul următor, cam cum era așteptat pe vremuri ”Dallas”-ul, să vedem dacă J.R. a murit sau nu.

Credeți în miracole?

Iar aici ajungem din nou la Real Madrid. Dacă vreți o asociere cu J.R., foarte bine. ”Marca” merge acum pe ideea că pentru Madrid ”nu există nimic imposibil”, iar ”As” zice că echipa e ”obligată la un nou miracol”. Campania orchestrată de presa madrilenă a început, iar atmosfera va fi fierbinte miercurea viitoare pe ”Bernabeu”. Unde, știm cu toții, 90 de minute sunt foarte lungi. Va fi un mare examen pentru Arsenal, iar pentru Real Madrid va fi, cum ar zice englezii, ”just another day at the office”. La câte ”remontada” s-au văzut pe acest stadion în ultimii ani, încă una n-ar mai mira pe nimeni. Dacă e o echipă capabilă să dea 4 goluri într-un meci ca ăsta, Real Madrid este.

Ideea e cu luatul. Leganes, Sociedad și Valencia au dat, în ultimele 3 meciuri pe ”Bernabeu”, 8 goluri. Așa praf cum e, City a dat și ea două. Au dat goluri aici și Rayo Vallecano, Celta, Las Palmas sau Salzburg. Aici e, de fapt, marele semn de întrebare al acestui retur pentru madrileni. În vreme ce pentru Arteta și ai lui, întrebarea e una singură: își vor putea ei păstra cumpătul într-un scenariu în care nu prea au mai fost? Imaginați-vă doar un 1-0 în primele 10 minute! Arsenal e în fața unei dileme: mai sunt episoade din acest sezon sau îl așteptăm iar pe următorul?