La Dortmund, înaintea fiecărui meci se cântă ”You’ll never walk alone”. E modul în care fanii Borussiei își întâmpină favoriții și le transmit mesajul cuvenit. Ca și la Glasgow, pe ”Celtic Park”, ca și pe ”Anfield”. Nu știu exact unde sună mai bine și nici nu-mi propun să fac o discuție pe tema asta, ceea ce presupun, și îmi propun să fac o discuție pe tema asta, e că mulți suporteri ai Barcelonei prezenți în Germania la returul de marți trebuie că au avut o senzație destul de ciudată auzind refrenul. Un ”deja-vu” ce pesemne le-a provocat un pic de transpirație rece. E posibil că unii dintre ei să fi fost și-n decembrie, când cele două echipe s-au întâlnit în faza inițială, dar acum contextul era mult diferit.

Și prezenta, contextul, unele amintiri. ”Fantome ale trecutului” le-a numit ”Marca” în numărul său de marți, din ziua jocului cum ar veni. Una dintre fantome, cea mai detestată, de fapt, se ițea imediat după un ”You’ll never walk alone”, asta ca să înțelegeți legătura. Acel naufragiu din Liverpool încă e prezent în mintea catalanilor, poate chiar mai mult decât acel 2-8 cu Bayern din pandemie, căci atunci, pe ”Anfield”, Barcelona era ca și calificată și s-a trezit eliminată. Un mic atac de panică trebuie că a existat prin tribuna catalană la 2-0 sau 3-1, ceva gânduri negre e posibil să fi survolat stadionul, însă totul a rămas la acest nivel. De sperietură. Dar și de avertisment.

Erau la pământ și nu știau

Barcelona revine în semifinalele Ligii Campionilor după 6 ani. Enorm pentru un club  atât de mare. O perioadă de adevărat purgatoriu pentru o grupare care a făcut din risipă și proastă gestiune o politică în sine. La începutul pandemiei cineva, nici nu mai contează cine, a scos în față o constatare ce ne-a cutremurat atunci prin adevărul său: ”Eram fericiți, dar nu știam asta”. Parafrazând un pic, atunci, cu Liverpool, Barcelona era la pământ, dar nu știa asta. Avea s-o afle după, căci acel 2-8 cu Bayern a fost doar începutul unui drum îmbibat cu noroi, ce a însemnat în primul rând despărțirea murdară de Messi și, ulterior, acele jalnice participări (și eliminări) din Europa League, completate ”glorios” de derapajul cu PSG din sezonul trecut.

Barcelona a revenit de astăzi pe drumul asfaltat pe care a circulat atâta amar de vreme. Fără ca asta să fie neapărat programat, căci președintele Laporta bugetase pentru acest sezon un sfert de finală. Nu știu cine s-ar fi gândit astă vară, în primele săptămâni cu Hansi Flick, că această echipă plină de tineri și oarecum neexperimentată va ajunge la final de aprilie să lupte pe trei fronturi și să fie văzută ca favorită pe fiecare dintre ele. În 2019, la ora meciului cu Liverpool, doar Lewandowski și Szczesny jucau fotbal la un nivel înalt, iar De Jong era la stadiul de revelație, la Ajax. Ter Stegen, azi accidentat, se regăsea și-atunci în lotul Barcelonei, Kounde era la Bordeaux, Araujo la echipa a doua a catalanilor, Cubarsi, Pedri, Gavi, Balde, Gerard Martin, Casado sau Lamine Yamal erau la diverse grupe de copii, Dani Olmo prin Croația, în timp ce Raphinha începea să fie remarcat la Sporting Lisabona. Iar Hansi Flick încă nu ajunsese la Bayern, era fără serviciu, tocmai plecase de la Hoffenheim, unde fusese director sportiv.

Se spune că în Champions League orice echipă e datoare cu o seară de coșmar și cu una de vis. Barcelona a avut, de-a lungul timpului, din fiecare. În acest sezon, mai mult a visat frumos și poate că acum, la Dortmund, a bifat visul urât. Care se poate transforma în lecție pentru un vestiar în formare. Fotbalul mare nu acceptă suficiența, iar Liga Campionilor nu permite, în fazele sale superioare, unde marja de eroare e infimă, momente de superficialitate. Știindu-se superioară, căci superioritatea față de Borussia s-a putut sesiza și-n condițiile acestei prestații proaste, Barcelona a jucat relaxat la Dortmund, pe undeva explicabil căci un 4-0 în tur oferă acea senzație că nimic nu se poate întâmpla. Ar trebui să-și fi învățat lecția, iar figura lui Lamine Yamal, negru de supărare pe banca de rezerve, confirmă oarecum această idee. La fel și declarația lui Kounde, ”sunt decepționat de meciul pe care l-am făcut, n-am fost la înălțime”, confirmând într-un fel standardele pe care această echipă și le-a impus. Abia acum Barcelona ar trebui să fi devenit favorită la câștigarea trofeului.

P.S.

În semifinale s-a calificat și PSG. Meritat după prima manșă și după prima repriză a returului, dar cu câte emoții la final! Și la Birmingham s-a confirmat că relaxarea nu are ce căuta în Champions League. Parizienilor le-a trecut glonțul pe la ureche și e de presupus, ca și catalanii, că au învățat din asta. Asemănările dintre cele două echipe sunt evidente, inclusiv la nivel de tinerețe și lipsă de experiență. Luis Enrique e singurul antrenor din epoca ”Qatar Saint Germain” ce duce Parisul în două semifinale consecutive. Anul trecut îl avea pe Mbappe, acum nu-l mai are, dar, paradoxal, tocmai ăsta poate fi atuul acestei echipe pentru îndeplinirea visului.