MIRACOLUL LUI FLICK ȘI PATRIMONIUL MADRIDULUI

”Si se puede, si se puede”. Acesta a fost mesajul pe care fanii lui Real Madrid l-au transmis jucătorilor lui Ancelotti atât la plecarea spre Sevilla cât și atunci când au ajuns la stadionul finalei de sâmbătă seară. În spatele acestui imbold, unul folosit în Spania mai degrabă înaintea unor misiuni complicate, aproape imposibile, ceva de genul ”hai că se poate!” de la noi, se ascunde practic un curios sentiment de inferioritate față de rivalii din Barcelona. Zic curios pentru că-n ADN-ul Madridului nu prea se pune problema așa, acolo mai degrabă se aude ”a por ellos” ori ”vamos” (”pe ei și la casierie”, dacă tot am deschis ușa paralelismelor), mai apropiat de caracterul de învingător cu care a obișnuit acest club.

Și, culmea, era să funcționeze. Real Madrid a făcut la Sevilla poate cea mai bună repriză (a doua) din acest sezon într-un duel cu un adversar redutabil. Venită după o primă parte în linia ultimelor prestații, fără șut pe poartă și aproape fără să conteze în joc, limitându-se doar să contempleze mașinăria de pase a rivalilor. Schimbările lui Ancelotti, nu doar Mbappe, ci și cele realizate imediat după pauză, au născut un pui de remontada ce, sunt convins, a readus înaintea tuturor celor care priveau acest meci, teoria că Real Madrid nu pierde de regulă finalele importante pe care le joacă. Iar asta era o finală importantă, mult peste Supercupa saudită de exemplu. Problema madrilenilor e că nici Hansi Flick nu pierde finale, iar Barcelona lui Hansi e superioară Barcelonei lui Xavi dintr-un motiv simplu: a deprins mentalitatea nemțească a antrenorului său, completată de seriozitate și o liniște aproape ireală.

Așa că repriza asta bună a Madridului s-a transformat într-un, cu scuzele de rigoare celor mai pudici, ”remontadus interruptus”. Barcelona a câștigat trofeul și a scurtcircuitat acest fir epic, ombilical de-a dreptul, cu care ne obișnuise Real Madrid, căci de regulă acest tip de partidă, cu acest fir epic țesut pe parcurs, era câștigată de Real Madrid. Și ne-a mai arătat ceva acest succes, care vine să confirme supremația catalanilor în acest sezon, faptul că o echipă în adevăratul sens al cuvântului e mereu de preferat unui grup de superstaruri ce nu prea sunt în stare să-și înfrângă egou-rile și să arate că sunt capabile de gesturi de solidaritate. Iar aici am un singur exemplu, cred eu concludent, golul de 1-0 marcat de Pedri. Căutați să revedeți faza și încercați să-l găsiți pe Bellingham în contextul ei. Englezul, a cărui prestație n-a fost deloc anostă, dimpotrivă, caută o pasă de gol pentru Vinicius (senzația mea e că ar fi fost ofsaid, dar nu contează), n-o găsește pentru că Pau Cubarsi (18 ani!!!) a avut o intuiție extraordinară, iar mai apoi rămâne țintuit, cu mâinile în șold, privind derularea unei acțiuni pe care Pedri o începe și tot el o termină, dintr-o zonă în care nu se regăsea nici măcar un tricou alb. Spiritul de echipă se antrenează și el, nu doar ieșirile la ofsaid, iar aici Ancelotti are o problemă. Ca să nu mai spun că nici ieșirile la ofsaid nu par prea antrenate la Madrid.

Barcelona lui Hansi și comparațiile cu Pep

Că Barcelona e o echipă bine antrenată, cred că nu mai există dubii. Ceea ce a reușit Hansi Flick în acest sezon e un mic miracol, indiferent de cum se va termina totul. Unii încearcă să găsească asemănări între Barcelona lui Flick și cea a lui Guardiola, din primul sezon al lui Pep. Se pot face eventual comparații la nivel de așteptări, căci nici atunci, după două campionate consecutive ale lui Real Madrid, nu erau prea multe, însă la nivel de lot cred că nu-și au rostul. Trei sferturi din acea echipă a lui Pep câștigase Champions League în 2006, atacul era Messi-Eto’o-Henry, lider în apărare era Puyol, Xavi avea 28 de ani, Iniesta 25, venise Dani Alves, în defensivă mai erau Abidal și Rafa Marquez, doar Busquets poate crea unele asemănări cu ceea ce există azi. În plus, Guardiola era încă de pe-atunci obsedat de tactică, de acel ”juego de posicion” împletit cu ”juego de posesion”, desprinse din ideile lui Cruyff, ceea ce Flick nu e și, între noi fie vorba, nici nu prea are cum câtă vreme vestiarul său e populat mai degrabă de elevi și studenți. Care au însă în atitudinea lor și acea inconștiență specifică vârstei. ”Dacă Real Madrid ne dă un gol, nu contează. Dacă Real Madrid ne dă două goluri, nu contează. Suntem mai buni și am demonstrat”. Asta zice Lamine Yamal, care încă n-are 18 ani, iar cuvintele astea sună ciudat dacă e să ne amintim cum s-au dezintegrat de-a dreptul echipe precum City, PSG, Bayern, Chelsea după ce au încasat un gol de la madrileni. Puși parcă pe șotii, copiii din vestiarul Barcelonei au ”furat” ceea ce se credea a fi doar patrimoniul Madridului.

Ce urmează acum pentru catalani? ”Dubla” cu Inter, extrem de grea, căci la nivel fizic echipa lui Flick pare la capătul puterilor. Energia pe care ți-o dă o astfel de victorie poate fi însă extrem de importantă, iar aici, da, se pot face comparații cu acel prim sezon al lui Guardiola, căci ”tripla” de atunci a demarat după Cupa Spaniei câștigată cu Bilbao. Campionatul pare bine așezat, chit că mai e un ”Clasico” de disputat, mai ales din pricina acelui sentiment de inferioritate al Madridului de care vorbeam. La Madrid există și problema Ancelotti (mulți cred că nu va fi el cel ce va conduce echipa la Mondialul cluburilor), iar starea de spirit e sub nivelul mării. Dincolo de toate, senzația e că Hansi Flick a readus Barcelona în vârful ierarhiei continentale, iar chestia asta nu se contabilizează doar prin trofeele câștigate, ci mai ales prin imaginea pe care o transmite. Din punctul ăsta de vedere, inclusiv (sau mai ales) cu ceea ce a făcut în preziua meciului, Real Madrid are o problemă.

P.S 1

Au început deja calculele pentru Balonul de Aur. Și, evident, jucătorii Barcelonei sunt bine poziționați aici, mai ales că e an fără turnee finale majore. Raphinha și Lamine Yamal sunt cei mai mediatizați. Îmi permit însă o întrebare în sensul ăsta: cu Pedri cum facem? Nu cred că există astăzi jucător care să condiționeze atât de mult jocul echipei sale precum Pedri. Liniștea acestui băiat de 22 de ani amintește de Xavi, iar inventivitatea de Iniesta. La 28 de ani. Urmând exemplul celor doi, probabil că, dacă se va pune problema, Pedri va pierde Balonul în duelul cu cei doi colegi. De regulă atunci când Pedri pierde balonul, Barcelona are o problemă, vezi golul de 1-1 de sâmbătă, dar de data asta, dacă va fi așa, nu vor exista urmări. Tocmai pentru că Pedri pare din același aluat cu Xavi și Iniesta.

P.S. 2

Un meci de genul ăsta se judecă și la nivel de detalii. Unul l-am amintit mai sus, mingea pierdută de Pedri ce a condus la golul de 1-1. Există și-n cealaltă tabără ceva de genul ăsta. Doi oameni esențiali în victoriile Madridului din trecut, Courtois și Modric, greșesc grav la cele două reușite cu care Barcelona a izbutit ”remontada”

P.S. 3

Omul meciului a fost desemnat Ferran Torres, dar eu cred că e nedrept să nu pomenim aici numele lui Jules Kounde. ”Dacă-l țin rezervă, se apucă să alerge în jurul casei la 3 dimineața, așa că prefer să-l bag”, glumea Hansi Flick despre internaționalul francez, cel mai folosit jucător al său, 4380 de minute și 49 de meciuri ca titular. În completare, ”Relevo” a oferit un detaliu mai puțin știut: astă vară, după semifinala de la Euro pierdută de Franța cu Spania, Kounde s-a odihnit două zile și s-a prezentat la antrenamentele Barcelonei, ca să-și cunoască noul antrenor. Apoi s-a dus la Los Angeles, la un centru specializat, pentru a-și îmbunătăți viziunea periferică orientată spre stânga, fiindcă și-a dat seama că poziția lui în teren va fi de-acum încolo cea de fundaș dreapta. Sprintul pe care l-a făcut la faza golului, după două ore de joc intens, preluarea orientată și finalizarea nu puteau fi realizate fără o stare fizică exemplară.

P.S.4

Absolut lamentabilă ora la care a fost programată această finală. Ora 10 seara în Spania nu e neapărat una foarte târzie, dar pentru cină, nu pentru fotbal.