”Ladies and gentlemen, good afternoon. This is your captain speaking”. Trecuseră deja 9 ore de cînd decolasem din Doha, iar apropierea aterizării în Bali deja se simțea. Stewardesele începuseră să împartă tăvițele cu mîncarea ce ar fi trebuit să fie micul dejun, dar de fapt era prînzul, lumea se ridica de pe scaune ca să mai alunge din amorțeală, iar în jurul toaletelor se formaseră deja cozi. Anunțul comandantului a confirmat ceea ce ne transmitea și ecranul din fața fiecărui scaun, că zborul nu va mai dura mult. ”În 30 de minute vom ateriza pe aeroportul din Denpasar-Bali, destinația noastră. Sperăm că ați avut un zbor plăcut împreună cu ”Qatar Airways”.
Citeste mai mult …
Acest text se adresează în principal celor sub 25 de ani. Dacă aveți peste 35 sau ați depășit granița cifrei 4, vă rog să vă opriți pentru o clipă din ceea ce faceți, să închideți ochii și să încercați să vă întoarceți în timp! He he, știu că ați vrea, dar din păcate e imposibil. Ceea ce vă solicitam eu era doar o încercare de a vă reaminti ce făceați în urmă cu 25 de ani pe vremea asta?
Citeste mai mult …
Ca orice om de pe planeta asta am și eu pasiunile mele. Pe cea mai mare cred că o cunoaște toată lumea. ”Dacă-ți place ce faci, nu vei munci nici o singură zi din viața ta”, spune o vorbă veche și celebră, atribuită lui Confucius, cu toate că eu am ceva dubii că în perioada în care a trăit marele filozof chinez era foarte clar delimitată noțiunea de muncă, în sensul său de azi. Dar, slavă Domnului, mergînd pe firul acestei idei, n-am muncit nici o zi în cei (deja) 20 de ani pe care i-am petrecut în presă. Această pasiune, devenită meserie, m-a ajutat în celelalte două: să călătoresc și să mănînc.
Citeste mai mult …
Între a analiza o semifinală după care ar fi prea multe de scris și o alta după care n-ar fi mai nimic de scris, m-am gîndit să pedalez din nou pe străduța amintirilor. Amintirile nu ţi le ia nimeni. Nici visele, de acord, dar amintirile sînt ale tale, doar ale tale. Sînt acele imagini care te fac să zîmbeşti, sînt acele imagini care-ţi aduc ochii la graniţa lacrimilor, sînt acele amintiri pe care nimic nu le poate înlocui. Nici măcar visele.
Citeste mai mult …
S-a stins Alfredo Di Stefano. La 88 de ani, pe care abia ce i-a împlinit pe 4 iulie. Nu mult timp după, în timp ce se uita la un meci de fotbal de la Mondialul brazilian, a suferit un atac cardiac. Inima sa atît de încercată s-a luptat, însă în cele din urmă a încetat să mai bată.
E o zi tristă pentru fotbal. Ne despărțim de una dintre cele mai mari figuri pe care acest sport a fost capabil să le ofere. Trăim timpuri în care Messi, Cristiano Ronaldo, Neymar sau alții ca ei ne acaparează ecranele televizoarelor, ale calculatoarelor, ale tabletelor și ale telefoanelor mobile. A existat însă și o vreme în care toate acestea nu se inventaseră, în care imaginile erau alb-negru, iar mingea de fotbal avea șiret. Acelea au fost timpurile în care un argentinian poreclit ”Săgeata blondă” venea în Europa și-o cucerea definit. Acesta a fost Alfredo Di Stefano, omul de care sînt legate primele 5 Cupe ale Campionilor Europeni, cîștigate de manieră consecutivă și foart clară de Real Madrid. 5 din cele 10 actuale.
Destinul lui Di Stefano nu are cum să nu fie legat de aceste trofee. Poate că așa a fost să fie, ca exact în anul în care Real Madrid a cîștigat ”la decima”, omul care a adus-o pe prima să plece din această lume. S-a bucurat de acest trofeu ca și când ar fi fost primul. Iar acum a plecat într-o altă lume, să le povestească lui Ferenc Puskas și Santiago Bernabeu cum stă treaba cu fotbalul 50 de ani mai tîrziu.
Pentru cine nu știe, Alfredo Di Stefano a fost primul mare nume disputat de Real Madrid și FC Barcelona. A ajuns la Madrid, după ce jucase în cîteva meciuri amicale în tricoul Barcelonei. După o istorie rocambolească, zice-se că la intervenția lui Franco, dictatorul spaniol avînd legături afective cu clubul din Madrid. Aveți întreaga poveste, spusă chiar de cei implicați, mai jos:
Și pentru că imaginile vorbesc cel mai bine atunci cînd vine vorba de un fotbalist, vă invit să-l descoperiți pe Alfredo Di Stefano așa cum a fost. De multe ori genial, de foarte multe ori decisiv. Sînt două filme documentare care pot reliefa personalitatea celui care a fost ”La Saeta”.
Odihnească-se în pace!
Primul film:
Cel de=al doilea film:
Pe 16 mai e ziua lui Marius Niculae. A făcut 33 de ani, încă o dovadă că timpul trece mult mai repede de cît ne dorim și ne imaginam, la un moment dat. Îl cunosc pe Marius demult. Din perioada cînd era considerat unul dintre cei mai promițători atacanți din Europa. Asta era acum vreo 14 ani și-mi amintesc un meci colosal făcut de el cu Steaua, în Ghencea, într-o mocirlă înfiorătoare, mocirlă ce ne-a urmărit apoi la nivel de echipă națională.
Citeste mai mult …
Caută-mă!