După 3-0 în prima manșă pentru Real Madriud, cred că puțini sînt cei care cred cu adevărat că meciul retur de pe ”Calderon” poate provoca o surpriză colosală. Sigur, în fotbal totul e posibil, iar speranța moare întotdeauna ultima. Logica însă te invită la altceva, iar realismul te coboară cu picioarele pe pămînt. Real Madrid are 95 la sută șanse de a merge în finală, mai ales că la Atetico, cît s-ar lega de lucrul ăsta jucătorii lui Simeone, nu joacă stadionul și, mai mult decît atît, nu joacă nici marcatorii echipei, Diego Costa și David Villa.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Această semifinală, cît ar fi ea de jucată, atrage cîteva pericole pentru ambele echipe. Pentru Real Madrid, pericolele se numesc Sergio Ramos și Pepe. Ambii au cartonașe galbene și sînt la unul singur de suspendare. Sincer n-am înțeles de ce Ramos n-a forțat galbenul în tur, astfel încît să piardă returul, dar să stea liniștit în perspectva finalei. La Pepe n-a fost cazul, ar fi însemnat o eliminare atunci. Pentru Ancelotti, lucrurile nu-s simple. Să începi cu ambii jucători e un mare risc, pentru că, privind lucrurile prin prisma rivalității, a presiunii publicului și a celor întîmplate în meciul tur, e puțin probabil ca amîndoi să scape fără cartonaș. Depinde foarte mult de cum vor decurge ostilitățile.
Pe de altă parte, nici să-i lași pe ambii pe banca de rezerve nu mi se pare o idee prea bună. Cu unul va trebui să riște Ancelotti și să-l trimită din primul minut. Aș merge aici pe mîna lui Pepe, care de vreo doi ani pare mai capabil să-și stăpînească pornirile pe care le avea mai demult. Poate că plecarea lui Mourinho l-a ajutat în sensul ăsta, căci relația existentă între ei la început, dar ruptă complet pe final, îl determina pe fundaș să fie foarte enrgic și determinat în încecarea de a-și ajuta cum poate mai bine compatriotul de pe bancă. Chit că asta îl făcea cîteodată să-și piardă luciditatea. Și-a mai revenit însă în ultimul an. Sergio Ramos nu prea, iar presiunea pe care stadionul o va pune asupra lui ar putea să-i creeze probleme de comportament, căci el nu prea știe să se abțină.
Plus că mai e Varane. E momentul prielnic să vezi care e situația sa. În special din punct de vedere fizic, dar și al nivelului de joc, căci în curînd se face anul de cînd s-a accidentat, iar o astfel de perioadă de inactivitate, presărată și cu recidive, lasă urme clare în evoluțiile ulterioare. E o partidă însă de nivel, nu un test amical comod, astfel că merg pe ideea că Varane va fi unul dintre fundașii centrali. La fel cum cred că Isco va primi șanse azi, poate chiar în locul lui Jese, care e totuși prea crud pentru meciuri din 3 în 3 zile.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Pericolul pentru Atletico vine din altă direcție. Se spune mereu ca fotbalul e o stare de spirit și nu cred că se spune în van. După două înfrîngeri consecutive, starea de spirit la Atletico nu-i cea mai bună, ba chiar cred că stă pe muchie de cuțit. O a treia înfrîngere n-ar fi deloc bună din acest punct de vedere, mai ales încă una venită din partea marelui dușman din oraș, cu care urmează să se întîlnească, pe același stadion, duminică 2 martie.
Dincolo de greșelile de arbitraj care au existat împotriva sa, Atletico traversează un tronson de joc slab. Echipa pare obosită, căci Simeone a cam folosit aceiași oameni, cu foarte puține excepții. Ar fi momentul azi ca Diego și Adrian să arate că se poate conta pe ei, la o adică. În zare se vede Milan, chiar așa cu probleme cum e echipa lui Seedorf, iar spre deosebire de sezonul trecut Atletico nu mai poate trata cu relaxare meciurile de campionat pentru a pregăti în liniște finalul de sezon. O victorie astăzi ar mai readuce din moral fotbaliștilor, căci nimic nu e mai rău pentru ei decît să fie obosiți și din punct de vedere fizic și din punct de vedere psihic. După meciul de azi, vine unul acasă cu Valladolid, apoi Milan, apoi încă o deplasare la Pamplona, apoi pauză de o săptămînă, în care echipa se poate reface cît de cît din punct de vedere fizic. E important însă nivelul mental cu care vor fi abordate cele 3 partide de car pomeneam, astfel că rezultatul de azi, chit că în economia dublei manșe nu va conta, e foarte important. Fie și pentru a pune capăt unei perioade absolut incredibile de 5359 de zile de cînd Atletico nu a mai bătut acasă pe Real Madrid. În perspectiva meciului din 2 martie, e un demers cît se poate de onorabil.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
AC Milan a pierdut sîmbătă seară meciul de la Napoli. Nu asta e neapărat important, deși faptul că Napoli n-a mai bătut pe Milan de două ori într-un campionat de pe vremea cînd Maradona era zeul fotbalului, iar Serie A era cel mai puternic campionat din lume, poate că ar merita consemnat. De aceea și consemneze. Milan a pierdut la Napoli, dar mie mi se pare că a arătat primele semne de viață din acest sezon. A arătat că există speranțe de viitor.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE MILANULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Clarence Seedorf a ajuns la Milan în plin război civil pentru supremație între Galliani și Barbara Berlusconi. Fiecare își dorea controlul pentru sine, într-o societate (așa le place italienilor să spună, ”societa”) în care, pînă acum, cuvîntul lui Silvio Berlusconi era ultimul și era literă de lege. În paranteză fie spus, nu l-aș vedea pe Don Silvio chiar atît de marginalizat, cum pretind unii, chiar așa la pămînt din punct de vedere financiar, cum pretind alții. De curînd, grupul Mediaset, controlat de el, a dat o mare lovitură de imagine și a reușit să cîștige, în fața atotputernicilor de la SKY, drepturile exclusive pentru Italia ale Ligii Campionilor, din 2015 până în 2018. A plătit pentru asta undeva în jur de 700 de milioane de euro. Ceea ce nu e de colo.
Mă întorc la Seedorf. Mulți s-au întrebat de ce a renunțat la viața frumoasă din Brazilia pentru a se amesteca în vîrtejul milanez. Cei ce s-au întrebat sau încă se întreabă n-au trăit ori nu înțeleg ideea de provocare. De moment. Mai pe românește spus, de tren ce poate trece o singură dată prin gara vieții tale. Se spune că destinul îți pune pe masă cărțile succesului, important e ca tu să ai inspirația s-o întorci pe cea care trebuie, atunci când trebuie, căci mai important decît cartea în sine e momentul în care te decizi s-o joci. Seedorf s-a decis s-o joace acum. Milan e Milan, în orice moment s-ar afla, nu se poate refuza o asemenea provocare indiferent de cît de dulce ar fi viața ta în acel moment. Să aștepți un posibil moment prielnic în viitor nu e o opțiune pentru nimeni, căci acel moment s-ar putea să nu mai vină niciodată.
Spuneam că la Napoli am văzut primele semne de viață ale noului Milan marca Seedorf. Odată cu noile achiziții, Seedorf are mai multe variante la dispoziție acum, dar are și timp să vadă unde și cum mai trebuie întărit. Probabil că olandezul are în minte și acum cel mai de succes modul pe care l-a trăit ca jucător, acel 4-3-2-1 al lui Ancelotti, brăduțul de Crăciun cu care Milan domina Europa la mijlocul deceniului trecut. Dacă stăm să ne amintim, Milan a cîștigat cu acest sistem Liga Campionilor în 2003 și 2007 și logic ar fi fost s-o cîștige și-n 2004 și-n 2005, cînd două accidente greu repetabile au scos Milanul de pe listă, acel retur cu Depor după 4-1 acasă și acea repriză cu Liverpool, după 3-0 la pauză. E logic cred ca Seedorf să încerce să adapteze acel sistem la realitatea din lotul de azi. Care nu prea merită comparată cu ce era atunci, pentru că dezavantajul ar fi major.
La Napoli am văzut o timidă încercare de 4-3-2-1. A început cu De Sciglio fundaș dreapta și Abate în fața lui și cu Emanuelson în stînga. La pauză a schimbat, De Sciglio a revenit pe stînga și Abate a redevenit fundaș, căci în zona de mijloc exprimarea sa n-a prea fost coerentă. În zona fundașilor centrali cred că mai trebuie umblat și sînt convins că la vară se va întîmpla, căci Seedorf pare a avea o forță de persuasiune notabilă față de familia Berlusconi. În față apărării, Essien și De Jong ar trebui să preia rolurile lui Gatusso și Ambrosini, iar pe Montolivo, deși a fost rezervă la Napoli, eu unul îl văd cel mai apropiat de profilul de atunci al lui Pirlo. Pînă să intre Montolivo, Milan a avut mari probleme în a scoate curat mingea din propria jumătate, căci nici Essien și nici De Jong, el mai ales, nu-s prea grozavi la capitolul pase corecte.
Mai în față ar fi Kaka, elementul de legătură între vechiul și noul Milan. Mi se pare că Seedorf s-ar vedea pe sine în Taarabt, al cărui debut în Serie A pe un teren complicat a fost mai mult decît notabil. Mai e și varianta Honda în zonă, chit că eu l-aș vedea pe japonez ceva mai în spate în anumite meciuri, așa cum era Rui Costa prin 2003, alături de Pirlo și Gatusso, pentru a oferi echipei un plus de idei, de talent. Mi se pare că sună bine Essien-Montolivo, Honda-Taarabt, Kaka.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Apoi ar veni atacul. Șevcenko era omul în acea perioadă. Acum ar trebui să fie Balotelli. Aici am dubiile mele în legătură cu continuitatea lui Super Mario. Dar și cu posibilitatea ca el să-și asume acest rol, extrem de important. E în continuare prea răsfățat, cu un caracter pe care greu te poți baza și extrem de sinusoidal în prestații. Are și un anturaj, a se citi impresar, care-l predispune la conflicte, căci un fotbalist care pînă la vârsta lui a jucat la Inter, City și Milan, fără să se impună nicăieri, nu-i o garanție. Poate că ar fi mai bine să fie lăsat să plece și banii obținuți să fie investiți într-un atacant, nu neapărat tînăr, dar pe care să te bazezi în moment dificile și nu să te temi că te-ar putea lăsa oricînd baltă.
Nu cred că Milanul lui Seedorf poate juca mai rău decît cel al lui Allegri din acest sezon. Cred că Seedorf are la dispozție această perioadă pentru a încerca să repare ce se mai poate repara. Dacă va reuși, va fi meritul lui, dacă nu va reuși, nu va fi vina lui. Cam în această frază cred că trebuie căutat motivul pentru care a aceptat să preia acum echipa. Sezonul viitor însă va fi cel în care va trebui să-și foloseasă bine creditul pe care-l are în acest moment.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Am ratat primul sfert de oră al meciului dintre Liverpool și Arsenal. Se mai întîmplă. Sînt destul de puține ocaziile în care pot vedea un meci acasă, relaxat, fără să am treabă încît pur și simplu am uitat că începe la fără un sfert și nu la fix. Unii ar spune că bătrînețea își face simțită prezența. Posibil. Cert e că am mutat pe meci fix cînd Sterling marca golul de 3-0. Cîteva zeci de secunde mai tîrziu, Sturridge făcea 4-0 și, practic, punea capăt suspansului. A urmat o repriză și jumătate de fotbal ciudat, în care Arsenal, să nu uităm, liderul campionatului înaintea etapei, părea un vas serios avariat, cu cele mai bune piese nefuncționale, cu aparatura de bord deteriorată, pe traseul căruia nu exista decît o singură variantă posibilă: naufragiul.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
S-a terminat 5-1, dar putea fi mai rău, iar amintirea acelui 8-2 de pe ”Old Trafford” cred că a fost prezentă în mintea tuturor fanilor lui Arsenal pe toată durata meciului. Există însă unele diferențe față de acel joc. Acum, Arsenal se prezenta ca o pretendentă la titlu. Am stat și m-a gîndit cînd s-a întîmplat ca o echipă ce încasează o asemenea corecție să cîștige ulterior campionatul? Am pus întrebarea și la Fotbal European, și cineva m-a ajutat cu exemplul unui Liverpool-Manchester United 4-1 de acum ceva vreme. Pînă la urmă, contează cred mai puțin. Ceea ce contează e că Arsenal n-a arătat pe ”Anfield” ca o echipă capabilă să cîștige campionatul în acest sezon. Așa cum, de altfel, n-a arătat nici pe ”Etihad”, cînd City i-a administra un 6-3 de tenis.
Dar despre Arsenal, ceva mai tîrziu. Logic e să încep cu Liverpool. Și tot logic e să mă întreb, la acest moment, dacă Liverpool va fi doar un arbitru în lupta pentru titlu sau se va și implica activ în ea? Privind la Liverpool și la jocul echipei lui Brendan Rodgers, gîndul îmi zboară la Manchester United și la situația ei de acum. Paradoxal, exemplul lui Brendan Rodgers poate veni în sprijinul lui David Moyes. În sezonul trecut, Liverpool își exaspera suporterii, cam cum face United acum, comparațiile cu precedentul antrenor, în speță Dalglish, erau la ordinea zilei, ca și acum la United. Și, ca și acum la United, dacă n-am fi fost în Anglia în mod normal Brendan Rodgers ar fi fost demis, dacă nu în timpul campionatului, măcar la finalul său, cînd Liverpool s-a situat în afara pozițiilor europene.
Că nu s-a întîmplat așa, e meritul șefilor lui Liverpool, dar și filozofiei britanice, a educației mai bine zis. Liverpool în sezonul ăsta arată mult mai bine. Transferurile făcute l-au ajutat pe Rodgers să aibă mai multe variante la îndemînă, astfel că situațiile cînd jucători importanți lipseau să nu afecteze echipa. Cum, de altfel, se întîmplă la Arsenal. Pentru meciul de care vorbim, Rodgers nu i-a avut la dispoziție pe Sakho, Agger, Glen Johnson, Jose Enrique și Lucas. Cu toate astea a găsit resurse pentru un prim ”11” competitiv.
Din punct de vedere tactic, Rodgers s-a adaptat și el. Vechiul său 4-3-3 de la Swansea s-a transformat într-un 4-1-4-1 mult mai mobil și care generează mult mai multă densitate în zonele de mijloc. Parcă și Gerrard și-a găsit poziția ideală, ca vîrf al unui triunghi, cu Henderson și Coutinho, îndreptat însă spre propria poartă, nu spre poarta adversă. Un fel de Pirlo, la Juve, în aceeași figură geometrică pe care o construiește împreună cu Vidal și Pogba. Experiența îl ajută pe Gerrard, intuiția de asemenea, echipa se orientează după poziția sa în teren.
În ciuda concepției lui Rodgers (n-ați uitat sper de Swansea care era numită ”Swanselona” pentru posesia pe care o căuta), Liverpool pare o echipă care se simte foarte bine și atunci cînd e atacată. Apropo și de ce-a pățit Everton, tot pe ”Anfield”. Ba chiar parcă se simte mai bine, în special dacă are avantaj.
Pînă la acest meci cu Arsenal, Liverpool nu bătuse nici o una dintre echipele situate înaintea sa în clasament. A pierdut și cu Arsenal, și cu City și cu Chelsea. Toate partidele însă în deplasare. Acum a învins pe Arsenal, dar mai are de jucat pe ”Anfield” și cu Chelsea, și cu City, dar și cu Tottenham. Văzînd forța pe care ”cormoranii” o au pe propriul stadion, s-ar putea pedala pe ideea că vor arbitra lupta pentru titlu. Liverpool e însă la 6 puncte de liderul Chelsea. De ce n-ar putea intra și ca jucător în lupta pentru titlu? Mai ales că Brendan Rodgers nu va avea mijlocul de săptămînă ocupat cu meciuri europene, iar lotul se poate reface din punct de vedere fizic, ceea ce la echipele din fața sa nu e cazul deocamdată. Seria de partide din Premier League ce sta în fața lui Liverpool, Fulham, Swansea, Southampton, Sunderland, poate oferi răspuns la întrebarea pusă mai sus. Pare o serie lejeră, cu adversari din ”middle class”, dar acestea sînt meciurile în care se vede dacă o echipă e aptă să fie campioană sau nu. E o vorbă veche în fotbal și tare corectă, campionatele se cîștigă cu echipele mari, dar se pierd cu echipele mici.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cîte ceva acum despre Arsenal. Cînd începi meciul de la 0-1 e o problemă. Cînd îl începi de la 0-2, e și mai mare. Cînd e 0-4 la jumătatea primei reprize, problemele iau forma unui bulgăre de zăpadă ce se rostogolește și are tendința de a provoca o avalanșă. Faptul că o echipă ia două goluri din două cornere tinde să devină o obișnuință, căci nu-i prima dată cînd Arsenal se arată expusă la fazele fixe. Reacția de după goluri mi se pare însă de remarcat. Mai exact lipsa de reacție. Cam asta cred că a fost principala problemă a echipei lui Wenger pe ”Anfield”. A părut o echipă resemnată cu eșecul încă din minutul 10 și nimeni n-a încercat să forțeze destinul acestui joc.
Mă întorc la acel 8-2 din august 2011. Atunci, dacă îmi amintesc bine, diferența s-a făcut în ultima jumătate de oră, cu Arsenal în 10 oameni. Fusese 3-1 la pauză, iar Arsenal chiar avusese ocazii. În plus, îmi mai amintesc că Wenger a avut atunci mari probleme în a alcătui o formulă de start competitivă.
Probleme a avut și acum, de acord. În special absența lui Walcott, care lasă echipa fără un jucător care să știe să se demarce. Fără Walcott, toți ceilalți cer și primesc mingea la picior, ceea ce ușurează misiunea echipei adverse. L-aș aduga alături de Walcott și pe Flamini, ce pare foarte important în concepția lui Wenger. Și aș mai adăga teribila criză de formă prin care trece Mesut Ozil. Cel mai important om al echipei nu s-a văzut în momentele grele, a dispărut. În joc a părut o copie a acelui Ozil care-l scotea din minți pe Jose Mourinho la finala Cupei Spaniei dintre Real și Barcelona, de la Valencia. Indolent de multe ori, Ozil a părut într-un soi de letargie, părea un tibetan ce medita la nemurirea sufletului. Mourinho l-a scos atunci în minutul 69, Wenger l-a scos acum în minutul 61.
De la Ozil se așteaptă să fie un lider. Să fie Henry dacă se poate. Să fie Vieira. Să fie chiar și Fabregas, care nu degeaba era purtător de banderolă pe atunci. Mi se pare că Arsenal nu are în momentul ăsta un lider. E ceea ce nu demult a observat și Patrick Vieira, faptul că Arsenal trebuie să învețe să cîștige meciuri jucînd prost. O echipă campioană trebuie să știe și asta, să cîștige jucînd prost. Întrebați-l pe Mourinho!
Dacă am vorbit de programul lui Liverpool, iată și programul lui Arsenal: Manchester United, Liverpool, Bayern Munchen. În 8 zile și în 3 competiții. Apoi, după 3 meciuri aparent mai lejere cu Sunderland, Stoke și Swansea, urmează o perioadă de coșmar veritabil: Bayern, Tottenham, Chelsea (toate în deplasare), City, Everton. Nu există spațiu așadar pentru lamentări. Poate doar pentru o strîngere de rînduri.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
P.S.
Am amintit mai sus de David Moyes și de Manchester United. Lucrurile par a nu se schimba foarte tare la United nici măcar după venirea lui Mata și revenirile lui Van Persie și Rooney. Urmează Arsenal-Manchester United, prilej numai bun de revenire pentru ambele echipe.
Pînă atunci, cea mai bună caracterizare a partidei de pe ”Old Trafford” cu Fulham o reprezintă această poză cu Sir Alex Ferguson. Mai exact reacția lui Sir Alex Ferguson la ceea ce vedea pe teren (lîngă el poate l-ați recunoscut, deși a îmbătrînit foarte tare, e Mick Hucknall, solistul de la Simply Red):
Ne-am despărțit de ceva vreme de anul 2013. Am intrat, fotbalistic vorbind, destul de mult în anul 2014, curînd se vor relua și cupele europene. Poate ca nu e prea tîrziu însă să ne reamintim ceea ce a fost frumos în anul pe care recent l-am încheiat.
Am descoperit întîmplător un top al celor mai frumoase goluri ale anului 2013. Mai exact 100 de goluri, pe care m-am gîndit că merită să le vadă toată lumea. Veți regăsi cîteva reușite cunoscute, dar și nume mai puțin vizibile, de jucători mai puțini cunoscuți, din campionate mai puțin expuse. Inclusiv din fotbalul feminin. Cu comentarii în diverse limbi, ceea ce face grupajul și mai atractiv.
Nu-mi dau seama daca lipsește vreunul. Dacă s-ar mai fi putut regăsi și alte goluri în acest top. Dacă aveți vreo idee, nu ezitați să mi-o trimiteți, astfel încît să poată fi văzută de toată lumea.
Iar dacă doriți să faceți o comparație cu golurile anului 2012, le găsiți AICI.
Vizionare plăcută!
Despre Jose Mourinho s-au scris milioane de rînduri. Sute de mii de articole, zeci de mii de editoriale și destul de multe cărți. O simplă căutare pe Google și poți găsi destule titluri care-l au ca personaj principal de antrenorul portughez. Controversat și admirat în același timp, Mourinho are toate caracteristicile unui astfel de personaj principal. Citeste mai mult …
Pînă să ajung la Jese și la situația lui, voi începe, cum e și firesc cred, cu ceea ce s-a întîmplat pe ”Santiago Bernabeu”. A fost un meci așteptat de toată lumea, mai ales după cele petrecute la ultimele dueluri dintre Real Madrid și Atletico pe acest stadion, dar și prin conjunctura în care Atletico vizita stadionul rivalei, din poziția de lider în Primera, ceea ce nu s-a mai intîmplat de ani buni. A ieșit însă un rezultat pe care nimeni nu-l intuia, care face ca returul de pe ”Calderon” să devină mult mai simplu pentru Real.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Nu demult am scris pe acest blog despre faptul că zgomotul nu-i convine lui Simeone. Zgomotul făcut în jurul echipei sale, transformarea lui Atletico în favorită a meciurilor, chiar și atunci cînd adversar e Real Madrid. Lui Simeone nu-i place această presiune, dar mai mult decît lui, jucătorilor se pare că nu le place. Atletico a fost de nerecunoscut miercuri seară, iar acest 3-0, cu toate că unii ar putea vorbi și de ghinion, ținînd cont că au fost două autogoluri, mi se pare un rezultat just, dacă stăm să ne gîndim că Atletico a avut o singură ocazie în acest meci.
Foarte mult s-au concentrat jucătorii lui Simeone pe dueluri particulare. Pe Diego Costa nu l-am văzut decât ciondănindu-se cu Pepe, cu Arbeloa, cu Coentrao, cu Xabi Alonso și tot așa. E posibil să fi fost o strategie a celor de la Real, de a-l scoate din joc pe Diego Costa, de a-l atrage în diverse lupte conexe, dar fără complicitatea celui în cauză nu ar fi reușit. Diego Costa e un tip de jucător care, la rîndu-i, provoacă mult și parcă iubește aceste înțepături, mai degrabă golănești decât sportive. Dacă e ceva care să-l tragă în jos, ei bine asta este, acest stil ”de cartier” cu care înțelege să-și creeze avantaje în teren. Luat pe rînd de Pepe, de Arbeloa, de Xabi Alonso, ba chiar și de Coentrao, Diego Costa nu s-a mai gîndit la joc, iar Atletico a trebuit să se descurce fără cel mai bun om al său. Și nu s-a prea descurcat. Adăugați aici prestația modestă a lui Diego, cea destul de discretă a lui Arda, ghinionul de la golurile unu și trei, gafa lui Curtois de la golul doi, lipsa de concentrare a apărării și găsiți unele explicații ale dezastrului.
Nu toate explicațiile. Să nu se înțeleagă de aici că Atletico a pierdut meciul. Eu cred că, înainte de toate cele de mai sus, Real Madrid l-a cîștigat. Am văzut o echipă agresivă, inspirată, dornică de a-și crea ocazii, chiar în condițiile în care prestația lui Cristiano Ronaldo a fost departe de zilele lui bune. Cred, din acest punct de vedere, că-i vin numai bine lui Cristiano aceste etape de suspendare, își poate recăpăta astfel prospețimea fizică.
Ancelotti l-a surprins pe Simeone cu poziția lui Di Maria. Pe undeva forțat de achiziționarea lui Bale, Ancelotti a regîndit zona de acțiune a lui Di Maria, l-a scos din banda dreaptă unde-l tot vedeam cu Mourinho și l-a tras în centru. În principiu, pentru că pe parcursul meciurilor poziția lui se mai modifică, mai face schimb de locuri și mai ajunge în benzi. Dar în mod normal el acum joacă în linie cu Xabi Alonso și Modrici, într-un 4-3-3 pentru care Simeone nu a găsit antidot, iar Di Maria a răspuns cu o risipă de efort teribilă, dar și cu o inspirație în pase decisive de care, sincer, nu-l credeam în stare în sezoanele trecute, cînd acest aspect îi revenea lui Mesut Ozil.
Cred că Di Maria a fost omul meciului, dar mie mi se pare că Jese merită și el această titulatură. Mi-a plăcut mult felul în care a înțeles Jese să-și joace șansele, să-și forțeze într-un fel norocul. Norocul lui s-a numit accidentarea lui Bale, dar în momentul ăsta Ancelotti are o mare problemă. Și nu e simplă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
La 20 de ani, Jese arată o personalitate de invidiat. Spunea Ilie Dumitrescu la Fotbal European că e ”obraznic”, fotbalistic vorbind, ceea ce e foarte bine. Spre exemplu, eu unul aș vrea ca și Torje să fie la fel de ”obraznic”, să aibă același tupeu pe care-l are Jese. Lucru, de altfel, pe care Gică Craioveanu l-a sfătuit pe Torje, într-o discuție relaxată, acum cîteva luni, la Barcelona. Tupeul lui Jese vine însă și din promovarea care i se face. Acum vreo 3 ani, Marca i-a dedicat un reportaj exclusiv, în care era asemuit, nici mai mult nici mai puțin, cu Cristiano Ronaldo. Dar ține și de caracter, de personalitate. Faptul că el a declarat că-n 4 ani vrea să ia Balonul de Aur vine în sprijinul celor de mai sus.
Așadar Ancelotti are o problemă. Ce va face cu Jese atunci cînd Gareth Bale va fi apt de joc? Și nu mă refer la meciuri obișnuite de campionat, în care se mai rotesc jucători, ci la cele importante. În Clasico, de exemplu. Sau în Champions League. Va putea el să țină pe banca de rezerve un fotbalist de 100 de milioane, așa cum e Bale? Mie unul mi se pare greu de crezut. La Fotbal European, marți, am spus că nu-l văd pe Jese în lotul Realului peste două campionate. Nu în campionatul viitor, peste două campionate. Mie mi se pare că revăd explozia lui Soldado, nu neapărat pe cea a lui Negredo, căci actualul fotbalist de la City n-a avut atît de multe oportunități. Ca și Jese, Soldado avea o concurență fantastică: Ronaldo, Raul, Van Nistelroy, pe care n-a reușit s-o depășească. Și a plecat.
Mi se pare că Jese seamănă foarte mult cu Pedro, de la Barcelona. Ca situație. Explozia lui Pedro, destul de bruscă și ea, care l-a dus direct la Mondialul din 2010, e asemănătoare cu cea a lui Jese. Nu știu dacă Jese va ajunge în Brazilia, dar știu că, spre deosebire de Pedro, Jese e într-un limpede dezavantaj. E cunoscută politica lui Florentino Perez, mult diferită de cea a Barcelonei. Prea puțin s-a bazat el de-a lungul timpului pe fotbaliști promovați de la Academie, din ”La Fabrica”. A preferat să aducă nume cu care să-și poată dezvolta politica agresivă de marketing, care să susțină un buget de jumătate de miliard de euro.
Totuși, personalitatea lui Jese ar putea să-l ajute. El nu pare dintre cei care să bată timid la ușa primei echipe, mai degrabă e din categoria celor care sparg ușa și intră. De văzut însă dacă nu cumva ușa spartă de el cade peste patrimoniul societății. Bale face parte din această categorie. A costat prea mult, iar un al doilea caz Kaka nu cred să-i convină lui Florentino. La fel cum nu cred să-i convină lui Jese postura de jucător de lot. Dacă a spart ușa să intre, e posibil să spargă și geamul ca să iasă.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Caută-mă!