Finalurile de an calendaristic, nu fotbalistic, căci în fotbal anul începe în iunie și se termină în mai, aduce după sine decernarea premiilor. Superlativele anului își primesc trofeele și, implicit, recompensa. Care e cu dublă direcție, de simpatie și antipatie. Niciodată decernarea unui premiu nu poate mulțumi pe toată lumea, de fiecare dată există suporteri ai celorlalte tabere, cele perdante, care vor considera că sînt nedreptățiți. Balonul de Aur e cel mai important trofeu fotbalistic la nivel personal, iar în ultimii ani discuțiile legate de el au stîrnit polemici aprinse. Mai ales că în ultimii ani disputa a fost între Messi și Cristiano Ronaldo, între FC Barcelona și Real Madrid așadar, cluburi cu largă reprezentare afectivă la nivel global.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Acum cîteva luni, prin vară, cînd afară era cald și bine, mă întrebam tot aici pe blog cine va lua Balonul de Aur. Spunram atunci că e logic să te gîndești la un fotbalist de la Bayern. Eu mă gîndeam în acele zile la Robben, între tim a apărut numele lui Ribbery, care a și cîștigat de alfel un trofeu personal nu demult. Încercam în acest articol să explic din nou criteriile pe baza cărora se acordă acest Balon de Aur. Acest nou Balon de Aur, căci de cînd FIFA s-a amestacat în tradiționla anchetă a celor de la France Football, criteriile s-au mai schimbat. Înainte era clar, votau corespondenții L`Equipe-France Football, căci era premiul revistei. Era o mînă de oameni, căci oricît de prestigios ar fi grupul de presă nu putea acoperi toate continentele. Cu ajutorul FIFA, votul a devenit universal, pătrunzînd în cele mai îndepărtate colțuri.
Am spus mai sus că am încercat să explic din nou. O mai făcusem la începutul anului, imediat după ce Messi a primit al patrulea Balon consecutiv. Am încercat atunci sa explic de ce întotdeauna Messi. O să reiau cîteva din explicații. În primul rînd, s-au dus vremurile cînd doar trofeele contau. S-au dus așadar vremurile cînd un fundaș precum Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul unei campioane mondiale ce avea în lot mai mulți potențiali cîștigători decît el, dacă e să vorbim de valoare. Trofeele cîștigate reprezintă o parte din motivația celor care votează.
A doua motivație e dată de parcursul pe întregul an. În general însă ultima impresie contează, așa e întotdeauna. Consistența pe tot parcursul anului reprezintă un criteriu foarte important.
Și ar mai fi vorba de imagine. Cei care votează aînt și ei oameni ca noi toți, chit că acum sînt alături de ziariști și selecționeri ori căpitani de echipă. Au și ei preferații lor, simpatiile ori antipatiile lor. Eventual frustrările lor, eventual invidiile lor. Din acest punct de vedere, Messi pleca întotdeauna în avantaj, imaginea sa, plecată de la felul lui de a fi, dar și șlefuită, e limpede, de o echipă întreagă de profesioniști în PR și comunicare, fiind mai bună decît a lui Cristiano, pe care, paradoxal, nu-l avantaja prea tare faptul că arată precum un star de cinema și are alături de el una dintre cele mai frumoase și dorite femei din lume. Și tot din acest punct de vedere, mediatizarea lui Messi și Cristiano, excesivă pe alocuri, îi ajută și în această competiție pentru Balonul de Aur. Fanii lui Real Madrid sînt identificați cu Cristiano, cei ai Barcelonei cu Messi, dar cei ai lui Bayern nu cred că sînt unanim alături de Ribery. Unii cred că l-ar prefera pe Robben, ca să nu mai spun că nemții ar merge mai degrabă alături de unul de-al lor. E un criteriu să știți, degeaba strîmbă din nas unii citind aceste rînduri.
Impactul mediatic pe care-l are Bundesliga la nivel global a crescut mult, foarte mult și de cînd a venit Guardiola la Bayern, căci s-a creat un curent de interes fantastic plecat de la admiratorii lui Pep, printre care mă număr, care au început să studieze mai atent ce și cum face el la Bayern. Însă Bundesliga nu are impactul mediatic de care beneficiază Barcelona, din inerția creată tot de acea echipă a lui Pep, ori Real Madrid sau Manchester United sau Arsenal sau Liverpool sau AC Milan sau Juventus. Asta e situația, Bayern nu se numără printre primele 5 echipe iubite în alte țări decît Germania, chit că a luat Liga Campionilor. Faceți un exercițiu simplu! Cîți dintre prietenii pe care-i aveți simpatizează pe Bayern? Și cîți pe Barcelona, Madrid, United sau celelalte? Cam așa e și la nivel global.
Înainte să se repeadă asupra mea cei care au devenit peste noapte admiratori ai campionatului german, îi rog să-și reamintească, să revadă, cum a fost a doua zi de după finala germană a Ligii Campionilor. În duminica respectivă, știrile cu și despre Bayern campioană a Europei au fost, în multe locuri ale lumii, depășite ca impact emoțional de informația, lansată în primele ore ale dimineții chiar pe site-ul oficial al clubului catalan, Neymar la Barcelona.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Bun. Să revenim la prezent și la întrebarea care ne macină: cine? Cred că putem exclude din start numele lui Messi. A cîștigat campionatul cu Barcelona, dar a avut un an oribil la nivel personal. Din aprilie încoace sare dintr-o leziune musculară în alta. Cine pune însă în discuție cele 4 Baloane precedente cîștigate de el fie greșește, fie e orbit de antipatie. Ar mai fi Cristiano, grupul celor de la Bayern, Ibrahimovici și, ca de obicei în ultimii ani, Xavi și Iniesta, care probabil nu vor cîștiga prea curînd.
Multă lume a sărit la beregata lui Sepp Blatter pentru declarațiile făcute la adresa lui Cristiano și Messi. Chit că ele n-au fost atît grave, e clar că președintele FIFA nu era cazul să se pronunțe față de un premiu pe care-l ofera. E posibil însă ca prin aceste declarații să-i fi făcut un mare serviciu lui Cristiano Ronaldo. A creat un curent de opinie conform căruia FIFA are ceva cu Cristiano și, în speță, cu Real Madrid. Curent speculat prompt de aparatul de PR și relații publice din spatele lui Cristiano și din spatele Realului. E posibil ca acest curent, care se adaugă unei forme excepționale pe care o traversează Cristiano, să ajute la momentul votului. În momentul ăsta, Cristiano e cel mai bun din lume, indiferent de ce vor spune simpatizanții altor fotbaliști.
În dreptul lui Ribery stau trofeele și golurile marcate pentru Bayern. Parcursul ireproșabil al campioanei Europei în Bundesliga și Champions League nu-l ajută însă pe francez. Cristiano salvează Madridul cu golurile sale în majoritatea partidelor, mai nou o face și cu Portugalia, pe care a dus-o aproape de unul singur la Mondiale, Ribery nu prea, căci Bayern n-are nevoie de asta. Dacă am spus despre Cristiano că e cel mai bun din lume la această oră, la fel trebuie să spun despre Bayern, e cea mai puternică echipă din lume în acest moment. Însă e o echipă, un conglomerat de valori, care funcționează ca atare. Cînd Barcelona era cea mai puternică echipă din lume, era Barcelona lui Messi, care dădea o tonă de goluri, Bayern-ul de azi nu e al lui Ribery. Eu așa cred. În schimb, Madridul e al lui Cristiano, la fel și Portugalia.
Pînă la decernare, mai avem timp. Mai sînt meciuri de Liga Campionilor, etape din campionate. Să ne bucurăm, așa cum am mai spus-o în multe ocazii, că putem fi contemporani cu aceste valori. Că le putem vedea și admira fiecare mișcare. La vremea lor, Platini și Maradona împărțeau același campionat, dar imaginile pe care le avem în memorie despre ei sînt destul de puține. Pentru că așa erau vremurile, pentru că Serie A, chit că era cel mai tare campionat din lume, nu se vedea decît în Italia. Acum, grație televiziunii, știm tot.
P.S.
Updatez acest text cu ultima ”ispravă” a lui Cristiano Ronaldo, cele 3 goluri marcate Suediei lui Ibrahimovici, în returul barajului. Reacția comentatorului e genială:
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Duminică seară au fost două meciuri extrem de importante în fotbalul european. Manchester United – Arsenal și Juventus – Napoli. Două meciuri de Champions League, două dueluri ce se pot cu destulă ușurință repeta în sferturile Ligii, depinzînd firește de tragerile la sorți ulterioare și de calificările ce mai trebuie bifate. Două meciuri care, paradoxal pentru mine, au părut inversate. United-Arsenal a părut mai degrabă un meci de Serie A, extrem de tacticizat și cu un ritm doarte scăzut, în vreme ce Juve-Napoli a avut în multe momente acel ritm de Premier League de care am amintit întotdeauna, acel ritm care diferențiază prima ligă engleză de restul campionatelor.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să le luăm pe rînd. Am văzut United-Arsenal pe un streaming, așa cum l-au văzut toți cei care au vrut să urmărească acest meci. Asta e situația momentan, mi-e tare de meciurile din Anglia, dar răspunsul nu e la mine, nici măcar nu e aici în România, e dincolo de Canalul Mînecii și ține de o obtuzitate, cel puțin bizară pentru mine, de a face business. Așteptam un meci grozav, n-a prea fost. Mai degrabă a fost șters, United n-a jucat cine știe ce, deși a cîștigat, iar Arsenal a jucat de-a dreptul slab, deși a dominat o întreagă repriză, a doua, nereușind să-și creeze nici o mare ocazie.
Manchester United a jucat fix meciul pe care l-a jucat Arsenal la Dortmund. Cei care au văzut ambele meciuri pot confirma. David Moyes era cel pentru care rezultatul era extrem de important. dacă pierdea și partida asta, după ce mîncase bătaie de la City și Liverpool și făcuse egal acasă cu Chelsea, ar fi fost încă un semn de întrebare față de capacitatea sa de a-i urma la tron lui Si Alex Ferguson. Faptul că s-au făcut de curînd 26 de ani de la instalarea lui Sir Alex ca antrenor la United nu i-a folosit lui Moyes, căci toată lumea a revăzut performanțele lui Sir Alex și în mod cert și-a amintit de parcursul mai puțin fericit campionat. Moyes a făcut în primul ”11” o mutare considerată de majoritatea celor care au comentat ulterior partida drept cîștigătoare: Phil Jones la închidere, alături de Carrick. Mutare, completată cu plasarea în stînga a lui Kagawa și în dreapta a lui Valencia, ce a făct ca mijlocul terenului să devină un teritoriu imposibil pentru Arsenal. Phil Jones (nu degeaba a dat Sir Alex pe el 20 de milioane de euro pe cînd abia avea 19 ani) și Carrick au hărțuit în permanență cel mai important sector al ”tunarilor”, cel de construcție, iar lor li s-a adăugat Rooney, care mie mi s-a părut din nou cel mai bun de pe teren. Arteta și Flamini nu izbuteau mai deloc să inițieze acțiunile de atac,iar Ozil, Ramsey și Cazorla să le continue periculos spre poarta lui De Gea.
Ritmul a fost așadar lent și foarte lent, ceea ce cred că, la momentul de față, a fost un avantaj pentru United, care nu putea concura cu Arsenal într-un disputat în regim de viteză maximă. Scorul corect era probabil 0-0, dar s-a întîmplat să marcheze din corner Van Persie (a lipsit Mertesacker de la Arsenal), olandezul traversînd în rest cea mai profundă criză de formă de cînd a venit la United. În repriza a doua s-a accidentat Vidic și cum alt fundaș central nu exista, Phil Jones a coborît în apărare, iar în locul său a venit Cleverley. Toată lumea s-ar fi așteptat cred la Fellaini, numai că belgianul mi se pare că e, cel puțin deocamdată, un transfer ratat. Nu prea poate face în teren ceea ce a făcut Phil Jones, iar poziția pe care o avea la Everton în ultimul său sezon acolo, undeva în spatele vîrfului, aici e ocupată de Rooney. A fost repriza lui Arsenal, care a prins ceva culoare în obraji, dar tot nu și-a creat mari situații. A centrat, de exemplu, de 17 ori în careul advers, niciuna dintre aceste centrări nefiind reluată de vreun jucător al ”tunarilor”, ceea ce e element de observație.
Cînd Wenger a apelat la Bendner ca soluție de a forța egalarea, lumea și-a adus aminte că lotul lui Arsenal e încă subțire în ceea ce privește oamenii de gol, chit că Giroud are o perioadă remarcabilă. Subțire pentru o luptă la baionetă cu celelalte rivale din Premier League, care au toate oameni de gol de mare clasă. Ediția asta de Premier League e însă suficient de zăpăcită ca să putem trage concluzii după un singur meci pierdut. La fel, cazul lui United, după unul cîștigat.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Cîte ceva și despre Juve-Napoli. Un meci foarte bun, pe alocuri spectaculos. Juve a plecat în avantaj grație golului din ofsaid (sau nu, vezi update-ul de mai jos) marcat de Llorente. Care, iată, începe să-și rentabilizeze transferul. De fapt, dacă privim lista marcatorilor, vom observa că golurile lui Juve au fost date de trei fotbaliști aduși liberi de contract, gratis cum ar veni, o notă de 10 cu felicitări din acest punct de vedere conducătorilor ”Bătrînei Doamne”.
Cînd iei gol în primele minute ale meciului, nici nu mai contează dacă din ofsaid ori nu, toate planurile ți se dau peste cap. Așa s-a întîmplat, bănuiesc, și cu Benitez. E greu însă de înțeles de ce Napoli a acționat toată prima repriză cu liniile atît de lungi. Dura parcă o eternitate pînă cînd Pirlo era atacat de cineva, iar asta l-a ajutat pe decarul lui Juve, ce pare din ce în ce mai mult o mașină de lux căreia i se termină benzina. A avut momente cînd a mers pe teren, iar pasele sale n-au avut elementul de geniu de altădată. Faptul că are un procentaj colosal de pase corecte poate impresiona, dar cineva care se uită cu atenție vede că în general aceste pase sînt ”de serviciu”, grație experienței pe care o are, dar și, puctual în meciul de față, pressingului slab spre inexistent din partea adversarilor. Eu cred că e ultimul sezon al lui Pirlo la Juve sau, în orice caz, ultimul în care jocul echipei îi e subordonat.
În repriza a doua, cînd Napoli a mai apropiat liniile și domina jocul (de altfel, posesia a fost de partea napoletanilor la general) au venit golurile ”de autor” ale lui Pirlo și Pogba, care au terminat partida. Pogba merită mai multe cuvinte. Devine din ce în ce mai important, aproape indispensabil, în tactica lui Conte. Acum am înțeles de ce Ancelotti l-a folosit pe Sergio Ramos fundaș dreapta în meciul de pe ”Juventus Stadion”. Pogba se lasă mult spre stînga sa, de unde a și plecat, de fapt, penaltyul, iar pe faza de respingere e imprevizibil. Ușor ușor devine o bestie, în sensul bun al cuvîntului, rămîne să-și cenzureze pornirile de nebunie care-l mai apucă și să devină ceea ce se așteaptă de la el. E o pierdere uriașă pentru United și mi-e greu să înțeleg cum Sir Alex Ferguson care, vezi mai sus, a văzut în Phil Jones un viitor mare fotbalist n-a intuit același lucru la Pogba. Sau poate că a intuit, dar n-a vrut să strice ierarhiile, financiar vorbind, în vestiar, ceea ce poate fi o explicație plauzibilă. Una peste alta Pogba pare să ardă etapele și mă aștept ca-n sezonul viitor să fie cel mai important om al lui Juve.
UPDATE
Am primit din partea unui cititor al blogului (sau un prieten al emisiunii Fotbal European) cîteva imagini prin care poziția considerată de ofsaid la golul lui Llorente e pusă sub semnul întrebării. E vorba de capturi de pe imagini din transmisia SKY Italia. Trebuie făcută o precizare. Ca deținător de drepturi pentru Serie A (nu singurul) SKY Italia are posibilitatea să adauge camere suplimentare exclusiv pentru transmisia sa, care nu se regăsesc pe transmisia internațională pe care o primim noi. Aceste camere sînt utilizate de regulă la reluări și sînt folosite la emisiunile de analiză. Imaginile de care vorbeam sînt cele de mai jos:
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Mi s-a părut destul de straniu meciul de la Dortmund dintre Borussia și Arsenal. Afișul era apetisant, două echipe cărora fotbalul spectacol nu le e deloc străin, doi antrenori cu certă aplecare spre latura estetică a acestui sport, cu fani dedicați și, deloc în ultimul rînd, cu fotbaliști capabili să ofere reprezentații memorabile. Am primit însă încă o dovadă a conceptului ce pare să guverneze fotbalul de azi, pe care toți îl au în minte, dar pe care destui se fac că nu-l înțeleg: ”Rezultatul e cel mai important”.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
O să încep cu un fragment dintr-un interviu pe care Jurgen Klopp îl dădea în ”The Guardian” acum cîteva zile. „Dacă echipa Barcelonei din ultimii patru ani ar fi fost prima pe care aş fi văzut-o jucând, câştigând liniştit cu 5-0, 6-0, m-aş fi apucat de tenis. Îmi pare rău, dar este prea mult pentru mine”. Pare un atac la adresa Barcelonei, mulți s-au grăbit să catalogheze așa afirmația, deși eu unul nu-s foarte convins că l-au înțeles foarte bine pe Klopp. Ceva mai încolo o să vă ofer și o caracterizare pe care Klopp i-o făcea lui Wenger. Rămîn la Barcelona, deocamdată. Și la Borussia lui Klopp. Care s-a trezit exact în situația Barcelonei lui Guardiola cînd întîlnea Inter, Chelsea ori Real Madrid. Și nu putea să-și facă jocul obișnuit, lovindu-se de strategia, defensivă și gri, a adversarilor. Și de celebra expresie ”scopul scuză mijloacele”.
Ca și Barcelona lui Pep, Borussia lui Klopp are un stil din ce în ce mai bine cunoscut. În avancronica partidei dintre Borussia și Real Madrid, din primăvară, prima manșă a semifinalei, scriam că pe Borussia n-o prea prinde haina de favorită a unui meci. Atunci mă așteptam ca Mourinho să-i ofere lui Klopp postura de favorit și să-l invite să construiască, să atace pozițional, să ducă așadar meciul pe strada dorită de portughez. Nu s-a întîmplat așa, poate și din eroarea de așezare făcută de Mourinho, care l-a exclus practic din joc pe Ozil, punîndu-l în dreapta. Meciul a curs după cum își dorea Klopp, de unde și rezultatul final, 4-1.
Wenger n-a făcut greșeala asta. N-a făcut greșeala să atace, așa cum, poate normal find gazdă, a făcut-o la Londra. N-a făcut greșeala să ofere Borussiei meciul pe care și-l dorea. În avancronica meciului, tot aici, mă gîndeam că rezulatul de egalitate nu convine nimănui. Se pare că m-am înșelat, căci după cum s-a jucat, lui Wenger parcă-i convenea remiza, probabil avea el calculele lui. Dacă Ramsey nu marca e de presupus că meciul se termina cu o remiză albă.
Wenger a făcut cu Klopp ceea ce a făcut Mourinho cu Guardiola. Sau Di Matteo sau Hiddink sau alții. L-a invitat să atace, dar nu i-a dat nici un fel de spațiu, știut fiind că Borussia are nevoie de spații pentru ca jucătorii săi să se exprime. Ce mult i-a lipsit lui Klopp miercuri Gundogan! Ca să evite orice greșeală, orice posibilă reacție a nemților, Wenger și-a tras echipa foarte aproape de propriul careu. De pasat, jucatorii lui Wenger pasau, dar niciodată nu riscau, pasele erau ”de serviciu”, fără nici o doză de risc, iar dacă pasa către colegul cel mai apropiat nu era posibilă se apela la varianta a doua, pasă lungă pe Giroud. Așa a reușit să-și țină apărrea în zona careului propriu, să aglomereze acea zonă. Jucătorii lui Klopp au tras la poartă, au centrat, au încercat, dar pur și simplu n-au avut pe unde, mereu se găsea cineva care să respingă. ”Parcă aveau patru picioare”, se lamenta Klopp la final și zău dacă nu cumva cred că, dacă a avut vreun gînd răutăcios la adresa Barcelonei în acel interviu, el s-a întors împotriva sa.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Revin la Klopp și la acel interviu. „Pentru mine el este Sir Arsene Wenger, este cu adevărat deosebit, îl iubesc. Când urmăream meciurile ‘tunarilor’ din ultimii zece ani, ele se apropiau de perfecţiunea fotbalului, dar ştim cu toţii că nu au câştigat niciun trofeu. Îi place ca echipa sa să aibă posesia, să joace fotbal, să paseze… este ca o orchestră”. Așa vorbea Klopp despre Arsene Wenger. Sînt curios dacă-și menține opinia.
Wenger pare să-și fi dat seama că o echipă, pe cît e ea de frumoasă, nu poate cîștiga trofee dacă nu e pragmatică. Așa că la Dortmund a îmbrăcat această haină. S-a apărat mai mereu cu 10 oameni cu fața la minge, ba la final chiar cu toată echipa așteptînd atacurile gazdelor. La 0-1 a băgat doi fundași, unul dintre ei, Vermalen, fundaș central, plus pe Bendtner, astfel încît să nu aibă nici o surpriză la centrările pe sus. A fost un altfel de Arsenal, dar acest Arsenal, așa cum a fost el, a obținut o victorie de mare prestigiu, pe un teren unde greu se cîștigă. E nevoie și de astfel de partide în traiectoria unei echipe către glorie. Alții au atins această glorie bazîndu-se exclusiv pe astfel de partide, ceea ce la Arsenal, sînt convins, nu va fi cazul.
Borussia n-are deloc siguranța calificări. La Dortmund va veni Napoli, dar mai mult decît Napoli va veni Rafa Benitez, care e mai specialist decît Wenger în a proiecta astfel de partide. Borussia va întîlni pe Napoli la 3 zile după ce va da piept cu Bayern Munchen, în campionat, ceea ce nu e deloc simplu.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Înainte de primul meci dintre cele două echipe, scriam că aștept un duel apetisant. Nu m-am înșelat. Foamea de fotbal a celor care apreciază acest sport în adevăratul sens al cuvîntului, fără să fie preocupați prea tare de intrigi, polițe, frustrări și scandaluri, a fost satisfăcută. A fost un meci bun, ca un fel de mîncare pe care ne dorim cu toții să-l savurăm la un restaurant cu stele Michelin, cu ingrediente de calitate, pe care l-a cîștigat Borussia, dar la fel de bine îl putea cîștiga și Arsenal. A fost chestiune de momente, de detalii.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Așa că și la Dortmund mă aștept la același scenariu. Avantajul acestei ”grupe a morții”, ca la toate grupele de acest gen, este că nu prea te poți mulțumi cu un rezultat de egalitate. Așa cum s-a întîmplat în Juve-Real. Cînd spun avantaj mă gîndesc la privitorul neutru, căruia i se oferă partide de totul sau nimic, nu neapărat de fanul uneia sau alteia dintre echipe, care privește totul cu alt ochi fiind mult mai implicat.
Calculele sînt destul de simple. Borussia, Arsenal și Napoli au toate cîte 6 puncte. Dacă Napoli bate din nou, cum ar fi normal, pe Marseille, face 9 și primește un ușor avantaj înaintea ultimelor două etape. Are de jucat cu Arsenal acasă și cu Borussia la Dortmund. De acum încolo, faceți fiecare calculele. Dacă Borusia și Arsenal fac un egal azi rămîn la 7 puncte, iar duelurile cu Napoli nu-s deloc o formalitate. În special pentru Arsenal, care trebuie să meargă pe ”San Paolo”, dar nici Borussia nu cred că privește prea lejer un meci contra echipei lui Rafa Benitez, chit că e pe teren propriu. Sigur, meciul se poate termina la egalitate. Ce-am vrut eu să spun e că nici Borusia și nici Arsenal n-ar trebui să fie mulțumite cu un punct. Discuția e pur teoretică, pentru că derularea partidei poate face ca un punct să fie catalogat drept de aur, depinde cum se desfășoară ostilitățile.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am vorbit înainte de meciul de la Londra despre laudele reciproce pe care și le-au adus cei doi antrenori. Între timp, Klopp a dat un interviu în ”The Guardian” în care și-a expus filozofia. Tot între timp, Klopp a prelungit cu Borussia pînă în 2018, ceea ce mai alungă puțin din zvonurile care vorbeau despre o posibilă plecare spre Premier League. Cu Klopp ”legat” de glie, șefii Borussiei pot privi liniștiți la viitor, chit că Levandowski va pleca, eventual chiar la Arsenal, ceea ce ar fi o mare lovitura data de Wenger, poate vor mai fi și alții, atît timp cît filozofia rămîne, tranziția e asigurată. Schimbarea unui astfel de antrenor, identificat cu clubul, poate fi traumatică, vedeți ceea ce se întîmplă la Manchester United sau la Barcelona, dacă antrenorul rămăne și-și menține ideile, e mai ușor să găsești jucători pe care să-i mulezi după ele.
S-a tot vorbit în aceste zile despre întoarcerea lui Mesut Ozil ca dușman tradițional al celor din Dortmund. Mi e pare că se exagerează nuanța. Ozil e inamicul numărul unu al Borussiei pentru că e foarte bun, e în formă și a primit acea recunoaștere la Arsenal pe care și-o dorea, acel protagonism la care tînjea. Faptul că s-a format la Schalke, inamicul numărul unu al Borussiei, nu cred că mai reprezintă ceva demn de luat în seamă. A trecut mult de atunci, iar explozia lui Ozil în Bundesliga s-a produs, aici e clar eșecul celor de la Schalke, la Werder Bremen, alături de Diego. Apoi a plecat la Real Madrid, ocazie cu care s-a văzut la față de 4 ori în sezonul trecut cu Borussia, pierzînd de două ori la Dortmund. La meciul din semifinale, toată lumea a fost de acord că Jose Mourinho a greșit plasîndu-l pe Ozil în banda dreaptă. Cel puțin la început, căci în repriza a doua Ozil a revenit în zona centrală, dar a fost foarte bine închis de Gundogan.
Acum, Gundogan nu va juca. Iar Wenger nu va face, sînt convins, greșeala lui Mourinho. Dileme prea multe nu cred că are, mai ales că lipsește în continuare Flamini, pe care alsacianul îl vede o piesă foarte importantă în angrenajul său. Miza este în permanenta asociere în teren pe care o încearcă Ozil cu Santi Cazorla și Rosicky, dar și felul în care va răspunde acestor asocieri Olivier Giroud. În condițiile în care va lipsi Hummels, Giroud poate produce daune apărătorilor centrali ai Borussiei, căci Sokratis Papastathopoulos nu e doar un nume greu de pronunțat pentru comentatori ci și un fundaș central o clasă sub Hummels.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Juventus pe ultimul loc în grupă, cu doar 3 puncte, din 3 egaluri și un eșec, în 4 meciuri, sub Galatasaray și FC Copenhaga, iată un scenariu pe care, să fim serioși, nimeni nu-l anticipa în mijloc de septembrie, atunci înd a început faza grupelor în Champions League. Nu e însă nimic SF, e purul adevăr. E limpede că Juve are mari șanse să se califice în primăvară, dar faptul că are de jucat două finale în ultimele două partide în compania celor două echipe mai slab cotate din grupă e un indiciu că lucrurile n-au mers așa cum trebuie la Torino.
După ce a fost eliminată de Bayern, în sezonul trecut, pe fondul acelei mari greșeli comise de Buffon în startul partidei tur, căci nu se știe ce s-ar fi întîmplat dacă s-ar fi avansat cu 0-0 mai mult timp, Juve promitea tuturor că-și va lua măsuri pentru ca participarea europeană din acest sezon să însemne mai mult decît un sfert de finală. Și chiar și-a luat, căci transferurile făcute arătau un plan bine pus la punct de formare a unui lot capabil să susțină bătăliile din Champions League și Serie A. E posibil ca obsesia de a arăta bine în Champions League să fie un soi de factură plătită de torinezi, căci atunci cînd nu ești liniștit și faci lucrurile sub o anumită presiune pot apărea și erorile. Dincolo de egalul de la Copenhaga și meciul pierdut pe ”Bernabeu”, unde Juve chiar a arătat bine, marele semn de întrebare vine din egalul cu Galata pe teren propriu, căci o echipă italiană de top incapabilă să mențină un rezultat favorabil cu 5 minute înaintea finalului nu e chiar un lucru obișnuit, aș zice chiar anormal. La fel de posibil e ca startul foarte bun al Romei în Serie A să-i fi surprins pe torinezi, căci nu cred că Antonio Conte se aștepta ca o altă echipă să înceapă așa de bine campionatul și să-i strice cumva planurile de rotații. Spre exemplu, Juve a jucat la Parma, sîmbătă, un meci foarte complicat, la care Conte n-a putut să-i menajeze complet pe Pirlo, Tevez, Vidal sau Pogba, căci nu-și permitea nici un pas greșit, care să mărească eventual diferența față de o Roma ce nu e implicată de nici un fel în mijlocul săptămînii.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Meciul cu Real Madrid de la Torino a oferit un detaliu interesant la început. Ambele echipe parcă-și doreau același lucru, anume ca posesia să fie la cealaltă și să poată acționa pe contraatac. Pînă la urmă, Juventus n-a avut ce să facă și a trebuit să atace, căci Madridul lui Ancelotti stătea în propria jumătate, așteptînd o recuperare și o contră. Problema lui Juve e că jucătorii săi nu au prea multă viteză, iar ritmul e dictat de Pirlo în funcție de ceea ce are la dispoziție. Cum Pirlo era bine tamponat, de multe ori s-a trecut la planul B, pasele lungi către Llorente, și abordarea fazei de respingere cu mai multă agresivitate, cu Pogba și Marchisio căutînd zona din spatele lui Khedira și Modrici.
Problema madrilenilor venea din slaba participare defensivă a celor 3 din față. Echipa părea ruptă într-un soi de 1-7-3, ceea ce punea destule probleme apărătorilor, mai ales atunci cînd Pirlo izbutea să depășească pressingul de întîmpinare și să se deplaseze, cu mingea la picior, spre careul advers. Atunci apăreau variantele de pasă în zone laterale și centrările prin spatele fundașilor, așa cum a fost la golul lui Llorente ori la intervenția lui Casillas, atunci cînd Pepe a fost aproape de autogol. Și tot atunci apărea surpriza Pogba drept cel mai avansat jucător al torinezilor, așa cum s-a întîmplat la penaltyul scos de el.
Destul de ciudat, la început Ancelotti a jucat cu Cristiano Ronaldo și Bale pe benzile lor naturale, Bale în stînga și Cristiano în dreapta. Încă un experiment marca Ancelotti, care n-a funcționat, dovadă că s-a renunțat la el în repriza a doua. Atunci cînd Realul a și arătat mult mai bine. Mi se pare inutil să-i disloci pe cei doi din zonele în care sînt cei mai periculoși, adică atunci cînd amîndoi acționează pe picior schimbat, cu fazele ce decurg din această poziționare. În avancronica meciului, scriam aici că Real Madrid are nevoie de un meci de referință în acest sezon. Nu l-a făcut nici de această dată,iar dubiile continuă să plutească peste proiectul lui Ancelotti. Care rezistă grație în principal lui Cristiano, care mi se pare cel mai bun fotbalist al momentului, dar și grație lui Bale, a cărui creștere de formă e constantă. Celor doi li se adaugă Benzema, extrem de util în jocul colectiv. Cu toate astea, identitatea pe care și-o doresc fanii madrileni încă n-a apărut. Madridul a marcat două goluri pe fondul greșelilor comise de Caceres, un jucător ale cărui limite sînt evidente, golul egalizator venind în momentul în care partida se derula după scenariul imaginat de Conte.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
La 2-2, Juve a părut destul de mulțumită. Beneficiind și de cadoul făcut de FC Copenhaga, căci dacă Galata bătea în Danemarca lucrurile erau acum foarte complicate. Așa, ”Bătrîna Doamnă” depinde daor de sine, iar duelurile cu FC Copenhaga acasă și cu Galata în infernul de la Istanbul vor aduce, probabil, calificarea în primăvară, căci diferențele de valoare între Juve și cele două viitoare rivale sînt evidente. Primăvara va fi prinsă însă de pe locul doi, ceea ce înseamnă un adversar complicat în ”optimi”. Între Barcelona, Bayern, PSG, Atletico Madrid, Chelsea ori Arsenal sau Dortmund, cu al doilea meci în deplasare, zău că nu știu ce preferințe ar putea avea torinezii.
Cît despre Real, va aștepta în continuare acel meci de referință. Pînă acum a pierdut cu Barcelona și Atletico, a bătut cum a bătut e Juve și apoi a făcut egal la Torino. Madridul, lot și suporteri, are nevoie de acel declic, care să elibereze presiunile, care să arate că proiectul e viabil, care să arate că vorbim de o echipă coerentă, nu de un grup susținut de forma incredibilă a lui Cristiano.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
De regulă meciurile dintre Juve și Real Madrid se jucau cu un obiectiv cert, trecerea mai departe. Duelurile dintre cei doi granzi ai fotbalului mondial au fost in general eliminatorii, de unde și starea de tensiune existentă la fiecare confruntare. E limpede cred, una e o dublă eliminatorie, alta e un dublu duel în faza grupelor, cînd eventualele greșeli mai pot fi corijate pe parcurs. Chit că de data asta Juve are o marjă mică de eroare.
Eu unul îmi aduc aminte cu mare drag finala din 1998 a Ligii Campionilor, cea jucată la Amsterdam și terminată cu 
victoria madrilenilor, cu golul lui Mijatovici, ce avea să se dovdească a fi fost din marcat din ofsaid. A fost prima mea finală de Champions League adevărată, adică la care am avut treabă. Am stat 5 zile la Amsterdam atunci și am descoperit tot ce era de descoperit în această perioadă. Fotbalistic și extrafotbalistic. :)) Văzusem pe stadion și finala precedentă, cea de la Munchen, dintre Juve și Dortmund, dar atunci fusese o deplasare ”de probă” pentru un ziar ”de probă”, un număr experimental al ProSport, care încă nu apăruse în mod oficial. Titlul atunci a fost ”Juve, Juve, vai de tine!”
Titulatura s-a schimbat ulterior în ”Real, Real, vai de tine!”, căci nu cred că Florentino Perez își aduce cu prea multă plăcere aminte de vizitele făcute la Torino, care i-au și grăbit oarecum terminarea primului mandat la Real. Au fost sezoanele 2002-2003 și 2003-2004, prima dată în semifinale, a doua oară în optimi. Juventus a barat atunci drumul Madridului spre ”La Decima”, drum pe care îl caută și acum. Atunci, în mai 2003, Realul s-a oprit în semifinale, la doar un pas de a doua finală consecutivă și, cine știe, dacă nu cumva al doilea trofeu consecutiv. Cine știe dacă nu cumva acea magnifică echipă ”galactică”, născută din nebunia lui Florentino Perez de a aduna laolaltă Baloane de Aur, nu ar fi reușit ceea ce n-a reușit nimeni nici pînă în ziua de azi, să ia de două ori la rînd trofeul.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Între timp, stadionul lui Juve s-a schimbat, dar cred că amintirile încă persistă în memoria lui Florentino. Paradoxal, Real Madrid s-ar putea răzbuna acum. Cu doar două puncte din 3 partide, Juve e în mare pericol de a rata calificarea în primăvară, ceea ce ar fi o stare vecină cu dezastrul, căci parcursul european devenise pentru ”Bătrîna Doamnă” prioritar după plimbarea de voie din Serie A în ultimele două campionate. Dacă rămîne cu două puncte și după 4 meciuri și, mai ales, dacă Galatasaray bate la Copenhaga și face 7 puncte, lucrurile se complică tare de tot pentru Juve. Nici un egal nu schimbă foarte tare datele problemei, iar campioana Italiei va avea un meci infernal la Istanbul, în ultima etapă, presupunînd aici că Real va bate, cum ar fi normal, Galata la Madrid și Juve pe FC Copenhaga.
Deși Real Madrid are calificarea asigurată, partida de la Torino nu-i lipsită de importanță. Real are nevoie de un meci de referință în acest sezon, căci în afară de jumătate de ceas pe ”Camp Nou”, în El Clasico, n-a izbutit așa ceva. Victoriile cu FC Sevilla, Rayo, Malaga, Galatasaray sau FC Copenhaga nu mă conving și nu conving pe nimeni. Real Madrid încă nu și-a găsit linia, drumul, apropo de ceea ce vorbeam mai sus, pînă acum Ancelotti a fost salvat de individualitățile de mare valoare de care dispune. Cristiano în primul rînd, dar și Bale, mai nou, Benzema sau Di Maria. Apărarea încă nu funcționează, iar problema, după cum spunea Varane, e colectivă, nu doar la compartimentul cu pricina. Johan Cruyff avea o vorbă, în cea mai prolifică perioadă a ”Dream Team-ului” său: ”Cel mai bun apărător al meu e Romario, pentru că e primul care începe să se apere”. Ideea a fost preluată ulterior de Guardiola și vă amintiți furia cu care presau în buza careului advers Eto”o, Messi și Henry, apoi Pedro, Messi și Villa.
Revenirea lui Xabi Alonso a pus un pic de ordine pe această zonă defensivă. S-a văzut foarte bine cu Rayo Vallecano, a fost un Real cu Xabi Alonso pe teren și cu totul altul, mult mai vulgarizat defensiv, fără el. Pentru Xabi Alonso meciul e special, pentru că se tot vorbește că va ajunge în vară, liber de contract, la Juve, așa că, dacă sînt adevărate informațiile, ar fi un prilej numai bun de negociere a salariului. Poate cu Xabi Alonso în teren, Ancelotti va izbuti ceea ce și-a propus în primul meci cu Juve, să-l anihileze pe Pirlo. Pe ”Bernabeu” nu s-a reușit asta, iar Pirlo a dictat jocul lui Juve, care a dominat inclusiv în 10 oameni și nimeni nu știe ce s-ar fi întîmplat în condiții de egalitate numerică. De aceea cred că va juca și Khedira, alături de Xabi și Modrici, faza de atac rămînînd în forța, viteza și știința jocului pe spații pe care le au Cristiano, Bale și Benzema. Benzema merită un aticol aparte, căci mie mi se par absolut nemeritate reacțiile ostile ale fanilor madrileni la adresa sa, în condițiile în care ceea ce aduce el în jocul echipei e foarte important.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Spuneam mai sus, Juventus a dominat mare parte din meciul de la Madrid. Poate că dacă n-ar fi fost eliminarea lui Chiellini n-ar fi pierdut, dar asta deja nu mai contează, să te lamentezi de o decizie a arbitrului nu o caracteristică a echipelor mari. Problema lui Conte nu e neapărat absența lui Chiellini, care e suspendat, căci Ogbonna poate face față fără probleme unui joc de genul ăsta, de altfel de aceea a și fost adus. Problema lui Conte e absența lui Lichtsteiner, fix pe partea în care acționează Cristiano Ronaldo. Să adăugăm aici și banda cealaltă, pe care va fi Bale, unde Asamoah încă nu convinge.
Întrebarea e dacă va reveni Conte la formula cu 4 fundași centrali, pe care a aplicat-o la Madrid. Mi se pare destul de plauzibil, chit că la Parma, în campionat, a jucat tot cu modulul clasic, de 3 fundași centrali. Caceres în dreapta e o soluție, a mai jucat acolo inclusiv într-o linie de 4, iar Ogbonna era la Torino fundașul central-stîng într-o linie de 3 oameni. Bonucci și Barzagli vor fi fundașii centrali, în dreptul lui Bonucci apărînd prima pasă, cea de ieșire din zona apărării, căci are pase mai curate și mai clare decît Barzagli. Ar trebui să vină triunghiul atît de bun de la mijloc, Vidal, Pirlo, Pogba, care începe să devină indispensabil, indiferent de formula de apărare. Eu cred că va juca Marchisio, iar în atac, lîngă Tevez, va fi Quagliarella, care a intrat foarte bine la Parma.
În prima partidă, s-a jucat cum a vrut Conte, dar de cîștigat a cîștigat Ancelotti. Ce va aduce meciul de la Torino, chiar e interesant de văzut.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
P.S. Încerc mereu să alături imagini articolelor. E mult mai usor, o imagine face cît 1000 de cuvinte. Iată mai jos cîteva din duelurile semnificative de care vorbeam mai sus
MAI 2003
Iată și un meci de referință ceva mai actual, în sezonul 2008-2009. Probabil ultimul mare meci european făcut de Del Piero:
Caută-mă!