E o perioadă ușor moartă din punct de vedere al presei sportive, al subiectelor de impact. Așa e mereu cînd joacă echipele naționale, care, în ciuda faptului că sînt ”naționale” nu izbutesc să adune o doză suficient de mare de interes al publicului. Pe undeva e normal, pe undeva nu, rămîne la latitudinea fiecăruia să aprecieze. Parcă totuși duminicile fără fotbal sînt un pic mai plictisitoare, nu-i așa?
Așa că mass-media se chinuie să scoată la înaintare subiecte cu care să-și mențină cota de interes. Cîteodată mai primește și ajutor, nesperat oarecum. Așa s-a întîmplat și acum. Ajutorul a venit, cum altfel?, de la Jose Mourinho. Povestea este, presupun, cunoscută. Aflat în Portugalia, la Setubal mai exact, Mourinho a lăsat să-i scape o declarație care imediat a devenit subiect de copertă în Marca. ”Sînt lucruri care sînt foarte aproape să se întîmple și nimeni nu-și dă seama”. Apoi a adăugat: ”Întotdeauna am fost atras de noi provocări, dar o nouă destinație nu-i ușor de ales și e posibil să fie una repetată”.
Mourinho nu-i tipul de om căruia să-i scape ”porumbei” din gură. Toate mișcările sale sînt calculate, toate vorbele sale sînt atent alese. La fel și momentul în care le spune. Data trecută cînd a stîrnit agitație maximă la nivel mediatic era tot într-un moment de întrerupere al campionatelor, cînd a apărut conflictul cu Casillas. Întotdeauna lasă loc interpretărilor și presupun că e tare încîntat de faptul că tot ceea ce spune e analizat cuvînt cu cuvînt, silabă cu silabă, ba chiar e analizată și intonația. Nici acum n-a vorbit ca să se afle în treabă. A trimis clar un mesaj, subliminal sau nu. Cui l-a trimis?, asta e însă o întrebare bună.
Faptul că, imediat după ce cuvintele sale au făcut înconjurul lumii, a plecat la Londra, pentru o scurtă vacanță, a reprezentat pentru mulți un indiciu. Va merge la Chelsea? E cea mai plauzibilă variantă în acest moment. Acum mai bine de o lună, am scris pe acest blog că aș vrea să pătrund în mintea lui Roman Abramovici. Scriam atunci despre rolul foarte important pe care îl are, în această piesă de teatru numită ”întoarcerea lui Jose Mourinho”, Marina Granovskaia. Omul de încredere al lui Abramovici, femeia care știe tot ce mișcă în club și fără de care nu se iau decizii. Ea e cea care îl vrea înapoi pe Mourinho și-i susține cauza în fața finanțatorului.
Să fie oare Chelsea? Se apropie aprilie, luna în care Mourinho ia, de regulă, deciziile. Cu Chelsea, prima dată, s-a înțeles în aprilie, cu Real Madrid, tot așa. În ambele situații mult înainte de a juca și cîștiga Champions League. Cu Inter, tot în aprilie a semnat, dar atunci era mai simplu, căci era liber. Dacă plecarea de la Porto a fost privită ca una normală de conducerea clubului, la Inter n-a fost chiar așa, Moratti fiind extrem de deranjat cînd a aflat, chiar înainte de finala Ligii, că antrenorul său e deja înțeles cu Realul. Cine crede că Mourinho s-a decis să antreneze Madridul fix în noaptea de după finala de pe ”Bernabeu” n-are habar de fotbal. Astfel de lucruri nu se fac în pripă, astfel de înțelegeri au nevoie de săptămîni de lucru și negocieri. În paragraful de mai sus a apărut un nume: Inter Milano. De ce nu ar fi Inter destinația repetată? De cînd a plecat Mourinho, Inter e într-o continuă criză, parcă nimic nu merge, iar traiectoria e sinusoidală, după o perioadă bună, inevitabil urmează una proastă. Mourinho are o datorie față de Moratti, nu că asta ar conta prea tare pentru portughez, dar o bază de deschidere a negocierilor ar exista. Mourinho s-a simțit bine în Italia, iar Moratti are bani destui pentru a face față pretențiilor portughezului și a anturajului său în materie de transferuri.
Eu unul nu-s foarte convins că Mourinho e înțeles cu vreo echipă la momentul ăsta. Eu cred că are discuții în mai multe locuri, jucînd, cum se mai spune, la mai multe capete. Povestea cu destinația repetată poate fi o simplă cortină de fum. Se practică în fotbal, îndrepți atenția spre ceva cînd e fapt intenția e în cu totul altă direcție. Cred că Chelsea e în pole-position, pentru că Anglia e preferata lui Mourinho, dar mai cred că și City rămîne o variantă extrem de plauzibilă. Să nu uităm că la City sînt doi oameni, Txiki Beguiristain și Ferran Soriano, extrem de apropiați de Jorge Mendes. Rolul lui Mendes, ca impresar al lui Mourinho și al multor fotbaliști de valoare, e esențial în această perioadă. Beguiristain și Mendes au făcut afaceri bune, Rafa Marquez, Quaresma și Deco, mult înainte ca Mourinho să plece la Chelsea, iar transferul lui Cristiano Ronaldo de la Sporting la Barcelona n-a fost deloc departe să se producă. Și să nu uităm că pe fir e și PSG, care are un atu imens: banii. Mulți, foarte mulți.
Așa că mai pun o întrebare: dacă mesajul de mai sus, în care vorbea de o destinație repetată, a fost un avertisment trimis către o posibilă nouă destinație? La Mourinho, orice e posibil. Cine a văzut documentarul despre el poate să confirme. Cine nu l-a văzut, îl poate vedea AICI.
P.S. Două zile la rînd, două ziare importante de sport din Spania, unul din Barcelona, altul din Madrid, au vorbit de un posibil interes pentru Kun Aguero.
În momentul ăsta, de la City se pleacă extrem de greu și doar dacă oamenii de acolo vor. Aguero are un salariu foarte mare și a costat foarte mult. Plecarea sa este posibilă însă doar dacă City și-a stabilit deja un înlocuitor. Care ar putea fi Radamel Falcao. Asta apropo de ceea ce vorbeam mai sus, de rolul lui Jorge Mendes, care îi este impresar și lui ”El Tigre”.
A fost un sezon plin de meciuri de fotbal de maximă calitate, iar următorul se anunță cel puțin la fel de bun. Sînt foarte multe întrebări pe care le-am primit în legătură cu posibilitatea amatorilor de fotbal de calitate de a asista la unele meciuri, de felul în care se pot achiziționa bilete pentru astfel de meciuri. O să încerc să le răspund în cele ce urmează, fără ca asta să însemne că voi un realiza un ghid. Mai degrabă voi încerca să dau niște sfaturi și ar fi interesant dacă toți cei care au avut astfel de experiențe le-ar împărtăși aici, astfel ca mai multă lume să știe cum să facă.
Există tot felul de promoții, de oferte de excursii în străinătate la meciuri de fotbal. Mai nou am văzut că și site-urile ziarelor de sport se ocupă cu așa ceva. Mai sînt diverse agenții de turism, care oferă același lucru. Inevitabil însă se oferă pachete, care conțin, dincolo de bilete de intrare, și cazare sau transport. Ceea ce poate fi un avantaj, dar de multe ori și un inconvenient.
Încă de la început trebuie făcută o precizare. Ca și în cazul unui concediu obișnuit, în primul rînd se vorbește despre buget. Meciurile mari, iar aici sînt incluse partidele din Champions League, El Clasico și derbyurile europene necesită o sumă de bani mult mai mare decît partide obișnuite de campionat. E bine să va stabiliți încă de la început prioritățile. Vreți să mergeți la un meci obișnuit al Barcelonei, al lui Real Madrid, AC Milan, Inter, Juve, Bayern, Manchester United, Liverpool sau Arsenal? Integrat eventual într-un week-end turistic, în care să includeți și alte obiective ale zonei respective? Sau vă doriți un meci mare? Trebuie să știți că bugetul în această a doua situație poate fi de cîteva ori mai mare. E posibil ca doar biletul de intrare să vă coste cît toată excursia în situația meciurilor obișnuite.
Și aceste meciuri, să le zicem ”obișnuite”, trebuie diferențiate. Premier League și Bundesliga sînt campionate cu un un public local extrem de fidel, în special campionatul Germaniei, astfel că posibilitatea achiziționării biletelor la prețuri oficiale este destul de mică. Pentru aceste două campionate se aplică procedura partidelor mari, pe care o voi expune mai jos. Spania și Italia însă sînt mai relaxate.
Dacă de exemplu vreți să mergeți neapărat la un meci acasă al Barcelonei sau al lui Real Madrid, un meci normal, de genul celor cu Rayo Vallecano sau Levante sau Celta Vigo, n-ar trebui să fie prea multe probleme. Site-ul oficial al fiecărui club oferă posibilitatea achiziționării biletelor on-line. Există o procedură, căci ambele cluburi au suficient de mulți abonați, care, evident, au întîietate. Dar, de regulă, la acest gen de meciuri, rămîn destule bilete disponibile, căci vorbim și de stadioane mari, bilete care se pot achiziționa inclusiv de la casele din zona arenelor. Același lucru e valabil și în cazul campionatului italian și al celui francez, chiar și la unele meciuri ale PSG-ului. Ceva mai greu e la Juventus, căci stadionul e un pic mai mic și, fiind nou, iar echipa avînd evoluții foarte bune, suporterii vin de regulă în număr mare indiferent de adversar. Așadar, sfatul meu în acest caz e să apelați la site-urile oficiale ale cluburilor, căci procentajul de reușită e foarte mare.
Sigur că toată lumea își dorește un meci mare. Aici intervine problema banilor. Un bilet la un Clasico, la un Derby d`Italia, la un Inter-Milan, la meciuri tari de Liga Campionilor sau la meciurile din Premier League și Budesliga costă foarte mult. Există mai multe opțiuni de achiziționare a lor. Cea mai bună, la care apelează majoritatea agenților de turism sau a site-urilor de care vorbeam la început este VIAGOGO. E cea mai cunoscută, cea mai serioasă și cea care poate oferi bilete de intrare la majoritatea evenimentelor din lume, și nu mă refer aici doar la cele sportive.
De ceva vreme, pe acest blog, poate ați observat, există bannere ale acestei agenții. E o colaborare pe care am început-o, dar nu asta mă face să spun că sînt cei mai buni, ci experiențele pe care le-au avut oameni pe care-i cunosc și care au apelat la ei. Și nu doar pentru bilete la fotbal, ci și la turnee importante de tenis sau concerte.
Ideea e simplă. O agenție vă oferă un bilet la un meci pe care-l cumpără tot de aici, dar adaugă un comision, logic, plus că include acest bilet într-un pachet turistic, cu cazare și transport. Mult mai simplu mi se pare achiziționarea biletului on-line și apoi, separat, a cazării și a transportului. Există atît de multe variante de zbor astăzi, nu mai vorbesc de cazare, astfel încît să ne putem calcula un buget personal, fără să fim obligați să plătim suplimentar.
Apropo de cazare. Stadioanele, de regulă, sînt departe de centrul orașelor. Luați în calcul atunci cînd vă faceți o rezervare la ce oră e meciul. Un meci care se termină foarte tîrziu poate aduce după sine mari dificultăți de transport înapoi, astfel că un hotel din zona stadioanelor, la care să se poată ajunge pe jos, poate fi mai util. Rețelele de transport în comun în marile orașe europene funcționează mai bine ca la noi, dar cînd apare o revărsare de cîteva zeci de mii de oameni tot e foarte dificil. Eu unul îmi amintesc de un Barcelona-Real Madrid, în Supercupa Spaniei, astă-vară, care s-a terminat după miezul nopții, astfel că priveam împreună cu colegii mei cum mii de oameni au luat-o pe jos, pe Avenida Diagonal, pînă în centru, pentru că taxiurile erau puține, iar transportul în comun nu mai funcționa. Noi anticipasem problema și ne-am luat un hotel la care am putut ajunge, într-un sfert de ceas, mergînd pe jos. Aici nu pot să dau sfaturi, în ceea ce privește hotelul, căci e vorba de portofelul fiecăruia, de bugetul planificat.
Revin la bilete de intrare. Premier League, spuneam, se înscrie la același standarde ca un meci important de Champions League. E foarte greu de găsit un bilet la preț mic la meciurile lui Arsenal, în special, Manchester United, Liverpool. La Chelsea există ceva posibilități, dar trebuie acționat foarte repede, căci se epuizează rapid. Spre exemplu, la meciul cu Steaua, se puteau cumpăra de pe site-ul lor, inclusiv în ziua partidei, fără nici un fel de problemă, tichete în zona ”Hospitality”, destul de scumpe, dar cu nivel de confort foarte bun, cu catering inclus. Pe Viagogo, prețurile la partidele din Premier League sau Bundesliga diferă în funcție de importanță.
Procedura e destul de simplă și nu diferă de achiziționarea on-line a unei perechi de blugi. Site-ul este, de fapt, un intermediar între posesorii de bilete, în marea lor majoritate de abonamente, și cumpărător. Astfel că mai există, destul de rar, situații în care vînzătorul nu mai poate vinde repectivul bilet, dar site-ul garantează recuperarea banilor. De regulă asta nu se întîmplă și sînt destule cluburi care deja au semnat parteneriate cu acest site. Dacă sînteți atenți veți vedea panouri cu reclame pe marginea terenurilor la multe meciuri.
Am mai spus-o, din punctul ăsta de vedere sînt un norocos. N-am mai plătit bilete de intrare la un meci din 1995. Există evident și reversul medaliei, căci în această perioadă sînt extrem de puține meciurile la care să fi mers sau la care să mă fi uitat fără să am treabă. Ceea ce am scris mai sus nu reprezintă în nici un fel un îndrumar, ci niște doar niște idei, bazate pe informații adunate de-a lungul timpului de la oameni, cunoscuți sau nu.
Așa cum am spus și la început, ar fi foarte bine ca toți cei care au alte informații, au găsit alte căi de achiziție sau pur și simplu au avut experiențe în acest sens să le scrie aici, astfel ca această postare să devină într-adevăr un ghid pentru toți cei interesați.
Vă propun în cele ce urmează o știre care cu greu și-a făcut loc în sumarul publicațiilor noastre. Michael Owen și-a anunțat retragerea din fotbal. Poate fi o știre banală. Depinde însă din ce punct de vedere privești lucrurile. Din cel ancorat strict în actualitate poate părea o știre banală. Michael Owen nu mai e demult un subiect de maxim interes, ba cred că nu-s mulți cei care știu la ce echipă joacă în momentul ăsta. Din punct de vedere al fotbalului în general e totuși o știre importantă.
Abandonează acest sport totuși fost un Balon de Aur. Cred însă că și asta e o informație care a scăpat și scapă multora. Ei bine da, doamnelor și domnilor, a existat un an cînd Balonul de Aur n-a fost cîștigat de Messi sau de Cristiano Ronaldo!
În 2001 s-a întîmplat ca Owen să primească distincția acordată, pe atunci, doar de ”France Football”. A fost o decizie extrem de controversată a revistei pariziene, care nu prea i-a folosit, în viitor, lui Owen. 2001 a fost un an fără turneu final, ceea ce a influențat evident votul. Owen cîștigase cu Liverpool 5 trofee, dar nu și pe cel mai important, titlul în Premier League. Luase însă Cupa UEFA, în acea finală frumoasă cu Alaves de la Dortmund, luase Cupa Angliei, Cupa Ligii și, apoi, Supercupa Europei și Supercupa Angliei, ceea ce, în opinia votanților a fost decisiv. Pe locul doi a venit Raul, iar pe trei, și mai surprinzător, portarul lui Bayern, Oliver Kahn.
Faptul că i-a luat fața lui Raul nu l-a ajutat mai tîrziu. În vara lui 2005, Owen s-a adăugat colecției de Baloane de Aur de la Real Madrid. Era perioada Realului ”galactic” și a obsesiei lui Florentino Perez de a transfera numai cîștigători ai acestui trofeu. Lumea l-a primit cu răceală însă, considerînd că, indirect, Owen i-a făcut o mare nedreptate lui Raul. N-a rezistat la Real decît un an, și pe fondul furtunilor din tabăra madrilenă, căci în Spania puterea o preluase Barcelona lui Ronaldinho, Eto`o, Deco și, din ce în ce mai pronunțat, Messi. Să revenim însă la știrea în sine. Se retrage, la 33 de ani, unul dintre cei mai promițători atacanți din finalul anilor 90. I se spunea ”Golden Boy”, iar meciul cu Argentina de la Mondialul din 1998 și mai ales acest gol, pe care vă invit să-l savurați și să-l comparați cu cele pe care le dau azi Messi sau Cristiano, l-au scos în atenția tuturor:
Pe cît a fost de talentat, pe atît a fost de ghinionist. Corpul său nu i-a fost aliat, iar accidentările nu l-au respectat deloc. Una dintre ele, groaznică, poate fi văzută mai jos:
Probabil că marea eroare a carierei sale a fost plecarea de la Liverpool. Jamie Carragher, care se va retrage și el la vară, care era și pe atunci la Liverpool, și-a amintit că l-a sfătuit pe Michael să nu plece. Numele lui Real Madrid a fost însă prea tentant, dar viața i-a arătat că greșise un an mai tîrziu, cînd Liverpool cîștiga la Istanbul finala Ligii cu AC Milan. Plecarea de la Liverpool, unde era iubit și respectat, a însemnat momentul de cotitură. De atunci nimic n-a mai mers pentru Owen, care sărea din accidentare în accidentare, iar golurile refuzau să-l mai reîntîlnească. Cu toate astea, pasul făcut spre Primera Division a reprezentat un mare serviciu făcut fotbalului englez în general, căci a arătat că nu doar David Beckham e un produs viabil pentru export. A primit un ajutor nesperat de la Sir Alex Ferguson, care l-a racolat pentru Manchester United, într-un demers mai degrabă umanitar decît sportiv, permițîndu-i să cîștige un titlu în Premier League.
Iar acum, cînd a anunțat că se retrage, a folosit o expresie splendidă: ”Am fost norocos să am cariera pe care mulți tineri jucători o visează”. E totuși un exemplu pe care Michael Owen îl dă, un mesaj pe care mulți ar trebui să-l înțeleagă. Trebuie să trăiești viața pe care o ai așa cum o ai și nu viața pe care ți-o dorești.
Pentru final, vă propun să-l vedeți sau să-l revedeți, după caz, pe Michael Owen așa cum a fost el în perioada Liverpool, într-un film, structurat în 4 părți, ce i-a fost dedicat:
PARTEA 1
PARTEA A 2-A
PARTEA A 3-A
PARTEA A 4-A
Luni seară, la Fotbal European, am avut un soi de discuție-dezbatere cu Ilie Dumitrescu. Era emisiunea dedicată campionatului Angliei și ne întrebam, privind clasamentul din Premier League și constatînd, cu ceva dezamăgire trebuie să recunosc, că în proporție de 90 la sută titlul merge spre Manchester United, ne întrebam așadar dacă e Manchester United atît de bună încît să aibă un asemenea avans sau urmăritoarele sale sînt slabe?
Să lămuresc mai întîi problema dezamăgirii, care simt că poate stîrni suspicioni. Cînd am spus ”cu dezamăgire” nu m-am referit la acel sentiment de suporter, ci am vorbit prin prisma televiziunii care transmite un campionat și ar dori să aibă suspansul prezent pînă la final. Cam cum a fost în sezonul trecut. Ceea ce în Anglia nu prea mai există.
Înapoi la întrebarea din primul paragraf. E Manchester United foarte puternică sau vina e la adversare? Posibil ca adevărul să fie la mijloc. Manchester United e puternică, e limpede, dar mie nu mi se pare că diferențele dintre United și City sau Chelsea e atît de mare. Chiar aș merge mai departe și as spune că între cele 3 e o sensibilă egalitate la nivelul lotului.
Să mă explic. De fapt, am făcut-o și-n emisiunea de luni. Mi se pare că Manchester United are un singur compartiment unde e net superioară celor două contracandidate: atacul. Perechea Rooney-Van Persie nu are rival în celelalte două echipe, iar rezervele, să le zicem așa deși noțiunea de rezervă în fotbalul de azi e din ce în ce mai abstractă unde se tinde spre un lot cu 18 potențiali titulari, rezervele așadar sînt și ele de maximă calitate. Welbeck și Chicharito sînt doi jucători pe care te poți baza în orice moment. Chelsea și City nu oferă în această zonă oameni care să se ridice la nivelul celor de mai sus. Torres, la Chelsea, parcă nu mai iese din zodia neputinței, iar Demba Ba încă nu e pe deplin integrat, în vreme ce la City, Aguero parcă nu mi e la fel de efectiv ca anul trecut, Dzeko și Tevez sînt și ei în declin vizibil, ba a mai și fost pierdut Balotelli.
În schimb, la alte compartimente, Manchester United nu e chiar de speriat în comparație cu rivalele. Ba aș spune chiar că dimpotrivă. La portar e sub ambele, chiar dacă De Gea are o perioadă bune. Aș spune că și la linia de apărare, unde doar Evra se mai salvează. Rio Ferdinand și Vidici au îmbătrînit vizibil, iar Evans și Phil Jones nu au oferit prea multă siguranță, lucru vizibil dacă privim numărul de goluri încasat de United în acest sezon. Lescott-Kompany și Terry sau Cahill-David Luiz parcă sună mai bine. La mijloc, pe faza defensivă, United nu stă rău, dar nu are un Toure Yaya, de exemplu, iar între Carrick, Obi Mikel, Barry sau Ramires se poate face oricînd o discuție cu argumente pro sau contra. La partea de creație însă United e net defavorizată orice discuție am face. Aici Chelsea e net superioară, căci nu cred să existe în Anglia o echipă care să ofere o tripletă atît de explozivă și fantezistă precum Oscar-Mata-Hazard. La City există Silva-Nasri-Aguero, dar la United e destul de dificil de descoperit omul de ultimă pasă.
Unde într-adevăr United cîștigă toate bătăliile posibile e la nivelul băncii tehnice. Sir Alex Ferguson a adus acea stabilitate care la City n-a existat, iar la Chelsea nici atît. Mancini nu mai are aceeași relație cu unii jucători, am mai scris-o, se spune că nici nu vorbește cu Lescott și cu alții, în vreme ce situația lui Benitez e suficient de delicată. Aici cred că s-a făcut diferența, căci atmosfera are un rol extrem de important în obținerea marilor performanțe.
Sigur că e doar o părere. Altcineva poate să aibă o alta. Mie mi se pare că Manchester United de azi, de exemplu, e sub Manchester United din 2008, cînd a cîștigat Liga Campionilor. Voi ce părere aveți?
Dintr-un meci precum Barcelona-Rayo nu se pot reține prea multe lucruri. Rayo a jucat fotbal, mai bine zis a încercat să-l joace și de multe ori a reușit. E un exemplu totuși de abordare a unui joc cu FC Barcelona, deși unii ar putea spune că rezultatul final e cel care contează. Și au dreptate, pînă la urmă, dar există și o teorie care spune că nu poți izbuti mari performanțe fără măcar să încerci. Rayo a încercat, iar faptul că a menținut raportul posesiei la un 58-42 e într-un fel lăudabil, căci puține echipe din lumea asta pot duce Barcelona spre o posesie în zona celor 50 de procente pe ”Camp Nou”.
Dintr-un meci precum Barcelona-Rayo se poate extrage o realitate. Iar realitatea zilei de azi este că Messi și David Villa au redevenit o pereche letală. S-a vorbit zile-n șir despre relația proastă dintre cei doi, s-a scris mult despre asta și, evident, s-a exagerat la fel de mult. Probabil că a fost ceva, în general nu se inventează astfel de lucruri, ceva informații au existat. Se vedea și pe teren că există oarece tensiune între cei doi. Se întîmpla la finalul anului trecut și totul trebuie judecat în contextul de atunci. Ambii traversau stări, să nu le zicem de anxietate, să le zicem de neliniște, de nerăbdare. Messi voia să marcheze mult, ca să bată recordul lui Gerd Muller, David Villa voia și el să marcheze ca să simtă în interiorul său că și-a revenit din punct de vedere medical. Fiecare demers era important în felul său astfel că o ciocnire de ego-uri era inevitabilă. Nici Villa nu e un oarecare, campion mondial și european totuși, iar Messi e Messi. Asta a fost atunci.
Scriam la începutul ianuarie că pentru David Villa intrarea în prima echipă a Barcelonei e ca urcarea într-un tren din mers. Se spune despre un fotbalist care a suferit o accidentare gravă, iar a lui ”El Guaje” a fost chiar foarte gravă, că are nevoie, din momentul în care s-a reintegrat în disciplina sportivă a echipei după convalescență, că are nevoie de o perioadă cel puțin egală cu cea petrecută în afara terenurilor pentru a reveni la forma pe care o avea la momentul accidentării. Davi Villa a stat 8 luni și ceva, deci faceți socoteala și veți descoperi că abia acum se poate spune că au trecut 8 luni de cînd el a revenit în prima echipă, acel ”amical” cu Dinamo din august. Primul sfat al doctorilor către fotbaliști într-o astfel de situație e să-și asculte corpul. Să nu încerce să-l forțeze, căci orice forțare poate fi fatală, iar un exemplu în acest sens, trist din păcate, e Marco van Basten. Să caute să-și învingă teama firească, anxietatea, iar aici creierul are un rol extrem de important.
Diferențele între un David Villa liniștit și unul neliniștit se văd. Iar Messi are contribuția lui. La un moment dat e posibil să fi înțeles ce important e David Villa pentru el și, implicit, pentru echipă. Fără Villa, Barcelona nu era doar lipsită de o gură de foc teribilă, ci era o echipă care lăsa responsabilitatea golului doar pe umerii lui Messi. Care trebuia să le facă pe toate. Messi are nevoie de cineva care să dea de lucru fundașilor adverși, așa cum a făcut Villa cu Milan, să-i permită să primească între linii, cu fața la poartă și cu dublă opțiune, șut sau pasă decisivă. Iar Barcelona, ca echipă, are nevoie să fie cineva acolo, în careul advers, care, la o adică, să poată finaliza o centrare din bandă.
Fotbalul e o stare de spirit. M-am plictist să tot spun asta. David Villa trăiește pe pielea lui această teorie. Cu contractul expirînd în 2014, ”El Guaje” se află înaintea unei perioade decisive pentru el. Prelungirea contractului ar trebui să fie obiectivul său, iar pentru asta are nevoie de goluri sau de pase decisive de genul celor două de duminică. Cum și Barcelona are nevoie de același lucru, e posibil ca filmul să fie unul cu happy-end.
AC Milan a ieșit din Champions League. A pierdut în fața Barcelonei un meci pe care FC Barcelona l-a jucat aproape perfect, după o partidă tur de pe ”San Siro” în care Milan fusese echipa cea mare. AC Milan nu poate fi însă nicidecum desprinsă, ca echipă, din istoria acestei competiții magnifice. Citeste mai mult …
Caută-mă!