Andrei Rațiu e unul dintre cei mai demni reprezentanți ai acestei noi generații din fotbalul românesc. Să-i zicem de suflet, dacă tot s-a fixat în mentalul colectiv acest concept. Mai degrabă pentru suflet, dar intrăm deja în nuanțe. Joacă în Spania, în La Liga, unul dintre cele mai tari campionate din lume și e singurul român care ne reprezintă acolo. În condițiile în care acum vrei 20-25 de ani aveam nevoie de ceva efort ca să-i contabilizăm pe toți. Joacă la Madrid, la Rayo, o echipă de cartier, muncitorească dacă vreți, într-un fel reprezentativă pentru un băiat a cărui familie a plecat din România în căutarea unui trai mai bun și a muncit mult pentru asta. Citeste mai mult …

Pentru Real Madrid, acest meci cu Atalanta era ca o finală. Din motive pe care nu cred că mai are rost să le expun aici foarte pe larg. Locul 24 pe care stătea campioana en-titre a Europei înaintea acestei etape cu numărul 6, fix la granița dintre play-off și dezastru, nu îndemna absolut deloc la relaxare, chit că pe calendar ultimele două meciuri figurează ca accesibile, cu Salzburg și Brest. Însă e cât se poate de limpede că n-aveau niciun chef madrilenii să meargă cu cuțitul la os în ultima etapă la Brest (de fapt la Guingamp, dar asta nu schimbă cu nimic retorica), o echipă incomodă ca o pietricică-n pantof mai ales atunci când e gazdă. Dincolo, evident, de toate glumele ce s-ar fi născut cu întrebarea ”how do you like Brest?” (pornind de la ”breast”, firește, dacă nu știți ce înseamnă google-it). Citeste mai mult …

De când a încetat să mai fie un simplu joc și a devenit un fenomen social, fotbalul s-a bazat pe anumite teorii. Una dintre ele spune (spunea?) că tinerii trebuie tratatați cu foarte multă precauție, cu delicatețe chiar, iar integrarea lor într-un sport devenit din ce în ce mai mult al bărbaților, în care zona fizică și cea mentală se întrepătrund, trebuie să se facă progresiv, lent, fără a pune prea multă presiune pe niște umeri destul de fragili. Avem noi o vorbă pe-aici, tipică pentru spațiu nostru mioritic, ”teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. Nu e neapărat așa și pe la Barcelona, căci viața ne arată că teoria de care aminteam mai sus nu se prea potrivește cu realitatea imediată. Citeste mai mult …

„You’re getting sacked in the morning”, asta auzea Pep Guardiola pe ”Anfield”, spre sfârșitul meciului cu Liverpool de duminică. Ironia era evidentă, chit că că scandarea respectivă, care-i și titlul unui podcast cunoscut pe BBC, e mai degrabă un obicei de-al casei, atunci când adversarii ”cormoranilor” încasează bătăi zdravene, fotbalistic vorbind evident. Sigur că niciunul dintre cei care-i urau ”de bine” lui Pep nu se așteptau ca predicția lor să se și adeverească, dar la fel de sigur e că mesajul respectiv nu i-a picat deloc bine antrenorului. Citeste mai mult …

În jurul lui Sir Alex Ferguson s-au țesut, de-a lungul timpului, zeci, dacă nu sute de anecdote. E și normal, la cât de lungă și plină de glorie a fost perioada lui ca antrenor. Una dintre ele se leagă de oferta pe care a primit-o de la Manchester United, reluată zilele trecute de ”Times”, într-o încercare de a explica plecarea lui Ruben Amorim de la Sporting Lisabona, în plin sezon, într-un moment cât se poate de bun pentru ”leii” din Lisabona (lideri în Portugalia și cu 7 puncte din 9 adunate în Champions League) și cât se poate de prost pentru ”diavolii” din Manchester. Citeste mai mult …

Acum vreo 25-30 de ani, aflam cine a luat Balonul de Aur în luna decembrie, într-o zi de marți, atunci când se putea cumpăra de la chioșcurile de ziare prima ediție ”France Football” a respectivei săptămâni. Care-l avea pe coperta sa pe premiant alături de trofeu, într-o poză realizată cu zile multe înainte. În general se știa cine a câștigat, dar nu exista acea goană pentru exclusivitatea știrii. Pentru că nu exista nici acea dorință a oamenilor de a afla mai devreme un deznodământ. Poate și pentru că pe-atunci existau în primul rând ziarele în formatul lor tipărit, site-urile nu aveau amploarea de azi, iar social media era un concept de-a dreptul necunoscut. Iar Balonul de Aur nu era altceva decât un premiu individual, apreciat ca atare, în niciun caz un instrument atât de mediatizat. Și-atât de vânat. Citeste mai mult …