O ”BĂTRÂNĂ DOAMNĂ” MALTRATATĂ

Pe măsură ce treceau minutele și Milan-Juve de sâmbătă se apropia de final, imaginea pe care ”Bătrâna Doamnă” o lăsa era exact asta: o doamnă bătrână, suferindă, sufocată de probleme, chinuită de amintiri, cu gândurile vraiște și aproape în depresie, plus alte simptome ce invită la un prognostic rezervat. O doamnă bătrână ce a încăput pe mâna unui medic ce pretindea, la vremea respectivă, că știe perfect tratamentul, dar care medic se lovește zilnic de o realitate pe care n-a anticipat-o și pe care, din ce se vede, apropo de tratament, nu izbutește s-o gestioneze. Citeste mai mult …

XAVI, ÎNTRE PÂRGHII ȘI ERORI

XAVI, ÎNTRE PÂRGHII ȘI ERORI

Imediat după eșecul de la Munchen, cu Bayern, scriam tot aici că, dincolo de a fi un examen, respectiva partidă a fost pentru Barcelona mai degrabă un test pentru adevărata sesiune, ce va avea loc în septembrie. Un test picat, ce-i drept, dar pe care catalanii puteau foarte bine să-l treacă – și încă luând o notă bună – dacă anumite detalii se aliniau în favoarea sa, vezi posibilele probleme de arbitraj, dar mai ales dacă materia pentru respectivul test era aprofundată mai pe îndelete. Cum nu prea fusese timp, căci meciul a venit cam devreme pentru ceea ce înseamnă acest proiect al Barcelonei, concluziile aveau la final niște logice puncte de suspensie. Citeste mai mult …

ARSENAL ȘI ”ALL OR NOTHING”

ARSENAL ȘI ”ALL OR NOTHING”

Astă-vară, când s-a lansat pe piață versiunea despre Arsenal a documentarului ”All or nothing”, puțini s-au hazardat în predicții pentru ceea ce avea să-i aștepte pe ”tunari” în noul sezon de Premier League. Pe măsură ce se derulau însă episoadele se putea observa o ușoară tentă de optimism, căci tot scenariul, plecat de la ideea statistică incontestabilă că Arsenal a fost cea mai tânără echipă a campionatului 2021-22, îl scotea în evidență, subliminal, pe Mikel Arteta.  Citeste mai mult …

MONDIALUL ȘI DILEMELE SALE

Gata, a trecut și perioada asta! Cu pauză pentru echipele de club, cu ”naționalele” în prim-plan, cu clasamente și calcule, cu pumni strânși și nervi, cu înjurături printre dinți sau pe față, cu retrogradări și dezamăgiri, cu promovări și confirmări, cu griji legate de accidentări, cu ”God save the King” cântat pe ”Wembley” prima dată după 70 de ani, cu speranțe pentru viitor, în orice caz cu privirea ațintită spre ce urmează. Adică spre Mondialul din Qatar.  Citeste mai mult …

LACRIMI ȘI PRINȚI

LACRIMI ȘI PRINȚI

Cam pe la aceeași oră cu suferința noastră de la Helsinki (bine măcar că am păstrat la zero statistica eșecurilor contra Finlandei), o altfel de suferință se producea la Londra. Un alt fel de suferință, mai bine zis. Cea a lui Roger Federer. Citeste mai mult …

GIROUD ȘI FRANȚA LUI MBAPPE

GIROUD ȘI FRANȚA LUI MBAPPE

Când Franța a luat titlul suprem în 2018, Oliver Giroud a fost mai degrabă ținta ironiilor decât a laudelor. Elogiile au mers atunci spre Mbappe, spre Griezmann, spre Pogba, la Olivier au ajuns glumele, multe dintre ele proaste, cu un omor discutabil de malițios, pornite din statistica seacă, dar ușor de folosit ca argument: nouarul  (de atunci) campioanei mondiale nu doar că n-a dat niciun gol, dar n-a nimerit nici măcar o dată poarta adversă pe parcursul turneului final. Chiar și-acum, la mai bine de 4 ani distanță, zerourile acelea îl urmăresc pe atacantul Milanului și-l însoțesc prin diverse comentarii, în diverse ocazii. În special atunci când ratează. Căci, ce să vezi, Olivier Giroud mai și ratează. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă