FRUSTRAREA LUI GUARDIOLA ȘI VIEȚILE MADRIDULUI

FRUSTRAREA LUI GUARDIOLA ȘI VIEȚILE MADRIDULUI

”Esto es el Madrid”, a zis Guardiola după terminarea meciului de marți și dacă nici el, tradițional inamic al grupării ”blanco”, nu știe ce înseamnă asta, atunci nimeni nu mai știe. Căuta să pară liniștit, vorbea despre cât de frumos a fost meciul pentru un spectator sau telespectator neutru (și chiar a fost splendid), dar se vedea că-i supărat, frustrat mai degrabă. Apucase să consemneze câte ceva și luni, la conferința de presă de dinainte de joc, când vorbea de istorie și de forța pe care istoria, a se citi sala de trofee, ți-o oferă. Nu-i însă un actor atât de bun Pep și în niciun caz nu-i un spectator sau telespectator neutru. E parte implicată, iar din acest punct de vedere senzația că și-a lăsat adversarul să scape cu viață pesemne că-l va măcina până la returul de miercurea viitoare. De văzut dacă nu cumva și după. Citeste mai mult …

”GOOD LUCK ERIK!”

”GOOD LUCK ERIK!”

”Good luck Erik”, scria unul dintre editorialiștii de pe zona de sport a BBC-ului, după acest nou eșec, după această nouă umilință mai bine zis, a celor de la Manchester United. Căci nu văd cum altfel s-ar putea chema decât umilință atunci când pierzi pe ”Anfield”, Manchester United fiind totuși, cu 4-0, după ce ai luat 5 și pe ”Old Trafford”, în turul cu marele rival din Anglia. Citeste mai mult …

LIGA CAMPIONILOR ȘI FACTURILE SALE

LIGA CAMPIONILOR ȘI FACTURILE SALE

Se tot spune și se tot analizează cât de greu e să-ți revii și să joci un meci, să-i zicem, normal la câteva zeci de ore după ce ai avut unul în Champions League. Mai ales în faza decisivă, mai ales când se pune problema eliminării sau, după caz, a calificării. Discuția se face la nivel fizic, dar mai ales la cel mental. Dacă pentru partea fizică mai există soluții, cu mentalul e ceva mai greu, căci fotbaliștii ăștia sunt și ei oameni, nu roboți. Și dacă toate astea sunt spuse de cei care au participat și au făcut performanță în această super-competiție, cine suntem noi, până la urmă, să le punem la îndoială părerile? Mai ales noi cei de pe-aici, care avem legături cu Liga Campionilor cât avem și cu alte lucruri ce țin de Europa civilizată, adică mai deloc. Citeste mai mult …

FASCINANTA CUPĂ A ANGLIEI ȘI FINALA DIN SEMIFINALE

Englezii îi spun  simplu ”FA Cup”. Caută să evite pe cât pot alăturarea sponsorului, căci și această competiție a fost nevoită să țină pasul cu vremurile, să se adapteze la noile realități economice și la nevoia de bani. Noi îi spunem ”Cupa Angliei” și așa ar trebui să rămână, căci ”FA Cup” în limba română sună fix ca termenii corporatiști de care suntem încercuiți. Citeste mai mult …

BARCELONA ȘI TREZIREA LA REALITATE

BARCELONA ȘI TREZIREA LA REALITATE

Pe la sfârșitul lunii februarie, scriam tot aici despre ”Barcelona și noua sa realitate”. Catalanii câștigaseră la Napoli după, la acel moment, cea mai bună prestație sub comanda lui Xavi și lumea începuse deja să se gândească la posibilitatea câștigării trofeului. Unul ce nu fusese luat niciodată, nici măcar când se chema Cupa UEFA și care deschidea ușa spre faza grupelor Champions League din sezonul viitor, adevăratul obiectiv totuși al echipei. Ulterior a venit victoria de pe ”Bernabeu”, iar gândurile de după Napoli s-au transformat brusc în mici aroganțe, mai ales din partea președintelui Laporta, care are uneori tendința să derapeze spre un comportament de genul ăsta. Citeste mai mult …

NOUL CLASIC AL FOTBALULUI

NOUL CLASIC AL FOTBALULUI

Marea problemă după ce vezi un City-Liverpool de genul celui jucat duminică seară este că, ulterior, trebuie să te uiți și la alte meciuri și, inevitabil, să te întrebi dacă e același sport. Nu vorbesc aici neapărat de campionatul nostru, care e oricum departe, ci și de cele pe care obișnuim să le includem în așa numitul ”Top 5” continental. În momentul ăsta, în Premier League se joacă într-o altă viteză, într-un alt ritm, cu o altă calitate și o altă implicare față de tot ceea ce înseamnă fotbal european, iar atunci când vorbim de o confruntare între Guardiola și Klopp totul se multiplică. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă