Europeanul coronavirusului s-a transformat brusc în Europeanul surprizelor și acum a devenit Europeanul la care orice e posibil. Patru echipe mai avem în luptă, trei partide de disputat, două hopuri de trecut și-un singur mare vis. Visul unei nopți de vară. Capodopera lui Shakespeare s-a desăvârșit la Londra, tot Londra s-a transformat acum, cu voie de la ”Old Trafford” în teatrul unor vise ce-și așteaptă rândul. Citeste mai mult …

Europeanul coronavirusului s-a transformat brusc, odată cu trecerea la faza partidelor eliminatorii – adevăratul turneu final spun din ce în ce mai mulți – într-un European al surprizelor. Unul la care orice e posibil, căci dacă doar în ”optimi” au plecat acasă campioana europeană en-titre, campioana mondială en-titre, vicecampioana mondială și campioana mondială din 2014 (care, accidental, mai e și Germania) deja cu greu ne mai putem hazarda în pronosticuri și să vorbim despre favorite. Citeste mai mult …

Dacă toate competițiile s-a derula precum calculul hârtiei și toate trofeele ar fi câștigate de marea favorită ori de liderul la zi al cine știe ce ierarhii, atunci fotbalul ăsta nu ne-ar mai ține captivi așa cum o face. Nimic nu e mai frumos în fotbal decât surprizele, mai ales dacă nu ești parte implicată. Ne cam plângeam după faza grupelor că Europeanul e cam tern, în sensul că se derulează conform planurilor. Și uite cum, dintr-o dată, lucrurile au luat o cu totul altă turnură încă de la primele meciuri eliminatorii. Am avut o primă surpriză, cu Cehia eliminând Olanda, apoi a venit marea surpriză, cu Elveția scoțând Franța dintr-o competiție pe care mulți se gândeau că nu prea are cum s-o piardă. În aceeași zi, campioana și vicecampioana mondială au spus adio Europeanului la capătul a două partide cu adevărat epice. Citeste mai mult …

DESPĂRȚIREA DE CRISTIANO

”Apă bei, apă joci”. E vorbă de pe la noi, fără niciun fel de legătură cu realitatea în mod evident, chiar dacă cel ce a propulsat-o în folclorul stadioanelor credea teribil în ea. Și ne amintim ce s-a ales de cariera lui. Știm și că lui Cristiano Ronaldo îi place teribil de mult apa, dar mai știm și că duminică seară e posibil să fi asistat la ultima reprezentație a starului portughez la un Campionat European. Am spus ”posibil”, fiindcă atunci când vine vorba de Cristiano nimic nu e sigur, chiar dacă acum are 36 de ani, iar la viitorul turneu final va avea 39.

Acest European se desparte așadar de cel mai important star al său, dar și de deținătoarea trofeului. Belgia s-a dovedit mai puternică decât Portugalia, pentru că a știut să interpreteze mai bine diversele fațete ale unei confruntări de genul ăsta. E posibil ca Portugalia să fi jucat una dintre cele mai ofensive partide din mandatul lui Fernando Santos, fără ca asta să-i folosească însă la nimic. Portugalia de azi, chiar așa eliminată cum e, arată mai bine decât Portugalia din 2016, în special în zona ofensivă. Fac prinsoare că, repede-repede și fără să consultați Google, aveți mari dificultăți în a vă aminti numele atacantului ce a adus lusitanilor trofeul pe ”Stade de France”, iar dificultățile se triplează atunci când vine vorba de echipa de club la care joacă în acest moment. Între acel Eder, ca să vă dau o mână de ajutor (acum încă sub contract cu Lokomotiv Moscova) și Diogo Jota ori Andre Silva, atacanții de azi, diferența e uriașă, dar, paradoxal, Portugaliei nu i-a folosit la nimic. A avut, nimic de zis, mult ghinion cu repartizarea în acea grupă infernală, ce i-a dus în față, la fix primul meci eliminatoriu, o Belgia ce și-a reconfirmat statutul de favorită.

Pentru Cristiano, turneul n-a fost rău, dar senzația arătată duminică seară a fost că anii încep să se observe. În zilele următoare vor începe să apară știrile despre el, despre drumul său mai departe la nivel de club, la brațul ”Bătrânei Doamne”, ca-n ultimii 3 ani, sau în căutarea altor recorduri, a se citi provocări. Frustrarea pe care a arătat-o la finalul meciului cu Belgia arată că iluziile sale erau mari, iar dezamăgirea, logic, e și mai mare. Mondialul din Qatar pare să fie acum ultimul mare obiectiv al unei cariere fabuloase.

Cât despre Belgia, rămâne cum am stabilit. Adică rămâne una dintre favorite, chit că partea asta de tablou nu e deloc facilă pentru ”diavolii” lui Roberto Martinez. Spaniolul de pe banca Belgiei le-a deschis jucătorilor săi manualul cu situații grele și i-a învățat astfel să sufere. Belgia are capacitatea să strălucească, fiindcă are și cu cine, iar golul lui Thorgan Hazard sigur l-a făcut pe Florentino Perez să se întrebe dacă nu cumva a ales fratele greșit acum doi ani, dar Belgia știe să se și apere în cel mai pur stil Atletico Madrid.

În fața Belgiei stă acum Italia, care, la rându-i, s-a văzut coborâtă cu picioarele pe pământ de Austria. Zâmbetul contagios al italienilor după faza grupelor s-a transformat într-un rictus contra austriecilor, dar e foarte posibil ca asta să le folosească foarte mult în fața unei echipe atât de malițioase precum Belgia.