Există un film celebru, poate că l-ați văzut, ”Being John Malkovich”, dacă nu l-ați văzut există suficiente modalități să-l găsiți și eu zic că merită. Nu vă speriați, nu o să mă apuc să fac aici cronică de film. Titlul mi-a venit în minte în timp ce încercam să găsesc explicații pentru ceea ce se întâmplă la Real Madrid în aceste zile. Fiindcă, aici trebuie să fiți de acord cu mine, explicațiile nu-s chiar așa ușor de găsit. Și stând eu așa pe gânduri, mi-am dat seama că tare mi-ar plăcea să văd un film cu titlul ”Being Florentino Perez”. ”În mintea lui Florentino Perez”, cam așa s-ar traduce cred pe piața din România. Din nou trebuie să fiți de acord cu mine, multora ne-ar plăcea să intrăm în mintea lui Florentino Perez. Sigur, multora ne-ar plăcea să fim Florentino Perez (minus anii pe care-i are, firește), dar asta mă tem că nu e posibil. Dar să aflu ce gândește acum tare mi-ar plăcea. Și mai mult mi-ar plăcea să știu cum vede el ieșirea dintr-o criză pe care ziariștii spanioli o numesc fără precedent în acest secol 21, dar cel mai tare și mai tare aș vrea să știu ce-a fost în mintea lui astă-vară. Citeste mai mult …
Cea mai buni din lume, atunci când vorbim de fotbal, ar trebui să fie, teoretic măcar, Real Madrid. Am spus teoretic, rețineți vă rog! Teoria asta vine din ultimul trofeu pe care gruparea de pe ”Bernabeu” l-a obținut, în urmă cu câteva zile: Mondialul Cluburilor. Teoretic deci, Real Madrid este campioana mondială a cluburilor, deci cea mai bună echipă din lume. Punem punct însă, căci practica îi cam omoară pe madrileni. Iar asta s-a văzut perfect în chiar primul meci al anului, remiza de la Villarreal. An nou, defecte vechi. Citeste mai mult …
Mai bine de 43.000 de spectatori la Sunderland, la un meci de liga a treia. Stadioane pline cam peste tot pe unde s-a jucat, fie fotbal, fie rugby, în Anglia și Scoția. Și s-a jucat cam peste tot. Acesta este ”Boxing Day”, ziua în care fotbalul britanic își deschide larg ferestrele și-și expune, cu multă grație, tot ce are mai frumos de arătat. E o sărbătoare la care englezii vin întotdeauna cu plăcere, iar imaginea cea mai vizibilă (și cea mai căutată de televiziuni) este cea a copiilor așezați lângă părinți, de multe ori și lângă bunici, bucurându-se de ceea ce Crăciunul trebuie să ofere: reunirea familiei. Și e remarcabil cum un popor care înglobează din ce în ce mai multe nații, din ce în ce mai multe religii, din ce în ce mai multe obiceiuri a izbutit să păstreze intact acest amestec de pasiune și tradiție. Citeste mai mult …
Exact într-o zi de 17 decembrie, în 2005, Jose Mourinho era dat afară de la Chelsea și se punea astfel capăt celui de-al doilea mandat al său pe ”Stamford Bridge”. N-ar fi de mirare dacă astăzi, la Manchester s-ar întâmpla același lucru. De fapt, dacă stăm să judecăm lucrurile în parametrii fotbalistici de azi, e de mirare că Mourinho încă este antrenorul lui United. La orice alt club de talia celui de pe ”Old Trafford” el ar fi fost demult demis, fie că vorbim de Barcelona ori Real Madrid, de PSG, de Bayern, de Juventus. Sunt zvonuri cum că orele i-ar fi numărate, dar aceste zvonuri au mai existat, iar el a supraviețuit și a mers mai departe. Anglia rămâne un teritoriu aparte din acest punct de vedere, cu toate că stabilitatea de azi nu mai ține neapărat de tradiție și educație, ține mai mult de zona financiară. Citeste mai mult …
CHIAR ÎNVINSĂ, ”BĂTRÂNA DOAMNĂ” ARATĂ BINE
S-a terminat prima parte a sezonului din Liga Campionilor și ne îndreptăm deja atenția spre Champions League. Nu e prima dată când o spun, eu cred că din septembrie în decembrie avem Liga Campionilor, iar din februarie în iunie vom avea Champions League. Acel moment al competiției când intra în scenă și istoria, nu doar jucătorii, când marja de eroare e minimă și detaliile fac diferența, când meciurile se vor juca mai mult cu mintea decât cu fizicul.
Știu că e devreme, știu că până în februarie se pot întâmpla multe, știu că urmează o perioadă de mercato ce pare a fi agitată, știu că nici măcar ”optimile” nu s-au tras, știu toate astea. Dar vă propun să facem un exercițiu de imaginație și să vedem care ar fi ASTĂZI o ipotetică grilă de start a cursei spre finala de pe 1 iunie. Nu-i simplu, iar cel mai greu e să ne scuturăm de subiectivism atunci când căutăm argumente, dar merită să încercăm. Grila mea de start acum ar fi: Juve, City, Liverpool, Barcelona, PSG, Real Madrid, Bayern, Atletico.
JUVE ȘI EFECTUL CRISTIANO
Astă vară, mergeam pe City și Liverpool. Nu ma puteam hotărî care să fie prima. Însă acum mi se pare că Juventus arată cel mai bine. Chiar dacă a mâncat bătaie la Berna, chiar dacă a pierdut acasă cu United. Era oricum o echipă tare, era printre favorite, dar acum parcă are ceva în plus. Acel ceva e Cristiano Ronaldo, a cărui capacitate de intimidare pentru adversari a rămas intactă, a cărui motivație parcă e mai mare ca-n sezonul trecut. Integrarea lui s-a produs mai repede decât s-ar fi așteptat mulți, iar dorința lui de performanță e contagioasă și ajută un lot și-așa foarte valoros, dar cam văduvit de marea performanță pe care Cristiano o știe perfect. Juve are antrenor, are apărare, căci Bonucci pare altul de când s-a întors și stă lângă Chiellini, are un Mandzukic care e ideal ca ”vice-Ronaldo”, are și bancă ofertantă. Plus liniște.
ARGUMENTUL PEP VS OBSESIA TITLULUI
Rămân în continuare la părerea că în acest sezon, mai mult ca-n altele, vom putea avea o câștigătoare din Premier League la Madrid, după 10 ani de supremație a Primerei Division. Dacă Juve scoate la înaintare argumentul Cristiano, City îl are pe Guardiola. Pep a luat titlul în Anglia, e liniștit și acum se poate concentra pe Champions League. Are lot, iar în iarnă s-ar putea să-l îmbunătățească, mai ales acolo în față, unde Aguero nu prea are back-up. Pe ”cormorani” îi pun pe treapta a treia, fiindcă obsesia de a câștiga campionatul s-ar putea să conteze, mai ales pe ultima turnantă. Liverpool vine cu argumentele Klopp și ”Anfield”, în plus față de tripleta de atac, dar are și o ușoară carență pe zona de creativitate în linia de mijloc.
DOAR MESSI E DE AJUNS?
Barcelona vine, pentru mine, abia pe locul 4. Îl are pe Messi, iar asta nu e puțin, căci dacă există cineva care să intimideze adversarii în ziua de azi mai mult decât Cristiano, acesta e Messi. Dar cu o apărare ce ia gol aproape meci de meci, cu un mijloc care încă nu și-a găsit formula ideală și cu un Suarez peste care s-au adunat anii e un pic mai greu. Nu imposibil, evident. Să te bazezi pe Dembele e un joc de noroc, căci nu ai siguranța că Ousmane se trezește la timp să ajungă la stadion.
PROBLEMELE PARISULUI ȘI TRANZIȚIA MADRIDULUI
În al doilea pluton ar sta, după mine, PSG. Ligue 1 nu-i ajută pe parizieni, iar răsfățul lui Neymar nici atât. Tuchel promite, dar e greu din primul sezon pentru el. Real Madrid rămâne regina acestei competiții și ar fi o eroare să o excludem din calcule. Par a fi mari disensiuni în vestiar (cu altă ocazie pe acest subiect), și ceva mă face să cred că e doar un sezon de tranziție spre o vară spectaculoasă. La fel și la Bayern. Termin cu Atletico, care, ca de obicei, poate oferi surpriza, căci dacă e greu cu ”Anfield” în dublă manșă, la fel e și cu Simeone.
Asta e lista mea. Sigur că argumente pro și contra. Până la urmă, asta e și ideea, ce-ar rămâne din fotbalul ăsta dacă n-ar exista dezbaterile?
”Anfield”, Liverpool-Napoli, decembrie 2018. Minutul 4 al prelungirilor. Liverpool are 1-0 cu Napoli, iar câștigarea celei de-a doua finale din acest an e aproape. O minge venită oarecum de nicăieri îl lasă pe polonezul Milik față-n față cu Allison. O execuție bună și totul s-ar fi prăbușit pentru gazde. Dar n-a fost așa, căci în portarul brazilian s-au depozitat toate energiile unei tribune dornice să celebreze, dornice să mai audă și-n primăvară imnul Champions League, dornice să știe că echipa favorită e acolo, în luptă cu cei puternici. Iar corpul lui Alisson s-a mărit atunci, împins parcă de la spate de vibrațiile peluzei, iar intervenția lui a însemnat calificarea. ”This is Anfield”, până la urmă. Citeste mai mult …
Caută-mă!